Spuneam că voi continua ce spunea apostolul Pavel despre cele trei: credința, nădejdea și dragostea.

Apostolul Petru spune că Dumnezeu ne-a născut din nou prin învierea lui Hristos la o nădejde vie. Nădejdea este continuarea credinței. Credința este ușa, dar nădejdea este împărăția. Noi trăim prin nădejde, prin încredere. Dacă nu ajungem că ne încredem în Dumnezeu din inima și din sufletul nostru, nu realizăm mult lucru, pentru că trăim tot în îndoială, teamă și suspiciune, în nesiguranță. Într-o lume rea și schimbătoare, nimic nu este mai important ca un Dumnezeu în care te poți încrede din toată ființa ta și să nu greșești. Încrederea umple marele gol pe care îl creează corupția umană. Încrederea are de a face cu ceea ce a promis Dumnezeu că va face, ia de bun  un lucru spus, înainte de a fi, pentru că Dumnezeu este demn de încrederea noastră. Prin asta trăim, zâmbim și suntem cutezători în inimile noastre. Încrederea ne spune că în Dumnezeu avem cu adevărat un sprijin tare. Este un sprijin real, lucrează în timp, lucrează după regulile lui Dumnezeu, dar lucrează, și ne poate cuprinde dacă îl căutăm pe Dumnezeu. Ne putem încrede în Dumnezeu pentru că El ne oferă un viitor sigur, pentru că în El avem nădejde pentru ceea ce va urma. Nu mai suntem singuri, nu mai suntem vulnerabili. Din această relație de sfințenie cu El rezultă această încredere drept efect, sau rod al umblării cu Dumnezeu. Citește zilnic Cuvântul Lui, te va întări și călăuzi în tot ceea ce faci. Petrece timp în rugăciune, aceasta îți va da suficient entuziasm și încredere să poți sări peste obstacolele vieții. Îmbunătățește-ți caracterul, și însoțește-te cu cei sfinți, așa vei deveni tot mai asemeni lui Dumnezeu. Aceasta este calea care aduce nădejde!

sursă foto

Apostolul Pavel ne spune ca acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Se pune intrebarea: cand acum? Raspunsul implica cel putin acest fapt: acum dupa jertfa lui Hristos.
Noi cei care traim dupa Hristos, avem aceste cai prin care lucreaza Harul lui Dumnezeu in vietile noastre: credinta, nadejdea si dragostea.
Credinta este pusa prima.
„Care este lucrarea pe care o cere Dumnezeu?” Intrebau oamenii pe Domnul Isus in Evanghelia dupa Ioan. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este sa credeti in Acela pe care l-a trimes El!”. Deci ceea ce cere Dumnezeu este sa credem.
„Ce sa fac ca sa fiu mantuit?” Intreba temnicerul pe apostolul Pavel, „Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit tu si casa ta!” Credinta in Domnul Isus e cheia mantuirii, deci. Dar unii vor spune: „omul trebuie sa se pocaiasca mai intai”. Da, pocainta este o conditie a mantuirii, dar tocmai prin credinta lucreaza pocainta. Omul daca nu crede in lucrarea rascumparatoare nu se poate pocai, el nu vede nici o lumina la capatul tunelului, fara credinta el este cu totul in intuneric. Asadar credinta este ceea ce asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa ne putem pocai si sa facem tot ce trebuie facut apoi.

Va urma.

Continui aici articolul precedent.

Domnul Isus după ce a răspuns care este cea mai mare poruncă a adăugat şi aceasta:

Matei 22:39 „Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Aici aşi vrea să mă srinjin pe ceea ce spunea apostolul Pavel:

Romani 13:9 „De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Umătoarele şase porunci din lege fac referire la relaţia noastră cu oamenii şi poate fi rezumată la porunca să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. A iubi pe cineva de fapt înseamnă: să nu îl înşeli, să nu îl defăimezi, să nu îl jigneşti, să te mânii, ştiţi că aşa începe păcatul uciderii ne spunea Domnul Isus în Matei. A iubi pe cineva înseamnă să nu îl pofteşti, afară de cazul soţului, de asemenea să nu doreşti nimic din ce este al lui, lăcomia, în dragostea adevărată aceste lucruri nu sunt practicate. Cinstirea părinţilor este forma supremă a dragostei faţă de ei, şi asta se aplică la orice tip de paternitate: educaţională, spirituală, profesională etc.

Vedem bine că în ceea ce numesc astăzi oamenii dragoste sunt incluse multe din aceste lucruri, şi totuşi ei susţin că se iubesc sincer. Acea dragoste poate fi una firească, emoţională, dar nu acest gen de dragoste îl doreşte Dumnezeu.

Să ne dea Dumnezeu acea dragoste pe care El o doreşte de la noi!

Domnul Isus a fost întrebat odată care este cea mai mare poruncă. Atunci El a răspuns:

Matei 22:37 „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”

Porunca Domnului nu era una nouă pentru Iudei, era doar una nou formulată. Ea implica toată fiinţa, adică: inimă (sentimente, voinţă), suflet (identitate, personalitate), cuget (intelect, conştiinţă).

Spuneam că porunca este una nou formulată, adică este o referire la primele patru porunci din Lege. Asta ar rezulta relaţia omului cu Dumnezeu.

De aici deducem că a iubi pe Dumnezeu, pe lângă sensul general care implică ascultarea de poruncile Domnului, înseamnă:

1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Dumnezeu – a iubi pe Dumnezeu trebuie să o spunem liber, în primul rând asta însesamnă. Este ca în familie, dacă spui că iubeşti soţul, mai presus de orice, inseamnă să nu mai ai pe altcineva… Noi creştinii trecem relativ uşor peste asta, pentru că ne confruntăm mult cu dumnezeul sinelui, al faimei, al banului, al pântecului etc.
2. Să nu îţi faci chip cioplit – aici ne putem gândi nu numai la chipuri fizice, cât şi la chipuri teoretice, teorii cioplite, relaţii cioplite, aşteptări cioplite.  În toate acestea Dumnezeu adesea ne surprinde. Haideţi să nu o mai luăm înainte presupunând că noi ştim cu arată, cum ar trebui să fie un lucru, indiferent că vorbim de chipuri cereşti, concepţii, sau alte lucruri asemănătoare.
3. Să nu iei în deşert Numele lui Dumnezeu – din nou suntem tot mai confruntaţi cu acest lucru în zilele din urmă. Este profeţit în Apocalipsa acest lucru. Dacă iubim pe Dumnezeu, trebuie să ne temem, să ne ferim să nesocotim cu ceva Numele lui, aici poate fi vorba de orice: cuvânt, atitudine, faptă, mărturie etc.
4. Să ţii ziua de odihnă, de închinare – aici implică nu doar o zi, dar mai ales acea zi de închinare, pentru că dacă tu nu o respecţi pe aceea, dă-mi voie să mă îndoiesc că le vei respecta tu pe celelalte. Această zi are un sens mai profund, și anume acela al relaţiei cu Isus, care a venit să ne dea odihnă pentru sufletele noastre, şi căruia trebuie să îi aducem închinare în Duh şi adevăr.

va urma

Dacă am vrea să rezumăm Scriptura la un singur verset, dacă am vrea să dăm oamenilor o singură poruncă pe care să  o îndeplinească și să împlinească tot ce dorește Dumnezeu atunci aceea ar trebui să fie aceasta:

”Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii.” Matei 7,12

Aici este esența voii lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că dacă ție îți place ca oamenii să îți spună cuvinte de încurajare, neapărat să încurajezi și tu pe ceilalți. Bineînțeles că încurajarea este un lucru foarte bun, dar așa cum ție îți place să fii încurajat, întreabă-te: lui / ei, ce i-ar place să îi fac? Și vei descoperi că poate îi place să îl slujești, sau să petreci timp de calitate cu el / ea. Ce îți place ție să îți facă alții, asta să faci și cu alții. Adică nu să faci ce îți place ție altora. Vezi ce îi place lui, și aceea să îi faci, după cum nici ție nu ți-ar place să îți facă alții după gustul altuia. Asta este eroarea majorității părinților, cred că automat copiilor le place ce le place și lor, și în general nu este așa. Continuă lectura „Vârful Scripturii” →

Domnul Isus a spus lui Petru să vină la El pe ape, Petru a început să vină, dar pentru că vânturile băteau tare, sa temut, apoi a început să se scufunde. Teama este doar o consecință a faptului mult mai grav de a te îndoi. Omul nu se scufunda din cauza temeri, ci din cauza necredinței, teama era pe deasupra, era consecința necredinței. Astăzi sunt oameni care se tem de diverse lucruri. Acesta este doar un semn exterior că ei au început să nu mai creadă, în ceva, cumva. Isus a mustrat pe Petru spunând: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”  (Matei 14:31). Lăsați teama la o parte și dați răspuns sincer și serios la întrebarea aceasta: pentru ce te-ai îndoit? S-a schimbat Dumnezeu? De când e lumea: firea, lumea și satan au fost răi, nu se vor recupera niciodată, dar Dumnezeu compensează pe toți la un loc pentru cei ce vin la El. Care este problema? Ce dacă trebuie să suferi puțin, este prea puțin față de răsplățile veșnice. ”Nu te îndoi, ci crede că dincolo de nor, e-un soare și mai dulce și mai strălucitor” spune versul unei cântări.

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.  (Ioan 14:1)

Dumnezeu nu se schimbă! Acest lucru este foarte important. Lucrurile sunt sigure în ce privește cuvântul Său. De aceea încrederea noastră este ca marea și credința noastră nu se clatină, chiar dacă omul de afară se trece.

Pentru ce te-ai îndoit?

Aici continui cu îndemnurile cu privire la rezolvarea problemelor într-o prietenie:

• Fii iertător – Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni. –  (Proverbe 17:9) Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile. –  (Proverbe 19:11). Învață să ierți și să uiți. Odată fratele Daniel Brânzai era apăsat de niște gânduri ale unor oameni cu privire la dânsul, fratele Wurmbrand știa, și după ce s-a gândit un timp l-a chemat la sine și i-a spus: ”Multă vreme m-am frământat cu un text din Evanghelie. Isus îmi spune că trebuie să fiu desăvârșit, ”cum Tatăl meu din ceruri este desăvârșit”. Am citit și i-am spus: ”Doamne așa ceva nu se poate. Nu este cu putință și nu este drept să-mi ceri așa ceva. Nu poți cere râmei care se târăște pe pământ să zboare ca șoimul. Eu sunt om păcătos și Dumnezeu este Dumnezeu! Îmi ceri să fiu desăvârșit, și nu oricum de desăvârșit, ci ca Dumnezeu însuși!” Dumnezeu m-a văzut supărat și mi-a zis: ”Lasă că mai vorbim noi despre asta.”După un timp, Domnul mi-a arătat un text în Vechiul Testament care spune că ”Robul Domnului este surd”. Auzi, Dumnezeu nu are auz perfect! Sunt lucruri pe care El nu le aude sau ”se face că nu le aude”. I-am spus: ”Doamne așa pot să fiu și eu! Continuă lectura „Cum să rezolvi problemele într-o prietenie II” →

Prietenia este un domeniu foarte important în viață. Dumnezeu numește pe Avraam prietenul Său, și Domnul Isus își numește ucenicii săi prieteni. Este menirea noastră să învățăm să fim prieteni cu cei din familie și apoi cu oamenii în general, și să facem asta învățând de la Cel ce a pornit acest gen de comportament. Observăm adesea prieteni care suferă, am vrea să facem ceva și nu știm ce. Noi înșine trecem prin astfel de situații, de aceea scriu aici aceste gânduri.

Cum te porți, deci, când apare o problemă într-o prietenie?

• Fii sigur că ești pe placul Domnului – Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –  (Proverbe 16:7). Dacă ești pe placul lui Dumnezeu, tu faci exact ceea ce trebuie, fără să înțelegi chiar tot ce faci, dar ceilalți vor fi mulțumiți de tine, chiar și vrăjmașii tăi, spune Scriptura.
• Fii încet la mânie – Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.  (Proverbe 15:18) Continuă lectura „Cum să rezolvi problemele într-o prietenie” →

Aici continui cu celelalte îndemnuri din cartea proorocului Amos.

3. Urâți răul și iubiți binele! – 5, 15 – Noi suntem învățați adesea să iubim binele, și nu este rău, numai că nu este tot. Trebuie să urâm și răul! Unii spun că nu trebuie să urășți nimic. Nu este așa, Cuvântul Domnului spune să urâm răul! Dacă trupurile noastre nu ar avea sistem imunitar, cum ar fi? Asta este definiția bolii Sida, nu? Dacă creierul nostru nu ar fi îmbrăcat într-o carcasă osoasă puternică, cum ne-am descurca? Dacă nu ar funcționa rinichii și colonul, cum ar fi. Tot așa este și cu sufletul nostru. Să iubim binele, dar să urâm și răul, pentru ca să fie lucrarea deplină.

4. Faceți să domnească dreptatea la poarta cetății! – 5, 15 – Asta ar fi ca și cum am spune: ”Să domnească dreptatea la primărie!” Poarta cetății înainte era forul de autoritate, acolo erau primarii, colectorii de taxe, autoritățile locale. Ce putem face noi astăzi? Nu am putea să milităm în direcția asta, pentru că nu suntem în Israel, unde teocrația era instaurată, dar putem face asta în casele noastre, în bisericile noastre și în sferele noastre de autoritate. Să facem să domnească dreptatea, să nu mai căutăm la fața omului, să nu mai avem două feluri de măsuri, să fim cinstiți în toate ca înaintea Domnului, pentru că înaintea Lui totul este gol și descoperit, toate căile noastre sunt lămurite înaintea Lui.