“Dacã suntem necredinciosi, totusi El rãmâne credincios, cãci nu Se poate tãgãdui singur.” (2 Timotei 2:13)
Caderea lui Petru
Desi Petru a cazut, Domnul mai dinainte a stiut si s-a rugat pentru credinta lui, ca sa nu i se piarda. Satana urmarea de fapt sa ii piarda credinta. Aceasta este nadejea credinciosului, credinciosia lui Dumnezeu. Noi nu ne incredem in noi, ci in El. S-a lepadat Petru, dar si Dumnezeu i-a dat pocainta ca sa fie liber, iertat mai apoi. (caci Dumnezeu e cel ce da pocainta, 2Tim. 2). S-a lepadat, dar a fost repus in aceeasi pozitie privilegiata de mai inainte, harul lui Dumnezeu este suficient ca sa iti poti continua chemarea, dar atunci cand este pocainta si schimbare. Slabiciunea naturii umane este mare si reala, dar atunci cand Eu-l nostru este de partea lui Dumnezeu, predat Lui, impreuna cu El biruinta este sigura. E posibil sa treci prin incercari foarte mari dar credinciosia lui Dumnezeu este nadejea ta. Tot ce face satan trece mai intai prin mana lui Dumnezeu (ex. “Simone, Simone, Satana va cerut sa va cearna ca graul”), si El nu ingaduie sa fim incercati mai mult decat putem duce. El este credincios. Daca si noi ii suntem, atunci e bine, e bine de noi.
romoflorin 
Prezentul continuu al credinciosiei Sale, trebuie sa ma motiveze la un raspuns reciproc. Intr-un lagar de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost gasit urmatorul mesaj:”Cred in soare si cand nu straluceste, cred in dragoste si cand n-o simt si cred in Dumnezeu si atunci cand nu-mi raspunde”.Soli Deo Gloria!
Slava Domnului celui ce poate sa creada asa, si caruia i s-a dat harul sa faca asta. Oricat n-i s-ar parea de logic, viata ne spune ca cei mai multi nu pot si nu cred asa.
Jerry Sittser vorbeste despre cartea lui Viktor Frankl, SEARCH FOR MEANING, in care e aratata puterea de a alege, data de Dumnezeu chiar si in situatii grele, inmtunecate.”In anii petrecuti in lagarele de exterminare naziste din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a observat ca detinutii care isi exercitau puterea de a alege maniera de a reactiona la imprejurarile in care se aflau, manifestau multa demnitate, curaj si vitalitate launtrica. Ei gasisera o cale de a transcede suferinta.UNII ALESESERA SA CREADA IN DUMNEZEU IN CIUDA DOVEZILOR CARE PAREAU SA INDICE CONTRARIUL. ALESESERA SA CREADA INTR-UN MAINE MAI BUN, CHIAR DACA ACESTA LI SE PAREA A FI UNUL EXTREM DE INDEPARTAT.ALESESERA SA IUBEASCA, CU TOATE CA MEDIUL IN CARE ISI DUCEAU EXISTENTA ERA UNUL OTRAVIT DE URA.” Jerry Sittser, HAR ASCUNS, Kerigma, Oradea, 2007,(p.43)
Larry Crabb, vorbeste la un moment dat de trairea in mijlocul viselor naruite, dand si exemplul lui David( un prieten din zilele noastre) care a inteles ca a crede, insemna a nu te uita la circumstante, ci la o Persoana, la Domnul Isus Hristos.De altfel David il numeste pe Isus, Prietenul Sau, Regele.
Marti am fost langa o persoana bolnava de cancer; astazi e inmormantarea ei. Avea cancer in faza terminala. In focul suferintei, insa mai avea ceva, special, Numele Domnului pe buze.
Pana nu demult, Nicolae Modoveanu a fost o dovada vie a credinciosiei lui Dumnezeu.
2005, Aprilie. Intr-o localitate din zona unde slujesc, doua sicrie in aceeasi casa:fiul de 19 ani si mama de 46 ani.Desi situatia a fost „infernala” a stralucit credinciosia lui Dumnezeu in viata celor ramasi in viata:fr.R.M.cu fiica sa. Cum? Ce-l mai bine ar fi sa-i intrebati pe ei.E mult mai relevant, decat sa va scriu eu cum.
Ghassan Khalaf traieste in Liban.
„Era una din cele mai sumbre perioade ale razboiului din Liban. Beirutul era ca un infern. Obuzurile cadeau pe o zona vasta timp de mai multe zile. Multe persoane au fost ucise.
Cand batalia s-a terminat, am vizitat o tanara femeie care si-a pierdut sotul in ultima ofensiva si a ramas singura cu 3 copii mici.
Plangea si era dezolata in timp ce prietenii incercau sa o intareasca.
Cand m-a vazut a strigat:
-Eu nu cred in Dumnezeu, nu-mi vorbiti de El. Nu-i pasa de noi. El e doar ca un spectator.
Sufletul meu a fost umplut de compasiune. Mii de persoane spuneau acelasi lucru in tara mea.
Dupa un moment, in care ea s-a mai linistit, i-am spus:
-Draga doamna, ceea ati spus despre Dumnezeu ar fi putut sa fei adevarat, daca El nu s-ar fi intrupat si daca El nu ar fi murit pe cruce pentru a ne rascumpara si a ne demonstra ca vrea sa se ocupe de noi. in ISUS HRISTOS, DUMNEZEU s-a integrat in situatia naostra si fiindca El a trecut prin suferinta, El poate sa ajute pe cei care sufera.Credeti dumneavoastra aceasta?
Ea a incuviintat, printr-oo miscare a capului.”
LES LIENS DE LA LIBERTE-365 meditations;Portes Ouvertes, Editions L.L.B.
Nu cred ca Dumnezeu da pocainta
Cred ca actul de pocainta il facem noi(,daca il da Dumnezeu,inseamna ca noi nu avem nici o vina daca nu ne pocaim)pentru ca El nu ne a dat pocainta,nu?
Pentru ce atunci indemnurile la pocaint”pocaiti va zice Ioan Botezatorul,Petru,zice ‘pocaiti va”Domnul Isus zice”pocaiti va”
Nu noi trebuie sa avem acea stare de pocainta?atunci daca suntem predestinati poate sa nu o primim,nu avem noi ce sa facem!
Dar planul lui Dumnezeu de mantuire este pentru toti oamenii,unii se pocaiesc altii nu!
E vinovat cel care nu se pocaieste?sau nu este?
eu cred ca este>
„Sa indrepte cu blandete pe potrivnici, in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta” 2Tim.2,25. Daca spui: „Nu cred ca Dumnezeu da pocainta” atunci taie versetul acesta din biblia ta, vrei sa faci asta? Dumnezeu spune ca noi trebuie sa ne pocaim dar ne spune pe de alta parte ca El ne da pocainta. Unde e problema? Si Iisus ne spune sa venim la El, si in alta parte ne spune ca noi nu putem veni la El daca nu ne atrage Tatal. Nu trebuie sa ne fie greu ii recunoastem meritele Lui, chiar si atunci cand ne este greu sa intelegem cu mintea noastra slaba. Daca este scris, atunci inseamna ca asa este, exista o alta ratiune poate care ne scapa noua. Faptul ca Dumnezeu ne da pocainta, nu anuleaza responsabilitatea noastra. Sa nu fim asa simplisti, cand ceva nu intelegem, mai bine sa ne smerim cu rugacine si cercetare decat sa il punem pe Dumnezeu in cuburile noastre. Daca tine doar de om sa se pocaiasca, atunci de ce ne mai rugam lui Dumnezeu pentru oameni? Ar trebui sa vorbim cu oamenii sa se pocaiasca, pentru ca nu tine de Dumnezeu ci de oameni. Pavel spune ca el a lucrat mai mult decat toti, totusi nu el ci Harul lui Dumnezeu, cum vine asta?
Judecata ta nu este buna: „Daca pocainta nu vine de la om, atunci el nu mai este vinovat” Ce, cand datornicul nu avea cu ce isi plati datoria era el nevinovat pentru asta? La iertat Dumnezeu ca i s-a facut mila de el, dar el era vinovat pana in maduva oaselor. Asa si cu pacatosii care nu se pot pocai. Rugati-va pentru ei! Ca au nevoie.
Ei sunt morti in greselile lor. Ce poate sa faca un mort? Valea oaselor, Ezechel, spune ca proorocul a vorbit oaselor: „voi face sa intre in voi un Duh, si veti invia”. De ce au inviat? Ca s-au trezit ele? Sau ca a intrat Duhul in ele? Daca nu intra Duhul in ele, erau ele nevinovate, de moartea spirituala?
In fine, sa invatam sa nu trecem peste ce este scris, si sa ne gandim la suveranitatea lui Dumnezeu, ea nu anuleaza libertaea si responsabilitatea omului, dar El ramane suveran, chiar daca este o pozitie foarte inalta, asa este si El.
„L-am cautat pe Domnul, si apoi am aflat ca El mi-a indreptat sufletul pentru a-L cauta, cautandu-ma pe mine.”(dintr-un vechi imn din sec. xix)
Un cunoscut profesor de teologie a dat urmatoarea ilustratie. El ne invita sa ne imaginam o cruce uriasa, ce are in interior o usa. Pe partea dinspre care vine omul sunt cuvintele din Apocalipsa 22:17″Cine vrea, sa vina”.E vorba despre invitatia Evangheliei. Insa de partea cealalta a usii, apare un alt mesaj:”In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Philip G. Ryken, MESAJUL MANTUIRII, Ed. Reformatio, Oradea, 2004, (p.68)
Da „EL” ne a ales,atunci a murit doar oentru cei alesi? sigur ca nu!
Domnul Isus a murit pentruca toti oamenii sa vina la pocainta…toti…nu doar cei alesi..
asta ar insemna predestinare