Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! (Filipeni 4:4)

Se spune că bucuria este mendiul de dezvoltare și de lucru al creierului. La propriu! De aceea când suntem supărați nu putem raționa efectiv, decât cu mari eforturi. Oamenii de specialitate au observat că omul poate să îndure și să rabde foarte multe nedreptăți în viață dacă la capătul tunelului are o lumină, o bucurie. Aceasta este bucuria în Domnul – lumina de la capătul tunelului! Nu este o teorie, ci o realitate! Sunt unii care găsesc o virtute din a fii triști, cu față lăsată și cu capul plecat. Au fost întotdeauna aceștia, dar știți ce spune Domnul: ”Când postești, spalăți fața și ungeți capul cu untdelemn”. Adevărata pocăință este în inimă și în adevăr, adevărata pocăința are un plan. Să lăsăm bucuria mântuirii, bucuria atotprezenței, atotștiinței și a atotputerniciei lui Dumnezeu să intre în inimile noastre, pentru că pur și simplul este adevărat!

Acest lucru dacă este respectat cum trebuie, îți va da puteri suplimentare consistente la nevoie!

Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, (Psalmi 33:18)

Cei pe care îi privește Domnul sunt cei de care este El interesat.

Primii sunt cei ce se tem de El. – Aceștia sunt cei ce își propun și fac tot ce pot ca să țină cont de Dumnezeu în viața lor, de învățătura Lui, de lucrarea Lui. Asta înseamnă teamă de Dumnezeu! Unii sunt plini de rârvnă și vor să facă mult pentru Dumnezeu, dar dacă nu veghează ei cad pradă temperamentului lor vulcanic și nu slujesc pe Dumnezeu, aceea a fost doar o justificare pentru ca apoi să treacă la aplicarea temperamentului său arzător. Teama de Dumnezeu implică sinceritate și seriozitate, implică bun simț și respect. Firea pământească a omului folosește des aceste cuvinte fără a le folosi în mod autentic, în adevăratul lor sens.

Cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. – Dumnezeu se bucură și laudă pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. Avraam, când aducea pe Isaac ca jertfă, credea că Dumnezeu îl va învia din morți apoi (Evrei 11,19). Asta a plăcut lui Dumnezeu foarte mult, pentru că Avraam credea în bunătatea lui Dumnezeu. Credea că Dumnezeu are un caracter frumos, bun, nu are gânduri rele. Asta onorează întotdeauna pe Dumnezeu! Nu că să trăiesc oricum că Dumnezeu mă iartă, asta este desfrânare! Dar să cred în integritatea lui Dumnezeu în tot ceea ce spune, să cred în consecvența Lui, adică faptul că are un rost și un sens în tot ceea ce îmi cere, este plăcut lui Dumnezeu. Dimpotrivă, să caut motive să nu ascult de El, chiar dacă par cele mai autentice, nevinovate: de familie, de necesități zilnice; sunt cu atât mai vinovate, pentru că îl înjosește pe El, cum că nu se gândește la lucruri așa elementare și importante totodată.

Sutașul îi spunea Domnului: ”Zi o vorbă și robul meu va fi tămăduit!” (Luca 7,7). Îl făcea pe Domnul o Persoană cu atutoritate, cu putere. Avea încredere în capacitatea lui Dumnezeu de arezolva lucrurile mai repede, mai bine, mai glorios. Dumnezeu l-a lăudat în fața tuturor dupa asta! Asta înseamnă că nădăjduiești în bunătatea Lui, să crezi în El!

Auzim astăzi pe mulți că nu pot acționa asupra sentimentelor. Acest lucru nu este adevărat, pot acționa asupra sentimentelor acționând asupra faptelor. Există o directă legătură între ceea ce simți și ceea ce faci. Oamenii cred dimpotrivă că nu îi afectează pe plan sentimental ceea ce fac, și își permit să fie nedrepți, oportuniști, infideli, trădători etc. Dar pretind și vor să creadă că acest lucru nu le afectează sentimentele și sufletele. Bineînțeles acest lucru nu este adevărat. Sentimentele lor nu cruță nici o mișcare a faptelor. Când oamenii vor schimba faptele, sentimentele vor reveni și ele automat, dupa măsura optimă de fapte. Ce le-a adus, tot aceea le și duce. Sentimentele sunt în responsabilitatea și controlul nostru, dar nu ca cel similar limbii, spre exemplu, ci prin fapte. Simți mai mult pentru ce ai investit mai mult. Sentimentele sunt un fel de mesageri ai conștiinței, care îți răsplătesc mereu după faptele tale.

În Psalmul 15 ni se spune la final „Cine se poată așa nu se clatină niciodată”.

Înainte ni se dau o serie întreagă de principii de integritate: în vorbire, averizând împotriva vorbirii de rău, în atitudine, în cuvântul dat, integritate financiară. La final ni se promite că cine se poată așa nu se va clătina niciodată. Mare lucrul este această stabilitste socială în viață! Toți oamenii într-un fel sau în altul tânjesc după asta, dar încearcă să își câștige această stabilitate între oameni într-un fel greșit: prin bani, prin relații, prin aranjamente.

David ne spune că purtarea integră aduce stabilitatea între oameni în viață!

Oamenii mai aleagă într-un fel după această tărie în viață, și anume prin minuni, însă din păcate fac acest lucru tocmai pentru că nu au o viață integră. Trebuie să subliniez aici că niciodată minunea nu le va da stabibilatea râvnită dacă nu vor fii integrii, singurul lucru care îl poate face minunea este să le mai dea o șansă dacă se pocăiesc și devin integrii!

Doamne ajută!

„Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești” (Galateni 5,16).

Unul din marile impedimente când vrei să faci ceva este că „nu e cum trebuie”. Adica simți că nu ai starea necesară ca să faci acel lucru, parcă nu ai harul necesar, ceva nu e cum trebuie. Oricât de rafinate par aceste lucruri, vreau să va spun ca vin exact din firea pământească și sunt printre cei mai mari adversari ai nostrii care ne țin inactivi, inhibați și neroditori.

Duhul dimpotrivă spune: „fii credincios!”. Adică, ai spus că faci un lucru, pur și simplu îl faci, e vai de tine dacă nu faci ce ai spus. Că nu îți vine, că nu ai chef, asta vine din fire, tu trebuie să fii credincios! Și ceea ce observă cei credincioși cu consecvență, este că atunci când încep să facă acel lucru bun cu credincioșie, începe să le vină inspirația, aproape mecanic, automat, încep să le vină idei, să devină creativi, productivi și ingenioși. Lucrurile sunt extraordinare pentru cei credincioși!

Astfel observăm că acele predispoziții nefaste: că nu am starea necesară, nu am inspirație, har; sunt doar niște minciuni amăgitoare.

Fiți credincioși!

Ceea ce contează, peste tot aprope, este detaliul. A generaliza și a presupune în mod ușor, este calea spre eroare și eșec. Lucrurile merg dacă lucrezi la detalii. Când nu reușești ceva, nu trebuie să renunți, ci să schimbi anumite lucruri fine. Aici este cheia! Studiază cu atenție liniștit (ă) și vei găsi ieșirea. Cel rău fugărește întreaga lume exact cu scopul acesta, ca să nu mai vadă detaliile, să nu mai aibă timp să se liniștească, sa se coboare în ei înșiși (oamenii), atunci ar vedea greșelile prostești pe care le fac. Zicala bătrânească: „ușor, ușor” este înțeleaptă. Nimic nu se obține deodată. „Bogăția câștigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul crește”. Pv. 13,11.

Am mai văzut un lucru, că devii productiv atunci când acel lucru mustește în tine. Adică dacă vrei să înțelegi un om, o situație, nu e suficient să il asculți odată, să auzi povestea odată, ci de mai multe ori, să notezi idei, gânduri, să cercetezi cuvantul lui Dumnezeu în privința aceea. Când ești plin de acel lucru încât mustește în tine, abia atunci vine soluția, începi să înțelegi, să găsești soluția. Noi renunțăm prea ușor.

Nu renunța, lucrează în tihnă, orce lucru se va rezolva vreodată!

Apostolul Pavel spune că noi trebuie să fim priviți ca și niște administratori ai harului lui Dumnezeu.
Un pastor român, Liviu Olah, spunea că Dumnezeu îngăduie suferința în viața credinciosului ca să facă din el o personalitate spirituală.
Sunt de acord aici cu fratela Olah, dar nu cred că este bine să alergi după propria-ți persoană. Asta te face vulnerabil, sensibil, te expune.
Atunci când te vezi ca un ispravnic, în mod evident altceneva este în prim plan. Tu ai mai multă odihnă, siguranță, sinele tău nu este stârnit, iar tu aduni mai mult rod, pentru că vei alerga mai mult după Stăpânul tău, și asta îți face cinste.
Mai e un lucru aici, noi să ne arătăm ca niste lucrători încercați, care nu avem de ce să ne fie rușine. Nu e bine să fim credincioși, fără sa ne îmbogățim într-un fel, fără să adăugăm tot sufletul și toată priceperea noastră, totuși nu pentru personalitate, ci pentru noi ca administratori înțelepți.