Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.  (Luca 12:51)

Mulți se gândesc la Domnul diferit. Ei cred că El a venit să aducă pacea și se supără că nu este și învinuiesc pe unii și pe alții. Domnul a spus clar, că efectul venirii lui nu va fii pacea, ba dimpotrivă: dezbinarea, sabia. Continuă lectura „Pacea și sabia” →

Noi suntem sarea pământului, ne spune Domnul Isus. Asta înseamnă că trebuie să ne consumăm pentru binele lumii. Pe de o parte dăm gust lumii. Fără sare nici o mânare nu este bună. Tot așa creștinul trebuie să arate voia lui Dumnezeu pentru om, scopul și țelul lui în viață. Sarea împiedică stricăciunea. Tot astfel și noi trebuie prin purtarea și trăirea noastră să fim o influență pozitivă pentru cei de lângă noi, și acest lucru ne va consuma. În mod deosebit prin Evanghelie facem acest lucru, prin trăirea și vestirea ei. Sarea mai are o proprietate, și anume aceea de a topii gheața. Să nu uităm aceasta ultimă îndatorire. Prin dragoste și răbdare, noi putem să topim inimile oamenilor pentru Hristos. Să fim gata să ne investim pentru asta. Să nu ne pierdem gustul de sare, pentru că nu mai putem fi folosiți la nimic.

Fiți sare!

Mt 5:11 ”Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.”

Este de mare importante sa ai un nume bun, dar a fi vorbit de rau pe nedrept este mai mult decat a avea un nume bun. Spune Domnul: ”bucurati-va si veseliti-va pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri.” Pe cine vrea sa imbogateasca Domnul pe acela il trece prin asa ceva.

Rezista ispitei de a te mania, de a te amarî. Gandeste-te cum te vede Dumnezeu. Intradevar nu multi pot duce aceasta sarcina, dar cei ce o duc au mare rasplata.

Bucura-ta in Domnul si fii tare, este mult har in aceasta lucrare! E incheierea fericirilor, cumva incununarea lor.

sursă
foto

Binecuvântarea lui Dumnezeu este cea mai importantă. Când evreii erau învățați cum să se roage pentru copii lor: li s-a spus să se roage așa:

”Domnul să te binecuvinteze și să te păzească…” Numeri 6,24

și în Psalmul 127 spune:

”Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc…”

Dacă Dumnezeu nu binecuvintează, efortul omului este zadarnic. Deși nu vrem să descurajăm în nici un fel efortul omului. Și Pavel spune:

”Nu ține nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” Romani 9,16

Am putea spune că Dumnezeu binecuvinteză motivația, în ce direcție se îndreaptă inima ta? Nu spre alții ca să impresionezi, nu spre tine – fiind egoist, ci spre Dumnezeu, ca să fii un vas al Lui.

Și acum întrebarea importantă: pe cine binecuvinteză Dumnezeu? Un răspuns îl avem în Psalmul 41,1

” Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește”

Ps. 112,5 ”Ce bine-i merge omului care face milă și împrumută pe altul, și care își rânduiește faptele după dreptate!”

În concluzie, ce ar trebui să facem ca să fim binecuvântați de Dumnezeu? Răspunsul este să cauți să mulțumești inima lui Dumnezeu. David era un om după inima lui Dumnezeu. El spunea despre Dumnezeu:

”Tie nu îți plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit…” Ps. 51,16-17

Cât de bine cunoștea pe Dumnezeu… cât de mult căuta inima lui Dumnezeu… Iar Mica ne spune:

Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?  (Mica 6:8)

Fă totul ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni și vei fi binecuvântat! Atunci nu te vei mai poticni în reacția oamenilor, tu cauți slava care vine de la Dumnezeu, și El răsplătește și un pahar cu capă dat în Numele Lui.

Caută să placi lui Dumnezeu mai presus de orice!

sursă foto

„Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul!”

„Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine.”

Părintele Arsenie Papacioc (1914-2011) Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: „De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?” Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu şi pe acela şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi! Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine că este foarte milostiv El.

(Extras din „Ne vorbeşte Părintele Arsenie” (vol 3), ediţie îngrijită de arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1998, pp. 8-9)

Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.  (1 Samuel 17:48)

Când cel rău pornește spre cel sfânt, cel sfânt nu pornește și el, ci el aleargă! Dumnezeu este mai tare decât Satana. A veni la Dumnezeu nu e comod și simplu, el cere mai mult decât satana. Satana se mulțumește cu o unghie. Dumnezeu nu se mulțumește cu 99%. Cei ce rămân cu cel rău o fac pentru confort, consum, distracție și plăcere. Cei ce vin după Dumnezeu sunt preveniți că vor avea necazuri, o sabie se va ridica în familiile lor și este cu neputință să trăiești cu evlavie în Hristos fără să fii prigonit.

Noi creștinii ar trebui să fim mai dedicați lui Dumnezeu și mai muncitori decât sunt cei răi stăpânului lor. Goliat a pornit spre David, dar David a alergat spre el! David era mai plin de râvnă pentru a face cinste lui Dumnezeu decât era conștient Goliat de ce se întâmplă. Să fim treji și să gata de treabă la fel ca David. Domnul Isus știa pentru ce a venit pe pământ și se îndrepta hotărât spre acel punct. A fost ispitit să fie uman, prin Petru, dar El a rămas ceresc. Așa să fim și noi, să ne gândim la Dumnezeu, nu la oameni, să ne gândim la cele de sus, nu la cele de jos.

A sta lângă Dumnezeu costă mai mult aici jos decât a sta lângă cel rău. Să înțelegem bine lucrurile și să nu ne mai neliniștim sufletele. Însă parteneriatul lui Dumnezeu este ceva mai mult decât putem rosti în cuvinte, binecuvântările, trăirile și răsplătirile nu pot fi puse alături de suferințele ușoare de o clipă de acum.

Să fim hotărâți totdeauna pentru Dumnezeu!

sursă foto

Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El  (Evrei 4:3)

Odihna sufletească nu ține de starea trupului, oamenii cu trupul istovit de muncă pot avea odihnă în suflet, și oameni cu trupul odihnit pot fi munciți în sufletul lor. Ne interesează cum primim această odihnă prin credință. Domnul Isus ne-a spus:

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.  (Matei 11:28)

Pentru noi este clar că odihna este în Hristos și vrem să venim la El, însă de ce unii au odihna și alții nu, deși au venit cu toții la El? Isus spunea:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.  (Matei 16:24)

Odihna noastră vine în mod deosebit în inimile noastre prin aceste două lucruri: lepădare de sine și purtarea crucii. Credința, nu implică păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, pentru că nu le putem ține perfect, deși nu înseamnă că nu trebuie să ne dăm toată silința să le ținem. Credința însă cere renunțare la sine, lepădare de tot ce ai. Credința nu este ieftină. A spus bogatului: ” vinde tot ce ai și vino și urmează-mă”. Dacă spune cineva că el crede în Hristos și nu a renunțat la tot ce are, nu crede cu adevărat. Pacea vine când lași totul. Când nu te mai interesează nimic, totul este lăsat în mâna lui Dumnezeu. Tu vrei doar să faci voia Lui. Nu poți fi numit ucenic, nu poți avea pacea, dacă nu renunți la tot ce ai. Legăturile lucrurilor pe care le ai îți ia pacea. Poți fi bogat, dar să nu fii legat în inima ta.

Iar al doilea lucru este să porți crucea. Nu refuza suferința, sau nedreptatea. Domnul a spus să suferi pentru El. Dacă nu vrei să primești crucea, fie și în inima ta, nu vei avea pace din cauza asta. Acceptă ceea ce dă Dumnezeu. Vei fi respectat pentru asta. Nu cârti împotriva lui Dumnezeu și vei fi un om cu greutate. Dacă zici: ”asta este prea mult, nu se poate” atunci ai lăsat crucea jos. Fratele Wurmbrand spunea de un frate care a răbdat 25 de ani de temniță cu eroism, a fost eliberat, a fost închis din nou, și l-au amenințat cu niște lucruri murdare, umilitoare dacă nu se dezice de frați și de credință. Omul acela s-a frânt în inima lui și a cedat. A considerat că e prea mult… Nu ne putem pune în postura să judecăm pe un astfel de om.  De aici învățăm că atunci când spui e prea mult, atunci îți pierzi pacea, lași crucea jos, devii neascultător, nu ești un ucenic adevărat. Privește la Hristos, este de ajuns Hristos.

Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”  (Apocalipsa 2:10)

Această atitudine îți dă pace în decursul vieții, chiar dacă nu este nevoie să treci prin versetul de mai sus.

Dumnezeu să te binecuvinteze!

sursă foto

Traian Dorz spunea că acestea sunt cele trei elemente ale credinței. Jugul este unirea cu Hristos prin credință și botez. Sarcina este lucrarea pe care o faci pentru El, slujirea lui, iar crucea este suferința pe care trebuie să o înduri pentru El.

Mulți creștini rămân doar în prima fază. Ei doar se identifică cu Hristos prin botez și credință. Ei doar se numesc creștini și intră în această stare și identitate spirituală. Unii încep să poarte o sarcină pentru Hristos. Aceștia își înțeleg chemarea și darul spiritual. Cei mai puțini însă își iau crucea. Mulți aruncă crucile pe care Dumnezeu li le dă. Ei nu sunt gata să sufere pentru Hristos. Se scuză ieftin sub aspect de neprihănire.

Dacă suntem ucenici, să fim ucenici plini! Să purtăm și sarcini, și dacă nu ar fi greu, nu ar mai fi sarcină. Dar mai ales să onorăm pe Domnul purtând crucea pe care ne-o dă. Nu este mai mare onoare pentru Domnul decăt să suferim pe nedrept pentru El. Aceasta este mai mult decât o slugă credincioasă.

Să fiți binecuvântați!

sursă foto