Ascultarea este calea binecuvântării lui Dumnezeu. Ascultarea face mai mult decât jertfele. Solomon a adus odată peste 1000 de jertfe. Toate acestea nu au putut compensa însă neascultarea lui la un moment dat.

Ascultarea trebuie îndreptată în mod deliberat doar spre Dumnezeu și spre structurile Lui de autoritate: părinți, șefi, stat, lideri spirituali. Pe Dumnezeu îl recunoști când îți vorbește după aceasta: El totdeauna se prezintă ”Așa vorbește Domnul!”, ”Este scris”. Cel rău nu se prezintă când îți sugerează să faci ce nu trebuie.

Ascultarea este foarte importantă, ea dovedește apartenență. Dacă cineva spune că e de partea cuiva, dar ascultă de altcineva, ea aparține acelui a de care ascultă (Romani 6,16).

Când asulți de Dumnezeu, Îi deschizi calea să ți se descopere, să îți vorbească mai mult. El nu mai vorbește aceluia căruia ia vorbit, dar nu a fost ascultat (în principiu).

Ascultarea adevărată este: totală – nu parțială, permanentă – nu ocazională, benevolă – nu forțată, adevărată – nu simulată.

sursă foto

Romanii iubeau vasele deosebite pentru uz casnic, iar pentru asta comandau aceste vase din diverse țări îndepărtate, datorită calităților lor deosebite. Aceste vase erau transportate pe corăbii, care adesea treceau prin furtuni, iar aceste vase ajungeau să se crape, să se fisureze. Atunci acești comercianți le astupau fisurile cu ceară. Romanii un timp nu au observat, dar când și-au dat seama de ceară, au și descoperit cum să identifice vasele cu ceară, de cele fără ceară. Puneau vasele în soare, dacă vasul era crăpat, chiar dacă avea ceară, lumina făcea să iasă în evidență crăpătura, sau fisura, dacă vasul nu era fisurat, rămânea opac. Ei erau gata să plătească prețul întreg pentru aceste vase, dar vroiau să fie fără ceară, în latină se spunea: ”sine – cera” = fără – ceară. De aici avem și noi cuvântul astăzi ”sincer”.

Am putea spune că un om sincer cu adevărat se vede când îl pui în soare, în lumină.

” …dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.”  (1 Ioan 1:7)

sursă foto

Pocăința este un cuvânt de care mulți oameni în general se feresc, deși înțeleg sensul, totuși li se pare ceva straniu, ceva pe care trebuie să îl eviți, un lucru rău, foarte nepopular, ceva despre care mulți oameni vorbesc doar în batjocură. Alții îl defineam prin cei trei ”R” = regret, renunțare și rugăciune.

Pe lângă aspectele ei transformatoare, pocăința în limba greacă, limba Noului Testament, vine din cuvântul ”metanoia” care înseamnă schimbarea minții, ideea este că ea duce la schimbarea faptelor, a caracterului, trebuie să spunem un lucru foarte important și anume că scopul ultim al ei este schimbarea nu doar a minții, a faptelor, sau a caracterului, ci în cele din urmă și cel mai important este schimbarea Stăpânului. Se spune că aceasta este diferența majoră între Petru și Iuda. Amândoi s-au lepădat (fiecare în felul lui), amândoi s-au pocăit, amândoi și-au schimbat faptele (chiar și Iuda a dus banii înapoi și a mărturisit că a vândut sânge nevinovat), dar numai Petru și-a schimbat Stăpântul*.

Doamne ajută să îl schimbăm cât mai mulți!

* Nu există decât doi stăpâni potrivit Scripturii: cel rău și Dumnezeu. Când oamenii spun că sunt neutrii, nu sunt stăpâniți de nimeni, adică doar de ei înșiși, sunt tot sub stăpânirea celui rău, pentru că la judecată vor fi tot fără Mijlocitor, precum cei împătimiți de diverse vicii, sau cel rău.

sursă foto

Citeam pe site-ul unui sociolog pe care îl susțin în opinie, este vorba de d-na Stănciulescu E. Dânsă declara:

”În esenţă, eu susţin că nici inteligenţa cognitivă, nici cea emoţională, nici cea artistică, socială, practică etc. nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor lumii contemporane ; dacă avem nevoie urgentă să investim într-un capital uman, într-o capacitate umană crucială, capacitatea aceea este inteligenţa caracterială !”

Foarte interesantă observație! Îmi aduc aminte ce spunea un păstor bun la noi în țară: ”Oamenii nu fac ce spune pastorul, ci ce face el”. Cu alte cuvinte caracterul lui influența mai mult decât abilitățile lui oratorice sau organizatorice. Aici își dau concursul mai multe facultăți ale noastre: inteligența cognitivă, inteligența emoțională, cea practivă, dar dintre toate răsare una mai presus de toate, cea caracterială. Cred că acolo își are sediul centrat sinele noastru, nu că în celelalte nu am fi tot noi.

Din definițiile caracterului amintesc: ”Caracterul tău este ceea ce faci tu când nu te vede nimeni” – ”Caracterul este ceea ce faci în timpul tău liber” – ”Caracterul este definit de ceea ce îi motivezi pe alții să facă în timpul lor liber”.

În cele din urmă apostolul Pavel spune că aceasta este intenția lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi: ”Hristos să ia chip în noi” (Gal. 4,19) – acesta l-am putea numi caracterul hristic. Să devenim, să fim cu adevărat așa cum a fost Hristos în caracter.

Numai bine!

sursă foto

În serie cu ce spuneam în articolul anterior – Omul depinde de Dumnezeu, el are nevoie de El, dar și de alți oameni. Omul este făcut să iubească, dacă nu face asta, degenerează. Oricât l-ar convinge cel rău că trebuie să urască pe oameni, pentru o mie de lucruri, sufletul și trupul într-un sens nu primește și nu poate să asimileze acest lucru. E adevărat că omul e vinovat, și trebuiesc fixate anumite lucruri (Dumnezeu a pregătit deja totul pentru aceste restaurări), dar dragostea și relația trebuie să continue. Când oamenii Scripturii și-au pus întrebarea: ”De ce a creat Dumnezeu universul și omul?” Nici un răspuns nu sa potrivit mai bine cu Scriptura decât acesta: ”Pentru că Dumnezeu vroia să își reverse dragostea peste el și peste om”. Acum, partea importantă este că și omul e la fel. El dacă nu va face asta, oricum ar justifica acel lucru, nu iese bine.

Care este rațiunea pentru care omul ar trebui să iubească pe om? Pe Dumnezeu e mai ușor să iubești, nu îl vezi, nu ți-a făcut nici un rău, Continuă lectura „Nevoia de relație” →

Totdeauna au fost luptele acestea pentru definirea stării de fapt a omului, este el independent, sau dependent de ceva? Conform bibliei omul există pentru că Dumnezeu a vrut acest lucru. Omul și-a primit viața de la Dumnezeu și viața lui este susținută de Dumnezeu. Omul se poate declara independent de Dumnezeu, așa cum l-a încurajat cel rău, el se poate gândi că este așa, și se poate comporta ca un om independent, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că viața lui este de la Dumnezeu și fiecare suflare a lui este de la El.

Când un om hotărăște să-i dea viața lui Dumnezeu, nu înseamnă că-I dă ceva din ce are el, banii lui, sau trupul lui. Întreaga noastră viață este a lui Dumnezeu, El are dreptul de proprietar absolut asupra vieților noastre.

Asta înseamnă că nu omul este valoarea supremă în univers. El există numai pentru că Cineva mai mare l-a adus la viață. Omul este o creatură a lui Dumnezeu și nu o emanație din Dumnezeu. El nu este o parte a divinității. El are limitările unei ființe finite. El nu știe tot și nu poate face tot.

Omul face parte din creație ca și celelalte ființe, ceea ce îi conferă lui poziție distinctă, este faptul că este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Acest lucru însă nu trebuie să îl ducă la mândrie, ci la Dumnezeu. Va veni ziua când el va cunoaște adevărata libertate, dar până atunci noi suntem în această realitate descrisă de scriptură.

Acest subiect este foarte real în cadrul creştinilor de astăzi. Este zona de unde se merge mai departe, este zona „gri” unde scuzele te scot uşor. Biblia ne învaţă să ne purtăm cu ruşine şi sfială, Domnul Isus ne sugerează indirect prin pilda judecătorului nedrept să ne temem de Dumnezeu şi să avem ruşine de oameni. Cultura de astăzi ne duce în eroare cu îndrăzneala şi slobozenia ei în acest lucru. În realitatea eu cred că ei ştiu că amestecă nişte lucruri, dar o fac cu bună ştiinţă, pentru că aşa se face trecerea spre alte interese ale lor. Noi spunem oamenilor adevărul, care poate elibera.

Billy Graham tratează acest subiect în cartea sa „Răspunsul meu”. Aici un tânăr ia adresat următoarea întrebare la care el dă răspuns mai jos:

“Este flirtul ceva permis?

Mi-ai pus o intrebare delicata, la care majoritatea oamenilor refuza sa dea un raspuns categoric. Pentru ca mi-ai pus insa aceasta intrebare cu toata sinceritatea, am sa-ti raspund si eu la fel.

Eu cred ca flirtul este o relatie nenaturala si vatamatoare, atat pentru constiinta cat si pentru trup. Ea afecteaza intreaga personalitate.

In general, flirtul dovedeste o nestapanire a instinctelor primare, el se manifesta prin libertinaj si poate duce foarte usor la imoralitate.

Unii au incercat sa-l defineasca drept un lucru nevinovat si inofensiv. S-a spus, astfel, ca el este rezultatul unei porniri naturale, deci justificate. Nu sunt eu insa singurul care-si da seama ca el este devastator pentru personalitatea celui care-l practica!

Flirtul este un preludiu pentru relatii mult mai intime. Iata de ce, eu cred ca daca cei care-l practica nu au si dreptul de a trai impreuna, trebuie sa-l abandoneze de urgenta. Impins prea departe, el provoaca un sentiment de frustrare, devine o sursa de remuscari si lasa urme in sistemul nervos provocand crize de personalitate.

Fericit este cel care se casatoreste cu un partener care nu a flirtat niciodata in viata! Deci, daca legaturile amoroase ar fi rezervate numai logodnei si casatoriei, ar exista mult mai putine camine in pragul divortului, cu resursele afective epuizate in flirturi trecatoare.

Nu te juca cu sentimentele si cu emotiile, risipindu-le inainte de vreme.
“Orice risipa este sora cea mai mare a saraciei.”
Lasa-L pe Domnul Isus sa-ti dirijeze viata si sa-ti administreze El sentimentele; numai atunci vei avea garantata o existenta linistita si imbelsugata.“

sursă foto

Bine cunoscutul bătrân Ioan Chrisostom a fost adus în faţa împăratului roman. Când acesta i-a spus că dacă îşi mai păstrează credinţa va fi exilat, el a răspuns: „Toată lumea este a Tatălui Meu, tu nu poţi să mă exilezi nicăieri.” „Dar pot să te omor”, a răspuns împăratul. „Asta nu poţi să o faci”, a răspuns vitejeşte creştinul, „căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” „Eu îţi voi lua toate averile.” „Cu plăcere”, a fost răspunsul, „căci eu am asemenea averi că nu le vei putea lua. Comoara mea este în cer unde-i şi inima mea.” „Dar pot să te izgonesc de la prietenii tăi.” „Niciodată” a răspuns Chrisostom, „eu am numai un prieten şi acesta-I în cer; nu există nimic prin ce ai putea să-mi faci rău.”

De-am fi şi noi toţi în această poziţie: „ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut!” Compromisurile cu lumea nu sunt demne pentru un credincios.

Când fii lui Zebedei au cerut să fie unul la dreapta și altul la stânga Domnului Isus, Acesta a întrebat: ”Poteți voi să beți paharul pe care am să îl beau Eu?” Marcu 10

Aici este un lucru de care uneori nu ne mai aducem aminte. În viață pentru orice ni se dă un pahar. Vrei să faci ceva, va trebui să bei un pahar. Paharul este un fel de perț al cerului, pentru ceea ce vrei să faci. Nu este ceva drept, ceva cinstit, uneori este un preț ascuns, nici măcat nu ești văzut, sau alții cred că tu ești bine merci, și ei nici nu bănuiesc ce plătești tu, sau mai mult, cred opusul, ar considera o exagerare dacă i-ai mărturisi. Bea paharul.

Isus a făcut referire imediat la acest lucru. Citeam de curând de situația fratelui Vladimir Purstan, un renumit predicator, vorbea de un pahar pe care îl bea de mai mult de un an. Fratele Richard Wurmbrand spunea de o persoană care l-a trădat și l-a vândut securității. A trebuit să bea paharul acesta și să nu riposteze. Era drept? Paharul e pahar. Și fratele Hudson Tyler, apostolul Chinei, spune că nu s-a mai înțeles cu bordul misionar după ce a plecat în China. Era părăsit pe un câmp de luptă. A băut paharul. Acum, Dumnezeu promite că nu dă mai mult decât putem duce (bea). Dar să fim atenți, că dacă noi nu bem paharul, lucrarea nu poate fi făcută, e ca și cum nu primim prețul. Unii spun: ”Eu credeam că nu așa voi fi răsplătit”. Nu trebuie să fim copii. Domnul spune că împreună cu răsplătiri vin și încercări. Primește-le! Alții spun: ”Nu tocmai de la el (ea)…!”, ”Nu așa!”, ”Nu acum!”. Paharul e pahar. Prețul e cântărit în termenii cerului.

Există un preț, există un târg, mai mult decât resursele propriei lucrări, nu te plânge, și nu cârti, să nu fim mâhniți, și să nu clocotim de furie. Bea paharul și termină-ți lucrarea cu bine, iar la sfârșit să spui: ”Am făcut ce eram dator să fac” Luca 17,10 Iar în toate acestea pune toată puterea ta, tot sufletul tău, toată mintea și toată inimia ta.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Am găsit acest articol de pagina FB a lui Alexandru I.. O voi reda aici tradusă succint.

Articolul este depspre zece categorii de bărbați creștini cu care o fată nu ar trebui să nu se mărite. Este vorba de un tată care a scris aceste rânduri pentru fata lui, apoi le-a dat și alor fete pentru a ține cont de acestea.

1. Cu un necredincios – 2Corinteni 6,14 spune că nu este legătură între întuneric și lumină, între fii lui Dumnezeu și fii celui rău. Te înjugi la un jug nepotrivit. Nu te uita la el că are șarm, succes financiar, te va împinge în compromis.

2. Mincinos – dacă vezi că îți ascunde lucruri din viața lui, te înșeală și încearcă apoi să te liniștească cu vorbe deșarte, depărtează-te de el. Căsătoria trebuie zidită pe temelia adevărului.

3. Un playboy – dacă găsești un băiat drăguț, sau mai puțin drăguț, care știe să te amuze, care iubește puritatea sexuală, dar în care nu trăiește acum, depărtează-te de el. Sunt povești terifiante despre băieți care se închinau la biserică Duminica, dar în restul săptămânii se purtau precum Casanovas. Dacă te căsătorești cu un băiat care doarme lângă tine fără sfială înainte să te căsătorești, poți fi sigură că va dormi lângă altele după căsnicia voastră.

4. Un băiat frânt de oboseală – dacă nu vine la întâlnire, dacă nu face ceea ce promite, sau nu finalizează planurile, ceva nu este în regulă. El va face așa și când vor apărea copii, tu vei face singură toate acestea. Dacă el nu se schimbă acum, tu vei plăti pentru iresponsabilitatea lui.

5. Dependent – oamenii care sunt dependenți de alcool, droguri, pornografie, jocuri de noroc; obișnuiesc să îți ascundă aceste probleme, dar tu nu trebuie să aștepți până la luna de miere ca să te convingi le lucrurile acestea. Niciodată să nu te căsătorești cu un bărbat care refuză ajutor pentru problemele lui, pentru că nu și le recunoaște.

6. Vagabond – acei băieți fără planuri, nu caută un loc stabil de muncă. Ei stau acasă și se joacă pe calculator și presupun că soțiile lor vor merge la servici și vor plăti necesitățile. Apostolul Pavel vorbește de unii care nu lucrează și se țin de nimicuri 2Tes. 3,10. Dacă un băiat nu vrea să lucreze, el nu merită să se căsătorească cu tine.

7. Narcisist – acei băieți care se privesc mult pe ei înșiși, își postează bicepșii pe facebook, petrec șase ore la sală pe zi. Nu merge după băieții care sunt absorbiți de ei înșiși. Dacă este un astfel de om, nu va putea să te iubească cu sacrificiu de sine, cum Și-a iubit Hristos biseirca (Efes. 5,25).

8. Abuzator – acei băieți care au tendințe abuzive, nu își pot controla mânia când apare. Acest comportament va continua. Oamenii mânioși rănesc femeile: verbal, psihic. Găsește un om gentil.

9. Omul copil – dacă un bărbat încă trăiește cu părinții la 35 de ani (în afara cazurilor excepționale). Dacă mama încă îi gătește, îi spală, și el depinde de asta, poți fi sigură că el este într-un blocaj afectiv, emoțional. El nu a mers mai departe, el a rămas ”copil”. Retrage-te și dacă îl poți încuraja să își găsească un mentor să îl ajute să se maturizeze, fă acest lucru!

10. Bărbatul plin de autoritatea sa – mulți creștini de astăzi cred în autoritatea bărbatului, dar când asta devine ceva super spiritual și se transformă în autoritarism, acest lucru trădează insecuritate, mândrie, care duce la abuz spiritual. 1Petru 3,7 spune că bărbații trebuie să se poarte cu înțelepciune cu soțiile lor, care sunt egale cu ei în har, nu inferioare. Dacă băiatul cu care te întâlnești, te pune jos, fără comentarii, depărtează-te! Astfel de căsătorii duc adesea la depresii.

Vegheați, și fiți responsabile!

* tradus după un material de J. Lee Grady.

sursă foto

Citesc în cartea proorocului Ieremia. Este o carte care nu este asimilată așa de ușor, este plină de adevăr spus într-o formă care nu respectă norma ”political-correctness”. Cred că acest concept aduce mari daune educației și comportamentului în general.

Două gânduri mi-au atras atenția în mod deosebit încă din primele capitole:

”… nu vor mai urma pornirile inimii lor rele” Ier. 3,17

”… nu prin adevăr sunt ei puternici” Ier. 9,3

De mic nu am fost impresionat de fel de oamenii mândri, indiferent de condiția fizică sau materială a lor. Și aici mă refer la oamenii aceștia care își urmează propria inimă fără rezerve, pentru ei acasta este definiția fericirii și a împlinirii în viață. Este interesant că unii oameni sunt impresionați de acest lucru. Nu mă regăsesc în această categorie. Am căutat tot timpul să stau departe de acești oameni, ceva nu se lega, ceva era putred. Cu mult înainte să înțeleg că oamenii aceștia nu erau realiști, nu respectau nimic și intrau în toate prăpăstiile, nu i-am crezut și urmat. Acum la maturitate în numele îngăduinței și în perspectiva transformării am încercat să fac niște concesii. Mare eroare… Dacă aș fi făcut ce spune Ieremia poate s-ar fi transformat, în rest, probabil că eu am fost o cauză a netransformării lor. Ieremia spune că într-un timp viitor, oamenii nu vor mai urma pornirile inimii lor. Consider că acesta este un mare rău în zilele noastre, și anume că oamenii își urmează propria inimă, care Ieremia spune: ”este nespus de înșelătoare și desnădăjduit de rea; cine poate să o cunoască?” Ier. 17,9.

Ai doilea text vorbește despre tăria unora, dar nu prin adevăr, ci prin minciună, spune mai sus versetul trei. De când am văzut o parte dintr-un material foarte interesant apărut de curând ”The truth project” unde se subliniază motivul venirii lui Hristos pe pământ. Isus a mărturisit despre Sine și a spus atunci când Pilat l-a întrebat dacă este un Împărat:

„Da“, a răspuns Isus. „Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M’am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.“  (Ioan 18:37)

De atunci am început să privesc cu alți ochi adevărul sub toate aspectele sale. Isus se identifică pe Sine cu Adevărul: ”Eu sunt calea, adevărul și viața.” Duhul Sfânt este numit ”Duhul Adevărului”. Cuvântul lui Dumnezeu este numit: ”Cuvântul Adevărului”. Există o mare valuare în acest adevăr. Cred că în viață dacă vei căuta adevărul cu privire la orice, vei evolua. Dacă te vei mulțumi cu răspunuri ieftine, convenabile, subiective, vei regresa.

Ieremia spune despre oamenii din vrema lor că erau puternici, dar nu prin adevăr. Acest lucru este trist, pentru că sfârșitul lor va arăta cum este lucrarea lor.

Acum, aici este dilema lui Ieremia, ce vei urma în viață? Pornirile inimii, sau adevărul? Cred că nimic nu este mai important decât acest lucru. Hristos a venit în lume să mărturisească despre adevăr. Sunt unii oameni care nu merg la doctor pentru că nu vor să se sperie, ei fug de adevăr. Este mai înțelept să afli adevăru, și să începi să lucrezi la el cum poți și cu ce poți, decât să te ascunzi de el. Dumnezeu Însuși este în slujba adevărului.

Numai bine!

sursă foto

Tocmai am vizionat un material interesant despre situația prezentă inegală economic și social în SUA, realizat de fostul secretar american al Muncii Robert Reich. El arăda în mod strălucit ceea ce se întâmplă acum s-a mai întâmplat: oamenii veneau în America, sindicatele apărau drepturile muncitorilor, producția creștea, salariile creșteau, nivelul de trai creștea de asemeni. Toate bune și frumoase. Până când a venit globalizarea și tehnologizarea, atunci marile firme urmăreau profitul și nu interesaul muncitorului. Atunci, deși economia sa menținut oarecum, muncitorul a pierdut. Clientul a câștigat, pentru era servit acasă prin Amazon, sau alte firme globale, statul a câștigat, dar a pierdut marea masă de muncitori, deci nivelul de trai a scăzut.

Cum a pornit totul? Corupția. Mulți bani, făceau pe acești producători mari să nu mai simtă cu muncitorul, ci cu și mai mult câștig pentru ei. Așa au început să intre în politică oameni cu bani și să strice sistemul (legislativ), pentru că obiectivele lor erau subiective.  Continuă lectura „Despre prezentul inegal” →

Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi face sã înţeleagã cã este foarte „deştept”!

Încã de când este mic, sã nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede cã toţi îi sunt datori cu toate şi cã are numai drepturi.

Când va începe sã vorbeascã urât şi sã ocãrascã, voi sã râdeţi. Astfel îl veţi face sã înţeleagã cã este foarte „deştept”!.

Nu îi spuneţi niciodatã: „Aceasta este o faptã rea!” Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutãţile vieţii sau ceva rãu i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea cã societatea este aceea care îl nedreptãţeşte.

Continuă lectura „Un articol despre educatia copilului. Bun de tinut minte” →

Am gasit acest articol interesant si am spus sa vi-l dau si voua.

– Oamenii care sunt timizi prezintă multe simptome asemănătoare celor care suferă de anxietate socială. Mulţi dintre cei care sunt timizi învaţă să se adapteze la condiţiile exterioare şi “funcţionează” atât cât se poate de bine într-o lume care este dominată de persoane extrovertite. Nu este uşor să te afunzi în timiditate. Poate părea că toată lumea se descurcă mai bine din punct de vedere social decât tine.

În aceste condiţii este bine să iei în considerare şi câteva beneficii sau avantaje ale timidităţii. Este posibil să nu-ţi treacă imediat prin minte, dar sunt în mod cert reale pentru majoritatea oamenilor timizi. Lista poate fi folositoare şi dacă ai învins anxietatea socială, dar te lupţi încă să-ţi depăşeşti tendiţa naturală de a fi timid.

1. Modestia este atractivă

Timizii sunt de regulă modeşti. Sunt ultimii care îşi anunţă reuşitele sau spun lumii cât de minunaţi sunt. Ei se feresc de complimente şi nu îşi expun ostentativ atributele pozitive. Deşi prea multă modestie poate eroda respectul de sine, o doză sănătoasă este considerată o trăsătură atractivă de către multă lume.

2. Te gândeşti înainte de a face

Dacă eşti timid sau anxios din punct de vedere social ai tendinţa de a te uita înainte de a sări. Această trăsătură poate fi utilă în multe decizii importante. Să te gândeşti cu atenţie şi să îţi faci un plan înainte de a acţiona este important atunci când dai peste obstacole în viaţă. Aşa faci faţă imprevizibilului, eviţi riscuri fără sens şi îţi stabileşti ţeluri pe termen lung.

3. Eşti abordabil Continuă lectura „A fi timid presupune si beneficii” →

Sunt niște studii mai vechi ale mele care s-au complectat cu o carte pe care am citit-o recent. Vă voi da mai jos înțelegerile și concluziile trase din aceste studii.

Cum funcționează mintea noastră.

 *1

Creierul noastru are doi lobi și zona frontală denumită cortexul prefrontal.

Emisfera dreaptă – procesează emoțiile, procesele imaginative, narațiunile, culorile, s.a. Îl vom numi definitoriu: sentimente.

Emisfera stângă – procesează deducția, logica, analiza, matematica, s.a., așa cum le vedem în imaginea de mai sus. Îl vom numi definitoriu: rațiune.

Cortextul prefrontal – acesta procesează atenția, motivația, controlul comportamentelor și al emoțiilor, planificarea, discernământul, este forul legislativ al minții, locul deciziilor. Îl vom numi definitoriu: voință.

Important de spus în funcționarea minții este că există o ierarhie a acestora, cel mai mare este lobul drept, adică partea sentimentală din noi. Acesta cunduce rațiunea și în cele din urmă voința. Dacă emoțional suntem blocați, rațiunea nu mai poate funcționa, asta se întâmpla și când suntem mici, și când suntem mari. Totul trece prin sentimente, pe care noi o numim pacea interioară. Cei doi lobi acumulează informație importantă în primii doi ani de viață, și o cristalizează până la vârsta de 6-7 ani. Cortexul prefrontal, după ultimele cercetări, continuă să se instruiască până în jurul vârstei de 20 de ani. Continuă lectura „Cum funcționează mintea noastră în mijlocul lumii virtuale” →

Există o lege pentru cosmonauții aflați în spațiu. Ei totdeauna sunt legați de navă printr-un cablu. Dacă printr-un accident nefericit, cablul se desface și sunt singuri în spațiu în afara navei, ei nu se pot apropia de navă. Orice mișcare nu ajută și pot fi purtați în sens invers de mici impulsuri ale mișcării. Mai au o ultimă soluție, să arunce cu orice obiect greu din dotare, în sensul opus navei. Impulsul creat din aceasta, îl va propulsa încet spre navă.

Această lege interesantă din spațiu, funcționează cumva în relațiile interumane. Dacă un cosmonaut ar arunca cu chiei, sau alte aparate în navă, asta l-ar îndepărta de navă. Așa sunt relațiile, cu cât arunci cu ceva mai greu într-o persoană, cu atât te îndepărtezi pe tine mai mult de ea. Poate fi un om, sau un grup de oameni. Dacă vezi un om care se îndepărtează de cineva, ai putea spune că el este cel care a dat cu ceva acolo. Ceilalți stau liniștiți.

 

sursă foto