Care sunt lucrurile care conteaza?

Citind lucruri despre un erou al credintei: Liviu Olah (si aici) din tara noastra cu unii care sunt printre acesti eroi, Am vazut ca fratele Liviu era un om al rugaciunii si al puterii neprevazute in predicare, in mobilizarea altora in lucrare, rugaciune. Fratele Iosif T. are un dar in invatatura, a creat un adevarat curent in viata spirituala din romania, fratele Daniel B. are darul de a discerne lucrurile, de a judeca, de a lumina pe altii, si cred ca are o abilitate in a mobiliza pe multi intr-o directie anume.

M-am gandit care sunt lucrurile pe care ar trebui sa le facem, invatand de la acesti oameni? (pe langa faptul de a afla adevarul unor evenimente).

Sa ne rugam, cu credinta, nominal, in grupe?

Oare este importanta providenta lui Dumnezeu, in care El alege anumiti oameni?

Sa cautam sa fim modele si sa cerem de la Domnul trezire?

Sa cerem de la Dumnezeu lucruri mari cu credinta puternica a unui copil?

Sa fim gata de sacrificiu?

Sa urmarim subiectul pocaintei si al convertirii la Hristos?

Sa inflacaram darul nostru si prin el sa ne avantam in lucrare?

As fi interesat de parerea voastra?

 – Consacrarea (o sugestie din comentarii Samuel)

Pocaiti cu maini prea slabe

Noi nu ducem lipsa de oameni fara viziune, fara invatatura si talent, ci ducem lipsa de oameni cu initiativa, harnici, perseverenti. Am intalnit mai multi oameni extraodinari, in care vedeam un potential real, insa prea slabi in actiune, cu mainile prea slabe, incurcati cu treburile vietii, servicii, aveau ganduri extraordinare, dar prea slabi pentru a le implementa, ei asteaptau ca oamenii sa asculte imediat tot ce spun ei, si daca nu, ei si-au facut partea !? Cat irealism.. Nici pe Hristos nu l-au tratat mai bine. Asa este natura umana decazuta, mai decazuta decat ne-ar place noua. Asa suntem si noi !?
Este adevarat ca ar fi mai usor ca sa le spui odata, de doua ori oamenilor un lucru si apoi sa te urmeze, decat sa tot stai printre ei si sa implementezi acel adevar/lucru. A doua variata este singura valabila in viata aceasta. Cei ce aspira la prima, cred ca se condamna singuri la faliment. Cat a stat Hristos cu ucenicii pana au invatat anumite lucruri? Si tot nu au invatat destul. Cat statea Pavel cu fratii pana punea o biserica cat de cat pe picioare?

Lupta trebuie dusa pe toate fronturile: sa ne rugam, sa vorbim, sa postim, sa practicam impreuna.

Nu stiu voi cum ganditi?