Persuasiunea evangheliei, adevărul, pacea – armele de bază ale creștinismului

download (1)Am început de curânt să umplu niște goluri din cunoștința mea, și am văzut cât de puține știu :). Am studiat o serie de materiale, documentare pe anumite teme, printre care și o istorie a creștinismului de Diarmaid MacCulloch. Aici am aflat că un stat, Siria de astăzi, a acceptat religia creștină ca religie de stat, prin capitala sa de atunci Edessa, înainte cu 100 de ani ca împăratul Constantin să facă acest lucru în imperiul său. În Siria a acționat mult Timotei, ucenicul lui Pavel, acolo fiind locul unde a predicat prima dată apostolul Pavel – în Damasc, apoi în biserica din regiune l-a uns Duhul Sfânt pe Pavel și Barnaba pentru lucraera la care ia chemat, în Antiohia. Zona aceasta a fost prima regiune cu puternică acțiune evanghelică în biserica primară, primele fapte fiind consemnate în cartea lui Luca – Faptele Apostolilor.

Biserica de aici s-a separat la început pe ascuns, apoi pe față de biserica Imperiului Roman, numindu-se Biserica de răsărit. A venit Mahomed și a pornit religia militantă Islamică și acum aceste țări sunt dominate de aceasta religie. 

Ceea ce spun creștinii din această zonă este un lucru impresionant, ei au avut de luptat cu cei mai feroce opozanți, islamismul. Totuși ei nu au descurajat și nici pierdut spunând, armele cu care ne luptăm noi nu au fost niciodată armele cu care se luptă ei, sabia, legea în stat, sau alte pârghii de constrângere. Bisericile din zona aceasta recunosc și astăzi că niciodată nu au fost de acord cu mișcarea bisericii din Vest de la Constantin încoace. Dumnezeu ne-a lăsat să lucrăm prin persuasiunea evangheliei. Dacă oamul nu crede din adevăr, din inimă, și este constrâns prin orice alt mijloc, evanghelia este coruptă. Ceva străin a fost introdus. Noi trebuie să lucrăm prin mijloacele adevărului. Credința trebuie să fie liberă. Vină prigoana! Noi totdeauna am avut de câștigat din asta, pentru că adevărul răsună mai tare în prigoană. Noi trebuie să venim la oameni prin promisiunea păcii și a schimbării. Ceea ce crezi îți oferă cu adevărat pace și chimbarea dorită? Noi asta predicăm în Hristos!

Dacă am înțelege mai bine aceste lucruri, ne-am da seama că lucrurile pe care le căutăm: mijloacele materiale, legislative, logistice, nu sunt cele pe care le caută Dumnezeu, sau vrea să ni le ofere, ci cele ale adevărului, ale libertății, ale implicării masive a tuturor celor ce cred prin Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a fost mișcarea bisericii primare, care a progresat așa de bine în lumea de atunci, și care și astăzi progresează acolo unde se folosește după metoda lui Dumnezeu, a persuasiunii evangheliei, a adevărului, a păcii și schimbării.

Dumnezeu să ne ajute să înțelegem și să trăim așa!

sursă foto

Un gând despre „Persuasiunea evangheliei, adevărul, pacea – armele de bază ale creștinismului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s