În Deuteronom 32,11 ni se arata cum lucrează Dumnezeu. Acolo se descrie cum învața un vultur puiul sa zboare.
Vulturii își fac cuibul pe stânci la înălțime, de acolo vulturul scutura cuibul. Puiul cade în „hău”, și tot ducându-se în prăpastie, pentru ca vulturii au casa pe stâncă, sus de obicei, puiul începe din instinct sa dea din aripi, el este stângaci la început, inconștient, dar mișcările lui încep sa aibă efect, și când el își dă seama de asta, începe să învețe să zboare. Unde este mama lui în timpul acesta? Spune textul: deasupra lui. Deci, când puiul învața să zboare mama nu este departe, și el e singur în picaj, și mama „pica” după el, numai ca ea controlează totul. Când însa se apropie solul, chiar dacă puiul începe să simtă când da din aripi, și parca este în control, totuși solul se apropie și mama intra sub el, îl ia pe aripi și îl duce la loc în cuib.
Acest exercițiu ea îl repeta de câteva ori cu puiul, pana el începe sa îi placă și sș zboare singur.
Așa își argumentează Dumnezeu modul lui de lucru. Senzația ta ca te duci în jos, ca ești într-un picaj îngrozitor nu este reala, dar controlata bine de Dumnezeu, ideea este ca Dumnezeu ți-a scuturat cuibul și El acum „zboară” deasupra ta, așteptând ca și tu sa faci ceva, să dai din aripi și să înveți să zbori singur. Trebuie sa ai încredere ca atunci când se apropie solul, El va veni sub tine și te va lua pe aripi, apoi te va duce în cuib.
Când îți dai seama de toate acestea, începi să prinzi curaj și să colaborezi mai bine cu Dumnezeu în clipele tale de „cădere libera”.
romoflorin 
Da, probabil ca intreaga viata e o astfel de „cadere libera”! Unii o simt, insa, mai mult decat altii! Iar, cei care nu reusesc sa vada si „vulturul” de desupra, sunt cei mai disperati. De aceea, intotdeauna „a vedea vulturul” (ceea ce inseamna, de fapt, credinta), reprezinta un mare sprijin chiar si in viata noastra concreta, de zi cu zi.
Întotdeauna m-a impresionat metoda aceasta ”dură” a vulturului de a-şi învăţa puiul sa zboare. Se pare ca dă rezultate bune. Şi noi când suntem ”scuturaţi” suntem însoţiţi la tot pasul de Tatăl nostru. Prin credinţă avem acestă mângâiere.