Matei:

Martirul a murit in Etiopia, ucis de rana unei sabii.

Marcu:

A murit in Alexandria, Egipt, dupa ce a fost tarat de cai, printre strazi pana a murit.

Luca:

A fost spanzurat in Grecia, ca rezultat a predicilor staruitoare, catre cei pierduti.

Ioan:

A facut fata martiriului, prin faptul ca a fost fiert intr-un bazin urias de ulei incins, in timpul unor raiduri de persecutie in Roma. In orice caz, a scapat ca printr-un miracol.

Ioan a fost condamnat la prizoneriat in mina, pe insula Patmos. A scris Revelatiile sale- Apocalipsa, pe insula Patmos. Apostolul a fost eliberat mai tarziu si a servit ca preot in Edessa, in Turcia moderna.A murit de batranete, singurul apostol care a murit in liniste.

Petru:

A fost crucificat cu capul in jos, pe o cruce in forma de X.

Dupa spusele bisericilor, s-a intamplat astfel, deoarece a cerut tartorilor sai asta, pentru ca s-a simtit nedemn sa moara ca Iisus.

”Păzește-te de partea din față a caprei, de partea din spate a calului, și din toate părțile unui om mandru.” – Fii prudent!

”Învață să iubești adversitățile vieții”. – Ele dovedesc omul valoros , sau îl pot face valoros.

”Iubește cărțile”. – Adevărata comoară în viața stă în ele. Celelalte comori nu sunt stabile fără ele.

”Economisește mereu și nu consuma nicidecum din ea, investește!” – Fii eficient!

”Bătrânii văd mai greu, dar mai multe”. – Respectă bătrânii!

”Dumnezeu a dat omului două urechi și o gură, în ordinea importanței.” – Ascultă mai mult și vorbește mai puțin.

”Cea mai mare avere sunt copii”. – Prețuiește familia!

Shalom!

Cine sunt eu în Hristos, reprezintă lucrarea lui Hristos pentru mine, care este perfectă.

Cine este Hristos în mine, reprezintă lucrarea mea pentru Hristos, care nu este perfectă.

Mulți se laudă sau se concentrează pe cine sunte ei în Hristos, fără să își dea seama că acest lucru este doar o jumătate a monedei. Noi nu putem fi ceva în Hristos, dacă El nu este ceva în mine. Înțeleg că lucrarea lui este perfectă, iar a mea este imperfectă. Dar crezi că Dumnezeu nu știe? Dumnezeu îți cere, în imperfecțiunea ta, să îl faci Domnul în viața ta pe Isus, ca apoi El în perfecțiunea lui să te facă să fii cine ești în El, acele calități perfecte: copil de Dumnezeu, lumina lumii, sarea pământului, moștenitor al împărăției ș.a.

Nu putem scuza cu imperfecțiunea noastră lipsa dedicării. Dumnezeu cănd ne cere să ne dedicăm, nu spune că trebuei să fim perfecți. A te dedica înseamnă să te predai, atât cât ești, atât cât poți. Dar să te predai.

Este greșit și amăgitor să te tot gândești la cine ești în Isus, fără să pui în echilibru cine este El în tine. Acestea trebuie să meargă totdeauna împreună.

(Deut 28:13) ”Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău, pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini.”

• Poți să fii cap și nu coadă:
  • Dacă asculți de Dumnezeu, dacă păzești poruncile Lui.
  • Dacă plătești prețul sfințeniei.
  • Dacă rabzi prigoana.
  • Dacă aștepți în tăcere răspunsul Domnului.

(3 In 1:9) ”Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi.”

• Există și un fel greșit de a te ridica:
  • Să dorești cu orice preț să fii primul, fără să trăiești în sfințenie.
  • Să dorești asta din mândrie, din dorința de a controla pe alții.
  • Să nu plătești prețul ascultării de Dumnezeu și de binele oamenilor, dar să stai acolo prin uneltire și viclenie.
  • Să nu rabzi prigoana, dar să prigonești tu pe alții.

Sunt cazuri când unii citează textul de mai sus, dar ei tăiesc în cel de mai jos. Biblia face o distincție foarte clară între cele două feluri de întâietate, distanța între ele este distanța dintre Satan și Hristos.

(Deuteronomul 32:4) ”El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat.”

Moise Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind Stânca. Domnul Isus spune celor ce ascultă de El că zidesc pe stâncă. Acum, cei ce zidesc pe Această Stâncă, au o nădejde, chiar dacă ei mai tremură uneori, totuși Stânca pe care stau ei nu tremură niciodată.

Chiar dacă vânturile bat tare și valurile vin suvoi, ne poate clătina ușor, dar Stânca pe care stăm noi nicodată nu se clatină, și așa vom fii și noi în final, neclintiți!

Amnon a necinstit pe sora lui Tamar, Absalom a omorât pe Amnon. David s-a mâhnit din cauza acestui lucru, iar Absalom a plecat departe de fața tatălui său David. Acum Ioab a văzut toată această situație, și a vrut să facă un bine, însă era un bine forțat, mecanic, în firea pământească. A văzut că lui David îi este dor de Absalom și a trimis o femeie iscusită din Tecoa la David ca să vorbească lui David (2 Samuel 14). David înțelege că vine de la Ioab această lucrare și se lasă înduplecat și primește pe Absalom, iertându-l. Acum însă, Absalom nu era rezolvat, nu era împăcat în inimă, nu a regretat fapta și nici nu privea cu ochi buni pe David. David avea să trească prin cea mai mare încercare a vieții lui datorită lui Absalom, și la fel și Israel a fost încercat.

Așa se întâmplă când faci un bine în fire. Nu este suficient să dorești să faci binele, ci trebuie să nu îl faci în firea pământească. Nici Ioab nu era bine, cel care voia să facă binele, omorâse oameni ca să își răzbune fratele, împotriva voinței împăratului, Absalom nu avea inima bună. Toate acestea au născut mai mult rău decât bine.

Ioab voia să astupe conștiința lui încărcată cu fapte bune, de fapt el trebuia să regrete faptele lui și să le rezolve, nu să acționeze fără să își împace problemele inimii lui, uciderea lui Abner.

Învățăm că adevărul este esențial când faci un bine. Dacă un om regretă ce a făcut, vrea să se împace din inimă, atunci totul merge cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar dacă totul este de paradă, doar în aparență, răul se perpetuă.

Dumnezeu nu vrea slujitori care să facă în lucrare ceea ce au ei în cap, ci oameni la dispoziție, care să facă ceea ce le cere Dumnezeu, atunci când le cere. Când nu le spune nimic, să aștepte în tăcere răspunsul Domnului, când îi cheamă să vină chiar dacă rabdă prigoană pentru asta. Oameni la dispoziția lui Dumnezeu!

“Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se „cultivase”-‘n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-‘ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-‘nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-‘ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-‘n jos!”

Primită și preluata

Am văzut dezbaterea care circulă pe internet despre muzica creștină.

Au fost argumente aduse din Psalmul 56, în care se spune că trebuie cântat cum se cântă „Porumbel din stejari depărtaţi”. Și aici s-a sugerat ideea că David a luat muzica lumii de atunci și a pus-o pe textul Psalmului 56 cântat la Templu. Răspunsul aici este că Israel era sub teocrație, tot ce se cânta în Israel era în ideea ascultării de Dumnezeu, amintiți-vă de învățătura lui Moise pentru tot Israelul: (Deut 18:13) ”Tu să te ții în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău.” Nu putem argumenta aici că nu toți erau inspirtați, da nu erau, după cum este nici în bisericile noastre astăzi, dar unii erau. Nu era muzică de la canaaniți, nici de la hetiți. Era muzică inspirtată, dar nu prin David, era în Israel.

Acest lucru nu se poate aplica astăzi în țările lumii, pentru că nu sunt teocratice. Muzica are un conținut etic, o stare de spirit, care chiar dacă nu se vede ca în matematică, deși muzica este matematică, muzica s-a dovedit că are efecte specifice în funcție de ritmul ei, spre exemplu:

• muzica unde se imită ritmul inimii, cum este muzica pop, excită. De aceea în piesele pop ale lumii contemporane vedem adesea scene lascive.
• muzica unde se menține un ritm contrar ritmului inimii, irită, enerzează, cum este ritmul muzicii rock. De aceea uneori la acest gen de concerte este violență.
• muzica creată sub influența drogurilor induce acea stare ascultătorilor lor, chiar îmbie la acest lucru, cum sunt unele piese Beatles. La fel este și muzica de petrecere și băutură.

Deci muzica creștină trebuie să știe aceste lucruri, muzica transmite o anumită stare de spirit, ea are o etică a ritmului. Muzica creștină trebuie să aibă această etică.

O mamă avea două fete. Una era agreată de ea, alta nu. De multe ori conștiința o cerceta că nu este bine ce face, că trebuie să se schimbe. Odată, mama era în camera ei și dintr-o dată a auzit sunete în camera de alături. A strigat: ”Este cineva acolo?” La care fata nepreferată a răspuns: ”Nu! Sunt doar eu.”

În realitate fata a exprimat: ”Nu este cineva important acolo…, dar este cineva, nu așa de important, eu, fata mai puțin dorită”.

Mama a înțeles imediat mesajul dureros al fetei care se simțea respinsă. A fost zdrobită în inima ei de răspunsul fetei, a mers la ea și a îmbrățișat-o plângând, cerându-și iertare pentru comportamentul ei. De atunci relația lor s-a îmbunătățit semnificativ.

---

Să nu nedreptățim pe nimeni, în mod conștient, niciodată. Lucrul acesta în suflet se resimte cu multă greutate și cu un efect foarte puternic.

• Un caz real cules de la un curs de consiliere.

”Treaba unui lucrător creștin din zilele noastre este ca a unuia care încearcă să scoată o mână caldă de lacrimi de la o statuie de marmură siciliană. Măcar că este așa, totuși prin harul lui Dumnezeu el va reuși să își facă lucrarea”

Adaptat după C. H. Spurgeon

* C.H. Spurgeon, Calea mantuirii, Magna Gratia – 2019.

(2 Timotei 3:16) ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Ce crede Dumnezeu despre tine este mai important decât ceea ce crezi tu însuți. Important este să studiezi ce crede El despre tine!

Credința este ca:

Apa – trebuie să intri în ea ca să înveți să înoți. Trebuie să intri în Cuvânt, ca să înveți să crezi. (Rom. 10,17).

Bicicleta – trebuie să înaintezi ca să îți poți ține echilibru. Dacă nu lucrezi, credința nu poate sta mult pe loc fără să apară desechilibru. (Iacov 2,26).

Mâncarea – trebuie să o mănânci tu ca să ai parte de ea. Credința părintelui nu este suficientă, a anturajului, trebuie să o ai personal ca să își facă efectul asupra ta. (Marcu 16,16).

Trupul – cu trupul vezi un mâr, îl apuci, apoi îl mănânci. Prin credință îl vezi pe Dumnezeu din Cuvânt, prin credință apuci o promisiune, și ea ajunge să se împlinească în viața ta, apoi începi te hrănești cu ea. (Marcu 11,24).

Una din marile provocări ale secolului nostru este tehnologia (Telefon, tabletă, laptop, tv).

Cunoști că ea începe să te domine, să devii dependent dea ea atunci când:

• Te scoli și te gândești cine ți-a mai dat like (oamenii te apreciază chiar dacă nu dau like).
• Simți că vibrează telefonul, și te uiți și nu vibrează (nu trebuie să dai atenție tehnologiei mai mare decât celor din jur).
• Te temi că pierzi popularitate (mai importantă decât popularitatea e dreptatea, voia lui Dumnezeu, să fii în ea).
• Te gândești că nimeni nu mai citește ce scrii tu (cânt ai ceva important de spus, acest lucru în sine e valoros, fluctuația cititorilor este o chestiune de vremuri și împrejurări).

Ce trebuie să faci?

• Stebilește clar: hrana, odihna și cititul.
• Stai cu Dumnezeu zilnic în rugăciune, cuvânt, părtășia cu frații.
• Închide poarta (închide ochii când e ceva nepotrivit, inchide calculatorul, pune telefonul jos, nu sta mult în prezența lor).
• Fă un program stabil.

Timpul e cea mai mare valoare, nu banul. Banul îl recuperezi, timpul nu îl mai poți recupera.

Ascultam astăzi un mesaj de Cristi Boariu și el spunea în mod curajos ”Ai fost la biserica si nu ti-a vorbit Domnul. Ești mort!” Se poate să fii mort față de Domnul, sau separat de El datorită unui păcat, dacă totuși ești copilul lui. Is. 59,1-2.

Astăzi când cineva spune despre un predicator că nu predică bine, adesea vrea să îl înțepe. Se prea poate ca predicatorul să aibă un mesaj mai slab. Omul însă nu își dă seama că se expune când face astfel de afirmații, pentru că a nu auzi cuvântul Domnului nu ține numai de predicator, ci și de inima ascultătorului. Unul din tâlharii de pe cruce a auzit glasul lui Dumnezeu și a crezut în El, dar celălalt își bătea joc. Isus era Unul singur, dar inimile tâlharilor nu erau la fel.

Se spune că blândețea este calitatea unui om puternic, iar smerenia este calitatea unui om înzestrat.

Iată care sunt secretele acestor virtuți.

Numai cei fricoși și pătimași sunt brutali și violenți, cei cu adevărat puternici, sunt blânzi.

Numai cei nechibzuiți și fără minte sunt mândri, cei cu adevărat înțelepți, sunt smeriți și nu își arată toată știința.

(Matei 11:29) ”Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”