În Ioan 8 iudeii au pus mâna pe pietre să arunce în Isus v.59, dar tot în același capitol spune că mulți au crezut în El v. 30. Cum se face că aceleși cuvinte pentru unii aduc viață și mântuire, iar pentru alții furie și pietre? La fel cred că este și astăzi când oamenii sunt așa de înverșunați împotriva a ceva, pe care alții în respectă și îl apreciază așa de mult.

În cazul Domnului Isus, El spunea de adevărul care va elibera pe cei ce îl cunosc, despre faptul că dacă cineva păzește cuvântul Lui va trăi veșnic, sau că El este mai înainte de Avraam. Vedem că toate aceste cuvinte erau sprirituale, de ce? Pentru că Adevărul care avea să îl scoată El la lumină prin jertfa și învierea Sa, avea să dea libertatea de blestemul păcatului celor ce cred în El. Atunci, era prea vag adevărul, ca să îl poată înțelege. Nu vedeți că în înțelegerea lui Petru crucea nu avea loc? Atunci când Domnul la mustrat așa de aspru: ”Înapoia mea Satano!”. Apostolul Petru vroia să îl abată să meargă la cruce. Continuă lectura „Pro și contra lui Hristos” →

Omul duhovnicesc este omul plin de Duhul Sfânt, iar omul firesc este omul plin de fire. Acești oameni au niște calități specifice care se regăsesc în primii doi împărați ai lui Israel:

Saul – a fost împărat cerut de oameni și după gustul oamenilor.

David – este ales de Dumnezeu, după inima lui Dumnezeu.

Saul – a fost renumit pentru calitățile lui naturale (care nu îi aparțin) – înalt, frumos, tare, războinic.

David – este renumit pentru calitățile lui spirituale (care țin de caracterul lui) – iubea pe Dumnezeu, se încredea numai în Dumnezeu, a căutat întotdeauna să-L onoreze pe Dumnezeu.

Saul – în timpul domniei lui a neglijat total chivotul lui Dumnezeu, nu se gândea la el.

David – își începe domnia cu primul act publig: ”aducerea chivotului la Ierusalim”. David și-a dat seama că binecuvântarea unui popor depinde de prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului.

* Adaptat și prelucrat după ”Comorile VT” D. Nicola

sursă foto

Încercarea credinței este mai scumpă decât aurul spune Petru. În zilele din urmă se petrec lucruri care adesea îngrijorează sau tulbură pe credincioși, însă Daniel ne dă un răspuns profetic:

”Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la vremea sfîrşitului, căci sfîrşitul nu va fi decît la vremea hotărîtă.  (Daniel 11:35)”

Dumnezeu îngăduie să fim încercați în fel și chip, care este rostul? Ca să fim curățiți și albiți. Dacă cineva este sfânt, încercarea îl va albi și mai mult, dacă cineva este firesc, încercarea nu îl va albi, ci îl va înegri. Încercarea scoate la iveală ce este în tine. Dacă în tine este Duhul lui Dumnezeu, și vrei mai mult să fii pe placul lui Dumnezeu, nu te teme de încercare, din tine nu are ce să iasă afară decât ceea ce este în tine, va iești Duhul, neprihănirea, lumina. De aceea Domnul Isus spunea despre cel rău: ” El nu are nimic în mine” Ioan 14,30.

Dacă însă ești firesc, fără Dumnezeu, cu ascunzișuri, cu gânduri mai dinainte și subtilități, încercarea va da pe față ceea ce tu ții în ascuns de văzul tuturor. Pentru aceștia încercarea nu este favorabilă, pentru că încercarea va da pe față ce este în interior. Aceștia trebuie să schimbe lucrurile cât mai este timp, să vină cu adevărat la Dumnezeu. Astăzi este ziua potrivită spune Cuvântul. (Evrei 3,7-8)

Așa că putem spune și noi împreună cu apostolul Pavel:

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.  (Romani 8:28)

Multă pace!

sursă foto

Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.  (Iacov 4:11)

Iacov spune că dacă judeci pe fratele tău, judeci Legea. Cinstit să fiu, m-am uitat prin comentarii ca să înțeleg textul acesta. Cum adică judec Legea? Îmi spuneam eu. Sensul este că Legea lui Dumnezeu cu privire la aproapele nostru este ca să îl iubim ca pe noi înșine, cu privire la fratele în credintă, Domnul întărește și mai mult acest lucru. Dacă eu judec pe fratele meu, când Legea îmi spune să iubesc, eu de fapt spun: ”Legea nu este bună! Nu este realistă! Omul acesta nu merită să fie iubit!” În momentul acela tu judeci Legea lui Dumnezeu, disprețuind-o, discreditând-o. Omul este doar un mijloc prin care tu faci asta. Dumnezeu este direct ofensat prin acest comportament, la fel și Fiul Său… care ne spune că iubim și pe vrăjmași.

Iacov mai spune un lucru despre religie:

Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.  (Iacov 1:26)

Religiunea adevărată are de a face în primul rând cu limba, cu vorbirea noastră, apoi este versetul acela mult citat în biserici: să cercetăm pe văduve și pe orfani.

Să nu judecăm Legea, ci să o împlinim. Să facem ce spune ea, și să lăsăm celelalte lucruri în seama întemeiatului Judecător. Să fim încredințați că El își va face bine lucrarea aceasta la timpul ei.

Să fim cu teamă de Dumnezeu!

Evlavia este un cuvânt mult lăudat în Scriptură:

…evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.  (1 Timotei 4:8)

În DEX este așa de vag descrisă: sentiment religios, scrupulozitate în practici religioase, respect pentru Dumnezeu. În alte dicționare biblice apar explicații precum râvnă pentru Dumnezeu. Spunem că sunt bune aceste explicații, dar nu sunt suficiente. Pentru ceva atât de apreciat de Scriptură ar fi păcat să lăsăm atât de puține detalii.

Sunt oameni care au impresia că evlavia se potrivește bine bătrânilor, că este ceva demodat, incompatibil cu viața modernă, tinerească. Ea însă nu este o problemă de vârstă, ci de caracter și de educație.

S-ar putea ca oamenii să nu știe sigur ce este evlavia, dar când aceasta nu există se vede foarte bine. Unui om care iubește păcatul și trăiește în păcat nu-i place evlavia. El va iubi mai mult certurile, clevetirile, banii și petrecerile, decât învățăturile care duc la evlavie. Dar nașterea din nou îl face pe om evlavios. Îl înzestrează cu o atitudine și dispoziție duhovnicească sfântă. Continuă lectura „Despre evlavie” →

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și este singura carte de pe pământ care poate fi numită astfel. Ea nu este un tratat de știință, deși conține lucruri științifice și în ea nu există nimic care să poată fi dovedit neadevărat. Biblia conține două legăminte care sunt prezentate în cele două testamente. Fiecare legământ este legat de un loc și o persoană. Vechiul legământ este legat de Muntele Sinai și de Moise. Noul legământ este legat de Muntele Golgota și de Domnul Isus. Fiecare legământ este accentuat de o idee. Legea și Harul. Unul este caracterizat printr-o interdicție: ”Să nu faci!”, celălalt printr-o promisiune: ”Eu voi face!”. La inaugurarea primului legământ 3000 de oameni au murit (Exod 32,28). La inaugurarea Noului Legământ, 3000 de oameni au fost mântuiți (Fapte 2,41).

În Biblie nu găsim tot ce vrem să știm, dar găsim tot ce trebuie să știm pentru a fi mântuiți. Biblia te eliberează de prejudecăți, te pune pe picioare, îți ia vulnerabilitatea astfel încât să nu mai fi purtat de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor (Efeseni 4,14). Îți spune adevărul și te eliberează (Ioan 8,32). Îți trezește mintea la realitate și îți dă oportunitatea să lucrezi la lucruri reale și veșnice. Biblia te pregătește pentru lumea de dincolo. Îți dă demnitate și curaj în fața morții. Îți oferă o soluție pentru toate păcatele tale, cu condiția să accepți jertfa. În biblie găsești viață pentru sufletul tău prin mântuire și odihnă de asemeni (Proverbe 3,2). Biblia îți oferă sănătate pentru mintea ta (Pv. 3,4) și pentru tot trupul tău (Pv.3,8) .

Fă din ea cartea ta de căpătâi și nu ți se va tăia nădejdea! (Pv. 23,18)

„Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate. Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s’o laude la porţile cetăţii. (Proverbe 31,29-31)

Dacă vezi un om bun în viață, trebuie să te gândești mai întâi la mama lui, pentru că mare parte din merit îi aparține. Orice bărbat mare se spune că a avut o mamă mare, și pentru a se menține așa, are nevoie și de o soție asemeni mamei lui. Eu cred că sunt adevărate gândurile acestea. Se spune că tatăl dă tonul a ceea ce trebuie să fie copilul, dar mama depune efortul implementării. Un tată bun fără o mama bună, nu e suficient.

Marele profet Samuel a avut o mare mamă în spate: Ana. Dacă astăzi nu mai avem așa mari profeți, este și pentru că nu mai avem așa mari mame.

Mai jos dau câteva citate despre mame: 

“Inima unei mame este un adanc abis in strafundurile caruia vei gasi intotdeuna iertarea.” – Honore de Balzac

“Mama este numele pentru Dumnezeu de pe buzele si din inimile copiilor.” – William Makepeace Thackeray

“O mama buna valoareaza cat 1000 de profesori.” – George Herbert

“Bratele unei mame sunt alcatuite din tandrete iar copiii adorm profund in ele.” – Victor Hugo

“Dragostea unei mame este combustibilul care ii permite unei fiinte umane normale sa faca imposibilul.” – Marion C. Garretty

sursă foto

Citeam într-un birou un citat de William Shakespeare:

”Cinstea este cea mai mare moștenire pe care o poți lăsa cuiva”

Cinstea are de a face cu calitatea produselor pe care le produci. Acest lucru se vede în comerț. La prima vedere omul care cumpără produsul tău, nu-și dă seama de calitatea lui, dar își dă seama mai târziu. Ai luat mai mult decât trebuia pe un produs care nu merita atât. De asemenea la piață se practică treaba aceasta, și anume: se pun cele mai bune mere în față. Atragi pe client, dar când îi pui în pungă, îi pui mere mai urâte. 🙂 Tu le pui repede, omul nu observă imediat. Dar când ajunge acasă, ce gândește el despre tine?

Dacă dorim un lucru bun, atunci să muncim și să îl câștigăm, și Dumnezeu va fi cu noi. Dar să nu căutăm să luăm de la alții. Trebuie să avem răbdare. Când oamenii vor să se ridice prea repede, sunt ispitiți să fure, să înșele.

sursă foto

Multiplele talente ale temperamentului melancoliic sunt îmbogăţite şi făcute să rodească prin plinătatea Duhului Sfânt. Natura sa bogată, sensibilă, va fi acordată în mod sincer la cerinţele spirituale ale umanităţii. Nimeni nu poate pricepe mai real strigătele patetice ale omului pierdut ca melancolicul. Când este plin de Duhul Sfânt el nu numai că le va percepe, dar se va afla şi la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a întreprinde ceva în acest sens. Perfecţionismul său analitic îl face potrivit în special pentru munca în detaliu atât de necesară şi neglijată de semenii extravertiţi. Dacă posedă plinătatea Duhului, în loc să fie paralizat de iritare la vederea neglijenţei altora, el va sluji Domnului în linişte, privind cu bucurie faptul de a putea răspândi Cuvântul Evangheliei. Continuă lectura „Melancolicul plin de Duhul Sfânt” →

„Domnul Sangvin” este temperamentul cald, optimist, vioi şi gata „să se distreze”. Are o fire receptivă, impresiile externe găsesc cu uşurinţă drum spre inima sa, unde determină imediat un răspuns exploziv. În luarea deciziilor predomină sentimentele decât reflecţiile minţii. Transmite şi celor din jur dispoziţia sa. Nu duce niciodată lipsă de prieteni. Se bucură de oameni, nu-i place singurătatea, având un repertoriu nesfârşit de povestiri interesante, bucurându-se de aprecierea copiilor. Continuă lectura „Sangvinul plin de Duhul Sfânt” →

Flogmaticul” îşi trage numele de la ceea ce credea Hippocrate a fi lichidul organic capabil să producă acel temperament calm, imperturbabil, comod, lent, echilibrat. Viaţa este pentru el o experienţă fericită, plăcută, în care evită pe cât posibil să se implice. Este aşa de calm şi de comod încât pare să nu se tulbure niciodată, indiferent despre ce este vorba. Are un punct de fierbere foarte ridicat şi rareori izbucneşte în mânie sau râs, ţinându-şi în frâu sentimentele. Are abilităţi deosebite. Apreciază artele frumoase şi lucrurile de calitate în viaţă. Nu duce lipsă de prieteni. Îi este uşor să-i asculte pe alţii, este obiectiv. Nu se repede în a da sfaturi, el acordă o consiliere atentă, demnă de luat în considerare. Te poţi baza pe el întru totul, pentru că este neprefăcut şi îşi îndeplineşte orice obligaţie. Este practic şi eficient. Nu e influenţat de sentimente în luarea deciziilor. Lucrează bine în condiţii de stres. Lucrările lui poartă întotdeauna amprenta ordinii, iar munca sa este eficientă. În ciuda faptului că e un perfecţionist are standarde deosebit de înalte de acurateţe şi precizie. Este un om cu obiceiuri ordonate. Continuă lectura „Flegmaticul plin de Duhul Sfânt” →

Caracteristicile unui temperament coleric poartă cu ele câteva slăbiciuni serioase. Cele predominante sunt: duritatea, mânia, impetuozitatea, îngâmfarea. Are o mare deficienţă emoţională. Este insensibil, nesimpatizant faţă de alţii, are o fire iute, violent, mânios, nemulţumit, cu resentimente. Este foarte răzbunător, aproape în stare de orice pentru a pedepsi nedreptatea care i s-a făcut. Toate acestea îl fac să fie o persoană nedorită. Este predispus la ulcer înainte de 40 de ani. Pe tărâm spiritual întristează Duhul Sfânt prin amărăciune, mânie, supărare. Are o înclinaţie ciudată spre cruzime ce îl determină să treacă nepăsător peste sentimentele şi drepturile altora în efortul de a-şi atinge ţelul. Mulţi din criminalii lumii şi cei mai depravaţi oameni precum şi dictatori au acest tip de temperament. Continuă lectura „Colericul plin de Duhul Sfânt” →

Dragi cititori, incep aici o serie de articole despre temperamente. Este o carte pe care am urmărit-o de mult timp dar abia acum am intrat in posesia ei parțial: ”Învingând temperamentul prin Duhul Sfânt” de Tim LaHaye. Consider că multe disfuncționalități sociale sunt din cauza temperamentului neînțeles, atât personal, cât și de alții. Multe acuzații, condamnări, discriminări vin din ignoranța față de acest domeniu principal al vieții, oamenii mergând mult mai lesne pe baza perjudecăților copilărești. Consider că dacă ar fi înțelese și analizate, chiar si în mod mediu, multe lucruri ar funcționa cu mult mai bine în relații, în familii, școli, servicii și nu în ultimul rând în biserici. Nu cred că poți face o educație bună copiilor fără a ține cont de acest aspect al vieții, educația elevilor, angajaților, enoriașilor. Este parte importantă a sufletelor oamenilor în care mulți au parte de iluminare înțelegându-le. Continuă lectura „Aspectul temperamental” →

Cea mai mare datorie pe care o are un om față de Dumnezeu, Creatorul său, pentru acum și pentru eternitate este să i se închine în condițiile stabilite de El.

Există în întreaga lume multă închinare, în diferite locuri, în diferite moduri, cu diferite scopuri. Cât însă din toată închinarea din lume este acceptată de Dumnezeu? Există foarte multă închinare falsă, necorespunzătoare, neacceptată și nedorită de Dumnezeu. Există oameni care au impresia că se închină și chiar spun că o fac, când de fapt ei nu știu ce fac, de ce fac, și nici pentru cine o fac.

Femeia samariteancă din Ioan 4 l-a întrebat pe Domnul Isus despre locul adevărat de închinare. Ea cunoștea două locuri de închinare: Ierusalim și muntele Garizim. Domnul îi răspunde la această întrebare fără să trateze locul, însă Domnul dă o explicație despre cum este Dumnezesul, și apoi despre modul cum trebuie să te închini. 

De aici înțelegem că adevărata închinare este întemeiată pe cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă există multă închinare falsă, aceasta se datorează lipsei de cunoaștere a lui Dumnezeu. Mai mult decât orice act exterior, sau ritual de închinare, Dumnezeu dorește să fie iubit. Aceasta asigură acceptarea închinării noastre. Adevărata închinare are în centru pe Adevăratul Dumnezeu. El este o persoană și noi Îl putem cunoaște personal. Închinarea este un respect profund și admirație totală față de ce este Dumnezeu, de ce a făcut, și de ce va mai face Ființa supremă din univers. Aceasta conține ideea de a te pleca înaintea Lui, în sensul de supunere totală, de predare în slujba lui și ascultare deplină de El. Vrei să îi dai ce este mai bun și mai frumos dar mai întâi pe tine însuți, și faci lucrul acesta cu dragoste și bucurie. Glorificarea lui Dumnezeu începe cu mântuirea, când îl primim pe Domnul Isus, declarându-L Domn și Mântuitor, așa cum dorește Tatăl.

Când Dumnezeu spune că trebuie să ne închinăm în duh și adevăr, acolo este vorba de duhul uman. (adesea e interpretat invers). Dumnezeu în închinare se referă la persoana noastră lăuntrică. Închinarea trebuie să vină dinăuntru spre exterior. Închinarea adevărată are loc în primul rând în interior, în duhul omului. Ca să ne putem închina lui Dumnezeu în duh, Duhul Sfânt trebuie să fie în duhul nostru, pentru a produce adevărata închinare. ”În adevăr” – înseamnă în Isus, El este Adevărul, și în Cuvântul Său. Închinarea noastră nu se poate ridica mai presus de crezul nostru despre Dumnezeu.

*Un material prelucrat și adaptat după ”Zidirea bisericii” – David Nicola.

sursă foto 1

sursă foto 2

sursă foto 3