Domnul Isus când abordează subiectul imoralității în predica de pe munte, așa cum a spus-o și în altă parte, nu o face ca să ne judece, ci ca să vină în ajutor, arătându-ne cum să luptăm cu problema aceasta. A ști cum să lupți cu problema, a o cunoaște este esențial pentru victorie. Deși era caracteristic pe vremea aceea, pentru că îi numește ”un neam precurvar și viclean” probabil puțini știau cum să lupte cu asta, la fel ca și astăzi probabil.
Cum ne ajută Domnul pe noi ca să luptăm cu problema aceasta așa de răspândită astăzi? Ascultam o doamnă profesoară spunând la o catedră universitară următorul lucru: ”astăzi orice film dacă nu are sex și crimă în el, nu este film”. Adevărul este că cele două lucruri sunt cele mai pregnante probleme ale societății noastre. Domnul le abordează pe rând în predica sa de pe munte.
În privința imoralității Domnul ne învață unde începe acest păcat, și anume în inimă – ”oricine se uită… ca s-o poftească”. Uitatul nu este păcat, ci doar ispită, a pofti este păcat, căderea în ispită. Nu putem spune că Domnul nu vedea pe femeile din vremea Lui. A le vedea, chiar și pe cele păcătoase, nu este un păcat, pentru că nu ai cum să nu le vezi. Poți însă alege să nu le poftești în inima ta. Firea din noi ne trage la asta. Ascultă de conștiință, ascultă de Duhul lui Dumnezeu care îți spune să n-o poftești! Se poate acest lucru! Unii spun: ”nu pot domnule că deja încep să simt”. Ceea ce simți este tot ispită, tu alege să n-o poftești! Adică nu duce mai departe. Sunt unii oameni care se simt vinovați pentru ceea ce simt, este curată atitudinea, dar imatură. Emoțiile noastre sunt pervertite, ele nu mai sunt drepte, ele nu au integritate, pe aceasta noi le-o dăm. În Psalmul 43,5 autorul spune: ”Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” Cu cine face psalmistul aici educațe? Cu sufletul său, nu? Noi trebuie să decidem asupra sufletelor și emoțiilor noastre, și să nu ne acuzăm pe noi, pentru felul cum sunt ele. Dumnezeu ne cheamă să decidem!
Apoi ne spune să tăiem ochiul sau mâna. Asta înseamnă să distrugi sursa, nu se refersă fizic să facem acest lucru. Au fost cazuri prin India știu când au făcut acest lucru fizic, și cu dezamăgire au observat că nu se rezolvase cu nimic problema, dar iei pierduse o mână… Aici Domnul se referă la distrugerea sursei. Dacă tu tot stai în mediul unde vezi, și iar vezi, tot vezi. Tu în interior trișezi, chiar dacă îți spui că pe acolo e drumul tău, că nu ai ce să faci etc. În momentul în care se întâmplă, Domnul spune, rupe sursa. Odată eram în mașină, și mi s-a oprit mototul brusc. Apoi un miros greu de fum venea dinspre motor. Am deschis capota în grabă și am văzut o limbă de foc ce se ridica încet. Am avut inspirația că prima dată nu am suflat în ea, ci m-am repezit al borna bateriei și am scos-o! Apoi am stins limba de foc. Cred că dacă făceam invers, riscam să îmi ia foc mașina. Nu credeți? Așa tindem să facem noi în problema pe care o discutăm. În loc să distrugem sursa, cum spune Domnul, ne tot mințim singuri, lăsând borna conectată, și ne prefacem că suflăm să stingem focul, și chiar o facem, dar cu bucurie parcă așteptăm să se aprindă în altă parte. Trișăm. Nu suntem cinstiți. Acum cred că am lămurit cum ar trebui să luptăm, după metoda Domnului.
Închei reamintind că Domnul nu abordează subiectul ca să ne condamne, ci ca să ne ajute să ieșim de aici. Totuși, măcar că este așa de liber cu noi, ar trebui să ținem cont de ce ne spune Scriptura că este un păcat împotriva trupului și are efecte adânci. 1Cor. 6,18.
Numai bine!
romoflorin 
Un gând despre „Cel mai răspândit păcat”