“Dacã suntem necredinciosi, totusi El rãmâne credincios, cãci nu Se poate tãgãdui singur.” (2 Timotei 2:13)

Caderea lui Petru

Desi Petru a cazut, Domnul mai dinainte a stiut si s-a rugat pentru credinta lui, ca sa nu i se piarda. Satana urmarea de fapt sa ii piarda credinta. Aceasta este nadejea credinciosului, credinciosia lui Dumnezeu. Noi nu ne incredem in noi, ci in El. S-a lepadat Petru, dar si Dumnezeu i-a dat pocainta ca sa fie liber, iertat mai apoi. (caci Dumnezeu e cel ce da pocainta, 2Tim. 2). S-a lepadat, dar a fost repus in aceeasi pozitie privilegiata de mai inainte, harul lui Dumnezeu este suficient ca sa iti poti continua chemarea, dar atunci cand este pocainta si schimbare. Slabiciunea naturii umane este mare si reala, dar atunci cand Eu-l nostru este de partea lui Dumnezeu, predat Lui, impreuna cu El biruinta este sigura. E posibil sa treci prin incercari foarte mari dar credinciosia lui Dumnezeu este nadejea ta. Tot ce face satan trece mai intai prin mana lui Dumnezeu (ex. “Simone, Simone, Satana va cerut sa va cearna ca graul”), si El nu ingaduie sa fim incercati mai mult decat putem duce. El este credincios. Daca si noi ii suntem, atunci e bine, e bine de noi.