Bine cunoscutul bătrân Ioan Chrisostom a fost adus în faţa împăratului roman. Când acesta i-a spus că dacă îşi mai păstrează credinţa va fi exilat, el a răspuns: „Toată lumea este a Tatălui Meu, tu nu poţi să mă exilezi nicăieri.” „Dar pot să te omor”, a răspuns împăratul. „Asta nu poţi să o faci”, a răspuns vitejeşte creştinul, „căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” „Eu îţi voi lua toate averile.” „Cu plăcere”, a fost răspunsul, „căci eu am asemenea averi că nu le vei putea lua. Comoara mea este în cer unde-i şi inima mea.” „Dar pot să te izgonesc de la prietenii tăi.” „Niciodată” a răspuns Chrisostom, „eu am numai un prieten şi acesta-I în cer; nu există nimic prin ce ai putea să-mi faci rău.”
De-am fi şi noi toţi în această poziţie: „ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut!” Compromisurile cu lumea nu sunt demne pentru un credincios.