Adevăratul succes nu este prosperitatea, puterea, popularitatea sau să ieși în proeminență, sau orice altceva definește lumea că este succesul. Scopul nostru este fixat în eternitate! Adevăratul succes este să faci voia lui Dumnezeu indiferent de consecințe. Trebuie să fim gata pentru Dumnezeu să fim și nepopulari. Dacă vrei să fii bine cu Dumnezeu, uneori trebuie să te pui rău cu oamenii pentru asta! Suntem niște vase ale lui Dumnezeu. Avem o menire pentru un timp. Dacă pe asta o împlinim cu trebuie, am câștigat tot ce se putea câștiga! Pentru că în definitiv asta vrea Dumnezeu să faci!

Acesta este succesul!

Cand spui incerc sa fac un lucru, adesea trec anii si nu mai faci acel lucru niciodata, pentru nu incepi sa faci acel lucru. De ce? Pentru ca cuvantul ” incerc” iti ofera falsa satisfactie ca faci ceva, cand de fanpt nu faci nimic. Nu vedeti ca medicul nu se multumeste cu expresia: „dl doctor, am sa incerc sa iau tratamentul acesta”!? La el nu trebuie sa incerci, ci la ora stabilita, ori il iei, ori mori! La fel si angajatorului nu-i poti spune: „maine la ora 9:00 voi incerca sa vin la servici”. Risti sa fii concediat! Atunci de ce sa folosesc acest cuvant iluzoriu in celelalte aspecte de viata: familie, biserica, societate, cand in lucrurile importante nu este acceptabil? Celelalte lucruri nu sunt importante?
Schimbati mai bine cuvantul „incerc”, prin cuvantul „incep”! Acest cuvant e mai bun si mai realist!

Am tăcut pe tema aceasta în virtutea principiului ”să întorci și celălalt obraz” și ”să îi dai și cămașa”, dar vreau să spun câteva lucruri legat de acest caz.

Cum de au ajuns cei din Barnevernet la concluzia că familia nu este cel mai potrivit loc pentru creșterea copilului? The Telegraph prezintă un studiu realizat de academicienii de la Universitatea din Neweastle prin care se dovedește că acei copii care petrec mai mult timp cu tații lor au o minte mai sănătoasă și un IQ mai mare. Cei de la Barnevernet cred că acele asistente tatuate sunt mai eficiente. Norvegia va rămâne mult timp mânjită de această situație!

Autoritățile române trebuie să facă mai mult decât au făcut! Autoritățile turcești au trecut printr-un caz similar  cu familia Kiris, și au reușit să înapoieieze copii familiei. Și autoritățile norvegiene nu a mai fost atât de intangibile și suverane. Se poate!

Spun străinii că românii nu sunt buni gospodari, poate că în parte au dreptate, dar acum vreau să demasc un atuu al românilor, solidaritatea! Au dovedit repetat că sunt uniți, că simt unii cu alții, cred că dau lecții europenilor în ce privește unitatea, vezi cazul competiției prezidențiale Ponta – Iohanis, vezi Clubul Colectiv, și acum cazul Botnariu! Felicitări românilor! Nu că nu contează rezultatul, dar mai presus de el dovedim că suntem vii și printre cei mai sănătoși sufletește din europa. Cred că lucrul acesta este destul de evident pe plan spiritual în țara noastră. Eram într-un cerc de misionari americani care spuneau despre România: ”Aici nivelul spiriutal a creascut, noi nu mai putem predica ușor aici, ei ne pot învăța pe noi multe, dar ce mă bucur cel mai mult este că în țara aceasta alte naționalități găsesc un loc foarte prielnic să îl cunoască pe Hristos!”

Barnevernet a spus în mod repetat familiei Botnariu să nu spună nimic, să păstrezse confidențialitatea, să bage capul în nisip, cum a făcut ambasada NW din Anglia, au dat steagul jos în fața protestatarilor. Parcă noi, sau alții nu știm că acolo este ambasada lor. Revin, au spus să nu spună nimănui nimic, și românii fac parcă înadins, bravo lor! Au împânzit lumea în roșu – albastru! Mare minune dacă după toată treaba asta nu își vor schimba steagul! Acum întrebarea cea grea! De ce să nu spună la nimeni dacă știu secretul educației, iar noi ceilalți din lume am rămas în urmă? De ce să nu strige în gura mare ca să învețe și netoții adevărul cu privire la această chestiune misterioasă – educația copiilor?!

Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare. – (Proverbe 12:18)

Există două feluri de a vorbi: ușuratic, disprețuitor, și cu înțelepciune, cu dragoste.

Cine vorbește disprețuitor, ușuratic, nu vrea să ajute, se bucură de rău și vrea să îl facă mai mare, răul acela.

Cine vorbește cu dragoste și înțelepciune, vrea să ajute, e competent, nu se bucură de rău și reușește să ridice pe cel în cauză.

Cine este ușuratic în general disprețuiește său urăște persoana, cine vorbește cu dragoste și înțelepciune, o iubește, o prețuiește.

Restul argumentelor, a scuzelor pe această temă, sunt vorbe ieftine, pierdere de timp.

Ar mai fi de adăugat că unii o fac conștient, alții semiconștient (mă refer la vorbirea ușoară), pentru că au avut un mediu, un fond rău. Acest lucru înseamnă în general puțin, întrucât este sarcina individului, nu a celor din jur pentru a fi rezolvată.

Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. – (Proverbe 16:9)

În realitate așa stau lucrurile! Dumnezeu îndreaptă pașii omului în mod suveran, providențial, bineînțeles că voința omului este liberă, dar dacă el totuși nu se armonizează cu Dumnezeu în cele din urmă, consecințele vor apărea. Dumnezeu când a creat pe om a avut un scop, un plan, a avut ceva în gând. Toată viața omului vrea ca omul să colaboreze, să se asocieze acestui scop, liber consimțit, și El nu va trece niciodată peste această libertate, dar nu poate să scutească de consecințe la infinit. Când omul o ia pe alt drum, Dumnezeu reconfigurează traseul, dar scopul este să îl ducă în același loc, și anume la El. Scopul lui Dumnezeu cu noi este o relație de dragoste cu El prin Domnul Isus Hristos, din care să decurgă toate lucrurile. Fiți siguri că anul acesta spre asta ne va îndrepta mai mult. Va trebuie ca noi să colaborăm cu El și să avem același gând.

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28)

Doamne ajută!

• 

  Avem cu toții un singur Dirijor, indifent de instrument sau loc, fiecare trebuie să privim la El.

• Cântăm la instrumente diferite, dar toți cântăm în armonie.
• Avem partituri diferite dar împreună interpretăm simfonia.
• Contează când intrăm în simfonie, când ieșim și cât de tare apăsam pe clape.
• Deși sunt multe instrumente cu multe corzi și clape, totuși o singură clapă sau coardă greșită, știm că poate face mult rău.
• Putem fi foarte mulți și diferinți, totuși formăm un singur grup simfonic.
• Compozitorul poate fi forte bun, dacă noi nu ne dăm aportul, simfonia nu iese.

 

Ar mai fi și alte remarci, dar de aici ați înțeles ideea: cântăreții suntem noi, iar dirijorul este Dumnezeu. Putem învăța multe de aici în noul an.