E importantă smerenia! Ca să faci ce spune Dumnezeu, trebuie să lași din ale tale. Trebuie să renunți la lucrurile deșarte care îți consumă timpul, trebuie să nu mai faci lucrurile care te fac să te simți important (ă), este o importanță deșartă! Este un drum străin! Tu ești valoros (ă) prin creație, ai fost făcut (ă) după chipul lui Dumnezeu, vei pierde această slavă dacă nu ascuți de Dumnezeu! Smerenie înseamnă să asculți de Dumnezeu din oficiu, chiar și dacă nu știi ce va urma să îți spună. Să nu te mai menajezi atât: că ai nevoie și de asta, și de aia, să mergi și acolo, să te vezi și cu ”x”. Fii realist (ă), acestea sunt mofturi lumești. Acestea sunt surogatele insuficiente și amăgitoare ale lumii. Mergi pe calea cealaltă, alege-L pe Dumnezeu! Mergi pe calea Lui! Dar fă-o cum trebuie! Fii hotărât! Fii ferm! Crezi că El nu îți va răspunde cu aceeași monedă? Tu de asta ai nevoie! Știi că așa îți va face. Sufletul și conștiința îți confirmă asta.

”O! de M’ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!  (Psalmi 81:13) Într’o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mîna împotriva protivnicilor lor;”  (Psalmi 81:14)

Atunci înălțarea ta ar fi sigură, mai sigură decât viața ta, pentru că cerul și pământul trec, dar cuvintele lui Dumnezeu rămân în veac.

Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.  (Matei 23:12)

Adesea în viață suntem trecuți prin perioade grele de presiune și tensiune de cele mai mari intensități, sunt boli speicifice care ies din aceste tensiuni, cum sunt: tensiunile arteriale, migrenele, problemele cardiace și ale ficatului s.a.

Totuși realitatea arată două mari categorii de oameni. Aceeași presiune pe unii îi ridică, pe alții îi coboară. Marea întrebare este: de ce? Cred că diferența este dată de corectitudinea ta, este vorba de adevărul și dreptatea lui Dumnezeu. Dacă cineva suferă pe nedrept, el va fi ridicat și înlălțat de acea suferință. Dacă cineva este vinovat, indiferent că maschează sau se înșeală, el va fi coborât (de aceea trebuie să vestim Evanghelia Adevărului, pentru că unii fără voie sunt înșelați) Este vorba de voia lui Dumnezeu și de toate legile vieții care lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeul (adevărul).

Aici o foarte bună dovadă sunt diamantele. Numele diamant vine de la grecescul ”adamas” = indestructibil. Acest nume a fost dat datorită durității lui. Cum se formează el? Dacă diamantul ar putea vorbi ar spune că presiunea este uterul mamei lui. El este format din cărbuni care sub foarte mari presiuni în adâncul pământului (120-200 km) este transformat din cărbune în diamant. Acesta este adus la suprafață de vulcani sau de mișcările naturale în scoarța terestră.

Noi suntem transformați în adevărate ”diamante spirituale”, dacă ne ținem strâns de Dumnezeu și Cuvântul Său, apoi presiunea din jur cu cât mai mult crește, cu atât va cristaliza acel adevăr în sufletele noastre, încât de oriunde ai privi s-ar vede Dumnezeu. Putem vedea asta la oamenii care au suferit mult pentru Dumnezeu în închisori, în lucrarea lui Dumnezeu.

Așa că există un mare beneficiu în presiunile vieții. Dacă însă viața noastră nu este centrată în cuvânt, efectul nu este același, pentru că doar casa pe stâncă va rezista, (stânca este Hristos ) spune Cuvântul.

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.  (Matei 7:24)

sursă foto

Citeam articolul fratelui Daniel Brânzei despre minuni și semne și mă gândesc cu inima grea la oamenii mari ai lui Dumnezeu din vechime. Ați observat că aceștia au avut cele mai puține semne și minuni în viața lor? Avraam, David, Ioan botezătorul. Oamenii aceștia au fost practic la 1000 de ani unul. Au fost și sunt stele în istoria poporului lui Dumnezeu, iar despre ultimul Domnul însuși marchează mărimea lui în ochii lui Dumnezeu. Cum de aceștia nu au avut semne și minuni deosebite în viața lor, iar despre ultimul se specifică: ”Nici unul”? Ioan 10,41.

Oamenii aceștia nu au făcut semne și minuni deosebite, iar despre ei Dumnezeu a spus: ”el este prietenul Meu”, ”el este omul după inima mea”, ”el este cel mai mare născut din femeie”. Oare de ce? Continuă lectura „Oamenii mari ai lui Dumnezeu” →

”Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”  (Evrei 3:15)

”Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”  (2 Corinteni 6:2)

”Astăzi” și ”acum” au un rol important în salvarea divină. În primul rând este vorba de atitudinea omului. Dacă un om spune lui Dumnezeu: ”nu astăzi, nu acum”. Chiar dacă mai apoi primește, atitudinea lui nu e bună, este una mândră și îndoielnică la adresa lui Dumnezeu. Îi pune la îndoială caracterul. Aici nu intră în discuție uimirea lui Toma la inviere. Acolo nu era neascultare în esență. Când auzi chemarea lui Dumnezeu, cel mai înțelept răspuns este acesta: ”Iată-mă trimite-mă! vezi Isaia, sau ”Ce să fac Doamne?!” vezi aposolul Pavel.

”Acum” de asemenea este timpul cel mai important în viață, de exemplu cel mai bun mod de a îndrepta trecutul și viitorul este ”acum”. Mâine este amăgirea perfectă a Satanei. Acum trebuie să fac ceea ce trebuie și cum trebuie pentru ca să fiu bine mâine, sau să îndrept ce a fost ieri. Îmi fac planuri și cercetări, dar în timp ce ”acum” deja am început să trăiescă o viață nouă.

Amânarea este cea mai rafinată neascultare. Evreii când trebuiau să atace pe canaaniți, nu au vrut, au avut inima indoită, se temeau. Apoi au vrut, dar Domnul nu a mai fost cu ei. Au vrut să asculte, dar a fost prea târziu. (Numeri 14,42-45) Ascultarea are un timp al ei și acesta aste ”Astăzi” și ”Acum”

Multe binecuvântări!

Un pastor povestește că stătea în birou și se pregătea pentru predică, lucra din greu, se ruga, se frământa. Dintr-o dată vede mânerul de la ușă că se pleacă ușor, se ridică, iar se pleacă. Frustrat, se uită și este abătut de la lucrul său. Clanța scapă în sus, face un zgomot iritant, iar se mișcă, apoi ușa se deschide încet și fetița lui intră ușor. Tatăl își stăpânește din greu tensiunea și o întreabă ce dorește. Fetița îi evită privirea, îi simte starea inimi, se apropie ușor, nu îl privește în ochi, se cuibărește în brațele lui, apoi se întoarce și îl ia de gât cu ambele mâini, îl strânge, după care îi spune: ”Nu vreu nimic, doar am venit să îți spun că te iubesc mult, tati!” Tatăl s-a liniștit și bucuros de data asta o strânge și el în brațe și îi spune că și el o iubește mult.

A îl adora pe Dumnezeu înseamnă să venim la Dumnezeu în felul fetiței, ca un copilaș, fără o cerere anume, lăsând nevoile noastre permanente, doar să îi spunem lui Dumnezeu cât de mult il iubim, cât de mult ne bucurăm de mântuirea Lui, și ce perspectivă glorioasă ne aduce prezența Lui în viața noastră. Suntem fericiți cu El, orice s-ar întâmpla.

Să adorăm pe Dumnezeu!

sursă foto

Am citit pe internet o expresie: ”Când vreau să mă rog, îmi vine să citesc din Biblie, și când citesc din Biblie îmi vine să mă rog”. Este un mare adevăr spiritual. ”Rugăciunea care nu conține versete din biblie, nu este o rugăciune puternică”. Cuvântul (Evanghelia) reprezintă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred. Credința însăși vine prin Cuvântul lui Hristos. Unii sunt în cumpănă și nu știu ce să pună pe primul loc, rugăciunea sau Cuvântul. Eu spun că trebuie să mai adăugăm una – MEDITAȚIA 🙂 . Când noi ne rugăm, un proces de meditație se pornește, legat de frământările noastre, de lupta în rugăciune. Cuvântul imediat vine în ajutor cu lumina lui, Iar Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul, adică ne conduce în meditație, ne traduce voia lui Dumnezeu pentru situața noastră. 

Ce vreau să spun este că cele trei merg împreună. Nu poți să le separi. Dacă scoți Cuvântul, scoți temelia. Dacă scoți meditația, scoți judecata, discernământul. Dacă scoți rugăciunea, scoți relația, acțiunea, rodul credinței. Nu ași vrea să teoretizez aceste lucruri, cred că un creștin autentic le face din Duhul Sfânt, adesea fără să se gândească, dar când devenim conștienți devenim responsabili și se cere râvnă pentru asta. 

Aceste lucruri implică spiritualitate, cei ce le face devin tot mai spirituali, iar cei spirituali, le face tot mai mult. Cred că aceasta este calea ridicării în viață. 

Doamne ajută! 

Alexandru Macedon avea un cal prin care câștigase simpatia lui Filip, tatăl său, de mare cuceritor. Împăratul Filip al macedonenilor era un om șmecher și brutal care își conducea tara cu mână de fier. El se uita la fiul său Alexandru și își punea problema dacă el va putea să conducă într-o zi Macedonia, pentru că acesta era educat și rafinat, nu părea un războinic. 

La curte era un cal negru cu totul deosebit, dar sălbatic: Bucefal. Se credea că nu poate fi îmblânzit. Mulți au încercat zadarnic să facă ceva. Alexandru a cerut tatălui său voie să îl lase și pe el să încerce să face ceva cu acest cal. La început Filip a ezitat temându-se pentru siguranța fiului său, dar în cele din urmă s-a lăsat înduplecat. 

Alexandru Macedon s-a apropiat de calul agitat și nervos, imediat și-a dat seama de ceva ce îi provoca frică și tulburare calului. Afară era o zi însorită și calul se temea de umbra lui. Peste tot încerca să se ferească de ea și nu putea și calul își întreținea nervozitatea prin acest lucru. Când Alexandru și-a dat seama de acest lucru, s-a apropiat ușor de cal încurajându-l cu convingere, știind acum frământarea calului, și ușor, ușor îndreaptă calul cu fața spre soare astfel încât să nu mai aibă umbră nici în stânga, nici în dreapta. Situația a dat roadă, calul a prins tot mai mult încredere în Alexandru și de atunci au fost nedespărțiți. Împăratul Filip a fost mândru de fiul său în momentul acela.

Cred că fiecare om are o ”umbră” a lui de care se teme. Dacă vom alunga prin puterea lui Dumnezeu ”umbrele” din viața lor, cred că atunci am câștiga mai multe suflete. 

”Cel înţelept câştigă suflete.” –  (Proverbe 11:30)

Sursă foto

Un șofer amator a făcut un accident de mașină. Circula cu mașina pe un drum cu multe dealuri, la un moment dat în fața lui se afla un tir. A hotărât să îl depășească, s-a asigurat, în față nu era nimeni așa că s-a angajat în depășire. Problema era că el era în vârful unui deal și când s-a asigurat nu putea să vadă după vârful dealului, iar în timp ce era în depășire în fața lui a venit un alt tir lovindu-l frontal. 

Folosesc această imagine pentru a arăta ce înseamnă să privim din perspectiva lui Dumnezeu. A privi din perspectiva noastră este ce a văzut șoferul din cazul de mai sus, dar în cazul acesta nu poți vedea tot, mai mult, pare că nu este nici un pericol. Dacă ai privi de undeva de sus, din perspectiva lui Dumnezeu, de acolo s-ar fi văzut foarte clar tir-ul din sens opus și nu ar fi fost liber, ci primejdios ce încerca să facă șoferul nostru. 

A privi din perspectiva lui Dumnezeu înseamnă să privim în Cuvânt pentru deciziile vieții. Acolo lucrurile ni se par uneori mai înguste: ”Veghează”, ”Ferește-te de aia”, ”Nu te duce acolo”. Ne ieită, ne înfrânează. Dar dacă am fi și noi acolo sus și am vedea ce este dincolo de deal, nu am mai fi așa supărați și iritați, ci am vedea primejdia. 

Să ne obișnuim să privim mereu din perspectiva lui Dumnezeu! Asta implică o familiarizare cu Scriptura, un timp zilnic de meditație prin care adevărul să coboare din intelectul abstract în inima practică, astfel încât viața noastră să fie ocrotită de această perspectivă sigură, care este perspectiva divină. 

sursă foto