Pe 7 octombrie 1857, Charles Hadon Spurgeon se pregătea pentru cel mai numeros public în fața căruia avea să predice, 23.654 de oameni la Cristal Palace în Londra. Cu câteva zile mai înainte pregătea terenul, așa că a venit el însuși ca să vadă unde avea să amplaseze tribuna de unde avea să predice. O mulțime de oameni lucrau la amplasarea băncilor și a scaunelor. El caută locul unde beneficia de cea mai bună acustică. (Așa da predicator, se gândea la toate lucrurile. Așa să facem și noi!) Găsește cel mai bun loc și se hotărăște să îi facă o probă. Așa că pune tribuna provizoriu cu ajutorul unor lucrători, se urcă pe tribună și strigă tare și ferm, ca să testeze acustica: ”Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” – Ioan 1,29. La auzul acestui cuvânt, un muncitor din arenă, care lucra la amplasarea scaunelor, era undeva mai departe de Spurgeon, aude mesajul, dar el nu știa ce se întâmplă, și aude acest mesaj ca pe un cuvânt de la Dumnezeu pentru sufletul lui. A lăsat uneltele jos, a început să se frământe și să se gândească, și după un timp de luptă sufletească a venit la fratele Spurgeon și i-a cerut să se roge cu el ca să se predea Mielului lui Dumnezeu. Imediat îi povestește tot ce sa întâmplat. Fratele Spurgeon era foarte încurajat de această mărturie, fiind o întărire pentru ceea ce urma să fie în zilele următoare.

Oare mai avem astăzi așa oameni, care să vorbească cuvintele vieții veșnice și oamenii să creadă oriunde îi aud? Dumnezeu nu s-a schimbat!

sursă foto

Am început de curânt să umplu niște goluri din cunoștința mea, și am văzut cât de puține știu :). Am studiat o serie de materiale, documentare pe anumite teme, printre care și o istorie a creștinismului de Diarmaid MacCulloch. Aici am aflat că un stat, Siria de astăzi, a acceptat religia creștină ca religie de stat, prin capitala sa de atunci Edessa, înainte cu 100 de ani ca împăratul Constantin să facă acest lucru în imperiul său. În Siria a acționat mult Timotei, ucenicul lui Pavel, acolo fiind locul unde a predicat prima dată apostolul Pavel – în Damasc, apoi în biserica din regiune l-a uns Duhul Sfânt pe Pavel și Barnaba pentru lucraera la care ia chemat, în Antiohia. Zona aceasta a fost prima regiune cu puternică acțiune evanghelică în biserica primară, primele fapte fiind consemnate în cartea lui Luca – Faptele Apostolilor.

Biserica de aici s-a separat la început pe ascuns, apoi pe față de biserica Imperiului Roman, numindu-se Biserica de răsărit. A venit Mahomed și a pornit religia militantă Islamică și acum aceste țări sunt dominate de aceasta religie.  Continuă lectura „Persuasiunea evangheliei, adevărul, pacea – armele de bază ale creștinismului” →

Adesea oamenii când aud un lucru bun despre ceea ce îi îinteresează pe ei: credința, rugăciunea, închinarea, școala, misiunea etc. spun: ”Acesta este lucrul care trebuie făcut! Rugăciunea!” Dar după un timp, lucrurile se relaxează și revine iar starea de început, rugăciunea nu mai este tot ce trebuia făcut. Așa fac oamenii când merg pe la câte o conferință și cred că au găsit secretul, ajung acasă, îl pun în practică, apoi văd că nu este ”tot” secretul. Acest lucru este frunstrant. Ce trebuie să facem?

Cred că răspunsul este că să crezi că totul ține de un singur lucru este o eroare. Numai Hristos a putut să spuna: ”Eu sunt calea, adevărul și viața”, adică El este totul. În viața toate lucrurile contează, nu doar unul! Unul poate fi mai important acum, dar mâine trebuie să fii atent. Iar dacă acum este important un lucru, să nu lași nefăcut ce știi că trebuie făcut. Domnul Isus ne spunea: ”dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” Matei 23,23.  Continuă lectura „Eroarea unui singur lucru” →

Despre îngrijorare Dumnezeu ne spune așa:

”Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”  (Filipeni 4:6)

Cred că cuvântul acela de la final ”multumire” face tot versetul. Când aduci înainte lui Dumnezeu toate îngrijorările tale, chiar dacă o faci sincer, adesea observi că ele nu se duc. De ce oare? Răspunsul este pentru că nu crezi. Cum adică? Ce vrei să spui? Vor spune unii. Noi credem în Dumnezeu, de aceea și venim la El nu îngrijorările noastre, și o ușurare întotdeauna este, dar nu este o rezolvare substanțială, pentru că noi spunem ceva de genul acesta în sinea noastră: ”Doamne, te rog să mă ajuți, te rog să îmi vii în ajutor cu lucrul acesta! Dar Doamne, știu că nu se poate face nimic, nu văd cum s-ar putea rezolva. Nu cred că mai rezist mult. Totul este așa de rău…” Ok. Dacă am citit gândurile unora, nu e cu rea intenție. Când venim la Dumnezeu cu cererile noastre, este foarte bine, dar să adăugăm gândirea noastră, adică puterea noastră de înțelegere la final, este o ofensă la adresa înțelepciunii și inteligenței lui Dumnezeu. Adică atât cât spui tu, este tot ce se poate face vreodată, de cineva? Știm că e fals. Însă noi suntem prea îngrijorați. Continuă lectura „Mulțumirea și credința” →

Un verset important din Romani spune așa:

”îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele”.  (Romani 13:14)

Iar în traducerea BOR suna așa:

”Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.”  (Romani 13:14)

NTR spune așa:

”ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii voastre!”  (Romani 13:14)

VDCM spune de asemenea:

”ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu vă preocupați de firea pământească, pentru a-i satisface poftele.”

Prima versiune poate fi înțeleasă că nu trebuie să te fămânți prea tare cu firea, pentru că ii trezești poftele, adică las-o să doarmă cumva. Dar celelalte traducei vorbesc despre altceva, și anume să nu te îngrijești de rău, să asculți de firea pămîntească, de pofte, să le împlinești, să le satisfaci.

Cele două înțelesuri, sunt diferite. Prima te poate duce la indeea că trebuie să stai liniștiti cu firea. A doua că nu trebuie să o hrănești. Prima te poate duce în eroare, pentru că firea nu este liniștită, sau adormită. Dacă o lași în pace, ea te va înșela, te va contra ataca. Ce ne spune nouă aici apostolul Pavel, este să nu o hrănim, să nu ascultăm de ce ne spune ea să facem! Noi trebuie să ascultăm Duhul Sfînt prin Cuvânt, să hrănim omul duhovnicesc din noi!

Când avem un text neclar, sau în care vedem că ceva nu este în regulă, să mergem și la alte traduceri, astăzi putem face acest lucru, slavă Domnului!

 

Domnul Isus când abordează subiectul imoralității în predica de pe munte, așa cum a spus-o și în altă parte, nu o face ca să ne judece, ci ca să vină în ajutor, arătându-ne cum să luptăm cu problema aceasta. A ști cum să lupți cu problema, a o cunoaște este esențial pentru victorie. Deși era caracteristic pe vremea aceea, pentru că îi numește ”un neam precurvar și viclean” probabil puțini știau cum să lupte cu asta, la fel ca și astăzi probabil.

Cum ne ajută Domnul pe noi ca să luptăm cu problema aceasta așa de răspândită astăzi? Ascultam o doamnă profesoară spunând la o catedră universitară următorul lucru: ”astăzi orice film dacă nu are sex și crimă în el, nu este film”. Adevărul este că cele două lucruri sunt cele mai pregnante probleme ale societății noastre. Domnul le abordează pe rând în predica sa de pe munte. Continuă lectura „Cel mai răspândit păcat” →

Când eram mic am crezut că puternici sunt numai unii, că puterea este o forță intrinsecă, este ceva ce o ai, sau nu o ai, precum lungimea mâinilor sau a picioarelor. Acum trebiue să fiu cinstit șă spun că nu asta înseamnă a fi puternic. Puterea ține mai mult de voință și de caracter. Puterea vine din interior și din credință, puterea dacă se bazează pe ceva, devine slabă, ea trebuie să aibă o legătură în afară, ea trebiue să aibă legătură cu dragostea ancorată în Dumnezeu.

Vă dau textele care mi-au amitit acest lucru.

A fi putenic înseamnă a iubi pe cineva… în liniște

A fi puternic înseamnă să radiezi de fericire atunci când ești trist…

A fi puternic înseamnă a încerca să ierți pe cineva care nu merită iertare.

A fi puternic înseamnă să aștepți atunci când nu se așteaptă nici un răspuns…

A fi puternic înseamnă a rămâne calm într-un moment de disperare.

A fi puternic înseamnă a arăta bucurie chiar când nu o simți…

A fi puternic înseamnă a zâmbi atunci când vrei să plângi…

A fi puternic înseamnă a face pe cineva fericit chiar dacă tu ai inima frântă…

A fi puternic înseamnă să taci atunci când cel mai corect ar fi să spui la toți neliniștea ta.

A fi puternic înseamnă a consola pe cineva când cel care are nevoie de consolare eși… tu.

A fi puternic înseamnă a avea încredere în cineva care nu pare de încredere.

De aceea, chiar dacă viața pare destul de dificilă și dură, a iubi înseamnă a fi puternic!

Să fiți puternici!

 

Habacuc în 2,4 spune: ”Cel neprihănit va trăi prin credință” – Asta înseamnă că noi trebuie să ne concentrăm asupra credinței. Aceasta aste calea pentru noi. Așa s-a rugat și Domnul pentru Petru atunci când s-a lepădat. Credința este foarte importantă! Acum ne interesează cum lucrează ea, cum vine ea în viața noastră?

Apostolul Pavel vine și ne ajută în privința aceasta când spune în Romani 10,17 ”Credința vine în urma auzirii și auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” – Asta înseamnă că credința urmează Scriptura. Credința vine prin Cuvântul lui Hristos. Dacă vrem să fim tari în credință, trebuie să fim tari în Scripturi. Însă poți cunoaște Scripturile și fără să ai credință. Credința duce la sfnțenie, adică la ascultare. După aceasta știi dacă ai credință. De fapt noi avem tendința să ascultăm exact atât cât credem, și invers.

Hristos însă ne demonstrează cum se aplică aceste lucruri când a spus: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. (Luca 24:46) – cu alte cuvinte omul care trăiește prin credință se susține întotdeauna cu Scriptura: ”Așa este scris și așa trebuia să fie…” și apoi face un lucru sau altul. Nu avem nevoie de nimic în plus. Nu parea logic pentru evrei să se jertfească Hristos, ei vroiau ridicarea Lui politică și militară. Tot așa ni se pare și nouă nepotrivit adesea ceea ce spune scriptura, însă cei ce trăiesc prin credință spun la fel ca Domnul Isus: ”Așa este scris, și așa trebuia să se întâmple”. În felul acesta ne vom ține drepți în viață, fără să ne luăm după impresiile schimbătoare ale oamenilor (aici ne includem și pe noi). Când spui așa, pe lângă faptul că ești foarte precis și întemeiat, toată slava și semnificația este dată cuvâtului lui Dumnezeu, adică lui Dumnezeu însuși.

În aceasta trebuie să ne punem toată priceprea, pasiunea și focul, pentru că aceste lucruri nu vor trece niciodată!

Dumnezeu să ne ajute să trăim prin credință!

sursă foto

În predica de pe munte, Domnul Isus ne spune cu privire la porunca uciderii, ca dacă te mânii pe fratele tău, sau îi zici fratelui tău: ”Prostule!”, ”Nebunule!” vei cădea sub pedeapsa focului gheenei.

Aici Domnul ne vorbește de spiritul legii, adică uciderea este finalul păcatului, dar Domnul ne vorbește de momentul când păcatul intră în viața noastră, și anume când te mânii, când spui o vorbă rea fratelui tău. Acesta este spiritul legii. Deci nu trebuie să avem grijă doar să nu ucidem, ci să nu lăsăm păcatul să intre de loc în noi. Deci să nu ne mâniem. Să nu spunem vorbe rele fratelui nostru. Aceasta este păcatul crimei. Omul se ucide cu vorba! Cuvintele dau viață sau o iau. Acesta este un adevăr pe care l-am realizat mulți dintre noi, dar pe care nu ni l-am însușit mulți dintre noi.

Acum tratăm un lucru sensibil. Domnul spune să nu spui fratelui tău: ”Prostule”, ”Nebunule”. Noe a spus soției lui: ”Vorbești ca o nebună!” Acolo consider că nu a greșit, ci a vrut să o trezească și a spus: ”ca o nebună”, nu ”nebună”. Iar Solomon în cartea Proverbelor vorbește liniștit și accentuat de nebuni și proști, ne învață cum să îi deosebim și cunoaștem. Se pare că nu se ferește să folosescă aceste cuvinte. Nici Dumnezeu nu se ferește când numește pe un bogat: ”Nebunule! În seara aceasta ți se va cere înapoi sufletul!”

Concluzia pe care o trag este că în lume sunt mulți nebuni și proșt, îi cunoaștem după Scripturi, dar nu trebuie să jignim pe cel de lângă noi cu cuvintele acestea, îl ucidem. Dacă însă greșim și ne purtăm ca niște nebuni (David a recunoscut odată acest lucru), atunci cred că trebuie să recunoaștem, și putem spune și noi cu dragoste și respect când altcineva lucrează așa, doar ca să ne trezim și să ne ridicăm unul pe altul. Dar cu alte cuvinte, sau cuvinte suplimentare. Realitatea este că adesea ne purtăm nechibzuit, asemeni acestor două categorii. Să luăm seama la identitate. Una este să fii ceva, alta este să greșești, să te porți un timp ca și ei.

Domnul să ne dea înțelepciune!

Ne punem intrebarea: cum se rugau? – Sa fim convinsi ca se rugau asemeni sfintilor din vechime, unii pentru altii si impreuna pentru cei nemantuiti. Iov ne ofera un model excelent de mijlocire, el se ruga regulat si aducea jertfa pentru fiecare din fiii si ficele lui, caci zicea: „Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor”. Aceasta este inima mijlocirii!

Ne gandim apoi ce se rugau apostolii? – Aici stim ca Domnul Isus i-a invatat sa vesteasca evanghelia si sa faca ucenici, aceasta este „marea trimiere”! Ei se rugau impreuna pentru mantuirea oamenilor. Cea mi importanta rugaciune este rugaciunea pentru mantuirea oameior. Cand un singur suflet este mantuit, in cer este mare sarbatoare. Pentru nimic altceva de aici de jos nu este asa mare bucurie acolo sus. Oare nu se cade sa ne rugam mai mult si mai des pentru ceea ce bucura cu adevarat cerul? (Luca 15,10)

Care erau efectele rugaciunilor? – Duhul Sfant a fost revarsat din belsug peste fiecare din ei, la timpul hotarat de Dumnezeu. Cand credem in Evanghelie, Duhul ne boteaza (cufunda) in Hristos, pentru ca sa alcatuim un singur trup (1 Cor. 12, 13) / iar cand suntem in biserica, Hristos ne boteaza (cufunda) in Duhul Sfant, ca sa putem sa slujim (Mat. 3,11). In final vedem o abilitate si o capacitate noua de a sluji. Cum? In orice fel: Petru vestea evanghelia, fratii vindeau ce aveau si puneau la picioarele apostolilor bunurile, diaconii administrau darurile, surorile faceau haine si le dadea fratilor. Fiecare primise un dar de la Duhul Sfant!

Nu este nici o diferenta in zilele noastre pentru cei ce sunt curati si dedicati!

Domnul sa ne ajute sa fim si noi asa!

Sursa foto

Intr-un  cadru al rugaciunii – Duhul Sfant este o persoana divina, nu o putere, El trebuie asteptat cum se cuvine, cu smerenie, cu rugaciune, cu inchinare. El nu umple sufletele reci cu privire la El. Avem nevoie de focul sfant al ravnei pentru Dumnezeu, asa erau apostolii in ziua cincizecimii.
Intr-un cadru al sfinteniei – Duhul Sfant nu poate umple decat un suflet curatit de Hristos. El prin excelenta este sfant si asa trebuie sa fim si noi in asteptarea Lui. Simtim ca nu suntem asa, dar Domnul si Mantuitorul nostru ne invredniceste prin jertfa Sa, daca venim sa ne marturisim cu toata curatia si seriozitatea.
Intr-un cadru al credintei – Duhul Sfant nu se obtine prin fapte, nimic nu ne indreptateste indeajuns in fata Lui, ci trebuie sa venim inaintea lui Dumnezeu prin credinta. Noi suntem umpluti datorita jertfei lui Hristos care ne indreptateste sa fim umpluti. La zece zile dupa inaltarea Domnului, Duhul Sfant a fost revarsat peste biserica. Este nevoie de toata predarea, dar prin credinta in Domnul Isus suntem umpluti cu Duhul lui Dumnezeu.
Sa fim plini de Duh!

Nimic nu este mai logic decat sa faci acest lucru, totusi nu e bine sa faci asta. Nu e vorba de adevar, e vorba de directie. Tu nu avansezi, regresezi cand faci asfta. Odata Ralph  Waldo Emerson un renumit ganditor vroia sa bage vitelul in grajd, dar a facut greseala eterna de a se gandi doar la ce vroia el. Asa ca a inceput cu toata strasnicia sa traga de funie vitelul in grajd. Numai ca la fel facea si vitelul si ghiciti cine era mai puternic? Vitelul, desigur! Servitoarea casei, care nu conferentia ca Emerson, dar macar de data asta a gandit mai strategic decat el. Sa dus in fata vitelului, a introdus un deget in gura vitelului, acesta a inceput sa se relaxeze si incet, pe nesimtite l-a bagat in grajd. Emerson privea cu admiratie perspicacitatea servitoarei.
Tot asa este si cu critica, condamnare si plengerile, nu ca nu sunt adevarate, mult mai potrivita e incurajarea, implinirea unei nevoi imediate, aprecirea, sau orice roada a Duhului Sfant.

Sursa foto

Aceasta reprezita una din cele mai mari probleme ale oamenilor, alaturi de problema iubirii. Am putea spune ca este cealalta parte a monedei. Se spune ca doi factori conduc in viata: ce iubesti, si de ce te temi. Vedem in Scripturi referiri precise cu privire la aceste lucruri, sa iubesti pe Dumnezeu si sa te temi de el; si din nou, sa nu faci asta cu nimeni, la fel ca si cu Dumnezeu. Acelasi lucru trebuie facut la o scara mai mica cu autoritatile tale: tatal, sotul, pastorul, invatatorul, seful etc.
Teama rea vin din mai multe surse, una este nestiinta. Cand nu stii ce se poate intampla te ingrijorezi. De aceea cunostinta de orice fel ajuta in privinta aceasta, iar cunoasterea de Dumnezeu trece dincolo de lumea noastra.
O alta sursa a temerii este proprietetea. In cele zece porunci Dumnezeu da trei porunci cu privire la proprietete: sa nu minti, sa nu furi, sa nu poftesi. De aceea Dumnezeu ne vrea oameni care nu mai avem ce pierde (adica sa ne lepadam de tot ce avem, chiar daca inca le avem), nu mai avem ce ascunde ( adica oameni cu inima curata) si nu mai avem ce dovedi (adica lepadati de sine).
O ultima sursa, fara sa fiu exhaustiv, este dragostea. O maxima spune: „Se tem doar aceia care au de pierdut ceva foarte iubit!” Aici este un mare adevar, de aceea sa nu iubesti niciodata nimic mai mult decat pe Dumnezeu, iar cei dragi cu adevarat, incredinteaza-i lui Dumnezeu si lasa-i in mana Lui in cele din urma.
Leacul final pentru teama este sa te temi cu adevarat de Dumnezeu.
Numai bine!

Sursa foto

Am ascultat marturia pastorului Ghiorghita Ovidiu din Galati, iar fratele spunea de doua indemnuri care i-au marcat viata, indemnuri primite de la fratele Liviu Olah:
1. Sa se roage nominal pentru oamenii cu care vorbeste: colegi, apropiati etc.
2. Sa vesteasca evanghelia oricui, oriunde, si in cel mai direct si clar mod posibil.
Spunea ca nu vorbea elevat fratele Olah, dar cu claritate si patrundre duhovniceasca.
In timp ce ascultam marturia, reflectam si ma gandeam: cum lucreaza puterea lui Dumnezeu? Cred ca atunci cand ne rugam, se risipesc aerele, orgoliile, si se purifica fiinta pana intracolo, incat persoana cu care vorbim sa ne creada si sufletul ei sa fi salvat prin aceasta credinta in Hristos.
Oricat am dori noi sa separam puterea evangheliei de noi, am observat ca noi trebuie sa avem un nivel anume de credibilitate, pentru ca lucrarea sa se realizeze.

Sursa foto

Dumnezeu a randuit in poporul sau pentru al conduce trei tipuri de slujitori. Aceste categorii de slujitori se ocupa de cele trei parti ale timpului: trecut, prezet si viitor.
Preotii – acestia se ingrijesc de trecut, ei spun mereu: „Dumnezeu a zis” si fac referire mereu la legea si Cuvantul Domnului, asa cum a fost el la inceput.
Imparatii – unii spun ca Dumnezeu nu a vrut imparati, dar vedem in Deuteronom 17, 14- legi privitoare la imparati. Acestia se ocupau de prezent, ca sa implementeze Cuvantul.
Proorocii – acestia se ocupa de viitor. Ei aveau descoperiri speciale potrivit atotputerniciei si atot stiintei divine. Ei profeteau lucruri viitoare spre imbarbatarea poporului sau si a slavei Sale.

Firmele mari de pe pamant si-au dat seama de acest lucru si astazi platesc oameni care nu fac nimic altceva decat se gandesc  la viitor (vizionarii, intreprinzatorii), altii care studiaza trecutul (studentii si specialistii), si cei ce opereaza in prezent (managerii).

Cel rau, la final va imita modelul divin, de aceea vedem: fiara (preotul), alaturi de antihrist (imparatul), si proorocul mincinos (proorocul).

Inchei cum sigur unii stiu ca acestea sunt cele trei roluri ale Domnului Isus, care nici chiar antihrist nu a putut sa si le asume in sine insusi, ci a trebuit sa isi ia doi oameni alaturi, rolurile Domnului Isus sunt cunoscute si sunt acestea: de Preot, de Imparat, si de Profet.

Sa primim toate aceste categorii de lucratori care il servesc pe Dumnezeu si sa intelegem voia lui Dumnezeu cu privire la viata noastra!

Pornind de la versetul: „Fiti intelepti ca serpii si fara rautate ca porumbeii” Mat. 10,16; putem fi cu luare aminte asupra celor de mai jos!

Un om cu suflet mare priveste pe toata lumea ca pe ai sai. (Proverb Bengladez)
Munca si numai munca este izvorul libertatii si al fericirii – Eminescu M.
Faima rugineste, daca nu o cureti prin munca in fiecare zi. (Nicolae Iorga)
Munca staruitoare invinge totul. (Nicolae Iorga)
Caracterul consta in taria hotararii cu care cineva vrea sa faca ceva si pune acel ceva in executie. (Immanuel Kant)
Caracterul fara inteligenta poate mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic. (Cicero)
Egoismul este pur si simplu un alt nume dat vointei. (Jerome K. Jerome)
A trai cum iti place e lipsa de masura. Spiritul nobil cauta ordine si lege. (Goethe)
Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli in ambele tabere. (Voltaire)
Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi. (Nicolae Steinhart)
Oare vitregia vietii nu constituie tocmai piatra de incercare a adevaratelor caractere ? (Lucian Blaga)
Adevaratul caracter al omului se vede cand acesta trece prin momente grele. 
Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza. (Albert Einstein)

De vei avea aur in sufletul tau, in licariri de aur va straluci tot ce porneste de la tine. (Nicolae Iorga)

Michelangelo se uita la o bucata de marmura si spune ucenicului sau: auzi ce striga marmura aceasta? Ce striga? „Mininat, minunat!” Ce este minunat? David! Raspunse sculptorul. Din bucata aceea fara forma Mchelangelo a sculptat pe imparatul David, a dat la o parte tot ce ii ascundea chipul. Tot asa se uita si Dumnezeu la noi, niste bucati de lut… Noi ne stim trecutul, dar El ne stie viitorul, stie ce putem deveni, ca si Michelangelo cu bucata aceea de marmura. Accepta pretul pe care l-a platit Dumnezeu pentru tine, in judecata Lui dreapta, totul va avea sens. Marele pret platit, ne arata importanta viitorului care va veni.

Acest lucru nu se datoreaza Lui, ci se datoreaza noua, este cum spunea evanghelistul Moody: „Omul este ca un vas crapat, care trebuie umplut mereu cu Duhul Sfant”. Problema este ca pierdem puterea datorita slabiciunii, coruptiei. De aceea cine vrea putere sa se obisnuiasca sa o ceara in fiecare zi, sa se incarce mai mult in ziua cand ii trebuie. Martin Luther cand avea probleme se ruga mai mult: 3-4 ore. Asa este si astazi. Nu putem manca azi pentru maine, ci fiecare zi pentru ea. Daca astazi am avut putere, asta nu ma va ajuta maine. Maine va depinde de maine. Fiecare zi se va ingriji de ea insasi. Asa ca sa nu ne mai amagim in zilele bune ca asa ne va fi mereu, ci sa vehgem sa facem in fiecare zi ca astazi (daca a fost buna).

Mar 11:24 „De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi -l veţi avea.”

Asteapta-te cand te rogi ceva dupa voia lui Dumnezeu sa ti-l dea, nu te astepta sa nu ti-l dea! Nu zice „sa vezi ca nu o sa primesc”, ci zi „sa vezi ca o sa se intample”! Asta inseamna sa crezi ca l-ai primit si il vei avea. Dumnezeu merita sa gandesti asa despre El. E vrednic de acest credit al tau. A dovedit asta de multe ori in istorie si ar trebui tratat cu incredere. Domnul Isus la  mormantul lui Lazar a spus: ” Tată, Îţi mulţămesc că M’ai ascultat” – desi Lazar era in mormant in momentul acela. Aceasta este demonstratia practica a ceea ce ne invata El in Marcu 11,24
Doamne ajuta!

Sursa foto