Problema de baza a crestinismului = mediocritatea

Se spune ca ceasurile sunt stricate cel mai adesea nici de ceasornicari (acestia le repara de obicei), nici de afoni (acestia nu se baga), dar sunt stricate de cei ce cunosc „un pic” despre ceasuri. Ei se baga in ele cu dorinte nobile, dar cel mai adesea le strica.

 Cele mai importante aici nu ar fi ceasurile, ci sufletele oamenilor pe care crestinii mediocrii, (care se pricep „doar un pic”),  le amagesg adesea prin marturia rea pe care le’o da, si cel necredincios spune: „daca si asta este credincios… decat asa mai bine raman unde sunt eu!”, altii insa sunt amagiti de promisunile ieftine pe care i le da unii invatatori, despre viata vesnica, despre binecuvantari de tot felul si nu vorbeste si de prigoniri.

 Acum nu vreau sa fiu un judecator petru crestini, pentru ca se poate intampla acest lucru si fara intentie, dar chiar si asa fapta noastra nu este scuzabila si trebuie sa facem ceva!

4 gânduri despre „Problema de baza a crestinismului = mediocritatea

  1. Ca să te ocupi de oameni trebuie să ai în posesie ceva ce nu există in fiecare om. Acel ceva nu vine din învăţare, din studiere, din tradiţie, din înţelepciune. Acel ceva este o forţă a înţelepciunii cu care te înarmează Dumnezeu pentru a putea să pătrunzi în sufletele oamenilor. Şi acum întreb eu, cine poate judeca cine are sau cine nu are har? Să ai îndrumare de la preot înseamnă a avea înţelepciune. Dar preotul nu ştii dacă are har sau nu. Pe de altă parte, să ai îndrumare de la cineva care nu este preot dar are har este iar un risc, nu poţi ştii dacă acesta are har de la Dumnezeu sau dimpotrivă. Ce e de făcut? Aici este puterea de alegere a omului, ispăşirea păcatul primordial. Când Adam a ales să transforme omul într-o fiinţă care gândeşte, a sădit în om, o dată cu fructul cunoaşterii, valoarea îndoielii. Omul nu mai poate judeca în valori absolute, nu pentru că adevărul nu ar exista, dar oricare ar fi adevărul, omul se îndoieşte de el. Nu poţi respinge pe toţi care îţi vorbesc despre Divinitate pentru că poţi greşi şi să alungi chiar pe acela care îţi este menit să-ţi deschidă inima. Dar nu poţi nici asculta pe toţi cei ce vin la tine ca să-ţi arate adevărul lor de teamă că nu vei fi convertit şi cu minţile spălate. EU îţi ofer soluţia de mijloc. Ascultă-i pe toţi şi caută adevărul în tine. Doar propria persoană te fereşte de indoială. Ispitirea lui Iisus a avut o latură care nu prea este discutată, peste care se trece uşor, şi anume că Iisus a identificat Satana. Uneori răul este uşor de identificat, se prezintă singur ca fiind rău. El atunci doar ademeneşte spre o cale mai uşoară, aşa cum a fost şi Iisus ademenit să transforme pietrele în păini. Alteori răul este mult mai subtil şi pozează în bine. Căutând în sufletul tău poţi găsi adevărul, doar este în tine, nu-i asa?

  2. @bibliotecaru, ai spus la un moment dat ca „indoiala este o valoare”, sunt de acord cu tine daca este folosita in fata omului, dar nu este o valoare daca este folosita in fata lui Dumnezeu sau in fata matematecii. Spre exemplu: 2+2=4 si oricat te-ai indoi tot atat face pentru 1000 de ani +. Deci indoiala nu este o valoare totdeauna. De aici si ideea de absolut. Exista anumite adevaruri absolute care nu se schimba niciodata, focul de cand s-a descoperit arde mereu si asa fa face in continuare, apa stinge focul, si nu se schimba, in realitate sunt foarte putine lucruri relative, si acesta este omul si foarte putin in jurul lui, restul sunt adevaruri fixe care asteapta sa fie descoperite si puse cap la cap.. asa presupun eu

  3. @ romoflorin
    Mă dezamăgiţi. Aţi întors valoarea îndoielii în îndoiala este o valoare.
    Eu dacă spun că ştiu valoarea unei cutii de chibrituri, domnia voastră puteţi spune că am spus că o cutie de chibrituri este o valoare?
    Mă dezamăgiţi. 😦

  4. sorry, jocurile de cuvinte duc la filosofie. Inteleg difernta, dar ia te uita ca totusi nu este mare deosebire, gandeste-te la punctul meu de vedere, ideea era ca prin indoiala noi aflam ceva, iar unele adevaruri nu trebuiesc negate ci complectate cu alte adevaruri complementare.

    Sper sa ma fi facut inteles. Dar poate suntem mai putin filosofici data viitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s