Unul din cele mai citite articole din bolg este legat de prietenie. Vad ca motoarele de cautare in perioada aceasta rascolesc articolele legate de acest subiect. M-am hotarat sa abordez acest subiect, gandindu-ma ca este foarte dificil pentru tinerii crestini intr’ucat avem un mediu de-a dreptul otravit in privinta aceasta. Tinerii din lume isi doresc pur si simplu sa aiba relatii sexuale sau dorinte legate de acest subiect si folosesc relatiile de prietenie ca o rampa de lansare pentru aceste dorinte. Alte cazuri, care le combina pe primele, sunt cele in care baietii si fetele din stima de sine scazuta incearca sa isi faca o relatie sperand ca va rezolva ceva. Efectul este ca problema adusa in relatie ii face rau celuilalt, nu asa se rezolva aceasta problema.
Insa din perspectiva crestina, cum ar trebui sa privim acest lucru?
Mai intai cred ca este intemeiata dorinta de a avea o relatie de prietenie cu o persoana de sex opus. Aceasta a fost concluzia lui Dumnezeu de la bun inceput:
„Nu este bine ca omul sa fie singur” Geneza 2,18
Deci este normal ca un tanar sa isi doreasca o prietena, insa din alt motiv decat cel din lume, motivul nu ar trebui sa fie altul decat casatoria, adica in perioada in care este posibil acest lucru.
* creez un scenariu:
Cand Dumnezeu a tratat problema singuratatii lui Adam nu i-a dat o prietena, si inca una, o ultima incercare; pentru ca dupa ce se casatoreste cu ultima, sa regrete ca nu a luat’o pe prima, sa se certe pentru ca a doua era mai intelegatoare decat sotia actuala; intre timp o inseala cu prima, si in final divorteaza ca sa traiasca cu prima.
Am creat aceasta fantezie dura, ca sa dau cumva o explicatie a faptului de ce casniciile nu merg asa de bine dupa un „lant greu” de prietenii anterioare.
Cand Dumnezeu a rezolvat problema singuratatii lui Adam i-a dat o sotie – Gen. 2,24.
Prietenia, in concept lumesc, este un proces egois, in care barbatul (sau invers) incearca sa obtina anumite lucruri de la partenera. Vestea rea este ca la casatorie aceste dorinte egoiste nu se micsoreaza, ci cresc. Relatia este pentru a da si a te darui cuiva spre a-l face fericit. De aceea nu isi are rost prietenia in afara perspectivei casniciei.
romoflorin 
Am citit intr-o carte ca atunci cand te indragostesti de cineva si te desparti de persoana respectiva, si repeti asta de mai multe ori, defapt faci un fel de repetitie pentru divort. 😐
Mi s-a parut intreresant
super ideea Silvia !
Aoleo!
Intr-o discutie pe care am avut-o demult cu un prieten, i-am spus si lui exact la fel: „ca atunci cand ai o partenera (sau invers), nu trebuie s-o privesti ca pe cineva care sa-ti implineasca tie dorintele, ci tu sa-i oferi ce ai mai bun, sa-i dai dragostea ta”. Iar acum, as putea spune ca, revarsandu-ti iubirea asupra celei alese, este un exercitiu de a-ti manifesta iubirea fata de Dumnezeu (aceasta fiind ca o paralela la viata de crestin).
Este o legatura stransa intre dragostea pentru partener si dragostea pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne spune ceva mai mult decat ai spus tu mai sus: „Sa ne iubim sotiile cum si-a iubit Hristos biserica si s-a dat pe sine pentru ea” Deci daca tu ai o iubire de om, Dumnezeu spune sa o iubesti cu o dragoste de Dumnezeu, cum a iubit Iisus. 🙂
Deci trebuie sa te straduiesti sa o faci in stilul Lui si nu al tau. Dragostea omeneasca adesea este: egoista, face pasi inapoi, e suspicioasa, limitata etc. Dragostea lui Iisus este superioara acesteia.
Am putem spune: „Tot sa fi femeie in cazul acesta..!” 😀