Spuneam în articolul precedent cum istoricul Diarmaid MacCulloch a observat explozia evanghelică din afara Europei, în timp ce aici descrește ușor. Ce se întâmplă? De se descrește ușor?
Constatările dânsului încep prin anii 1600 când undeva în Amsterdam – Olanda un filosof neîncrezător începe să creeze probleme în sinagoga din comunitatea iudaică din care făcea parte, este vorba de Baruch Spinoza (1632 -1677). Comunitatea la exclus fără dreptul de a se reîntoarce, pentru că ideile lui erau cu totul împotriva lui Dumnezeu. Lui i s-a oferit 1000 de florini (moneda de atunci) ca să nu scrie ideile pe care le are. Scrierile lui au fost publicate după moartea lui în 1677, iar firul lor era acesta: ”Este oare Dumnezeu răspunsul pentru problemele noastre?” El a fost numit ”neîncrezătorul original”. Când Olandazii i-au publicat cartea, nu au îndrăznit să îi pună numele pe prima pagina ci doar inițialele BDS (Baruch De Spinoza).
O altă cauză, pe care a găsit-o istoricul nostru, a fost chiar Isaac Newton din Anglia (1642 -1727), care deși este recunoscut de mulți creștini, el nu a fost împotriva lui Dumnezeu în mod deschis, dar a creat viziuna unui Dumnezeu care a inventat ”ceasul” (acesta fiind universul), l-a întors bine și apoi a plecat undeva, lăsând ceasul să mergă în voie. Newton a fost celebru prin descoperirile și cercetările sale, a impresionat pe atunci prin mărul acela care i-a căzut în cap, apoi a înțeles legea gravitației. Se spune că nu a fost un măr, ci o creangă, dar ca să fie mai biblic și pilduitor a vorbit de un măr. Oamenii au început să devină mândri de cercetările și descoperirile lor tratând pe Dumnezeu cu o atitudine care îi displace profund. Voi reveni la ce îi displace lui Dumnezeu.
In fine ajungem la Voltaire (1694 -1778) – acesta a trăit 84 de ani și oamenii s-au mirat cum a trăit așa de mult, pentru că obișnuia să bea pâna la 40 de cești de cafea amestecată cu ciocolată pe zi. La înmormântare i s-a refuzat o înmormântare creștinească. De ce oare? El a atacat ideea unui Dumnezeu just, corect. În 1755 în Lisabona a fost un cutremur devastator care a adus orașul în ruine și flăcări. Oamenii erau disperați și vroiau să se refugieze undeva pe țărmul mării, dar un țunamii a omorât cateva mii de refugiați din Lisabona. Voltaire s-a infuriat si a scris o carte în replică la adresa lui Dumnezeu – ”Candide”. Această carte este o scriere sarcastică de o ironie sălbatică, în care se face că acest Candida era un prost nevinovat, tutorele lui era un optimist fără noimă – dr. Pangloss, a cărui lozincă era: ”Totul este pentru ce-i mai bun în cea mai bună lume posibilă”. Povestea se termină cu Candide realizând cât de greșită era gândirea lui Pangloss. Extraordinar! Probabil că l-a văzut pe Dumnezeu drept Poseidon, zeul mărilor la greci, că acesta așa era, razbunator, ranchiunos, și imoral. Dar ce să faci, pe vremea aceea oamenilor li s-a dat un gram de lumină, și pentru că nu înțelegau mult mai multe lucruri decât înțelegeau, decât să recunoască cât de puține știu, mai bine să satirizăm pe Dumnezeu. Oamenii fără Dumnezeu urmează soarta lui Lucifer – mândria. În realitate știm că în mare, cutremurele produc tunami, iar localitatile de la țărm sunt afectate din două părti.
Concluzionăm. Aceste idei și acești filosofi de lume, jurnaliști, dramaturgi și critici au stârnit spiritul vremii până au răbufnit în revoluția franceză. Spune istoricul nostru, că aceștia vroiau să distrugă creștinismul în Franța, dar într-un final Napoleon venind la putere, el a înțeles un lucru pe care iluminiștii nu au putut să îl înțeleagă, și anume: ”Credința creștină nu este doar o jucărie pentru regi și nobili cinici, ci ea oferea ce aceștia nu au putut să ofere niciodată – un sens vieții celor săraci și neajutorați” Complectez eu, și așa ajungem fiecare câte odată.
Aici vede istoricul nostru Diarmaid MacCulloch o cauză pentru descreșterea credinței creștine în Europa, lucru care în Biblie se vede răspicat, ceea ce i-a displăcut lui Dumnezeu cel mai mult la poporul său, se vede și în a treia poruncă ”să nu iei în deșert Numele lui Dumnezeu”, a fost îndoială, necredința, mândria mai apoi.
Închei aceste materiale cu următoarea ideie: ”Orice a pus istoria în fața creștinismului vreodată, el totdeauna a avut puterea să se reformuleze, adapteze și să își ia un nou start în timpul ce a urmat”. Această ideie apartințe acestui istoric, dar am adaptat-o puțin.
Suntem noi gata de punctul acesta istoric?
sursă Napoleon
sursa Spinoza
sursă Newton
sursă Voltaire
romoflorin 
