Scriptura și istoria întotdeauna au dovedit acest adevăr, și anume că conducătorul contează. Mulțimea întotdeauna și-a urmat conducătorul ei. Oamenii au urmat pe Moise în eliberarea din Egipt, pe David în laudă și închinare, dar și pe Ieroboam când acesta a ridicat vitei drept dumnezei izbăvitori, poporul a urmat pe Solomon în construcția templului, și la fel pe Ezechia în reafirmarea închinării la templu. Este uimitot cum mulțimea intotdeauna își urmează liderii, dar nu este măgulitor că la fel o face și cu un lider bun și cu un lider rău. Unii vor spune că mulțimea uneori se ridică împotriva liderului și de aici ideea că masele nu sunt așa de obediante, supuse. Realitatea este că mulțimile nu se ridică niciodată împotriva liderului până un alt lider nu apare și face acest lucru, iar ele îl urmează: vezi Core, Absalom, s.a. Aceștia din umbră dirijează masele în rebeliune.
John Maxwell spunea că liderul crează ”efectul capacului”, adică mulțimea niciodată nu se va ridica mai sus de unde este el. Și acest lucru este adevărat. Fapt este că el nu poate conduce pe oameni acolo unde el nu a ajuns, iar falsul nu este posibil, pentru că oamenii nu urmează aparența ci caracterul. Adică mulțimile nu vor face ce predică conducătorul, ci ceea ce face el în realitate. Au darul acesta de a citi inima conducătorului, și ceea ce este el cu adevărat aceea devin și ele, trecând peste aparențe. De aceea cei ipocriți și incapabili, care își pregătesc discursuri unsuroase (nu unse), nu reușesc niciodată, pentru că oamenii urmează inima lor, și o citesc foarte bine. Însă când un om este bine înaintea lui Dumnezeu, degeaba își face probleme ca Moise, că nu poate, ca David, că e prea mic pentru fii Țeruiei, oamenii știu să îl citească și vor face exact ce face cu adevărat.
”Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui!” (Matei 9:38)
romoflorin 