Sentimentul inadecvării

(2 Samuel 3:39) ”Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească, și oamenii aceștia, fiii Țeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!”

De multe ori ne simțim ca David, încă slabi pentru provocările curente. Frații mei, să ne încredem în Dumnezeu, chiar dacă, la fel ca David, suntem sinceri în afirmațiile noastre. 

Să începem să facem tot ce ne spune Cuvântul. Dacă vedem un verset pe care încă nu îl împlinim, să îl facem. Pe rând. Să nu spunem că oricum nu țin toată biblia. Da, dar trebuie să cresc în fiecare zi cu încă un verset împlinit în plus. Să fim mai sfinți, mai drepți în fiecare zi. Iar într-o zi vom fi întăriți suficient pentru provocările zilei. 

Prin har vom fi abilitați, atunci când totul se întâmplă ad-hoc. Chiar în ceasul acela. Dar în ceea ce ține de noi să ne ridicăm constant. În rest să lăsăm toate lucrurile în mâna lui Dumnezeu!

Doamne ajută! 

Un gând despre „Sentimentul inadecvării

  1. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
    Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12:2-3)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s