Am gasit acest articol interesant si am spus sa vi-l dau si voua.
– Oamenii care sunt timizi prezintă multe simptome asemănătoare celor care suferă de anxietate socială. Mulţi dintre cei care sunt timizi învaţă să se adapteze la condiţiile exterioare şi “funcţionează” atât cât se poate de bine într-o lume care este dominată de persoane extrovertite. Nu este uşor să te afunzi în timiditate. Poate părea că toată lumea se descurcă mai bine din punct de vedere social decât tine.
În aceste condiţii este bine să iei în considerare şi câteva beneficii sau avantaje ale timidităţii. Este posibil să nu-ţi treacă imediat prin minte, dar sunt în mod cert reale pentru majoritatea oamenilor timizi. Lista poate fi folositoare şi dacă ai învins anxietatea socială, dar te lupţi încă să-ţi depăşeşti tendiţa naturală de a fi timid.
1. Modestia este atractivă
Timizii sunt de regulă modeşti. Sunt ultimii care îşi anunţă reuşitele sau spun lumii cât de minunaţi sunt. Ei se feresc de complimente şi nu îşi expun ostentativ atributele pozitive. Deşi prea multă modestie poate eroda respectul de sine, o doză sănătoasă este considerată o trăsătură atractivă de către multă lume.
2. Te gândeşti înainte de a face
Dacă eşti timid sau anxios din punct de vedere social ai tendinţa de a te uita înainte de a sări. Această trăsătură poate fi utilă în multe decizii importante. Să te gândeşti cu atenţie şi să îţi faci un plan înainte de a acţiona este important atunci când dai peste obstacole în viaţă. Aşa faci faţă imprevizibilului, eviţi riscuri fără sens şi îţi stabileşti ţeluri pe termen lung.
3. Eşti abordabil
Atunci când timiditatea nu este extremă, aceasta te poate face mai abordabil pentru ceilalţi. Timiditatea, modestia şi discreţia ce vine la pachet sunt foarte rar ameninţătoare pentru ceilalţi şi îi pot face pe oameni să se simtă confortabil în jurul tău. Cu alte cuvinte, nu ai o atitudine care să te facă să fii dificil de abordat.
4. Ai darul de a-i calma pe ceilalţi
Oamenii timizi pot avea uneori un efect calmant asupra celor care sunt mai extrovertiţi. Deşi te simţi neliniştit în interior câteodată, pari o persoană calmă şi liniştită. Această abilitate de a nu exploda are de obicei un efect pozitiv asupra celor din jurul tău.
5. Lucrezi în domeniul serviciilor sociale?
Ai o slujbă ce presupune să-i ajuţi pe oameni? Dacă este aşa, personalitatea ta de timdi te ajută să fii un ascultător empatic. Oamenii au încredere să ţi se destăinuie.
6. Eşti de încredere
Cum nu răspândeşti vorba şi nici nu eşti primul care să se laude cu performanţele sale, ceilalţi te percep ca o persoană de încredere. Asta te poate transforma şi într-un lider mai bun.
7. Ai abilitatea de a-ţi reveni
Dacă te-ai luptat cu timiditatea toată viaţa, atunci ştii ce înseamnă să duci o bătălie, să rezişti şi să treci peste sentimente dificile. În absenţa unei lupte continue nu ai fi dezvoltat abilitatea de a supravieţui greutăţilor vieţii.
8. Ai prieteni mai apropiaţi
Atunci când reuşeşti să-ţi faci prieteni, relaţia este mai profundă şi de durată. Cum găsirea adevăraţilor prieteni nu este uşoară, îi vei aprecia mai mult pe cei pe care îi ai, iar tendinţa ta de a evita conversaţiile mărunte sugerează că relaţiile tale nu vor fi superficiale.
9. Ai succes în munca solitară
Multe joburi solicită abilitatea de a te concentra într-un mediu singuratic. Iată de ce mulţi oameni timizi sau anxioşi social sunt performeri. Dacă nu ai prea multe legături sociale, ai mai puţine întreruperi şi o nevoie mai scăzută de a valida în faţa celorlaţi ceea ce faci.
10. Apreciezi mai mult recompensele
Cercetările mai arată un aspect: creierul oamenilor timizi reacţionează mai puternic atât la stimulii negativi, cât şi la cei pozitivi. Sensibilitatea crescută la recompense poate însemna că eşti mai înclinat spre a lucra pentru a-ţi atinge ţelurile.
Traducere şi editare: Cătălina Rusin