„Persoanele care au primit cele mai extraordinare descoperiri nu erau arogante, pline de sine si vanitoase, ci din contra. Erau deosebit de umile, modeste, rezervate si aveau o parere foarte defavorabila despre propria persoana. Nimeni nu era mai constient de nevoia sa de instruire si mai dornic sa primeasca sfaturi ca aceste persoane; credeau intotdeauna ca ceilalti erau mai buni decat ei. Cei convertiti doreau in general sa se umileasca in praf inaintea lui Dumnezeu, plangandu-se ca nu erau in stare sa se plece destul de jos.
Bucuria neasemuita despre care vorbeau multi dintre ei fusese gasita atunci cand zaceau in praf, goliti de orice merit, anihilati in fata lui Dumnezeu; atunci cand ei nu mai erau nimic, Dumnezeu era totul; isi vedeau propria nevrednicie, nu mai depindeau deloc de ei insisi, ci doar de Hristos, si ii atribuiau toata slava lui Dumnezeu. Atunci, sufletele lor se bucurau de odihna; in asemenea ocazii, invatau ca nu se puteau umili indeajuns, fiindca doreau, mai presus de orice, sa se umileasca. Unii vorbeau mult despre dulceata si odihna sufleteasca pe care o gaseau atunci cand renuntau la tot in favoarea lui Dumnezeu, si se supuneau cu umilinta vointei Sale. „
* Jonathan Edwards – Despre trezire