Ascultarea este calea binecuvântării lui Dumnezeu. Ascultarea face mai mult decât jertfele. Solomon a adus odată peste 1000 de jertfe. Toate acestea nu au putut compensa însă neascultarea lui la un moment dat.
Ascultarea trebuie îndreptată în mod deliberat doar spre Dumnezeu și spre structurile Lui de autoritate: părinți, șefi, stat, lideri spirituali. Pe Dumnezeu îl recunoști când îți vorbește după aceasta: El totdeauna se prezintă ”Așa vorbește Domnul!”, ”Este scris”. Cel rău nu se prezintă când îți sugerează să faci ce nu trebuie.
Ascultarea este foarte importantă, ea dovedește apartenență. Dacă cineva spune că e de partea cuiva, dar ascultă de altcineva, ea aparține acelui a de care ascultă (Romani 6,16).
Când asulți de Dumnezeu, Îi deschizi calea să ți se descopere, să îți vorbească mai mult. El nu mai vorbește aceluia căruia ia vorbit, dar nu a fost ascultat (în principiu).
Ascultarea adevărată este: totală – nu parțială, permanentă – nu ocazională, benevolă – nu forțată, adevărată – nu simulată.
sursă foto
romoflorin 
Un gând despre „Despre ascultare”