Închinarea este un lucru mare. Nu oricine are parte de așa ceva, de exemplu nu poți să faci asta dacă inima ta nu este curată, nu poți să faci asta dacă nu ai iertat pe cineva în inima ta, dacă invidiezi, dacă ești complexat, sau ții legat pe cineva în inima ta.

Am citit într-o revistă: ”Închinarea schimbă închinătorul după imaginea Celui la care se închină”. Este un efect foarte important! Cercetătorii biblici ajung la concluzia că de aceea David pregătea închinarea pentru totdeauna, adică 24 din 24 de ore. Erau 24 de cete de închinători. Făcea lucrul acesta pentru că inchinarea este mijlocul cel mai puternic de transformare a unui om. Se spune despre Saul că a atunci când s-a apropiat de o ceată a proorocilor să se închine, Dumnezeu, l-a transformat într-alt om. 1Sam. 10,6. Asta experimentăm și noi de mai multe ori, deși simțim cum lucrurile de sus, din inimă ne trag în jos. Vedem ce efect aveau cântecele lui David asupra lui Saul. Când cineva se închină, chiar dacă suntem răi, un efect pozitiv și temporar îl are și asupra noastră. Când Michael W Smith a venit în România a spus că poporul român trebuie să nu mai fie înhibat înaintea lui Dumnezeu. Este bine să nu fii dezinhibat în fire, ca să nu păcătuiești în prezența lui Dumnezeu, dar este nevoi să fi dezinhibat în Duhul, ca David, ca să te poți uni cu Dumnezeu, altfel se poate spune că nu ai incredere în Dumnezeu, te reții, nu îți dai drumul. Aceasta este o cinste pe care nu trebuie să i-o oprim lui Dumnezeu. Cred că este un lucru important, cel subliniat de Michael W Smith.

Noi suntem transformați cel mai mult și cel mai bine în închinare, de aceea ar trebui să facem un plan strategic să facem asta cât mai mult în viața noastră. Cred că spiritul închinării se obține în casa lui Dumnezeu în primul rând, apoi și în odăița ta ascunsă cu Dumnezeu, în scriptură, în timpul slujirii lui Dumnezeu în orice fel, în orice loc sau timp. Când facem lucrul acesta obținem spiritul închinării, pentru că închinăm lui Dumnezeu acel lucru și atunci suntem transformați cel mai mult.

Când ne închinăm în Duh și Adevăr, suntem păziți de Dumnezeu, orcrotiți de el, crescuți, fixați și îmbunătățiți în toate privințele. Dumnezeu ne face mai buni. Să păstrăm însă tot timpul atât Duhul Sfânt, cât și Adevărul Cuvântului său. Trebuie să facem asta cât mai mult timp cu putință!

Există multe forme de închinare. Când apostolul Pavel afirma: ”O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!”  (Romani 11:33) Și mai are astfel de afirmații prin epistole, el acolo nu vrea să ne arate neapărat nouă ceva, acolo el se închină lui Dumnezeu prin cuvinte. Laudă pe Domnul! Acolo este poezie, care exprimă într-un mod sublim realitățile lui Dumnezeu.

Să înțelegem taina închinării și să o practicăm cât mai mult spre transformarea noastră în asemănarea lui Hristos!

”Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”  (Ioan 4:23)

Ceea ce îmi vine să spun cu tot respectul, este că după ce am văzut că vorbește bine fratele Pastor Florin Ianovici, acum mă bucur să aflu lucruri așa de frumoase despre lucrarea pe care o face printre copii străzii. Dumnezeu să fie lăudat și felicit ceea ce aud!

Scriptura și istoria întotdeauna au dovedit acest adevăr, și anume că conducătorul contează. Mulțimea întotdeauna și-a urmat conducătorul ei. Oamenii au urmat pe Moise în eliberarea din Egipt, pe David în laudă și închinare, dar și pe Ieroboam când acesta a ridicat vitei drept dumnezei izbăvitori, poporul a urmat pe Solomon în construcția templului, și la fel pe Ezechia în reafirmarea închinării la templu. Este uimitot cum mulțimea intotdeauna își urmează liderii, dar nu este măgulitor că la fel o face și cu un lider bun și cu un lider rău. Unii vor spune că mulțimea uneori se ridică împotriva liderului și de aici ideea că masele nu sunt așa de obediante, supuse. Realitatea este că mulțimile nu se ridică niciodată împotriva liderului până un alt lider nu apare și face acest lucru, iar ele îl urmează: vezi Core, Absalom, s.a. Aceștia din umbră dirijează masele în rebeliune.

John Maxwell spunea că liderul crează ”efectul capacului”, adică mulțimea niciodată nu se va ridica mai sus de unde este el. Și acest lucru este adevărat. Fapt este că el nu poate conduce pe oameni acolo unde el nu a ajuns, iar falsul nu este posibil, pentru că oamenii nu urmează aparența ci caracterul. Adică mulțimile nu vor face ce predică conducătorul, ci ceea ce face el în realitate. Au darul acesta de a citi inima conducătorului, și ceea ce este el cu adevărat aceea devin și ele, trecând peste aparențe. De aceea cei ipocriți și incapabili, care își pregătesc discursuri unsuroase (nu unse), nu reușesc niciodată, pentru că oamenii urmează inima lor, și o citesc foarte bine. Însă când un om este bine înaintea lui Dumnezeu, degeaba își face probleme ca Moise, că nu poate, ca David, că e prea mic pentru fii Țeruiei, oamenii știu să îl citească și vor face exact ce face cu adevărat.

”Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui!”  (Matei 9:38)

O pasăre, în timpul migrației, a spus: de ce să mă străduiesc să merg în altă țară caldă, și aici este cald și bine. Când păsările migrează, toamna, este încă bine, este cald, și ar putea să mai stea, dar dacă mai stă, vine frigul și nu mai pot ajunge în țările calde. Vine frigul și pasărea noastră începe să se vaite, și să nu mai poată zbura. Ajunge într-un grajd unde era puțin mai cald. Dar o vacă își face nevoia chiar pe ea. Pasărea noastră se văita de situație, dar îți dă seama că datorită căldurii, s-a dezmorțit. Într-un final vine o pisică, începe să o curățească, iar în final o mănâncă.

Morala – dacă nu faci ce trebuie, când trebuie, mai târziu nu se mai poate. Cine te împroașcă, nu o face neapărat cu intenție, și asta îți poate fi de folos. Iar cei ce te lingușesc și te curăță, nu îți vor binele de obicei.

Să facem aplicațiile!

Continuă lectura „Biserica africanilor baptişti din Bucureşti” →

Spuneam în articolul precedent cum istoricul Diarmaid MacCulloch a observat explozia evanghelică din afara Europei, în timp ce aici descrește ușor. Ce se întâmplă? De se descrește ușor?

Constatările dânsului încep prin anii 1600 când undeva în Amsterdam – Olanda un filosof neîncrezător începe să creeze probleme în sinagoga din comunitatea iudaică din care făcea parte, este vorba de Baruch Spinoza (1632 -1677). Comunitatea la exclus fără dreptul de a se reîntoarce, pentru că ideile lui erau cu totul împotriva lui Dumnezeu. Lui i s-a oferit 1000 de florini (moneda de atunci) ca să nu scrie ideile pe care le are. Scrierile lui au fost publicate după moartea lui în 1677, iar firul lor era acesta: ”Este oare Dumnezeu răspunsul pentru problemele noastre?” El a fost numit ”neîncrezătorul original”. Când Olandazii i-au publicat cartea, nu au îndrăznit să îi pună numele pe prima pagina ci doar inițialele BDS (Baruch De Spinoza).

Continuă lectura „Din istoria creștinismului 4 – iluminiștii neîncrezători” →

Continui aici ce spuneam în articolul precedent.

Moravienii sunt primii care au gândit că misiunea nu trebuie făcută doar de către episcopi profesioniști, așa cum făcuse sfântul Augustin în vechime când a fost trimis până în insulele Anglo-Saxone. La fel procedau și Ortodocșii prin oamenii lor de elită. Moravienii spuneau că puterea evangheliei nu ține de noi în esență, ci de Duhul lui Dumnezeu și credință. În consecință fiecare credincios trebuie să se străduiască să mărturisească credința lui personală, cu toată înțelepciunea, aceasta fiind din partea lui o slujbă duhovnicească, o datorie cerească. Așa erau învățați moravienii să trăiască. Ei au fost cei care au dus Evanghelia până la marginile pământului. Ei s-au întâlnit cu John Wesley pe care l-au învățat mai mult ceea ce deja căuta. Apoi Wesley împreună cu fratele său Charles au pus bazele metodismului. Aceștia au mers în America și au format colonii evaghelice, de fapt America s-a născut din dorința de libertate religioasă, în care puritanii englezi, moravienii, metodiștii au găsit un adevărat paradis pentru idealurile lor. Și paradis a fost cât au trăit aceștia, de aceea toate națiunile erau uimite de puterea ascunsă a americanilor. Poti realiza mult când aplici tot ce spune Dumnezeu în Cuvânt fără restricții. O mare realizare va ieși de acolo, și niciodată nu pierzi timpul în zadar făcând asta, fie pe plan personal, fie național, cum a fost cazul americanilor.

Istoricul noastru Diarmaid MacCulloch merge și observă cum această lucrare evanghelică a explodat pur și simplu în lumea întreagă, așa încât s-a schimbat centrul de greutat în creștinism. Africanii prin anii 1900 erau 380.000.000 de creștini, dintre care jumătate erau protestanți. Asta e de mult. La fel și în India, China, Coreea de sud. Acum China se preconizează a fi țara cu cei mai mulți creștini evanghelici, scriam asta în articolul acesta.

Ce s-a întâmplat? Eu cred că s-a eliberat ”Leul” cum zicea C.H. Spurgeon odată: ”Evanghelia este un Leu puternic din Iuda, el nu are nevoie să îl apărăm noi, el trebuie doar scos din cușcă.” Cu voie sau fără voie, Luther, Calvin și Zwingli L-au scos din cușcă. Moravienii și mai apoi evanghelicii l-au dus mai departe.

Istoricul nostru a observat că în timp ce în alte zone, afară de Europa, evanghelia face progrese colosale, în Europa descrește ușor. Ce se întâmplă?

Despre concluzii într-un articol următor.

sursă foto

Pun aici un articol al profesorului meu deosebit Emil Bartos, de pe site-ul:   http://rodiagnusdei.wordpress.com/

M-am gândit și eu adesea la aceste lucruri, iar în motivele dânsului mă regăsesc cel mai bine. Eu le susțin cel mai tare pe cele cu rugăciunea, persuasiunea în evanghelizare și darurile spirituale. Una peste alta, eu cred că aici este un lucru foarte serios, ar trebui să ne îndemnăm unii pe alții la aceste lucruri, chiar și cultele între ele, pentru că mai presus de toate ne vede Dumnezeu și nu vom putea să nu Îi dăm socoteală.

Vă recomand cu drag!

===

De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?

Sa stiti ca este un element distinctiv. Am fost intrebat deseori: De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie? Fiind profesor la Institutul Penticostal 11 ani, predic foarte des in bisericile penticostale, am multi prieteni, colegi, mi-am facut o imagine dupa atatia ani. Si sunt cateva lucruri care  ar fi bine sa invete si fratii baptisti si fratii Crestini dupa Evanghelie.

Primul lucru, fratii penticostali se roaga mai mult. Se roaga mai mult. Dau credit mai mare rugaciunii, decat o facem noi. Si noi ne rugam, dar, rugaciunea in bisericile penticostale, in viata unui credincios penticostal are o pondere mai mare. E adevarat ca baptistii sau Crestinii dupa Evanghelie liciteaza mai mult pe Cuvant. Studiaza mai mult, mai intens. Dar, unii atata studiaza ca uita sa se roage. Si fara rugaciune, nu este puterea. Nu este putere. Ca vedeti si la predicatorii penticostali, chiar daca n-au studiat mult, dar daca se roaga… Continuă lectura „De ce Penticostalii sunt mai multi ca Baptistii sau Crestini dupa Evanghelie?” →

Vă spuneam că am început să fac niște cercetări în istorie după Diarmaid MacCulloch .

Sfântul Augustin a fost singurul teolog care a considerat istoria tămăduitoare, în sensul că este necesară pentru eliberarea noastră, pentru eliminarea răului, pentru educația omului. În vremea lui se credea că istoria este ciclică, el crede că ea este liniară. Eu personal cred că ea se repetă atunci când oamenii nu îi învață lecțiile, așa cum spunea el.

Diarmaid este preot anglican de trei generații, el a fost fascinat de protestantism. Spunea el: ”Catolicii spuneau că omul se sfințește prin ascultarea de biserică, Ortodoxii cred că omul se sfințește prin participarea la liturghie, ritual. Protestanții însă cred că omul se sfințește prin Cuvântul lui Dumnezeu, în cadrul unei relații personale cu Acesta.” (el aici include luteranii și calvinii, dar și neo-protestanții de mai târziu: moravienii, metodiștii, – până la creștinii după evanghelie, baptiștii, penticostalii).

Bisericile tradiționale au vrut să țină turma aproape, în ascultare, la slujbe, crezând că așa o păstorește mai bine. Protestanții și cei de mai târziu nu s-au temut, deși pentru ei a fost o chestiune de conștiință treaba aceasta, să pună biserica în mâinile Scripturii, a Cuvântului lui Dumnezeu. Pe acesta considerândul infailibil, sursă de autoritate și putere pentru întreaga biserică. Bisericile tradiționale se uitau la ei și vedeau acest lucru ca pe o mare slăbiciune, pentru că nu putea să adune oamenii, să i centralizeze cumva, pentru că aceștia nu au o Romă, un Constantinopul, sau Moscovă, de asemeni nu au patriarhi. Însă acest lucru s-a dovedit a fi invers așteptărilor lor, aceasta a dus la o explozie a evangheliștilor, în special de la Moravieni, pentru că ei au înțeles să facă un lucru.

va urma

sursă foto

Pe 7 octombrie 1857, Charles Hadon Spurgeon se pregătea pentru cel mai numeros public în fața căruia avea să predice, 23.654 de oameni la Cristal Palace în Londra. Cu câteva zile mai înainte pregătea terenul, așa că a venit el însuși ca să vadă unde avea să amplaseze tribuna de unde avea să predice. O mulțime de oameni lucrau la amplasarea băncilor și a scaunelor. El caută locul unde beneficia de cea mai bună acustică. (Așa da predicator, se gândea la toate lucrurile. Așa să facem și noi!) Găsește cel mai bun loc și se hotărăște să îi facă o probă. Așa că pune tribuna provizoriu cu ajutorul unor lucrători, se urcă pe tribună și strigă tare și ferm, ca să testeze acustica: ”Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” – Ioan 1,29. La auzul acestui cuvânt, un muncitor din arenă, care lucra la amplasarea scaunelor, era undeva mai departe de Spurgeon, aude mesajul, dar el nu știa ce se întâmplă, și aude acest mesaj ca pe un cuvânt de la Dumnezeu pentru sufletul lui. A lăsat uneltele jos, a început să se frământe și să se gândească, și după un timp de luptă sufletească a venit la fratele Spurgeon și i-a cerut să se roge cu el ca să se predea Mielului lui Dumnezeu. Imediat îi povestește tot ce sa întâmplat. Fratele Spurgeon era foarte încurajat de această mărturie, fiind o întărire pentru ceea ce urma să fie în zilele următoare.

Oare mai avem astăzi așa oameni, care să vorbească cuvintele vieții veșnice și oamenii să creadă oriunde îi aud? Dumnezeu nu s-a schimbat!

sursă foto

Am început de curânt să umplu niște goluri din cunoștința mea, și am văzut cât de puține știu :). Am studiat o serie de materiale, documentare pe anumite teme, printre care și o istorie a creștinismului de Diarmaid MacCulloch. Aici am aflat că un stat, Siria de astăzi, a acceptat religia creștină ca religie de stat, prin capitala sa de atunci Edessa, înainte cu 100 de ani ca împăratul Constantin să facă acest lucru în imperiul său. În Siria a acționat mult Timotei, ucenicul lui Pavel, acolo fiind locul unde a predicat prima dată apostolul Pavel – în Damasc, apoi în biserica din regiune l-a uns Duhul Sfânt pe Pavel și Barnaba pentru lucraera la care ia chemat, în Antiohia. Zona aceasta a fost prima regiune cu puternică acțiune evanghelică în biserica primară, primele fapte fiind consemnate în cartea lui Luca – Faptele Apostolilor.

Biserica de aici s-a separat la început pe ascuns, apoi pe față de biserica Imperiului Roman, numindu-se Biserica de răsărit. A venit Mahomed și a pornit religia militantă Islamică și acum aceste țări sunt dominate de aceasta religie.  Continuă lectura „Persuasiunea evangheliei, adevărul, pacea – armele de bază ale creștinismului” →

Adesea oamenii când aud un lucru bun despre ceea ce îi îinteresează pe ei: credința, rugăciunea, închinarea, școala, misiunea etc. spun: ”Acesta este lucrul care trebuie făcut! Rugăciunea!” Dar după un timp, lucrurile se relaxează și revine iar starea de început, rugăciunea nu mai este tot ce trebuia făcut. Așa fac oamenii când merg pe la câte o conferință și cred că au găsit secretul, ajung acasă, îl pun în practică, apoi văd că nu este ”tot” secretul. Acest lucru este frunstrant. Ce trebuie să facem?

Cred că răspunsul este că să crezi că totul ține de un singur lucru este o eroare. Numai Hristos a putut să spuna: ”Eu sunt calea, adevărul și viața”, adică El este totul. În viața toate lucrurile contează, nu doar unul! Unul poate fi mai important acum, dar mâine trebuie să fii atent. Iar dacă acum este important un lucru, să nu lași nefăcut ce știi că trebuie făcut. Domnul Isus ne spunea: ”dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” Matei 23,23.  Continuă lectura „Eroarea unui singur lucru” →

Despre îngrijorare Dumnezeu ne spune așa:

”Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”  (Filipeni 4:6)

Cred că cuvântul acela de la final ”multumire” face tot versetul. Când aduci înainte lui Dumnezeu toate îngrijorările tale, chiar dacă o faci sincer, adesea observi că ele nu se duc. De ce oare? Răspunsul este pentru că nu crezi. Cum adică? Ce vrei să spui? Vor spune unii. Noi credem în Dumnezeu, de aceea și venim la El nu îngrijorările noastre, și o ușurare întotdeauna este, dar nu este o rezolvare substanțială, pentru că noi spunem ceva de genul acesta în sinea noastră: ”Doamne, te rog să mă ajuți, te rog să îmi vii în ajutor cu lucrul acesta! Dar Doamne, știu că nu se poate face nimic, nu văd cum s-ar putea rezolva. Nu cred că mai rezist mult. Totul este așa de rău…” Ok. Dacă am citit gândurile unora, nu e cu rea intenție. Când venim la Dumnezeu cu cererile noastre, este foarte bine, dar să adăugăm gândirea noastră, adică puterea noastră de înțelegere la final, este o ofensă la adresa înțelepciunii și inteligenței lui Dumnezeu. Adică atât cât spui tu, este tot ce se poate face vreodată, de cineva? Știm că e fals. Însă noi suntem prea îngrijorați. Continuă lectura „Mulțumirea și credința” →

Un verset important din Romani spune așa:

”îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele”.  (Romani 13:14)

Iar în traducerea BOR suna așa:

”Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.”  (Romani 13:14)

NTR spune așa:

”ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii voastre!”  (Romani 13:14)

VDCM spune de asemenea:

”ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu vă preocupați de firea pământească, pentru a-i satisface poftele.”

Prima versiune poate fi înțeleasă că nu trebuie să te fămânți prea tare cu firea, pentru că ii trezești poftele, adică las-o să doarmă cumva. Dar celelalte traducei vorbesc despre altceva, și anume să nu te îngrijești de rău, să asculți de firea pămîntească, de pofte, să le împlinești, să le satisfaci.

Cele două înțelesuri, sunt diferite. Prima te poate duce la indeea că trebuie să stai liniștiti cu firea. A doua că nu trebuie să o hrănești. Prima te poate duce în eroare, pentru că firea nu este liniștită, sau adormită. Dacă o lași în pace, ea te va înșela, te va contra ataca. Ce ne spune nouă aici apostolul Pavel, este să nu o hrănim, să nu ascultăm de ce ne spune ea să facem! Noi trebuie să ascultăm Duhul Sfînt prin Cuvânt, să hrănim omul duhovnicesc din noi!

Când avem un text neclar, sau în care vedem că ceva nu este în regulă, să mergem și la alte traduceri, astăzi putem face acest lucru, slavă Domnului!