”Nu te supăra căci supararea duce numai la rau!” Ps. 37,8

Cunoaştem îndemnul acesta extraordinar al lui David, problema pe care o acuză mult oamenii este că nu pot să facă asta. Adică să nu se mai supere. Pur și simplu sunt obsedați de acel lucru și sunt munciți de gânduri grele. Soluția este puțin mai sus în Psalm: „Domnul să-ți fie desfătarea şi El îți va da tot ce îți doreşte inima” v. 4. Ştim că scriptura nu poate fi desființată, aşa că dacă aşa scrie, aşa trebuie să fie, dacă nu înțelegem, înseamnă ca nouă ne scapă ceva.

Exista o lege a sentimentelor: gândul pe care te concentrezi mai mult devine mai puternic, iar gândul mai puternic îl absoarbe pe cel mai slab.

Deşi nu ne putem controla sentimentele (acum vorbim de supărări), mai ales efectele lor, vestea buna este ca putem controla pe ce gând să ne concentrăm. Făcând asta în mod corect, gândul biblic devine din ce în ce mai puternic. Toată treaba este să ai răbdare (pentru ca răbdarea să îşi facă desăvârsit lucrarea), până ce gândul biblic devine mai puternic decât cel mincinos. Te concentrezi pe gândul biblic, rugându-te, studiind scripturile, scriind, vorbind cu cineva de încredere ce trebuie (partea constructivă, biblică, pozitivă).

Cât despre supărări, duc numai la rău, adică pierzi timpul cu ele, degeaba aștepți să îi fie cuiva milă de tine, degeaba aștepți să sară cei drepți în picioare, cred că Dumnezeu găsește mai multă plăcere în tine dacă refuzi să te mai plângi (regretă că ai avut încredere în tine și ridică-ți trăirea mai sus), dacă refuzi să critici (nu putem ajuta pe oameni mai mult decât vor ei să facă asta),  găsește scuze celuilalt și eliberează-l, spune: ”nu știu ce a avut, nu a fost întotdeauna așa”(iar dacă știi ce a avut, nu te mai băga, e treaba lui), încredințează lui Dumnezeu situația aceea,

”Domnul să îți fie desfătarea!” –  concentrează-te pe lucrurile bune pe care vrei să le faci înaintea lui Dumnezeu, roagă-te intens pentru asta, fă un plan, scrie, studiază, cercetează cum și ce ai de făcut, implementează în viața ta acele lucruri cu oamenii respectivi. Atunci, vei vedea că acele lucruri ”catastrofale, cosmice” se vor stinge, ca un cărbune scos din foc.

Mai e un lucru: ”Situațiile imposibile”. Unii spun: ”Domnule nu știu ce ar trebui să fac cu ”X”, cu ”Y”!. Dacă nu știi, sau nu ai ce să îi faci, nu îi face nimic. Este cel mai înțelept lucru! Se spune că dacă o situație nu are nici o soluție, nu există de fapt nici o problemă. Este doar un zid în care tu ai fost atras să dai cu pumnul. Gata, renunță. Fă ceva constructiv!

Doamne ajută!

Nu te lăsa condus de experiențele tale

110_05_0097_BiblePaintingsNabal din VT așa a făcut cu David, acesta a trimis la el după provizii și acesta i-a răspuns: ”Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni”. Probabil și lui îi plecase unii robi sau slujitori, iar acum în cazul lui David vedea un astfel de fugar de la curtea lui Saul. Vedem însă că nu toate situațiile sunt la fel, acest comportament simplist nu este și cel mai înțelept, chiar dacă experiențele sunt bune să ne învețe câte ceva. David nu era nesupus, ci era prigonit. Diferența era mare. Să nu trăim influențați de experiențele noastre. Să ne facem o analiză! Să ne facem o curăție! Să trăim după Cuvânt! Cineva spunea: ”Învață cât mai mult și cât mai repede din experiențele altora, pentru că nu vei avea timp să treci prin toate”.

sursă foto

Lucruri pe care nu le ştiai despre noul preşedinte, Klaus Iohannis!

ARMONIA MAGAZINE - USA

630x411_1416216812a16e7b90Cartea preferată de Klaus Johhanis!

Deşi Klaus Iohannis este o persoană căreia nu i-a plăcut niciodată să iasă în evidenţă, s-au aflat câteva lucruri inedite despre fostul primar al Sibiului

A fost acuzat în campania electorală că ar deţine şase case, în condiţiile în care el este la baza profesor, iar soţia să la fel. Însă sibienii, susţinători fervenţi ai lui Iohannis, spun că adevărul despre locuinţele edilului lor este însă altul.

Vezi articolul original 295 de cuvinte mai mult

Criterii creştine pentru vot

Suntem frământați de situație, auzim şi rămânem uimiți. Care ar trebui sa fie criteriile unui creştin pentru a vota?

– Să voteze principiul, nu persoana / adevărul, dreptatea, realitatea contează, oamenii de aici îşi trag valoarea. Aşa e şi pe lumea cealaltă.

– Să voteze gândirea unui om, nu vorbirea lui / vorbeşte ce este nevoie, dar totdeauna va face ceea ce gândeşte. Fă un efort în plus şi vezi ce gândeşte, toți oamenii au abilitatea de a îşi da seama ce gândeşte un om, pentru că toți gândim, numai să ne concentrăm asupra acestui lucru.

– Să voteze caracterul, nu carisma / Adolf Hitler a fost cel mai carismatic om. Ploaia nu ține de foame daca nu pui sămânța în pământ. Tot la fel şi energia omului, daca nu e pusă în practică.

– Să se roage şi să meargă la vot / cei răi se votează prin absența celor buni. Estera şi-a salvat poporul rugânduse înainte. Daniel şi-a transformat poporul rugânduse înainte. Neemia a construit natiunea rugânduse înainte. Noi vom fi de folos dacă mai înainte de orice ne vom ruga, pentru că în definitiv Dumnezeu are puterea!

Numai bine!

Sfințenie +

A spune că sfintenia este tot ce trebuie să facă un creştin, este ca si cum ai învăța pe copil igiena corporală şi i-ai spune: „Asta e tot ce trebuie sa faci!”. Noi trebuie să învățăm o meserie, să întemeiem o familie; tot aşa e şi pe plan spiritual, doar că pe plan spiritual sistemul e mai bun, primeşti la pachet odata cu naşterea din nou şi talantul pentru „meserie”, doar să nu îl îngropăm. Talantul nu aduce singur roadă, nici automat, ci noi trebuie să îl înflăcărăm prin rugăciune, cuvânt şi celelalte mijloace spirituale. Acum să nu dăm uitării „igiena”! Însă este evident că „igiena” nu e totul!

Utilitatea uitării

Cine a spus că uitarea nu are utilitatea ei?

În biblie spune în Deuteronom 24:19

 Când îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale.

Calea rugăciunii

Mt 21.22 Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.

Avem nevoie de oameni ai rugăciunii!

Ca să te poți ruga bine, îți trebuie un loc special, altfel vine altul şi te deranjează, şi tu, sincerul de tine, vroiai să te rogi, dar acum nu mai poți. Isus se trezea mai devreme şi se ruga când nimeni nu îl putea deranja, sau mergea într-un loc singur, unde nu putea fi deranjat. Eu cred că Domnul ştia că vom locui în clădiri aglomerate de oameni, de aceea ne da sugestia aceasta aşa de relevantă, „închide uşa şi roagă-te” Mat. 6,6. Ai cheie? Rugaciunea oricarui lucrator trebuie sa fie zilnic de cel putin o ora, ca să nu ne zica şi nouă Domnul: „un ceas nu ați putut să vgheați împreună cu Mine?” Cine nu are stare să stea atât, să ceară de la Dumnezeu şi îi va da.
Noi ne luptăm şi nu ne putem plânge că nu avem luptători puternici, dar pierdem resurse şi energii prețioase pentru că nu ne luptam bine, nu ne luptam în rugaciune. Eu recunosc că resursa umană e cea mai importantă, dar pe aceasta Dumnezeu o dă! Lupta pe orizontală trebuie mult mai precedată de lupta pe verticală în rugăciune. Terenul pe orizontală e mult mai minat decât presupunem noi: de orgoliu, de ignoranță şi prejudecată, iar pe acestea doar Dumnezeu le vede cu precizie şi le poate anticipa, de aceea rugaciunea rămâne singura cale de a reusi în strădaniile noastre.

Precedați cu rugăciune tot ce faceți!

Când vine răbdarea

Cu cât ne maturizăm mai mult, cu atât ne dăm seama că în viață toate detaliile sunt importante, fiecare are rolul lui. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât trebuie să respecți mai mult Cuvântul Său în privința acelor detalii. Iar pentru toate astea ai nevoie să fii mai răbdător.

Învățături de bun simț

Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpînilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,  (Tit 2:9)

Aici nu este vorba că șeful nu poate greși uneori, ci este vorba de respectul lui și mai ales în fața altora, este vorba despre bun simț.

Dacă deschizi ușa soției, nu este pentru că ea nu are putere să o facă, ci este un gest care o înalță pe ea și te înnobilează pe tine.

Dacă soția aduce ceașca de ceai / cafea soțului în farfuriuță la birou, nu este pentru că el nu ar ști să o aducă fără să o verse, dar aceasta adaugă un farmec aparte relației dintre soți.

Dacă te pleci pe genunchi ca să asculți ce îngână un copil care nu știe adesea ce spune, nu pierzi timpul, ci adesea câștigi ani din viață, iar tu dovedești mai multă inteligență atunci decât a avut Einștein cu teoria relativității.

Pe părinți trebuie să îi cinstești și dacă ai rezultate eminente la facultate, iar ei au, să presupunem, doar 4 clase. Iar cei ce își nesocotesc părinții în fața vrăjmașilor părinților, nu pot avea o viață binecuvântată, decât după îndreptarea acestei urgii.

Dacă asculți de Dumnezeu în cele mai mici detalii, asta nu îți dă ție merite deosebite, tu trebuie să continui acest lucru indiferent de oameni, culte sau ceva din lumea asta. Tu aparții Lui prin creație și ce îți va da El ție, nu se poate compara cu ce ai putea să îi dai tu Lui acum sau în veșnicii.

Alte versete de bun simț mai sunt:
Deut 23:24  – Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănînci struguri, după plac, pînă te vei sătura; dar în vas să nu iei.
Deut 23:25  – Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mîna, dar secerea în holdele aproapelui tău, să n’o pui.