Din clipul acesta mi-am reamintit cum ar trebui sa ne purtam cu cei ce vin la biserica, astfel incat ca oamenii sa isi doreasca sa vina la biserica.

Poate fi amuzant, dar ilustreaza ceva. Oare noi cum suntem?

Saul, primul imparat al lui Israel era un om smerit la inceput, talentat, chipes. Avea multe abilitati, era potrivit pentru imparatie. Insa el a prins atata drag de imparatie, ii placea asa de mult ce facea: mobiliza oamenii la lupta si era biruitor, alunga vreajitoarele din tara, pe sodomiti, omora pe straini, ba chiar mai mult decat ar trebui. Totul era perfect, Dumnezeu incepuse sa il irite, cand ii cerea sa faca ceva, mereu gasea de cuvinta sa “imbunatateasca” cu ceva voia lui Dumnezeu, sfidandu-l.

Verdictul a fost scurt: Am ales pe altul! David om dupa inima mea. Am fost totdeauna preocupat de aceasta afirmatie a lui Dumnezeu despre David. Ce inseama: “om dupa inima lui Dumnezeu”? Pana una alta ma multumesc cu intelesul literal: Un om care se tine dupa inima lui Dumnezeu mai mult decat dupa darurile lui Dumnezeu, sau ceva ce primeste de la El.

Ajuta-ne Doamne!

Calvin asa cum spuneam mai devreme avea anumite slabiciuni de care era constient dar acestea erau suplinite cu succes de anumite convingeri si incredintari, care nu faceau decat sa il ridice in pozitia din care Dumnezeu sa il foloseasca cu succes.

Iata care era incredintarea lui:

„Diavolul si intreaga lui ostire se inseala daca crede ca, fiind coplesit de minciuni prostesti, rusinea ma va face mai slab si mai flexibil. Eu cred ca Dumnezeu, prin bunatatea Lui infinita, imi va permite sa perseverez cu o rabdare neabatuta pe cararea chemarii Sale sfinte. ”

Ce binecuvantata este o astfel de convingere, ea rasuna ca un imn de lauda in adancul fiintei noastre si ne poate ridica sus prin oricat de multe incercari vom trece. „Caci cel neprihanit va trai prin credinta”

Am participat la Conferinta Nationala de la Curtici din anul acesta si as vrea relatez un caz interesant de la aceasta intalnire. 🙂

Este legata de tineret. La un moment dat la rubrica diverse a luat cuvantul un batranel de 80 de ani, dar cu mintea foarte lucida, cu adancime spirituala si umor constructiv. A spus ceva de genul:

“Noi cu totii stim ca bisericile fara tineret nu au viata, nu cresc. Majoritatea bisericilor alearga sa castige tineret. Am fost intr’o biserica de vreo 500 de membrii, au avut un program asa de frumos, asa de organizat, plin de profesionalim, s.a. dar nici o adiere a Duhului in programul acela. Fratilor!! Noi stim ca cea mai importanta invatatura a noastra este invatatura despre nasterea din nou. Daca nu avem nasterea din nou, programele noastre sunt in van. Multi tineri dintr-un grup pot canta bine si recita o multime de versuri, daca nu au nasterea din nou, lucrarea lor este nula. Noi mergem pe conformism religios, sa le spunem ca trebuie sa se nasca din nou. Sa ii invatam pe tineri ceea ce trebuie si sa nu ii mai ademenim cu tot felul de lucruri. Cand Domnul va veni va lua doar aurul, pleava o va lasa pe pamant”

Dupa acest discurs, sala a izbucnit in aplauze 😀

Va las sa apreciati singuri discursul.

Unul din principiile lui Calvin era acesta:

„Daca nu ma declar multumit doar cu aprobarea lui Dumnezeu si daca nu dispretuiesc in acelasi timp aprecierile perverse si nebunesti ale oamenilor ignoranti, precum si pe cele gresite si malitioase ale celor rai, atunci problema este la mine. „

Cred ca asemenea principii iti dau stabilitate in har, adica te mentin intr-o situatie ascendenta de-a lungul anilor.

Prea adesea si prea usor ne complacem in lauda ieftina a celor ignoranti sau creduli. Altii au slabiciunea de a se lasa intimidati de aprecirile malitioase ale celor rai, cu scop de a te prinde in cercul lor, de unde nu mai poti iesi cu fata curata de obicei.

Doamne, ridica tu oameni care sa nu caute la fata oamenilor si care sa invete calea lui Dumnezeu in adevar, fara sa ii pese de parerile oamenilor!

Problema care framanta cel mai adesea pe Calvin era – si acesta este punctul central al intregii teologii a lui Calvin –

Cum poate fi salvata gloria lui Dumnezeu pe pamant…?

Cum poate fi pastrata in siguranta Imparatia lui Dumnezeu pe pamant…?

Cum poate fi pastrata in siguranta imparatia lui Dumnezeu printre noi..?

Prima intrebare imi place cel mai mult. Oooh.. de ar tanji slujitorii dupa acest lucru in ziua de azi..!! Si ar lasa sinele mai usor si dorintele lui egoiste si inguste.

Dorinta cea mai mare a lui Calvin a fost aceea de a restaura puritatea Evangheliei. Oare cati dintre noi mai avem astfel de ganduri in adancul inimii, la care sa lucram cu toata seriozitatea si consacrarea?

Jean Calvin este unul din cei mai mari teologi pe care i-a dat istoria. Omul care a influentat cel mai mult gandirea crestina din ultimele sute de ani, a carei invatatura se dovedeste aplicabila in practica. A fost unul din cei mai cititi scriitori de catre marii oameni ai lui Dumnezeu precum C.H. Spurgeon.

Gandindu-ma la viata lui, am observat un amanunt:

„Pe tot parcursul descrierii convertirii sale, Calvin a marturisit ca este o fire rusinoasa si retrasa, exprimandu-si dorinta de a trai intr’o izolare academica, in care sa poata invata „in pace intr’un colt nestiut de nimeni”

Ma gandeam ca inca odata istoria a dovedit ca oamenii care nu sunt extraordinari „rusinos”, dar care doresc sa citeasca, sa cunoasca, sunt interesati de adevar si nu prefera neaparat multimile, gloria personala, pe acestia Dumnezeu ii foloseste cu multa putere.

Oare ce avem de invatat din acest caz?

PS saptamana aceastas ne vom uita la diferite aspecte din viata lui Calvin, lucruri care justifica modalitatea in care Dumnezeu l-a folosit.

Intr’o tarla cu floarea-soarelui din Canada au fost gasiti doi cerbi puternici. Cerbii s-au luptat si li s’au incurcat coarnele. Dupa multa istovire, au cazut amandoi, n-au mai putut sa se ridice, nu au avut ce sa pasca si au pierit de foame.

Tragedia coarnelor incurcate se petrece si intre oameni. Aprinsi de diavolul cu pasiuni, cu dor de intaietate, ambitii, invidie, gelozie, unii se lupta si nu se lasa, isi incurca „coarnele”, apoi cad doborati.

Si uite asa ma simt eu cate o data 🙂

Ninel pe site-ul lui spunea:

„Lumea de astazi proclama principiul “experimenteaza ca sa vezi daca se poate” sau altfel spus “traieste-ti viata”. Acestea sunt sloganuri demonice. Ele au fost puse in aplicare inca din gradina Edenului, cand Evei si lui Adam li s-a intins tortul otravit al neascultarii spunandu-li-se ceva de genul “gustati sa vedeti ca nu veti muri”. Dumnezeu insa a spus intotdeauna contrariul, adica: “invata, asculta si supune-te ca sa traiesti!”.

“Multe cai i se par bune omului dar la urma se vad ca duc la moarte” Viata e prea scurta ca sa stai sa descoperi calea cea buna in viata. Dumnezeu a trasat deja calea: “Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi” Nu trebuie sa stai sa fii la curent cu tot ce inventeaza lumea si la tot ce nascoceste Satan, ca sa poti sa eviti alunecarea, trebuie sa cunosti tot mai bine Adevarul, atunci vei stii sa deosebesti tot ce nu este conform cu el. Mergi pe principiul lui Dumnezeu: “Invata, asculta si supunete ca sa traiesti” Este cea mai scurta cale spre binecuvantare!

Stim ca ipocrizia este un pacat grozav. Am intalnit pe blogul “Depozitarul lui Dumnezeu” urmatoarea istorisire.

“Mi-a explicat cu cateva zile in urma un prieten in masina ceva asemanator dilemei mele, in adolescenta cand X nu era intors la Dumnezeu si fura lucruri de prin clasa mereu el sarea cu gura primul cu intrebarile, era cel mai saritor, cel mai grijuliu si induiosat cu victima. Suferea si plangea cu pagubitul, daca era nevoie. Ii dadea solutii si incerca sa il ajute sa caute obiectul pierdut. Mai statea si dupa ore cu cel in suferinta ca sa „il ajute”. Folosea aceasta tactica si strategie pentru a se elimina si exclude pe el din ecuatia [potentialilor talhari].”

Mi se pare asa de relevanta in ce priveste ipocrizia. Sunt oameni care fac pe salvoatorii, luan prin inselaciune locul celor cu adevarat tematori de Dumnezeu si acuzand exact lucrurile de care sunt ei vinovati. Oamenii spun: “nu se poate, el este protectorul nostru, cum sa fie chiar el faptasul ?!”.

Numai cei ce recunosc precum marii oameni ai bibliei ca toate meritele sunt ale lui Dumnezeu si ca tot ce suntem sunt prin Harul lui, aceia care nu se incred asa de mult in ei insisi (ca nebunii). Acestia sunt cu adevarat urmasi ai lui Dumnezeu. Ceilalti, uitati-va la roadele lor, dupa roade ii veti cunoaste. Daca tot nu va este clar, aruncati o privire asupra prietenilor lor. Si mai este un indiciu pe care l-am invatat odata la scoala, fii atent la ceea ce spun oamenii in gluma sau la suparare, este o ferastruica spre inima lor.

Citeam pe blogul lui Marius Cruceru:

„Dumnezeu este un vrăjmaş cumplit (Evrei 10:31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!) şi va rămîne vrăjmaş cu Vrăjmaşul pentru vecii vecilor. Amin!

Faţă de Isus nu există neutralitate: Cine nu este cu mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte (Matei 12:30).”

De putine ori ne uitam la severitatea cuvintelor lui Hristos. Cred ca este pur adevarat. Acum El se poarta cu multa ingaduinta si har, este bland si smerit, dar asta datorita caracterului Sau si nu are nimic aface cu noi sau vrajmasul Lui, Satan. Fie ca tot mai putiti sa interpreteze gresit smerenia si blandetea Lui in Evanghelii, privind si la grozavia despartirii de El, sau a nesocotirii fie si a celor mai neinsemnate lucruri din invataturile Lui.

Dumnezeu sa ne trezeasca!

Continuă lectura „Daca ei au putut…, tu de ce sa nu poti?!” →

Daca unui copil ii spui o poveste cu final negativ, el te intreaba cu toata seriozitatea: „dar de ce s-a intamplat asa?”, „Nu trebuia sa fie asa!”
Cred ca si cei mari sunt la fel, iar omul nu castiga niciodata pana la capat. Am ajuns la concluzia ca numai Domnul Iisus castiga totul pana la capat, si are un final fericit si vesnic. Cei ce isi gasesc placerea in El vor fi fericiti, ceilalti se invart in cerc. Acum sus, acum jos, si pana la urma se vad amagiti. Oare cati nu ne invartim in cercul acesta? Fie sa ne uitam numai la Iisus, sa ne deschidem doar fata de El, in rest sa facem totul de ca si cum nu am face. Totul este relativ, totul depinde de El. El este adevarata realitate, restul este „maya” cum zic indienii. Fie sa il alegem cu totii pe El!

Daca nu vezi o schimbare inca, daca te straduiesti de saptamani, de luni si nu reusesti inca, asta nu inseamna ca Dumnezeu nu lucreaza !!

Cand eram la seminar in Bucuresti, a venit un misionar american, care fusese timp de 13 ani misionar in Africa in tribul tuaregilor. Dupa cinci ani de misiune s-a intors inapoi in america pentru refacere. Nici un suflet nu se intorse-se la Dumnezeu in cinci ani de zile. Fratii l-au intrebat: ‘Ce se intampla acolo? Este un tern greu?” El spunea: „Simt ca Dumnezeu lucreaza!”

S-a intors inapoi in Africa, dupa inca cinci ani s-a intors acasa iar. Nici un suflet nu s-a intors inca la Dumnezeu. Fratii au inceput sa ii spuna mai pe ocolite, mai direct: „frate poate nu este voia lui Dumnezeu sa lucrezi aici!..” El spunea: „Simt ca Dumnezeu lucreaza! Mai dati-mi resurse, brosuri, materiale!”

S-a intors inapoi si dupa inca trei ani de zile, seful tribului s-a intors la Dumnezeu, dupa el s-a declansat o adevarata trezire in tribul acela. Zeci de botezuri, multe nevoi in slujire, a chemat mai multi lucratori americani si resurse. Acum era o biserica mare in acea comunitate.

L-au intrebat dupa un timp: „Ce te-a facut sa astepti atat?” El a raspuns: „In tot acesti ani, m-am rugat si am tot intrebat pe Domul despre lucrare si acum am inteles ca Duhul Sfant avea nevoie de timp ca sa patrunda cultura acestui popor. Acest trib este foarte unit, mai multi dintre ei credeau din primele luni, dar pentru a nu strica unitatea tribului, nu vroia sa se boteze. Dupa ce seful tribului sa intors la Dumnezeu, multi erau de mult pregatiti pentru acest pas.”

Dumnezeu lucreaza! Fa doar ceea ce trebuie si la timpul potrivit vei secera!

Am ascultat de curand intr’un mesaj despre indemnul de a zambi si beneficiile acestuia. Era un mesaj in biserica. M-am gandit adesea daca sambetul nu este decat o „fata”, postura pe care o luam cu un interes anume. Este clar ca expersia pe care cineva o are pe chip este mai importanta decat hainele cu care se imbraca. Un zambet transmite: „Imi placi. Ma faci fericit. Ma bucur sa te vad.” Dar pentru ca un zambet sa transmita aceste lucruri trebuie sa fie unul sincer, nu un ranjet. Sunt unii care nesocotesc ranjeul, si folosesc asta ca scuza ca sa nu zambeasca niciodata. E falsa aditudinea si argumentul acesta. Cand un zambet e mecanic il respingem. Surasul trebuie sa fie adevarat, sa incalzeasca inima si sa vina din suflet, acel suras ce se vinde scump pe piata zambetelor. Copii stiu cel mai bine sa zambeasca: din suflet si cu multa lumina in ochi 😀

Acum problema care se pune este: am motiv ca sa zambesc? Motivul ar fi respectul pentru oameni, care niciodata nu sunt lipsiti de valoare. Iar daca sufletul este greu, nu putem astepta ca el sa se usureze pentru a incepe sa zambim. De fapt zambind, ajuti la usurarea acestuia, nu prin incordarea a patru muschi in loc de 74, cati se incordeaza cand esti trist, ci prin generozitatea ta si reactia celor din jur. Domnul spune sa facem altora ce vrem ca ei sa ne faca noua. Asta are efect direct asupra noastra, adica asta vei simti tu in sufletul tau, exact ce faci tu celuilalt.

Oamenii de specialitate spun ca de fapt noi nu suntem asa de afectati de ceea ce ne fac altii noua, ci de ceea ce le facem noi altora. Tot trucul este sa nu te lasi starnit sa faci rau, atunci esti la adapost. Deci zambetul de ajuta in primul rand pe tine, apoi ceilalti iti vor fi recunoscatori pentru caltura pe care le’o oferi.

„Poruncile morale ale lui Dumnezeu ne arata domeniile in care suntem slabi. Acest lucru e necesar – insa numai promisiunile ne aduc speranta, daca raspundem prin credinta”  –  Jim Cymbala

Un text foarte potrivit pentru sotii il gasim in opera literara „Imblanzirea scorpiei” – de William Shakespeare
Sotiile care chiar doresc sa fie lumini in propriile camine, vor lua aminte la ce spune Shakespare aici.  🙂

Iata cum vorbeste Catarina, personajul negativ din aceasta opera dupa ce si-a dat seama de propriile erori:

Hai, descreteste-ti fruntea incruntata
Si sa-ti zvarli privirea cu dispret
Ca sa-ti ranesti stapanul, domnul tau
Carmuitorul tau. Ti se zbarceste
Frumosul chip, cand te incrunti asa,
Ca o livada cand o bate bruma,
Si bunul tau renume ti se duce,
Ca mugurii, cand vine vijelia
Si-i scutura. Femeia manioasa
E-ntocmai ca fantana tulburata,
Cu apa noroiasa si salcie,
Din care nimeni, cat de insetat,
Nu vrea sa bea, macar o picatura.
Barbatul ti-e stapan si pazitor.
E viata ta, e capul tau, ti-e domn;
Vegheaza-asupra ta si se-ngrijeste
De tine. Isi supune vesnic trupul Continuă lectura „Sotia ideala – de William Shakespeare” →