Nadab și Abihu, cei doi fii ai lui Aron, au fost judecați de Domnul pentru că au adus foc străin înaintea Domnului. Probabil că au gândit precum Naaman, că apele Siriei sunt mai bune decât Iordanul, tot așa și ei au găsit foc mai bun pentru cortul Domnului decât cei din interiorul cortului. Nu putem nega intenția bună! Însă Domnul la final rostește sentința: ”au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.” (Levitic 10,1).

Deducem de aici că sfințenia înseamnă să faci numai ceea ce este poruncit de Dumnezeu. Tot ce trece peste acest lucru vine de la cel rău. Sfințenia este să faci ceea ce este scris. Intenția bună poate înșela. Oare nu din cauza aceasta este atâta deșertăciune astăzi între cei credincioși, pentru că fiecare vrea să își promoveze buna lui intenție, și vrea să dovedească sinceritatea și curăția lui interioară când a ales așa. Personal cred că aici este miezul ipocriziei.

Trebuie subliniat acest adevăr pentru a scăpa de ispita celui rău, atât în ce ne privește pe noi cât și în ce îi privesc pe alții. Nimeni nu are dreptul să îți spune ce trebuie să faci, indiferent cât de mult bine îți dorește ție prin acel bine, există un cuvânt scris care este mai presus de ce va putea omul să gândească vreodată.

Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. (2 Ioan 1:9)

Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. (Geneza 9:22)

Ham, era unul din fii lui Noe. El a văzut pe tatăl lui dezgolit în beție și pentru asta a fost judecat, practic blestemat de tatăl său din generație în generație.

Este important de înțeles acest fel de a păcătui, de a greși dacă vreți, pentru că el este mult mai practicat decât credem noi, și vedem cât este de păgubos, din cazul lui Ham.

Păcatul acesta este descris și de Domnul Isus în Matei 5,28 ca fiind păcatul curviei. La Ham nu putem spune chiar același lucru, dar un păcat rău tot este, se numește indiscreție, impertinență. Adică să te uiți undeva unde nu se cuvine și unde ar trebui în mod automat să ferești privirea, vezi comportamentul lui Sem și Iafet, motiv pentru care au fost binecuvântați.

Acum acest lucru se practică astăzi și sub o altă formă la fel de vinovată, dar mai puțin înțeleasă, și anume impertinența de a te uita în viața altora, să judeci, să vorbești etc. Este același păcat! De aici se nasc judecățile nedrepte, nu pentru că nu cântărești exact, dar pentru că judeci neinvitat! Acest lucru este un păcat foarte grav. Sau judeci fără drept. Dacă nu ești tu responsabil să judeci un caz, este un mare rău să te bagi, doar pentru că știi cu trebuie procedat. Se spune că odată doi frați se băteau pe stradă. Așa erau ei mai bătăuși. Un trecător, a început să țină partea unuia, lovind pe celălalt, pentru că așa credea el că este corect. Cei doi frați, când au văzut asta, s-au unit au bătut bine pe trecător pentru contribuția lui nesolicitată, apoi au plecat liniștiți. Întrebare: cine a procedat corect aici?

Biblia dă un răspuns:

Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l privește este ca unul care apucă un câine de urechi. (Proverbe 26:17)

În concluzie, a ne uita în stânga și în dreapta și a ne da cu părerea, a judeca, a face tot felul de chestii, este un păcat și un lucru foarte rău. Și din cauza acestui lucru este atâta rău în lume și între oameni, pentru că nu trebuie să ne intereseze decât de aria noastră de responsabilitate. Vor spune unii: ”Dar nu poți fi așa nepăsător!” Bineînțeles că nu poți fi nepăsător, însă trebuie să mergem totdeauna la cel autorizat, la departamentul de plângeri și sugestii. Sau devino tu un mare lucrător pe acel domeniu. Nu duce informația pe la toate colțurile răspândind nemulțumire și amărăciune. Lucruri care nu ajută pe nimeni.

Să ne aducem aminte de greșeala lui Ham, este un mare rău, vedeți urmările din viața lui, dar este și o mare binecuvântare când înțelegem și nu mai privim unde nu trebuie chiar dacă cel privit este greșit sau nu.

Doamne dă lumină!

Marea poruncă este aceasta:

şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. (Marcu 12:30)

Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12:31)

Marea trimitere este aceasta:

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. (Matei 28:19)

Ce înseamnă să iubești pe Dumnezeu? Domnul spune: ”Dacă mă iubiți veți păzi poruncile mele!” Ioan 14,15. ”Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.” (1 Ioan 3:23) Dacă iubești pe Dumnezeu, crezi în Fiul Său, în Evanghelia Sa. Asta este forma supremă de a iubi pe Dumnezeu. Dacă nu faci asta, arată-mi cum iubești tu pe Dumnezeu? Să credem în Fiul lui Dumnezeu și să iubim pe Dumnezeu în esență este același lucru.

A doua poruncă să iubim pe aproapele nostru se regăsește de asemenea în a face ucenici. În Proverbe se spune: ”Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire.” – (Proverbe 12:26). Dacă iubești pe aproapele tău, îi vestești evanghelia, îl conduci la Hristos – El este Calea, Adevărul și Viața! Arată-mi un bine mai mare pe care îl poți face unui om! Dacă iubim cu adevărat pe oameni, le spunem adevărul! În lumea de dincolo ne vor trage la răspundere pentru că nu am fost mai clari, mai insistenți, mai fermi cu ei, potrivit cu gravitatea realității spirituale.

Dumnezeu este unitar în tot ce ne cere. El ne spune un lucru în mai multe forme ca să ajungem într-un final să facem ceea ce trebuie! Să fim mai perseverenți în a face voia lui Dumnezeu, unde nu putem, să ne rugăm, unde nu știm, să citim!

Doamne ajută!

 

Am ajuns cu cititul la Exod 17. Aici este lupta lui Moise și Iosua cu Amalec. De aici am extras legea biruinței.

Pentru biruință:

1. Este nevoie de rugăciune și de luptă.
2. Rugăciunea hotărăște soarta bătăliei și nu lupta, deși este indispensabilă (lupta).
3. În vederea rugăciunii trebuie să investești și să pregătești resurse, să rânduiești oameni, din cauza faptului că rugăciunea este decisivă. (noi adesea facem invers)
4. Rugăciunea trebuie să dureze atâta timp cât durează și lupta. (trebuie să ne rugăm mai mult)
5. Aceste legi se aplică și pentru cele mai dezavantajate cazuri, cum era cazul lui Moise cu Amalec.

 

Cine are urechi de auzit să audă!