Cine sunt eu în Hristos și cine este Hristos în mine

Cine sunt eu în Hristos, reprezintă lucrarea lui Hristos pentru mine, care este perfectă.

Cine este Hristos în mine, reprezintă lucrarea mea pentru Hristos, care nu este perfectă.

Mulți se laudă sau se concentrează pe cine sunte ei în Hristos, fără să își dea seama că acest lucru este doar o jumătate a monedei. Noi nu putem fi ceva în Hristos, dacă El nu este ceva în mine. Înțeleg că lucrarea lui este perfectă, iar a mea este imperfectă. Dar crezi că Dumnezeu nu știe? Dumnezeu îți cere, în imperfecțiunea ta, să îl faci Domnul în viața ta pe Isus, ca apoi El în perfecțiunea lui să te facă să fii cine ești în El, acele calități perfecte: copil de Dumnezeu, lumina lumii, sarea pământului, moștenitor al împărăției ș.a.

Nu putem scuza cu imperfecțiunea noastră lipsa dedicării. Dumnezeu cănd ne cere să ne dedicăm, nu spune că trebuei să fim perfecți. A te dedica înseamnă să te predai, atât cât ești, atât cât poți. Dar să te predai.

Este greșit și amăgitor să te tot gândești la cine ești în Isus, fără să pui în echilibru cine este El în tine. Acestea trebuie să meargă totdeauna împreună.

Două feluri de întâietate

(Deut 28:13) ”Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini.

  • Poți să fii cap și nu coadă:
    • Dacă asculți de Dumnezeu, dacă păzești poruncile Lui.
    • Dacă plătești prețul sfințeniei.
    • Dacă rabzi prigoana.
    • Dacă aștepți în tăcere răspunsul Domnului.

(3 In 1:9) ”Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi.”

  • Există și un fel greșit de a te ridica:
    • Să dorești cu orice preț să fii primul, fără să trăiești în sfințenie.
    • Să dorești asta din mândrie, din dorința de a controla pe alții.
    • Să nu plătești prețul ascultării de Dumnezeu și de binele oamenilor, dar să stai acolo prin uneltire și viclenie.
    • Să nu rabzi prigoana, dar să prigonești tu pe alții.

Sunt cazuri când unii citează textul de mai sus, dar ei tăiesc în cel de mai jos. Biblia face o distincție foarte clară între cele două feluri de întâietate, distanța între ele este distanța dintre Satan și Hristos.

El este Stânca!

(Deuteronomul 32:4) ”El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat.”

Moise Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind Stânca. Domnul Isus spune celor ce ascultă de El că zidesc pe stâncă. Acum, cei ce zidesc pe Această Stâncă, au o nădejde, chiar dacă ei mai tremură uneori, totuși Stânca pe care stau ei nu tremură niciodată.

Chiar dacă vânturile bat tare și valurile vin suvoi, ne poate clătina ușor, dar Stânca pe care stăm noi nicodată nu se clatină, și așa vom fii și noi în final, neclintiți!

Binele făcut în firea pământească

Amnon a necinstit pe sora lui Tamar, Absalom a omorât pe Amnon. David s-a mâhnit din cauza acestui lucru, iar Absalom a plecat departe de fața tatălui său David. Acum Ioab a văzut toată această situație, și a vrut să facă un bine, însă era un bine forțat, mecanic, în firea pământească. A văzut că lui David îi este dor de Absalom și a trimis o femeie iscusită din Tecoa la David ca să vorbească lui David (2 Samuel 14). David înțelege că vine de la Ioab această lucrare și se lasă înduplecat și primește pe Absalom, iertându-l. Acum însă, Absalom nu era rezolvat, nu era împăcat în inimă, nu a regretat fapta și nici nu privea cu ochi buni pe David. David avea să trească prin cea mai mare încercare a vieții lui datorită lui Absalom, și la fel și Israel a fost încercat.

Așa se întâmplă când faci un bine în fire. Nu este suficient să dorești să faci binele, ci trebuie să nu îl faci în firea pământească. Nici Ioab nu era bine, cel care voia să facă binele, omorâse oameni ca să își răzbune fratele, împotriva voinței împăratului, Absalom nu avea inima bună. Toate acestea au născut mai mult rău decât bine.

Ioab voia să astupe conștiința lui încărcată cu fapte bune, de fapt el trebuia să regrete faptele lui și să le rezolve, nu să acționeze fără să își împace problemele inimii lui, uciderea lui Abner.

Învățăm că adevărul este esențial când faci un bine. Dacă un om regretă ce a făcut, vrea să se împace din inimă, atunci totul merge cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar dacă totul este de paradă, doar în aparență, răul se perpetuă.

Oameni la dispoziția lui Dumnezeu

Dumnezeu nu vrea slujitori care să facă în lucrare ceea ce au ei în cap, ci oameni la dispoziție, care să facă ceea ce le cere Dumnezeu, atunci când le cere. Când nu le spune nimic, să aștepte în tăcere răspunsul Domnului, când îi cheamă să vină chiar dacă rabdă prigoană pentru asta. Oameni la dispoziția lui Dumnezeu!

Bunica nu avea cultură

“Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se „cultivase”-‘n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-‘ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-‘nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-‘n jos!”

Primită și preluata