Să nu judeci Legea

Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.  (Iacov 4:11)

Iacov spune că dacă judeci pe fratele tău, judeci Legea. Cinstit să fiu, m-am uitat prin comentarii ca să înțeleg textul acesta. Cum adică judec Legea? Îmi spuneam eu. Sensul este că Legea lui Dumnezeu cu privire la aproapele nostru este ca să îl iubim ca pe noi înșine, cu privire la fratele în credintă, Domnul întărește și mai mult acest lucru. Dacă eu judec pe fratele meu, când Legea îmi spune să iubesc, eu de fapt spun: ”Legea nu este bună! Nu este realistă! Omul acesta nu merită să fie iubit!” În momentul acela tu judeci Legea lui Dumnezeu, disprețuind-o, discreditând-o. Omul este doar un mijloc prin care tu faci asta. Dumnezeu este direct ofensat prin acest comportament, la fel și Fiul Său… care ne spune că iubim și pe vrăjmași.

Iacov mai spune un lucru despre religie:

Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică.  (Iacov 1:26)

Religiunea adevărată are de a face în primul rând cu limba, cu vorbirea noastră, apoi este versetul acela mult citat în biserici: să cercetăm pe văduve și pe orfani.

Să nu judecăm Legea, ci să o împlinim. Să facem ce spune ea, și să lăsăm celelalte lucruri în seama întemeiatului Judecător. Să fim încredințați că El își va face bine lucrarea aceasta la timpul ei.

Să fim cu teamă de Dumnezeu!

Despre evlavie

1jesus walks to meEvlavia este un cuvânt mult lăudat în Scriptură:

…evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.  (1 Timotei 4:8)

În DEX este așa de vag descrisă: sentiment religios, scrupulozitate în practici religioase, respect pentru Dumnezeu. În alte dicționare biblice apar explicații precum râvnă pentru Dumnezeu. Spunem că sunt bune aceste explicații, dar nu sunt suficiente. Pentru ceva atât de apreciat de Scriptură ar fi păcat să lăsăm atât de puține detalii.

Sunt oameni care au impresia că evlavia se potrivește bine bătrânilor, că este ceva demodat, incompatibil cu viața modernă, tinerească. Ea însă nu este o problemă de vârstă, ci de caracter și de educație.

S-ar putea ca oamenii să nu știe sigur ce este evlavia, dar când aceasta nu există se vede foarte bine. Unui om care iubește păcatul și trăiește în păcat nu-i place evlavia. El va iubi mai mult certurile, clevetirile, banii și petrecerile, decât învățăturile care duc la evlavie. Dar nașterea din nou îl face pe om evlavios. Îl înzestrează cu o atitudine și dispoziție duhovnicească sfântă. Continuă lectura „Despre evlavie” →

Calitățile și beneficiile Cuvântului lui Dumnezeu – Biblia

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și este singura carte de pe pământ care poate fi numită astfel. Ea nu este un tratat de știință, deși conține lucruri științifice și în ea nu există nimic care să poată fi dovedit neadevărat. Biblia conține două legăminte care sunt prezentate în cele două testamente. Fiecare legământ este legat de un loc și o persoană. Vechiul legământ este legat de Muntele Sinai și de Moise. Noul legământ este legat de Muntele Golgota și de Domnul Isus. Fiecare legământ este accentuat de o idee. Legea și Harul. Unul este caracterizat printr-o interdicție: ”Să nu faci!”, celălalt printr-o promisiune: ”Eu voi face!”. La inaugurarea primului legământ 3000 de oameni au murit (Exod 32,28). La inaugurarea Noului Legământ, 3000 de oameni au fost mântuiți (Fapte 2,41).

În Biblie nu găsim tot ce vrem să știm, dar găsim tot ce trebuie să știm pentru a fi mântuiți. Biblia te eliberează de prejudecăți, te pune pe picioare, îți ia vulnerabilitatea astfel încât să nu mai fi purtat de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor (Efeseni 4,14). Îți spune adevărul și te eliberează (Ioan 8,32). Îți trezește mintea la realitate și îți dă oportunitatea să lucrezi la lucruri reale și veșnice. Biblia te pregătește pentru lumea de dincolo. Îți dă demnitate și curaj în fața morții. Îți oferă o soluție pentru toate păcatele tale, cu condiția să accepți jertfa. În biblie găsești viață pentru sufletul tău prin mântuire și odihnă de asemeni (Proverbe 3,2). Biblia îți oferă sănătate pentru mintea ta (Pv. 3,4) și pentru tot trupul tău (Pv.3,8) .

Fă din ea cartea ta de căpătâi și nu ți se va tăia nădejdea! (Pv. 23,18)

Pentru mame

felicitare-mama2„Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate. Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s’o laude la porţile cetăţii. (Proverbe 31,29-31)

Dacă vezi un om bun în viață, trebuie să te gândești mai întâi la mama lui, pentru că mare parte din merit îi aparține. Orice bărbat mare se spune că a avut o mamă mare, și pentru a se menține așa, are nevoie și de o soție asemeni mamei lui. Eu cred că sunt adevărate gândurile acestea. Se spune că tatăl dă tonul a ceea ce trebuie să fie copilul, dar mama depune efortul implementării. Un tată bun fără o mama bună, nu e suficient.

Marele profet Samuel a avut o mare mamă în spate: Ana. Dacă astăzi nu mai avem așa mari profeți, este și pentru că nu mai avem așa mari mame.

Mai jos dau câteva citate despre mame: 

“Inima unei mame este un adanc abis in strafundurile caruia vei gasi intotdeuna iertarea.” – Honore de Balzac

“Mama este numele pentru Dumnezeu de pe buzele si din inimile copiilor.” – William Makepeace Thackeray

“O mama buna valoareaza cat 1000 de profesori.” – George Herbert

“Bratele unei mame sunt alcatuite din tandrete iar copiii adorm profund in ele.” – Victor Hugo

“Dragostea unei mame este combustibilul care ii permite unei fiinte umane normale sa faca imposibilul.” – Marion C. Garretty

sursă foto

Cinstea – o adevărată comoară

Citeam într-un birou un citat de William Shakespeare:

William_Shakespeare_1609”Cinstea este cea mai mare moștenire pe care o poți lăsa cuiva”

Cinstea are de a face cu calitatea produselor pe care le produci. Acest lucru se vede în comerț. La prima vedere omul care cumpără produsul tău, nu-și dă seama de calitatea lui, dar își dă seama mai târziu. Ai luat mai mult decât trebuia pe un produs care nu merita atât. De asemenea la piață se practică treaba aceasta, și anume: se pun cele mai bune mere în față. Atragi pe client, dar când îi pui în pungă, îi pui mere mai urâte. 🙂 Tu le pui repede, omul nu observă imediat. Dar când ajunge acasă, ce gândește el despre tine?

Dacă dorim un lucru bun, atunci să muncim și să îl câștigăm, și Dumnezeu va fi cu noi. Dar să nu căutăm să luăm de la alții. Trebuie să avem răbdare. Când oamenii vor să se ridice prea repede, sunt ispitiți să fure, să înșele.

sursă foto

Melancolicul plin de Duhul Sfânt

moise10Multiplele talente ale temperamentului melancoliic sunt îmbogăţite şi făcute să rodească prin plinătatea Duhului Sfânt. Natura sa bogată, sensibilă, va fi acordată în mod sincer la cerinţele spirituale ale umanităţii. Nimeni nu poate pricepe mai real strigătele patetice ale omului pierdut ca melancolicul. Când este plin de Duhul Sfânt el nu numai că le va percepe, dar se va afla şi la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a întreprinde ceva în acest sens. Perfecţionismul său analitic îl face potrivit în special pentru munca în detaliu atât de necesară şi neglijată de semenii extravertiţi. Dacă posedă plinătatea Duhului, în loc să fie paralizat de iritare la vederea neglijenţei altora, el va sluji Domnului în linişte, privind cu bucurie faptul de a putea răspândi Cuvântul Evangheliei. Continuă lectura „Melancolicul plin de Duhul Sfânt” →

Sangvinul plin de Duhul Sfânt

Apostle-Peter-Biography„Domnul Sangvin” este temperamentul cald, optimist, vioi şi gata „să se distreze”. Are o fire receptivă, impresiile externe găsesc cu uşurinţă drum spre inima sa, unde determină imediat un răspuns exploziv. În luarea deciziilor predomină sentimentele decât reflecţiile minţii. Transmite şi celor din jur dispoziţia sa. Nu duce niciodată lipsă de prieteni. Se bucură de oameni, nu-i place singurătatea, având un repertoriu nesfârşit de povestiri interesante, bucurându-se de aprecierea copiilor. Continuă lectura „Sangvinul plin de Duhul Sfânt” →

Flegmaticul plin de Duhul Sfânt

Abraham-e-Isaac2Flogmaticul” îşi trage numele de la ceea ce credea Hippocrate a fi lichidul organic capabil să producă acel temperament calm, imperturbabil, comod, lent, echilibrat. Viaţa este pentru el o experienţă fericită, plăcută, în care evită pe cât posibil să se implice. Este aşa de calm şi de comod încât pare să nu se tulbure niciodată, indiferent despre ce este vorba. Are un punct de fierbere foarte ridicat şi rareori izbucneşte în mânie sau râs, ţinându-şi în frâu sentimentele. Are abilităţi deosebite. Apreciază artele frumoase şi lucrurile de calitate în viaţă. Nu duce lipsă de prieteni. Îi este uşor să-i asculte pe alţii, este obiectiv. Nu se repede în a da sfaturi, el acordă o consiliere atentă, demnă de luat în considerare. Te poţi baza pe el întru totul, pentru că este neprefăcut şi îşi îndeplineşte orice obligaţie. Este practic şi eficient. Nu e influenţat de sentimente în luarea deciziilor. Lucrează bine în condiţii de stres. Lucrările lui poartă întotdeauna amprenta ordinii, iar munca sa este eficientă. În ciuda faptului că e un perfecţionist are standarde deosebit de înalte de acurateţe şi precizie. Este un om cu obiceiuri ordonate. Continuă lectura „Flegmaticul plin de Duhul Sfânt” →

Colericul plin de Duhul Sfânt

images (3)Caracteristicile unui temperament coleric poartă cu ele câteva slăbiciuni serioase. Cele predominante sunt: duritatea, mânia, impetuozitatea, îngâmfarea. Are o mare deficienţă emoţională. Este insensibil, nesimpatizant faţă de alţii, are o fire iute, violent, mânios, nemulţumit, cu resentimente. Este foarte răzbunător, aproape în stare de orice pentru a pedepsi nedreptatea care i s-a făcut. Toate acestea îl fac să fie o persoană nedorită. Este predispus la ulcer înainte de 40 de ani. Pe tărâm spiritual întristează Duhul Sfânt prin amărăciune, mânie, supărare. Are o înclinaţie ciudată spre cruzime ce îl determină să treacă nepăsător peste sentimentele şi drepturile altora în efortul de a-şi atinge ţelul. Mulţi din criminalii lumii şi cei mai depravaţi oameni precum şi dictatori au acest tip de temperament. Continuă lectura „Colericul plin de Duhul Sfânt” →

Aspectul temperamental

Charles_Le_Brun-Grande_Commande-Les_Quatre_temperamentsDragi cititori, incep aici o serie de articole despre temperamente. Este o carte pe care am urmărit-o de mult timp dar abia acum am intrat in posesia ei parțial: ”Învingând temperamentul prin Duhul Sfânt” de Tim LaHaye. Consider că multe disfuncționalități sociale sunt din cauza temperamentului neînțeles, atât personal, cât și de alții. Multe acuzații, condamnări, discriminări vin din ignoranța față de acest domeniu principal al vieții, oamenii mergând mult mai lesne pe baza perjudecăților copilărești. Consider că dacă ar fi înțelese și analizate, chiar si în mod mediu, multe lucruri ar funcționa cu mult mai bine în relații, în familii, școli, servicii și nu în ultimul rând în biserici. Nu cred că poți face o educație bună copiilor fără a ține cont de acest aspect al vieții, educația elevilor, angajaților, enoriașilor. Este parte importantă a sufletelor oamenilor în care mulți au parte de iluminare înțelegându-le. Continuă lectura „Aspectul temperamental” →

Închinarea – importanța și calitatea ei


Cea mai mare datorie pe care o are un om față de Dumnezeu, Creatorul său, pentru acum și pentru eternitate este să i se închine în condițiile stabilite de El.

the-evolution-of-worshipExistă în întreaga lume multă închinare, în diferite locuri, în diferite moduri, cu diferite scopuri. Cât însă din toată închinarea din lume este acceptată de Dumnezeu? Există foarte multă închinare falsă, necorespunzătoare, neacceptată și nedorită de Dumnezeu. Există oameni care au impresia că se închină și chiar spun că o fac, când de fapt ei nu știu ce fac, de ce fac, și nici pentru cine o fac.

Femeia samariteancă din Ioan 4 l-a întrebat pe Domnul Isus despre locul adevărat de închinare. Ea cunoștea două locuri de închinare: Ierusalim și muntele Garizim. Domnul îi răspunde la această întrebare fără să trateze locul, însă Domnul dă o explicație despre cum este Dumnezesul, și apoi despre modul cum trebuie să te închini. images (2)

De aici înțelegem că adevărata închinare este întemeiată pe cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă există multă închinare falsă, aceasta se datorează lipsei de cunoaștere a lui Dumnezeu. Mai mult decât orice act exterior, sau ritual de închinare, Dumnezeu dorește să fie iubit. Aceasta asigură acceptarea închinării noastre. Adevărata închinare are în centru pe Adevăratul Dumnezeu. El este o persoană și noi Îl putem cunoaște personal. Închinarea este un respect profund și admirație totală față de ce este Dumnezeu, de ce a făcut, și de ce va mai face Ființa supremă din univers. Aceasta conține ideea de a te pleca înaintea Lui, în sensul de supunere totală, de predare în slujba lui și ascultare deplină de El. Vrei să îi dai ce este mai bun și mai frumos dar mai întâi pe tine însuți, și faci lucrul acesta cu dragoste și bucurie. Glorificarea lui Dumnezeu începe cu mântuirea, când îl primim pe Domnul Isus, declarându-L Domn și Mântuitor, așa cum dorește Tatăl.

CONTINUALWORSHIPCând Dumnezeu spune că trebuie să ne închinăm în duh și adevăr, acolo este vorba de duhul uman. (adesea e interpretat invers). Dumnezeu în închinare se referă la persoana noastră lăuntrică. Închinarea trebuie să vină dinăuntru spre exterior. Închinarea adevărată are loc în primul rând în interior, în duhul omului. Ca să ne putem închina lui Dumnezeu în duh, Duhul Sfânt trebuie să fie în duhul nostru, pentru a produce adevărata închinare. ”În adevăr” – înseamnă în Isus, El este Adevărul, și în Cuvântul Său. Închinarea noastră nu se poate ridica mai presus de crezul nostru despre Dumnezeu.

*Un material prelucrat și adaptat după ”Zidirea bisericii” – David Nicola.

sursă foto 1

sursă foto 2

sursă foto 3

Despre ascultare

Obeying-God-01-1Ascultarea este calea binecuvântării lui Dumnezeu. Ascultarea face mai mult decât jertfele. Solomon a adus odată peste 1000 de jertfe. Toate acestea nu au putut compensa însă neascultarea lui la un moment dat.

Ascultarea trebuie îndreptată în mod deliberat doar spre Dumnezeu și spre structurile Lui de autoritate: părinți, șefi, stat, lideri spirituali. Pe Dumnezeu îl recunoști când îți vorbește după aceasta: El totdeauna se prezintă ”Așa vorbește Domnul!”, ”Este scris”. Cel rău nu se prezintă când îți sugerează să faci ce nu trebuie.

Ascultarea este foarte importantă, ea dovedește apartenență. Dacă cineva spune că e de partea cuiva, dar ascultă de altcineva, ea aparține acelui a de care ascultă (Romani 6,16).

Când asulți de Dumnezeu, Îi deschizi calea să ți se descopere, să îți vorbească mai mult. El nu mai vorbește aceluia căruia ia vorbit, dar nu a fost ascultat (în principiu).

Ascultarea adevărată este: totală – nu parțială, permanentă – nu ocazională, benevolă – nu forțată, adevărată – nu simulată.

sursă foto

Despre sinceritatea adevărată

brokenRomanii iubeau vasele deosebite pentru uz casnic, iar pentru asta comandau aceste vase din diverse țări îndepărtate, datorită calităților lor deosebite. Aceste vase erau transportate pe corăbii, care adesea treceau prin furtuni, iar aceste vase ajungeau să se crape, să se fisureze. Atunci acești comercianți le astupau fisurile cu ceară. Romanii un timp nu au observat, dar când și-au dat seama de ceară, au și descoperit cum să identifice vasele cu ceară, de cele fără ceară. Puneau vasele în soare, dacă vasul era crăpat, chiar dacă avea ceară, lumina făcea să iasă în evidență crăpătura, sau fisura, dacă vasul nu era fisurat, rămânea opac. Ei erau gata să plătească prețul întreg pentru aceste vase, dar vroiau să fie fără ceară, în latină se spunea: ”sine – cera” = fără – ceară. De aici avem și noi cuvântul astăzi ”sincer”.

Am putea spune că un om sincer cu adevărat se vede când îl pui în soare, în lumină.

” …dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.”  (1 Ioan 1:7)

sursă foto

Adevărata pocăință

repentance (1)Pocăința este un cuvânt de care mulți oameni în general se feresc, deși înțeleg sensul, totuși li se pare ceva straniu, ceva pe care trebuie să îl eviți, un lucru rău, foarte nepopular, ceva despre care mulți oameni vorbesc doar în batjocură. Alții îl defineam prin cei trei ”R” = regret, renunțare și rugăciune.

Pe lângă aspectele ei transformatoare, pocăința în limba greacă, limba Noului Testament, vine din cuvântul ”metanoia” care înseamnă schimbarea minții, ideea este că ea duce la schimbarea faptelor, a caracterului, trebuie să spunem un lucru foarte important și anume că scopul ultim al ei este schimbarea nu doar a minții, a faptelor, sau a caracterului, ci în cele din urmă și cel mai important este schimbarea Stăpânului. Se spune că aceasta este diferența majoră între Petru și Iuda. Amândoi s-au lepădat (fiecare în felul lui), amândoi s-au pocăit, amândoi și-au schimbat faptele (chiar și Iuda a dus banii înapoi și a mărturisit că a vândut sânge nevinovat), dar numai Petru și-a schimbat Stăpântul*.

Doamne ajută să îl schimbăm cât mai mulți!

* Nu există decât doi stăpâni potrivit Scripturii: cel rău și Dumnezeu. Când oamenii spun că sunt neutrii, nu sunt stăpâniți de nimeni, adică doar de ei înșiși, sunt tot sub stăpânirea celui rău, pentru că la judecată vor fi tot fără Mijlocitor, precum cei împătimiți de diverse vicii, sau cel rău.

sursă foto

Inteligența caracterială

imagesCiteam pe site-ul unui sociolog pe care îl susțin în opinie, este vorba de d-na Stănciulescu E. Dânsă declara:

”În esenţă, eu susţin că nici inteligenţa cognitivă, nici cea emoţională, nici cea artistică, socială, practică etc. nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor lumii contemporane ; dacă avem nevoie urgentă să investim într-un capital uman, într-o capacitate umană crucială, capacitatea aceea este inteligenţa caracterială !”

Foarte interesantă observație! Îmi aduc aminte ce spunea un păstor bun la noi în țară: ”Oamenii nu fac ce spune pastorul, ci ce face el”. Cu alte cuvinte caracterul lui influența mai mult decât abilitățile lui oratorice sau organizatorice. Aici își dau concursul mai multe facultăți ale noastre: inteligența cognitivă, inteligența emoțională, cea practivă, dar dintre toate răsare una mai presus de toate, cea caracterială. Cred că acolo își are sediul centrat sinele noastru, nu că în celelalte nu am fi tot noi.

Din definițiile caracterului amintesc: ”Caracterul tău este ceea ce faci tu când nu te vede nimeni” – ”Caracterul este ceea ce faci în timpul tău liber” – ”Caracterul este definit de ceea ce îi motivezi pe alții să facă în timpul lor liber”.

În cele din urmă apostolul Pavel spune că aceasta este intenția lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi: ”Hristos să ia chip în noi” (Gal. 4,19) – acesta l-am putea numi caracterul hristic. Să devenim, să fim cu adevărat așa cum a fost Hristos în caracter.

Numai bine!

sursă foto

Nevoia de relație

comunitate-150x122În serie cu ce spuneam în articolul anterior – Omul depinde de Dumnezeu, el are nevoie de El, dar și de alți oameni. Omul este făcut să iubească, dacă nu face asta, degenerează. Oricât l-ar convinge cel rău că trebuie să urască pe oameni, pentru o mie de lucruri, sufletul și trupul într-un sens nu primește și nu poate să asimileze acest lucru. E adevărat că omul e vinovat, și trebuiesc fixate anumite lucruri (Dumnezeu a pregătit deja totul pentru aceste restaurări), dar dragostea și relația trebuie să continue. Când oamenii Scripturii și-au pus întrebarea: ”De ce a creat Dumnezeu universul și omul?” Nici un răspuns nu sa potrivit mai bine cu Scriptura decât acesta: ”Pentru că Dumnezeu vroia să își reverse dragostea peste el și peste om”. Acum, partea importantă este că și omul e la fel. El dacă nu va face asta, oricum ar justifica acel lucru, nu iese bine.

Care este rațiunea pentru care omul ar trebui să iubească pe om? Pe Dumnezeu e mai ușor să iubești, nu îl vezi, nu ți-a făcut nici un rău, Continuă lectura „Nevoia de relație” →

Omul – dependent sau nu

Totdeauna au fost luptele acestea pentru definirea stării de fapt a omului, este el independent, sau dependent de ceva? Conform bibliei omul există pentru că Dumnezeu a vrut acest lucru. Omul și-a primit viața de la Dumnezeu și viața lui este susținută de Dumnezeu. Omul se poate declara independent de Dumnezeu, așa cum l-a încurajat cel rău, el se poate gândi că este așa, și se poate comporta ca un om independent, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că viața lui este de la Dumnezeu și fiecare suflare a lui este de la El.

Când un om hotărăște să-i dea viața lui Dumnezeu, nu înseamnă că-I dă ceva din ce are el, banii lui, sau trupul lui. Întreaga noastră viață este a lui Dumnezeu, El are dreptul de proprietar absolut asupra vieților noastre.

Asta înseamnă că nu omul este valoarea supremă în univers. El există numai pentru că Cineva mai mare l-a adus la viață. Omul este o creatură a lui Dumnezeu și nu o emanație din Dumnezeu. El nu este o parte a divinității. El are limitările unei ființe finite. El nu știe tot și nu poate face tot.

Omul face parte din creație ca și celelalte ființe, ceea ce îi conferă lui poziție distinctă, este faptul că este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Acest lucru însă nu trebuie să îl ducă la mândrie, ci la Dumnezeu. Va veni ziua când el va cunoaște adevărata libertate, dar până atunci noi suntem în această realitate descrisă de scriptură.

Despre flirt

Cum-stii-daca-este-doar-flirt-sau-atractie-adevarataAcest subiect este foarte real în cadrul creştinilor de astăzi. Este zona de unde se merge mai departe, este zona „gri” unde scuzele te scot uşor. Biblia ne învaţă să ne purtăm cu ruşine şi sfială, Domnul Isus ne sugerează indirect prin pilda judecătorului nedrept să ne temem de Dumnezeu şi să avem ruşine de oameni. Cultura de astăzi ne duce în eroare cu îndrăzneala şi slobozenia ei în acest lucru. În realitatea eu cred că ei ştiu că amestecă nişte lucruri, dar o fac cu bună ştiinţă, pentru că aşa se face trecerea spre alte interese ale lor. Noi spunem oamenilor adevărul, care poate elibera.

Billy Graham tratează acest subiect în cartea sa „Răspunsul meu”. Aici un tânăr ia adresat următoarea întrebare la care el dă răspuns mai jos:

“Este flirtul ceva permis?

Mi-ai pus o intrebare delicata, la care majoritatea oamenilor refuza sa dea un raspuns categoric. Pentru ca mi-ai pus insa aceasta intrebare cu toata sinceritatea, am sa-ti raspund si eu la fel.

Eu cred ca flirtul este o relatie nenaturala si vatamatoare, atat pentru constiinta cat si pentru trup. Ea afecteaza intreaga personalitate.

In general, flirtul dovedeste o nestapanire a instinctelor primare, el se manifesta prin libertinaj si poate duce foarte usor la imoralitate.

Unii au incercat sa-l defineasca drept un lucru nevinovat si inofensiv. S-a spus, astfel, ca el este rezultatul unei porniri naturale, deci justificate. Nu sunt eu insa singurul care-si da seama ca el este devastator pentru personalitatea celui care-l practica!

Flirtul este un preludiu pentru relatii mult mai intime. Iata de ce, eu cred ca daca cei care-l practica nu au si dreptul de a trai impreuna, trebuie sa-l abandoneze de urgenta. Impins prea departe, el provoaca un sentiment de frustrare, devine o sursa de remuscari si lasa urme in sistemul nervos provocand crize de personalitate.

Fericit este cel care se casatoreste cu un partener care nu a flirtat niciodata in viata! Deci, daca legaturile amoroase ar fi rezervate numai logodnei si casatoriei, ar exista mult mai putine camine in pragul divortului, cu resursele afective epuizate in flirturi trecatoare.

Nu te juca cu sentimentele si cu emotiile, risipindu-le inainte de vreme.
“Orice risipa este sora cea mai mare a saraciei.”
Lasa-L pe Domnul Isus sa-ti dirijeze viata si sa-ti administreze El sentimentele; numai atunci vei avea garantata o existenta linistita si imbelsugata.“

sursă foto

Ioan gură de aur

Bine cunoscutul bătrân Ioan Chrisostom a fost adus în faţa împăratului roman. Când acesta i-a spus că dacă îşi mai păstrează credinţa va fi exilat, el a răspuns: „Toată lumea este a Tatălui Meu, tu nu poţi să mă exilezi nicăieri.” „Dar pot să te omor”, a răspuns împăratul. „Asta nu poţi să o faci”, a răspuns vitejeşte creştinul, „căci viaţa mea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” „Eu îţi voi lua toate averile.” „Cu plăcere”, a fost răspunsul, „căci eu am asemenea averi că nu le vei putea lua. Comoara mea este în cer unde-i şi inima mea.” „Dar pot să te izgonesc de la prietenii tăi.” „Niciodată” a răspuns Chrisostom, „eu am numai un prieten şi acesta-I în cer; nu există nimic prin ce ai putea să-mi faci rău.”

De-am fi şi noi toţi în această poziţie: „ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut!” Compromisurile cu lumea nu sunt demne pentru un credincios.

Paharul lui Dumnezeu

Când fii lui Zebedei au cerut să fie unul la dreapta și altul la stânga Domnului Isus, Acesta a întrebat: ”Poteți voi să beți paharul pe care am să îl beau Eu?” Marcu 10

Aici este un lucru de care uneori nu ne mai aducem aminte. În viață pentru orice ni se dă un pahar. Vrei să faci ceva, va trebui să bei un pahar. Paharul este un fel de perț al cerului, pentru ceea ce vrei să faci. Nu este ceva drept, ceva cinstit, uneori este un preț ascuns, nici măcat nu ești văzut, sau alții cred că tu ești bine merci, și ei nici nu bănuiesc ce plătești tu, sau mai mult, cred opusul, ar considera o exagerare dacă i-ai mărturisi. Bea paharul.

Isus a făcut referire imediat la acest lucru. Citeam de curând de situația fratelui Vladimir Purstan, un renumit predicator, vorbea de un pahar pe care îl bea de mai mult de un an. Fratele Richard Wurmbrand spunea de o persoană care l-a trădat și l-a vândut securității. A trebuit să bea paharul acesta și să nu riposteze. Era drept? Paharul e pahar. Și fratele Hudson Tyler, apostolul Chinei, spune că nu s-a mai înțeles cu bordul misionar după ce a plecat în China. Era părăsit pe un câmp de luptă. A băut paharul. Acum, Dumnezeu promite că nu dă mai mult decât putem duce (bea). Dar să fim atenți, că dacă noi nu bem paharul, lucrarea nu poate fi făcută, e ca și cum nu primim prețul. Unii spun: ”Eu credeam că nu așa voi fi răsplătit”. Nu trebuie să fim copii. Domnul spune că împreună cu răsplătiri vin și încercări. Primește-le! Alții spun: ”Nu tocmai de la el (ea)…!”, ”Nu așa!”, ”Nu acum!”. Paharul e pahar. Prețul e cântărit în termenii cerului.

Există un preț, există un târg, mai mult decât resursele propriei lucrări, nu te plânge, și nu cârti, să nu fim mâhniți, și să nu clocotim de furie. Bea paharul și termină-ți lucrarea cu bine, iar la sfârșit să spui: ”Am făcut ce eram dator să fac” Luca 17,10 Iar în toate acestea pune toată puterea ta, tot sufletul tău, toată mintea și toată inimia ta.

Așa să ne ajute Dumnezeu!