Lună: ianuarie 2008

Demers impotriva pornografiei

~ florin ~ 28 comentarii

Am citit un articol important pe blogul lui „ascultarea credintei” in care indeamna la marturisire si colaborare cu alti frati maturi in privinta acestei probleme reale si raspandite in randul fratilor si a barbatilor de pretutindeni si nu numai.

Si eu recomand cateva lucruri:

  • Ai curajul si lupta impotriva acestui flagel
  • Fi tare si marturiseste atunci cand simti ca poti sa o faci, unui prieten, cerc de prieteni. Asta asjuta mult.
  • Roaga-te sistematic pentru asta si marturiseste Domnului cu sinceritate.
  • Corecteaza-ti gandirea: Duhul lui Dumnezeu este mai mare decat duhul de curvie.
  • Recunoaste placerea, nu o nega, nu placerea e problema ci cadrul (casatoria, sau inafara ei).
  • Dedica-te lui Dumnezeu potrivit darului tau spiritual, in ceea ce iti place in Domnul. Ispita e mai tare in lipsa de preocupare. (vezi imparatul David cu Bat Seba, sotia lui Potifar cu Iosisf). Cand nu ai preocupare, ofertele Satanei stralucesc mai tare.
  • Nu dispera cand lupta continua, pune accent pe eliminare graduala.
  • Lupta-te cu ispita, nu cu pacatul (vizi Ps 1, 1-2 „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celui rau, nu se opreste…, nu se aseaza…). Indeparteaza factorii care te duc in ispita.
  • Roaga-te pentru roada Duhului: „stapanirea de sine”. Fii constient ca este o roada a Lui si nu a ta, dar tu cere!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze si sa ne pazeasca!

Va indemn sa cititi si articolul lui „Ascultarea credintei”!

Visul lui Iosif – II –

~ florin ~ 2 comentarii

Visul lui Iosif – II –

Ce trebuie sa facem cu visele noastre?

1. Nu te lasa de visul tau!

Nu renunta la visul tau, nu il uita, continua sa te gandesti la el si vezi cum se poate implini (daca visul acela nu contravne Scriptura).

Nu renunta la el chiar daca vin necazuri. Uitati-va ce s-a intamplat cu Iosif dupa ce a avut acel vis! Mai intai fratii lui au incercat sa il omoare aruncandu-l intr-o groapa sa moara de foame, mai apoi l-au vandut ca si sclav unor Ismaeliti, a fost sclavul lui Potifar, apoi in inchisoare, etc. Ganditi-va ce putea fi in inima lui Iosif in toata aceasta perioada? “Doamne mi-ai dat un vis in care mi-ai spus ca voi fi mare si uite ce mi se intampla: am fost aruncat intr-o groapa singur, apoi am fost vandut unor Ismaeliti, dupa aceea sclavul lui Potifar, de acolo in inchisoare… pe nedrept.” Ce traume o fi traversat Iosif! Dar le-a traversat cu bine se pare, pentru ca El nu a parasit pe Dumnezeu. Vom vedea asta mai tarziu. Au trecut cativa ani in situatii din acestea josnice si fara sens, adica ii putea da senzatia foarte clara ca Iosif si-a ratat viata. De fapt drumul lui era fara intoarcere, un rob niciodata nu se mai putea intoarce in libertate, in mod normal, nici el nici familia lui, daca ar fi avut. Ar fi putut sa renunte la fisul lui dar nu a facut-o pentru ca vedem ca el chiar in sclavie era intr-o permanenta relatie cu Dumnezeu, ati vazut cum a raspuns sotiei lui Potifar, care ii cerea sa se culce cu ea: “Cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu?” Deci pentru el autoritatea finala nu era Potifar, ci Dumnezeu, chiar daca era scalv! (Potifar nu il vedea atunci, daca s-ar fi raportat doar la el)

Unii spun: “Sa nu ai vise mari pentru ca vei fi dezamagit” sau “ambitiile mari distrug” Eu cred ca visele care vin de la Dumnezeu intotdeauna se vor implini! Pentru ca Insusi Dumnezeu se ingrijeste de asta in providenta Lui. Insa daca nu urmezei indemnurile lui Dumnezeu in implinirea acestui vis intradevar poate deveni distrugator acel vis, si cu aceasta mergem la pasul doi:

Va urma

Primavara baptista III – Talos V.

~ florin ~ Lasă un comentariu

Statutul Cultului Crestin Baptist, cu toate neajunsurile lui, trebuia interpretat in sensul garantarii libertatii religioase si nu a ingradirii ei, asa cum era practica Uniunii Baptiste sub indrumarea Departamentului Cultelor. In acest spirit, tot ceea ce nu era interzis prin lege, era permis! 

Aceasta pozitie ne-a separat radical de pozitia liderilor care propovaduiau obedienta. Am refuzat sa dialogam cu Departamentul Cultelor si am continuat sa ne traim si sa ne practicam credinta fara oprelisti. In multe ocazii am constatat ca “LEUL” care ne intimidase, era de fapt legat. In situatiile de conflict intre cerintele Cezarului si ale lui Dumnezeu, ne-am calauzit dupa principiul enuntat de apostolul Petru: “Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu!” (Fapte 4:19). 

Poate intr-un fel, pozitia aceasta semana cu non-violenta promovata de Gandhi, desigur la o scara incomparabil mai mica, din toate punctele de vedere. Stiam ca Gandi s-a inspirat din viata lui Isus si spunea englezilor: “Din crestinism, dati-ni-L noua pe Hristos! Restul pastrati voi!” Pozitia celor ce sustineau dialogul cu Statul avea la baza, teza elaborata in lucrarea “Manifestul Crestin” a pastorului Iosif Ton. Plecand, probabil, de la ideile comunistilor italieni care vorbeau despre o posibila convetuire intre crestinism si comunism, cartea trata locul crestinului in societatea comunista. Teza de baza a cartii era ca numai Evanghelia poate crea “omul nou” de care are nevoie societatea comunista. Constient de nevoia Romaniei de bune relatii cu lumea Anglo-Americana si studiind la Oxford, Iosif Ton spunea ca liderii baptisti pot media aceste relatii. Problema esentiala era ca, liderii din acea vreme ai Uniunii Baptiste mediau aceste relatii fara sa puna conditii regimului comunist. Departamentul Cultelor printr-un joc al coruptiei (pesches-uri in bani, cafea, carne, caltabosi, palinca si miere) sustineau in fata conducerii supreme de Stat, in fruntea Cultului Baptist, oameni compromisi in tara si in strainatate. Ideea ca seful Statului era dezinformat, parea verosimila, de vreme ce in 1973, in urma Memoriului celor 50, raspunsul pentru biserici a fost pozitiv. In dorinta de a obtine libertati pentru biserici in general, si pentru bisericile baptiste in special, Iosif Ton a purtat cateva dialoguri cu un “consilier” al presedintelui Ceausescu.

 
Discipol si fost student al lui Iosif Ton si entuziasmat de aceaste idei, pastorul Dugulescu a demarat lupta cu “tortionarii” din conducerea Uniunii Baptiste si din Departamentul Cultelor. In 1981, de exemplu, pastorul Dugulescu a initiat un memoriu (semnat de mai multi pastori) care a dus la demiterea directorului ramas din garda stalinista si care timp de cateva decenii terorizase bisericile neoprotestante. In aceeasi perioada, P. Dugulescu a incercat sa impiedice realegerea presedintelui Cultului, un lider docil fata de autoritati si foarte abil in a impune in cult linia trasata de acestea. Probabil ca in acea perioada, pastorul Dugulescu era incurajat in aceste actiuni si de ofiterul de securitate care supraveghea Cultele (Neoprotestante) din Romania.

Dispretul fata de oameni

~ florin ~ 5 comentarii

“Cine il dispretuieste pe aproapele sau pacatuieste, dar ferice de cine are mila de cei nenorociti.” Pv. 14, 21

Dispretul este o atitudine, mai inainte de a avea un motiv. Oamenii acuza de obicei anumite motive, drept pentru care dispretuiesc anumiti oameni. Este adevarat ca pacatul scade imaginea unui om, insa adesea motivul principal este o atitudine de dispret fata de cineva, fata de oamni si pentru ca au aceasta atitudine cauta motive pentru asi hrani acest dispret. Dumnezseu spune ca cine dispretuieste.. pacatuieste. Nu este corect sa dispretuiesti, daca cineva chiar a pacatuit cu, sau fara voie, el trebuie avertizat, ajutat daca el ne permite. Dispretul nu este intemeiat niciodata.

Visul lui Iosif -I-

~ florin ~ 2 comentarii

Visul lui Iosif -I-

(Geneza 37)

Iosif a avut doua vise, care preziceau ca el va fi mai presus de fratii lui si chiar de parintii lui, visul acesta a starnit invidia fratilor lui, chiar si tatal lui s-a intrebat cu privire la visul acela, insa vedem din scriptura ca in cele din urma peste mai multi ani si multe intamplari acele viruri s-au implinit in tocmai, ba chiar realitatea acelor visuri era mai mareata decat se puta vedea in vis.

Oamenii poarta in inima lor anumite vise, autentice, reale, anumite lucruri care ei si-ar dori sa le faca, lucruri profunde pe care nu indraznesc sa le impartaseasca cu nimeni. Fiecare din noi veseaza sa face ceva anume, dar nu avem resurse, nu avem oameni, nu avem sansa de a ne afirma. Si noi inhibam acest vis in noi insine.

 Sunt vise care vin de la Dumnezeu (cum a fost cazul lui Iosif) visuri care vin de la cel rau, sau din multimea gandurilor. Daca visul tau nu contravine scriptura, daca visul tau iti anima intreaga fiinta, visul acela vine de la Dumnezeu. Aceste visuri ale noastre pot fi chemarea vietii noastre inaintea lui Dumnezeu. E posibil ca aceasta sa fie planul pe care Dumnezeu il are cu viata ta.

 Psihologii impart oamenii in doua categorii: introvertiti, acestia sunt aceia care nu se exprima asa usor, acestia comunica mai greu, dar nu inseamna ca nu au mesaj sau nu gandesc bine, ba dimpotriva, oamenii acestia au anumite lucruri pe care nu le impartasesc decat cu una, doua persoane, ba unele lucruri nu le-au impartasit cu nimeni, pentru ca sunt introvertiti, axati pe interior. Altii sunt cei extrovertiti, acestia spun repede ce gandesc, chiar inainte de a analiza ce au gandit. Sunt foarte sociabili, vorbesc mult, impartasesc mai usor ceea ce au in interorul lor, faptul ca extriorizeaza repede ce gandesc inainte de a analiza chiar, nu inseamna ca ei nu au capacitatea de analiza. Acestia sunt asa cum era Iosif: “Ia ascultati ce vis am avut azinoapte!” si spun tot ce li se intampla, chiar daca uneori asta se intoarce impotria lor.

 Acum vreu sa spun ca atat unii cat si altii au vise personale, au lucruri la care aspira, pe care le pandesc de-a lungul vietii sa vada oare cum vor putea sa le implementeze in practica, sau cand vor putea sa se dedice mai mult asupra lor?

 Despre aceste vise as dori sa vorbesc bazat pe textul nostru din Geneza 37 si alte texte paralele.

 Ce trebuie sa facem cu visele noastre?

 Va urma

Primavara baptista II – Talos V.

~ florin ~ Lasă un comentariu

De partea cealalta a baricadei au ramas toti aceia care se temeau ca primavara spirituala este inselatoare, ca intr-o dictatura a comunismului nationalist, “cu o randunica nu se face primavara”, si fostii tortionari si profitori ai regimului comunist care vedeau in miscarea spirituala din biserici “o furtuna intr-un pahar cu apa!”. Unii pastori compromisi se mentineau in fruntea bisericilor numai cu ajutorul Uniunii Baptiste si a Departamentului Cultelor.

In anii urmatori, Departamentul Cultelor impreuna cu conducerea Uniunii Baptiste si a Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti au trecut la actiuni de denigrare impotriva semnatarilor memoriului (a celor care nu si-au retractat semnaturile), atat in biserici, cat si in presa centrala a vremii. In 1977 am fost ales secretar general adjunct al Cultului Crestin Baptist din Romania, dar Departamentul Cultelor a refuzat recunoasterea mea. Presedintele de atunci al Departamentului Cultelor a invitat toti membrii alesi ai noului comitet la sediul institutiei si a felicitat pe fiecare in parte, mai putin pe secretarul general adjunct. Cu acea ocazie, presedintele Departamentului Cultelor a spus: “Domnilor, daca vreti sa nu aveti greutati ca baptisti, faceti in asa fel incat sa nu se stie ca existati!“

Din acel moment, liderii baptisti (pastori si diaconi) care erau in opozitie au inteles ca este nevoie de schimbarea conducerii obediente a Uniunii Baptiste cu persoane integre. Incepand cu 1977, in randul liderilor baptisti decisi sa lupte pentru schimbari, s-au conturat trei pozitii:

• Pozitia Militanta (Radicala), promovata de Pavel Nicolescu prin initierea ALRC-ului, (Comitetul de Aparare a Libertatii Religiose si de Constiinta) care si-a propus demascarea prin orice mijloace (inclusiv Europa Libera) a abuzurilor autoritatilor comuniste si ale liderilor Uniunii Baptiste;

• Pozitia Rezistentei Active, reprezentata de pastorii si liderii care au continuat sa lupte prin mijloacele oferite de Constitutie si legi si care au refuzat sa se supuna autoritatilor comuniste in probleme de credinta si practica religioasa; si

• Pozitia Dialogului cu Statul, care isi propunea sa obtina drepturi in folosul bisericilor si al credinciosilor pe calea negocierii intre lideri religiosi devotati Evangheliei si reprezentanti progresisti ai comunismului cu fata umana.

In acea perioada, personal m-am situat pe pozitia rezistentei active, cautand impreuna cu alti pastori sa aparam cu mijloacele legale de care dispuneam, libertatea de credinta, si sa acceptam suferinta personala de dragul Evangheliei. Motto-ul meu personal era Filipeni 1:16 “Eu sunt insarcinat cu apararea Evangheliei!” Ma simteam inspirat de apostolul Pavel care spunea: “…Evanghelia mea, pentru care sufar pana acolo ca sunt legat ca un facator de rele.

Dar Cuvantul lui Dumnezeu nu este legat.” (2 Timotei 2:8-9). In anul 1974 am scris o lucrare intitulata “Legalitatea in cadrul Cultului Crestin Baptist din R.S.R.” care a circulat in bisericile baptiste sub forma dactilografiata. Teza de baza era aceasta: Partidul Comunist militeaza pentru promovarea ateismului in societatea romaneasca, dar Statul ca reprezentat al tuturor cetatenilor tarii a prevazut in Constitutie si in legi, masuri de protectie pentru cei ce impartasesc o conceptie teista despre lume si viata.

Caile omului

~ florin ~ 1 comentariu

« Multe cai par bune omului, dar la capatul lor sunt caile mortii » Pv. 14,12

Asa sunt caile zilelor noastre care se bazeaza pe placere. Daca te simti bine fa-o ! Daca nu deranzezi pe nimeni fa-o ! Fara sa iti mai pui problema unde duce in cele din urma acel drum. Este un mod foarte nociv de a gandi. Chiar si profitul pe seama altora care este adus in frunte astazi de spiritul de competitie care stapaneste toate sferele sociale, este un sistem care duce la « moarte », adica in timp nu va rezista. Nu este suficient sa spui ca « mi se pare buna calea aceasta » trebuie sa fie dovedit in practica.

 

PRIMAVARA BAPTISTA -I- Talos V.

~ florin ~ Lasă un comentariu


In 1973, dupa ce Iosif Ton a scris apelul catre biserici: “Cine isi va pierde viata, o va castiga!”, conducerea Uniunii Baptiste sub presiunea Departamentului Cultelor a demarat procedura excluderii sale din Cult. Conducerea Uniunii Baptiste a anuntat intalniri zonale cu pastorii din intreaga tara pentru a obtine adeziunea acestora la excluderea din Cult a lui Iosif Ton, care era profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti. Cand am aflat despre aceasta initiativa, m-am dus la secretarul general al Cultului si i-am cerut sa renunte la masura de excludere, deoarece problemele semnalate de Iosif Ton (care la acea vreme nu era pastor) au fost scrise la solicitarea noastra, a grupului de pastori din Bucuresti (numit peiorativ “tardelas” de catre cel ce avea sa joace rolul de “zvoner” in cadrul Cultului). I-am spus ca acestea sunt problemele bisericilor pe care le pastorim si ca vor fi pusi in situatia sa ne excluda si pe noi.

Secretarul general a refuzat sa ma asculte si a sustinut ca e vorba de o actiune dusmanoasa dirijata din exteriorul tarii, iar noi cei patru (Vasile Branzei, Iosif Sarac, Pascu Geabou si subsemnatul, Vasile Talos) am fi tzonisti. Stiam ca atunci cand un grup de lideri primeste o anumita eticheta urmeaza si represaliile.

Am plecat spre casa pe jos rugandu-ma sa inteleg ce ar trebui sa fac. In acea seara am scris memoriul pe care l-am adresat presedintelui tarii si in care demascam abuzurile si ilegalitatile comise de Departamentul Cultelor impotriva bisericilor baptiste. Memoriul a fost semnat de 50 de pastori care reprezentau peste o treime din bisericile baptiste din tara. Dupa depunerea memoriului am chemat deschis la post si rugaciune aproape toate bisericile din tara. Raspunsul care a venit de la presedintie a fost ca trebuie sa ne fie respectate drepturile constitutionale. Indata dupa aceasta biruinta, cei mai multi pastori si cele mai multe biserici au inceput sa puna in practica indemnurile din lucrarea “Cine isi va pierde viata o va castiga !”.

A inceput destelenirea! Cei mai multi pastori si credinciosi, indeosebi tinerii, au inteles ca nu mai suntem in “mana lor” ci in mana lui Dumnezeu. Multi s-au eliberat de obligatiile asumate fata de Securitate, au indraznit sa traiasca si sa actioneze liber. Cu toata smerenia as putea afirma ca in acea vreme credinciosii baptisti au experimentat in buna masura libertatea care a venit cu saisprezece ani mai tarziu. In bisericile baptiste din Romania adia vantul de primavara al trezirii spirituale. Ne eliberasem de teama! Ne recastigasem demnitatea! Crestini din alte tari priveau cu admiratie la bisericile din Romania. Casele de rugaciune erau arhipline, mai ales in saptamanile de evanghelizare. Totusi, activitatea bisericilor era restransa in interiorul caselor de rugaciune. Iar unii au continuat sa plateasca un pret pentru dedicarea lor fata de Hristos, fie la serviciu (in cazul membrilor bisericilor) fie chiar cu atentate la viata si reputatia pastorilor considerati dizidenti.

Prudenta si discernamant

~ florin ~ Lasă un comentariu

« Intelepciunea omului prudent consta in discernerea cailor sale, dar prostia nebunilor este inselaciunea » Pv. 14, 8

Discernerea cailor este un lucru esential. Adica sa poti sa deosebesti lucrurile bune de cele rele. Unii isi concentreaza toata atentia pe a combate pe cineva, fara sa isi puna problema comparatiei, sa se uite la roade, la aplicabilitatea practica a ceea ce spune, la efectele pe termen lung. Ei se bazeaza pe anumite presupozitii care in final se dovedesc a fi « inselaciune ». Acesta este modul nebun de a lucra. Prin combaterea celuilalt, prin competitie, fara sa vezi ce te asteapta inainte de fapt.

„Omul cel nou” – Eclesia, Petre Dugulescu

~ florin ~ Lasă un comentariu

Eclesia, o poezie scrisa de Petre Dugulescu

Satana, sinistra faptura,
Turbat de-al iubirii ecou,
A vrut ca, prin forta si ura,
Sa fabrice “omul cel nou”.
Produsul finit fu o fiara,
Un monstru cu chipul hidos.
De-aceea sortit fu sa piara,
Caci L-a necinstit pe Hristos. (Apus de Mileniu)

Este o buna observatie cu privire la ce a incercat sa faca regimul comunist, oare ce va face cel post-modernist?

Biserica si securitatea – Vasile Talos

~ florin ~ 1 comentariu

Un articol foarte interesant scris de fr Talos Vasile.

BISERICA SI SECURITATEA
Pastor, Vasile Alexandru Talos

Plecarea in vesnicii atat de neasteptata a colegului si fratelui nostru de credinta Petrica Dugulescu nadajduiesc sa trezeasca un duh de cercetare si de pocainta in bisericile oastre si in special intre pastori. Sunt incredintat ca nu exista intamplare ci numai voia lui Dumnezeu in orice eveniment major din viata noastra. Pentru Petrica aceasta voie a lui Dumnezeu a insemnat un act de dragoste divina, iar pentru noi o vreme a cercetarii divine. Am aflat ca diabetul ii afectase si rinichii, dar el a continuat sa predice si sa slujeasca pana in ultima clipa, fara sa tina la sanatatea si la viata lui.
M-am intors de la Timisoara imediat dupa inmormantare. Am calatorit impreuna cu un
tanar om de afaceri care nu parea sa aiba mai mult de 33 de ani. “Vin de la inmormantarea unui prieten“, am intrat eu in vorba. L-am intrebat daca fiind timisorean a auzit de Petru Dugulescu.

Spre marea mea dezamagire, mi-a raspuns ca nu a auzit niciodata numele acesta. “A fost
parlamentar, si la revolutie, el a invitat multimea sa se roage in piata din centrul orasului.”“ u ma intereseaza oamenii politici!”, mi-a raspuns sec. Am ramas mut. Doamne, ce putin stim noi ca oamenii ne stiu atat de putin, pe noi si mesajul nostru, si astfel, Doamne, si pe Tine!

Abia cu ocazia mortii lui Petrica am aflat despre discutiile aprinse de pe blogurile baptiste referitoare la colaborarea lui cu Securitatea intre 1980-1982. Initiativa unor persoane tinere de aincerca, prin dezvaluiri publice, sa determine marturisire si pocainta in randul slujitorilorbisericilor care au colaborat cu Securitatea, cred ca este sincera dar ineficienta. Personal regret ca noi pastorii nu am gasit cadrul adecvat unor marturisiri sincere si edificatoare. Incercarile de a clarifica aceste lucruri la nivel institutional nu au gasit, din pacate, sustinerea necesara la vremea respectiva.

In aceste zile, problema clarificarii relatiei cu Securitatea a slujitorilor bisericilor baptiste din perioada comunista tinde sa se transforme intr-o furtuna care scoate la malul istoriei recente mai mult namol decat reuseste sa limpezeasca apele. Consider ca aruncarea in aceiasi oala a “victimelor” Securitatii si a “vanzatorilor” de frati, impiedica elucidarea trecutului si initiativa unor marturisiri publice sincere. Apostolul Pavel spune: “Si daca trambita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta?” (1 Corinteni 14:8). Cred ca buna intentie nu este suficienta. Este nevoie de cunoasterea contextului istoric al acelor vremuri, pe langa citirea dosarelor de la CNSAS.

Dosarele intocmite de fosta Securitate (asa incomplete cum sunt la CNSAS sau poate completate pe ici pe colo chiar dupa revolutie) au fost scrise prin prisma interesele agentilor politiei politice comuniste. Ma intreb, oare indraznea ofiterul de securitate sa scrie in raportul sau catre superiori ca a falimentat in a-si indeplini sarcina de serviciu? Personal cred ca uneori nimicurile erau prezentate ca mari realizari ale ofiterului respectiv, iar infrangerile lui ca securist erau trecute sub tacere in raportul scris de acesta.


O evaluare corecta a actiunilor slujitorilor bisericilor trebuie sa tina seama de contextul bataliilor spirituale si ideologice in care acestia au slujit. Documentele de arhiva vorbesc de la sine, dar nu vorbesc complet.

Pentru restul articolului faceti click aici

De asemenea fratele Talos V are blogul:

http://vasilealexandrutalos.wordpress.com/

Va invitam sa il vizitati!

Cuvânt explicativ – Iosif Ton

~ florin ~ 4 comentarii

Una dintre metodele de luptă a securității împotriva mea au fost acțiunile de denigrare prin care să mă înfățișeze înaintea credincioșilor ca pe un monstru. Astfel, prin 1979 a început să circule o scrisoare anonimă, semnată cu pseudonimul  ”Ion Plugaru”, în care erau înșirate ”date” și ”fapte” din viața mea, din care reieșea că am un caracter imoral, groaznic de respingător. Când am primit și eu în cutia de poștă și am citit un exemplar al acestei scrisori am simțit că mi se face greață. Mi-am zis că dacă numai 10% din ce scrie în ea ar fi adevărat, tot aș fi un monstru. Și mă gândeam: Ce vor zice membrii Bisericii mele și alți credincioși când vor citi aceste monstruozități?

Am dus înaintea Domnului toată această situație și răspunsul pe care mi l-a dat El l-am pus în predica ”Pietrarii lui Dumnezeu”, pe care am repetat-o în multe alte părți și care a fost de un imens ajutor spiritual pentru multe persoane.

O mică explicație. Sub pseudonimul ”Ion Plugaru” se ascundea un bătrân pastor baptist. La scurtă vreme după ce a scris această scrisoare s-a îmbolnăvit grav. Simțind că îi vine sfârșitul, s-a spovedit unui frate tot în vârstă și i-a mărturisit că, mulți ani înainte de aceasta, a fost într-o situație foarte grea și, ca să se salveze, a acceptat să lucreze cu securitatea. A mărturisit că și scrisoarea aceasta a scris-o la ordinul securității și cu materiale și cu idei date lui de securitate. Cel care i-a ascultat mărturisirea, după moartea lui, a venit la mine și mi-a relatat această mărturisire.

Desigur, eu nu voi da nici un nume.

În același an, 1979, în America, Aurel Popescu a primit și el un exemplar din această scrisoare. Aurel era atunci supărat pe mine și a scris scrisoarea deschisă întitulată ”Cine ești dumneata, frate Iosif Țon?” folosind mai multe date din scrisoarea lui Ion Plugaru. Când am venit eu în America în 1981, m-am întâlnit cu Aurel și i-am arătat punct cu punct cum toate cele scrise de Ion Plugaru și reluate de el în scrisoarea lui nu sunt adevărate. El mi-a spus: ”Eu le-am luat drept adevărate și de aceea le-am scris. Acum îmi dau seama că lucrurile stau altfel și-mi pare rău că le-am scris. Te rog să mă ierți!”

L-am iertat, ne-am refăcut relațiile, și dovada este faptul că am lucrat împreună de am obținut timp și apoi am făcut programe împreună la Radio Europa Liberă.

Cei care republică acum această scrisoare nu spun că au permisiunea autorului să o publice. Acesta ar fi fost un minim de corectitudine cerută pentru o asemenea republicare.

Este ciudat că cineva consideră că face un serviciu ”adevărului istoric” publicând asemenea scrisori. Eu știu că mai sunt și altele de natura aceasta și nu mă mai mir dacă vor fi publicate și acelea.

Mi-aș pierde prea mult timp, necesar pentru alte lucrări, dacă aș sta să le răspund la toate și să arăt în fiecare detaliu cum s-au petrecut de fapt lucrurile.

Au fost însă câteva evenimente mari în viața mea care sunt prezentate teribil de deformat în aceste scrisori. Ele trebuie spuse așa cum le-am trăit eu în realitate. Iată de ce scriu acest 

Fragment de autobiografie, Iosif Țon 

În toamna anului 1957 m-am dus la București ca să-mi continui studiile în anul II la Seminarul Teologic Baptist. Cândva în toamna aceea, cineva mi-a dat o carte în limba engleză întitulată A Plain man Looks at the Cross (Un om simplu privește la cruce) scrisă de un teolog englez ultra-liberal pe nume Leslie Weatherhead. Teologul acesta scria în cartea lui că omul modern nu mai poate accepta ideea de ”jertfă” și de spălare de păcate prin ”sânge” și că omul modern are nevoie de alte ”metafore”, acceptabile gândirii lui, pentru a explica fenomenul morții lui Isus. Cartea, desigur, există și astăzi și orice cercetător o poate găsi și o poate citi pentru sine.

Eu aveam 23 de ani și nu eram pregătit pentru această întâlnire cu teologia liberală. Am fost șocat de ceea ce am citit. Am luat cartea și m-am dus cu ea la unul dintre profesorii mei din Seminar și l-am întrebat ce părere are despre ceea ce scrie în ea. Profesorul cunoștea cartea și mi-a răspuns candid: ”Leslie Weatherhead are dreptate când spune că termenii ”jertfă” și ”sânge” sunt metafore și că nu trebuie să-i luăm literal.”

Eu am ripostat imediat: ”Dar dumneavoastră personal predicați în fiecare duminică despre sângele Domnului Isus!”

El mi-a zis: ”Trebuie să înțelegi că Leslie Weatherhead la Londra și Emerson Fosdick la New York (un alt teolog ultra-liberal din acea vreme) au în fața lor un public foarte educat, care poate suporta asemenea explicații. Eu, însă, am în fața mea oameni simpli, fără multă școală, la care dacă le-aș predica asemenea lui Weatherhead sau Fosdick ar lua pietre și ar zvârli după mine. De aceea, eu le predic la nivelul lor, folosind termenii de ”jertfă” și de ”sânge” știind însă în mintea mea că acestea sunt metafore.”

Mă uitam cu ochi mari la profesorul meu, nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile, și dintr-o dată am văzut în fața mea  – sau cel puțin așa am perceput eu – un om fals, care una predică și alta crede. Și el era profesorul meu favorit, pe care până atunci îl adorasem. În acea clipă mi-am văzut tot sistemul meu de gândire și de credință ca pe o schelărie uriașă și am simțit cum cineva a lovit cu putere la baza schelăriei și aceasta s-a prăbușit…

M-am dus în dormitor și am început să mă gândesc la consecințe. Pe atunci se întrevedea un nou val de persecuție religioasă și eu mi-am zis: „Pentru adevăr aș fi fost gata să-mi dau viața, dar pentru niște metafore nu!” Era chiar înainte de vacanța de Crăciun. Am plecat la Arad, unde eram angajat ca predicator (neordinat) la Biserica Baptistă ”Speranța.”  Simțeam că nu mai este viață în mine. Imediat după anul nou mi-am dat demisia, am plecat la Cluj și printr-un prieten de acolo mi-am găsit un post de profesor de limba română în satul Lupșa, pe Valea Arieșului, în Munții Apuseni.

Acolo am tradus în limba română cartea lui Weatherhead și am prelucrat-o ca pe o motivație personală pentru care am plecat de la Seminar și am ieșit din slujba de predicator. Am trimis manuscrisul la Editura Științăfică în București. Ei mi-am înapoiat manuscrisul cu explicația că în această carte un teolog, care rămâne teolog creștin, atacă alte teologii creștine, iar Editura Stiințifică nu este interesată în discuții între teologi. În continuare mi-au scris că dacă vreau să scriu ceva pentru combaterea religiei în sine trebuie să scriu de pe baze marxiste, nu teologice.

Timp de vreo trei ani după aceea am lucrat la un proect de carte pe care l-am întitulat ”Speranțe mesianice în lumea antică.”  Și acesta a fost respins de Editura Științifică tot pe motiv că nu cuprindea o combatere marxistă a religiei.

Din fericire, ei mi-au returnat și acest manuscris și mai târziu le-am distrus pe amândouă. În timpul anchetei penale de la Ploiești (1974-1975), securitatea a căutat cu disperare să găsească acele manuscrise ca să le publice și să mă compromită prin ele.

În toamna anului 1959 m-am căsătorit cu Elisabeta, care era contabilă la Universitatea din Cluj și m-am mutat cu serviciul la o școală din apropiere de Cluj, făcând acolo naveta din Cluj. În primăvara anului 1964 a apărut o criză în mine, de natură sentimentală, și  m-am despărțit de soția mea. Mai exact, în iunie am plecat la Mamaia, ca să lucrez peste vară ca ghid turistic. Acolo am avut timp să meditez, să-mi analizez simțămintele și mi-am dat seama că cea de care mi-am legat ființa este Elisabeta și că nimeni altcineva nu o poate înlocui în mine. Da, ea era parte din mine și cea mai minunată parte din mine! Lucrul acesta l-au dovedit cei 48 de ani de viață minunată pe care i-am petrecut până acum împreună!

Tot în primăvara lui 1964 a avut loc marea amnistie a deținuților politici și atunci au ieșit din închisori toți cei ce fuseseră închiși pe motive religioase, inclusiv Rihard Wurmbrand. Eu îl întâlnisem pe Rihard Wurmbrand în iunie 1956, când a ieșit prima dată din închisoare, și între 1956-1957 i-am făcut mai multe vizite și am învățat foarte multe de la el. Acum, în vara anului 1964, la încheierea sezonului turistic de la Mamaia, în drum spre Cluj m-am oprit la București și i-am făcut o vizită lui Rihard acasă la el. Cum m-a văzut mi-a zis: ”Șezi și spune-mi tot ce s-a întâmplat cu tine.” Eu i-am povestit despre cartea lui Weatherhead, despre discuția mea cu profesorul de la Seminar și despre prăbușirea credinței mele.

Rihard mi-a zis: ”Măi, eu încă eram liber atunci. De ce n-ai venit atunci la mine, căci ți-aș fi explicat atunci cum stau lucrurile?!” Și apoi a început să-mi explice despre transferul simbolic de vină de pe popor pe jertfa de ispășire și apoi despre transferul de vină care s-a întâmplat literalmente de pe noi pe Fiul lui Dumnezeu și cum Acesta a murit literalmente încărcat cu păcatele noastre. Practic, el mi-a arătat că acestea nu sunt metafore, ci sunt realități realmente reale petrecute în domeniul spiritual în Domnul Isus și trăite de noi realmente atunci când ne întoarcem la El.

Nu pot să vă descriu ce s-a întâmplat atunci în mine, dar pot să vă spun că am simțit, ba chiar ”am văzut” cum schelăria aceea prăbușită în mine a început să se ridice din nou și că în mine revine viața.

Rihard Wurmband nu s-a oprit aici, ci m-a întrebat ce se întâmplă cu căsătoria mea. M-am spovedit lui și în problema aceasta și el mi-a spus: ”Iosif, căsătoria este făcută în cer. Acolo ai fost tu legat cu Elisabeta. Tu nu te poți sui în cer ca să rupi ce a unit Dumnezeu. Orice ai face, tu ești unit cu ea și de aceea, dacă te-ai duce cu alta ai comite adulter.”                                                                                         Cu aceasta, Rihard a consolidat hotărârea care era deja luată în mine. Am plecat la Cluj și m-am împăcat cu Elisabeta. Să se observe deci că despărțirea noastră a durat doar câteva luni de zile.

Printre cei care au ieșit atunci din închisoare a fost și Simion Cure. Noi fusesem prieteni între 1954-1957. În toamna anului 1964 ne-a bătut la ușă la Cluj. M-a întrebat dacă alți pastori m-au vizitat în anii aceia și a fost foarte supărat când i-am spus că nu m-a vizitat niciunul. Starea lui de vorbă cu mine atunci a fost o altă treaptă în ridicarea mea spirituală. El a continuat apoi să mă viziteze periodic și să mă ajute spiritual. El a fost cel care a insistat că trebuie să mă întorc la Biserică. La un moment dat i-am spus: ”Acum înțeleg tot ce n-am înțeles atunci când m-am prăbușit. Și acum știu că Domnul Isus m-a iertat de tot ce am făcut în anii aceștia. Dar eu personal mă uit la anii aceștia în care am fost departe de Domnul și la lucrurile pe care le-am făcut și nu mi le pot ierta! Sunt o serie de lucruri pe care nici într-un caz n-ar fi trebuit să le fac! Nu, nu mă pot ierta pe mine însumi!”

Simion a fost extraordinar în momentul acela. A izbucnit cu aceste cuvinte: ”Dar cine ești tu ca să te ierți pe tine însuți? Cine îți cere și îți dă autoritatea să te ierți? Dacă știi că Domnul te-a iertat, trebuie să mai știi că trebuie să te ierte și o Biserică! Tu, când ai căzut, ne-ai rănit pe toți și ne-ai îndurerat pe toți. De aceea, în numele nostru al tuturor, o Biserică trebuie să te judece și numai atunci când te iartă acea Biserică, iertarea ta este completă.”

Aceasta era prin februarie 1968. Imediat m-am decis că trebuie să fac și pasul acesta. M-am dus la Iulian Tătaru, pastorul de atunci al Bisericii Baptiste din Cluj-Iris, i-am spus despre întoarcerea mea la Domnul, despre iertarea pe care am primit-o de la El și despre faptul că vreau să mă supun acum judecății Bisericii și că vreau să fiu primit ca membru al Bisericii.

El m-a chestionat îndelung, apoi mi-a spus că va trebui să mă examineze și comitetul și apoi adunarea generală a Bisericii. Am trecut prin toate acele cercetări și judecăți și, dacă nu mă înșeală memoria, într-o adunare generală a Bisericii din luna mai am fost primit ca membru al Bisericii. În prima duminică din iunie am stat cu Biserica la masa Domnului și cu accea, după înțelegerea mea, s-a încheiat procesul reintegrării mele în Trupul Domnului, care este Biserica.

Când am fost chemat ca pastor la Ploiești, în 1974, și când trebuia să fiu ordinat, s-a pus problema unde să fiu ordinat. Eu am spus așa: ”Numai Biserica din Cluj-Iris, care îmi cunoaște tot trecutul și unde sunt și acum membru, are autoritatea de a mă evalua pentru slujire. Dacă această Biserică mă ordinează, adică mă pune în slujba de pastor, atunci eu însumi simt ca ordinarea s-a făcut așa cum trebuie. În august 1974 am fost ordinat ca pastor, pentru Biserica din Ploiești (de la care veniseră vreo 70 de persoane), de către Biserica mea dragă din Cluj-Iris, în comisia de ordinare fiind pastorul de atunci al Bisericii, Vasile Talpos, si în comisia de ordinare fiind și primul meu mentor în lucrarea Domnului (în anii studenției la Cluj, 1951-1955), bătrânul Ioan Dan, și consilierul meu spiritual de atunci Simion Cure.

                       Scris în 12 ian. 2008, în Portland, Oregon

                              Iosif Țon 

Nebunii si stiinta

~ florin ~ 2 comentarii

« Pleaca din prezenta nebunului caci pe buzele lui nu vei gasi stiina » Pv. 14, 7

Nebunii in cartea proverbe sunt aceia care nu se tem de Dumnezeu si nu le pasa de oameni, ei pur si simplu spun ce cred ei, ce stiu ei. Ei nu au scop, ei nu au un drum. Indemnul lui Dumnezeu este clar, pleaca din prezenta unor astfel de oameni, pe buzele lor nu vei gasi stiinta. Adica adevarata cunoastere, lucruri de folos si de incredere. Mai degraba la el este o problema emotionala, cand este bucuros vorbeste de bine pe oricine, si pe cei mai mari natarai, cand sunt suparati, vorbesc de rau si pe Hristos. Ei nu stiu ce fac, ei doar dau drumul ideilor, te miri de pe unde le culeg. Sunt ca o corabie fara carma.

Sondaj evanghelic despre credinta si sexualitatea.

~ florin ~ Lasă un comentariu

In Romania s-a facut un sondaj printre adolescinti privind comportamentul si atitudinile lor, interviul a fost facut intre 6-26 noiembrie 2006 de Daedallus Consulting pe un esantion de1141 de persoane din mediul urban cu varsta intre 11 si 17 ani.

Josh McDowell a realizat acealasi studiu in UK, Mexic si Polonia cu scopul de a intelege aspecte specifice cu privire la atitudinea adolescentilor din aceste culturi comparativ cu rezultatela studiul facut in SUA.

Este probabil primul studiu de acest fel din Romania.

Dintre cei 1141 adolescenti care au completat un sondaj, 447 sunt din mediul evanghelic, cate 50 pentru fiecare categorie de varsta din intervalul studiat. Acestia au fost intervievati in biserici, grupuri de tineret si in scoli.

Studiul evalueaza:

  • Atitudinea cu privile la relatiile din familie
  • Relatiile cu persoanele de sex opus
  • Comportamentul in fata provocarilor de zi cu zi
  • Perspectivele asupra vietii
  • Mediul religios in care au crescut

Conform studiului 23% dintre adolescentii din esantionul principal si 9% dintre cei evanghelici au avut deja relatii sexuale.

Studiul mai arata ca:

Adolescentii credinciosi au mai putina experienta sexuala decat cei din esantionul principal. Primii sunt mai putin permisivi in ce priveste activitatile intime prezentate.

Baietii, mai mult decat fetele sunt inclinati sa tolereze activitati cu tenta sexuala.

Adolescentii evanghelici sunt mai putin influentabili cu privire la inceperea vietii sexuale.

Printre motivele care ar influenta decizia adolescentilor de a avea relatii sexuale cele mai frecvente sunt: faptul ca sunt indragostiti de acea persoana si intentia de a se casatori cu ea.

Un aspect interesant a iesit la iveala la intrebarea:

Cat de importanta este credinta crestina in zilele noastre?

(Foarte importanta – 60% in cazul esantionului principal si 85% – evanghelici). Rezultatele sunt diferentiate si in functie de experienta sexuala si notele obtinute la scoala: credinta crestina este mai importanta pentru cei cu note mai mari si cu mai putina experienta sexuala.

Adolescentii tind sa defineasca moralitatea in relatie cu viata lor: mai mult de jumatate dintre ei au fost de acord ca “stii ca ceva este corect din punct de vedere moral daca functioneaza pentru tine”.

Rezultatele acestui studiu vor influenta tematica abordata la conferintele lui Josh McDowell in Romania. Rezultatele prezentate aici sunt o mica parte din studiu.

* stire transmisa de Roboam si Josh McDowel in Romania

A cinsti pe Dumnezeu si a-L dispretui

~ florin ~ 2 comentarii


“Cine umbla in neprihanire se teme de Domnul, dar cine apuca pe cai stricate Il dispretuieste” Pv. 14,2

Sunt unii oameni care desi umbla pe cai stricate, ei spun ca cred in Dumnezeu si sunt si ei crestini. Scriptura spune aici scurt: “Il dispretuieste pe Dumnezeu”. In ochii lui Dumnezesu faptele vorbesc mai mult decat cuvintele. Una este cel care aluneca si cade de odata intr-o greseala si alta este cand oamenii apuca, adica se indeletnicesc cu un fel de viata, aceia il dispretuiesc pe Dumnezseu. In lume oamenii spun, dar daca simti anumite afinitati fata de Dumnezseu inseamna ca il repecti, de fapt. Domnul Iisus spune in evanghelia dupa Ioan la un moment dat: “Daca ma iubiti veti pazi poruncile mele”. El nu conditioneaza aici, insa spune dupa ce recunosti un om care il iubeste pe Dumnezeu.

Daniel Zafiris nu a parasit fotbalul!

~ florin ~ 8 comentarii

Daniel Zafiris nu cred ca a parasit fotbalul, ci adauga ceva necesar in sport, educatie spirituala si psihica, necesara unui invingator adevarat. As recomanda un film in directia asta Facind the Giants.

Felicit de asemenea ziarele: Pro Sport si Evenimentul Zilei pentru ca au publicat lucruri cu adevarat bune din sport. Ati observat la sportivii romani, ei sunt foarte talentati, dar psihic cedeaza uneori pe final. Nu v-ati intrebat dece? Probabil este nevoie de putina educatie spirituala pentru a da radndament maxim in trup.