- Oamenii sunt nesiguri. Da-le incredere. Nu-i trada, nu-i ocoli, nu-ti calca cuvantul.
- Oamenilor le lipseste simtul orientarii. Ofera un scop, o tinta, ajuta-l s-o gaseasca.
- Oamenii se descurajeaza. Cu nevoie de succese mici care sa le dea curaj pentru cele mari, au nevoie sa simta ca nu suntem impotriva lor.
- Oamenii vor sa aibe succes. Ajuta-i sa castige. Spunele ca oamenii au capacitate, rabdarea este o problema.
- Oamenii doresc relatii. Oferale atentie, respect, caldura. Una din cele mai importante nevoi ale organismului nostru este caldura. Oamenii cheltuiesc cel mai mult vara si iarna pentru a asigura o caldura buna in casele lor, in definitiv pentru trupurile lor. Si sufletele au o nevoie similara.
- Oamenii cauta modele pe care sa le urmeze. Fii un exemplu.
- Oamenii au nevoie sa fie intelesi si ascultati. Arata ca iti pasa si citeste cu atentie.
- Oamenii cauta un viitor mai bun. Adu speranta, spunele sa indrazneasca sa isi zideasca viata pe Cuvantul lui Dumnezeu.
Zi: 20 octombrie 2007
De ce combat oamenii crestinismul si pe cei credinciosi? – Ioan 6:44
Ioan 6:44 „Nimeni nu poate veni la Mine dacã nu-l atrage Tatãl, care M-a trimis”
Un adevar greu de recunoscut pentru firea orgolioasa a omului. Unii oameni Il acuza pe Dumnezeu ca sa isi justifice de fapt neputinta lor de al urma.
Aici este problema omului, este asa de orgolios. O retea de telefonie mobila din Statele Unite a facut un sondaj si a descoperit ca cele mai utilizate cuvinte sunt: Eu, al meu, mie, pentru mine, etc. Toate cu referire la Eu.
De aceea nu suntem crestini, de aceea nu suntem corecti, de aceea ne certam mereu, cu toti oamenii uneori. Prea orgoliosi. Dale Carnegie spunea ca oamenii nu sunt rationali si nici obiectivi, ci orgoliosi si subiectivi.
Biblia spune ca omul dupa pacat nu mai este liber sa faca ce vrea, el este liber doar sa faca ce pacat vrea, si nici acolo nu este o libertate reala, dar omul nu mai poate sa faca voia lui Dumnezeu, adica sa fie drept, corect, sa il urmeze pe Hristos, etc.; chiar daca stie si vede ca asta ar trebui sa faca. El isi creeaza o rezistenta teoretica, prin ratiuni si argumente prefabricate.
Domnul Iisus cand a vorbit oamenilor, mesajul lui a fost simplu si puternic: Pocaitiva si credeti in Evanghelie. Cred ca este o referire la Eu-l nostru, care a fost dus in mandrie de tatal mandriei, satan.
Aldbert Einstein spunea: „Doua lucruri sunt infinite, universul si prostia umana; si de primul nu sunt sigur”
Unii oamnei combat crestinismul, si in special pe cei evlaviosi, pocaiti, nu pentru ca ar avea vre’o problema rationala cu asta, ci una emotionala, pentru ca Hristos condamna faptele oamenilor in cauza, iar motivul este ca Hristos scoate la iveala pacatele lor ascunse, sau pe fata. Si oamenilor le place pacatul de aceea alege sa lupte cu cei credinciosi si biblia, decat sa lupte cu propria stare. Este mai usor asa.
Insa daca Duhul lui Dumnezeu lucreaza in inima unui om, ochii ii se deschid, incepe sa vada totul altfel, se vede pe sine un pacatos si devine indulgent cu altii, nu cu sine cum era inainte. Aceasta este solutia pentru fericire si satisfactie deplina in familiei, scoli, servicii. Nu trebuie sa institutionalizam chestia asta, e suficient sa credem in inima noastra acest lucru si sa incepem sa ne formam principiile dupa Cuvantul lui Dmnezeu, biblia.
Raspunsul fr. Iosif Ton la dezbaterea de pe blogul „Patratosu”
Cand m-am pocait eu?
Zilele trecute, dupa ce ziarul central Cotidianul a publicat scrisoarea mea de anul trecut “Eu si securitatea”, BBC mi-a cerut sa le dau un interviu si eu am acceptat si le-am raspuns la toate intrebarile.
Pe marginea acestor evenjimente, pe blogul lui Marius Cruceru s-a dezlantuit o dezbatere la care a participat Paul Negrut si multi altii. Intrebarea pusa de Marius Cruceru a fost daca pocainta mea a fost adevarata, avand in vedere faptul ca eu n-am vorbit numai de mine insumi ci si de alti pastori din acea vreme. Concluzia acestor teologi a fost ca pocainta mea nu a fost veritabila.
Ceea ce presupun aceste dezbateri este idea ca actul meu de a publica materialul amintit mai sus si interviul la BBC au fost un act de pocainta. Ideea aceasta este ridicola! Numai acum, dupa 40 de ani de la evenimente, fac eu un act de pocainta? Oare a putut Dumnezeu sa ma foloseasca in lucrarea Lui timp de atatia ani fara ca eu sa ma fi pocait de pacatele mele?
Sa spun deschis si categoric: Eu nu am scris acest material si nu am acordat interviul la BBC pentru a face un act de pocainta. Pocainta am facut-o acum 40 de ani! Dup ace am stiut ca Domnul m-a iertat de toate pacatele facute in acei ani in care am fost departe de Dumnezeu, in februarie 1968 am vorbit cu Iulian Tataru, pastoral Bisericii in care fusesem membru, Biserica Baptista Cluj-Iris, i-am spus despre intoarcerea mea la Dumnezeu si despre dorinta mea de a reveni in Biserica. El a vorbit cu comitetul Bisericii si am avut o intalnire cu comitetul. Comitetul a decis primirea mea si a convocat adunare generala pentru aceasta. In cadrul acelei adunari generale a Bisericii am recunoscut ca am fost un mare pacatos, ca Domnul Isus m-a iertat si ca cer si Bisericii sa ma ierte. Pe baza acestei marturisiri de pocainta, Biserica a votat in unanimitate reprimirea mea ca membru al Bisercii.
Precizez ca regula Bisericilor noastre este sa nu ceara marturisire detaliata a pacatelor comise. O asemenea detaliere a pacatelor nu ar duce la zidire, ci la o otravire si la o poticnire a celor care asculta.
O asemenea marturisire am mai facut si in aprilie 1972 in Biserica Golgota din Bucuresti. Din nou, m-am referit si atunci la cel care am fost in anii mei de instrainare de Dumnezeu ca la unul care am fost un mare pacatos, si aceasta a fost sufficient ca fratii sa considere ca am facut o adevarata pocainta.
In anii aceia, care raman pe viata mea o pata intunecata, am comis multe pacate. Oare pocainta mea nu este valabila deoarece nu am facut o lista a tutror pacatelor mele pe nume? De exemplu, in anii aceia am scris doua proecte de carte care n-au fost publicate niciodata. Mai tarziu, am ars acele manuscrise.Cui ar folosi sa mai detaliez ce am scris atunci? Cui ar folosi o detaliere a pacatelor cuiva, decat celor care vor sa verse noroi peste viata acelei persoane?
In materialul pe care l-am scris anul trecut si in interviul la BBC m-am referit si la altii care au colaborat cu securitatea deoarece acesta a fost un fenomen al acelor vremuri. Eu n-am fost singur in acea situatie. Cine citeste cu atentie materialul “Eu si securitatea” va vedea ca eu caut sa-i apar pe pastorii care s-au frant in anii aceia. Ei au fost victime ale unui sistem pervers si al unor ofiteri experti in frangere si corupere. Arat clar ca au fost extreme de putini aceia care au slujit din convingere securitatea. Amintindu-i pe altii care au fost franti nu urmaresc sa ma justific pe mine sau sa-mi micsorez pacatul meu. Vreau mai de graba sa-i fac pe cei ce n-au trait atunci sa inteleaga ceva mai bine iadul prin care am trecut noi.
Consider ca fratii mei amintiti mai sus cu numele sunt de buna credinta, dar ca au interpretat gresit actiunea mea. Lucrul acesta se intampla si este omenesc sa se intample. Ei sunt oameni inteligenti, extrem de talentati, in functii foarte inalte si de mare raspundere. De aceea eu ma rog ca Dumnezeu sa continue sa-i binecuvinteze si sa-si reverse peste ei nemarginita Lui bunatate, pentru binele scolii pe care o conduc si spre binecuvantarea cultului Baptist din Romania.
Cei din lume ne rastalmacesc faptele si declaratiile deoarece ei ar vrea sa nu mai existam in Romania. Noi, insa, sa ne amintim de rugaciunea Domnului nostru: “Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine si Eu sunt in Tine, pentru ca lumea sa creada ca tu M-ai trimis” (Ioan 17:21). Credibilitatea noastra in Romania depinde de unitatea noastra.
Va chem pe toti sa ne rugam pentru unitate in cultul Baptist din Romania.
Cu deosebita dragoste, stima, respect si pretuire pentru toti, chiar si pentru cei care, fiindca nu ma cunosc de aproape, vorbesc rau despre mine din nestiinta.
Iosif Ton
romoflorin 