“Cine il dispretuieste pe aproapele sau pacatuieste, dar ferice de cine are mila de cei nenorociti.” Pv. 14, 21
Dispretul este o atitudine, mai inainte de a avea un motiv. Oamenii acuza de obicei anumite motive, drept pentru care dispretuiesc anumiti oameni. Este adevarat ca pacatul scade imaginea unui om, insa adesea motivul principal este o atitudine de dispret fata de cineva, fata de oamni si pentru ca au aceasta atitudine cauta motive pentru asi hrani acest dispret. Dumnezseu spune ca cine dispretuieste.. pacatuieste. Nu este corect sa dispretuiesti, daca cineva chiar a pacatuit cu, sau fara voie, el trebuie avertizat, ajutat daca el ne permite. Dispretul nu este intemeiat niciodata.
romoflorin 
Dispretuitorul – om firesc
Un adevarat copil al lui Dumnezeu nu ar trebui sa desconsidere pe cineva. Atitudinea aceasta pune, de la bun inceput, o bariera relationala, facand imposibila apropierea de persoana dispretuita. Reactia de respingere, de indepartare de aproapele este normala atunci cand exista lipsa de stima fata de acea persoana. De aceea, daca avem astfel de atitudine fata de cineva, bine ar fi sa o inlaturam, sa o „mortificam” pana nu se va croniciza. Nu ne-ar sta bine sa devina trasatura de caracter.
Pretuirea, respectul, simpatia – trasaturi ale crestinului autentic
„… in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insus”. Un indemn cu implicatii profund caracteriale. Ea priveste o uniune, sau comuniune a doua atitudini: una privitoare la sine, „ego” – modestia – si alta privitoare la celalalt „alter ego” – prioritatea celuilalt. Ea nu are a face cu o superioritate fundamentata pe anumite trasaturi, sau posesiuni, ci faptul ca, celalalt este important pentru mine din punct de vedere spiritual-relational. Contextul apropiat in care este implicata aceasta dubla atitudine este combaterea conflictului. Iar celelalt este fratele meu intru Christos.
Cat priveste aproapele nenascut din nou atitudinea recomandata este in 2 Timotei 2:24-26.
Comportamentul fata de cei vrednici de dispret
Ce facem cu cei adevarat vrednici de dispret prin comportamentul lor fata de noi, semeni?
Indemnul este clar:
paziti-va, indepartati-va, sa nu stati la masa cu ei (cu cei care macar ca-si zic frati, nu sunt), feriti-va etc. Reactia este una comportamentala. Trebuie insa completata cu o atitudine crestina: Dumnezeu poate sa transforme inima oricui, asadar, aversivii, impotrivitorii raman mantuibili. Realitatea este ca cei vrednici de dispret, cu atat mai mult trebuie priviti cu o inima plina de bunatate. „Caci pe cand eram noi inca pacatosi, Christos a murit pentru noi”. O realitate ce ne da de gandit.
Multumesc Pety de complectare.
Domnul sa ne faca sociabili, intelepti si deschisi unii fata de altii!
Unitatea, dragostea si acceptarea sunt importante in realtiile cu oamenii si mai ales cu fratii.
Florin,
nu a fost o completare. Practic mi-ai dat ocazia, prin articolul tau, sa ma gandesc la acest aspect.
Interesant versetul 4… ce parere aveti
Psalmul 15
Traducerea Cornilescu
Un psalm al lui David
1. Doamne, cine va locui în cortul Tău?
Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
2. – Cel ce umblă în neprihănire,
cel ce face voia lui Dumnezeu,
şi spune adevărul din inimă.
3. Acela nu cleveteşte cu limba lui,
nu face rău semenului său,
şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
4. El priveste cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit,
dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul.
El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.
5. El nu-şi dă banii cu dobândă,
şi nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.
Da, buna complectare! Fara sa fac un joc de cuvinte cred ca cei care ar trebui priviti cu dispret sunt cei ce dispretuiesc. Nu ca am dispretui, dar fapta atrage rasplata.