(Apoc 3:10) Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
Succesul este capacitatea de a trece de la un esec la altul fara sa-ti pierzi entuziastmul. – Winston Churchill
Nu-ti pot da o regula sigura pentru succes, dar iti pot oferi una pentru esec: incearca sa le faci pe plac tuturor in acelasi timp. – Herbert Bayard Swope
Oamenii s-au nascut ca sa reuseasca, nu sa esueze. – Henri David Thoreau
E posibil sa fi dezamagit daca dai gres, dar esti pierdut daca nici macar nu incerci. – Beverly Sills
In lumina actiunii luate de senatul Romaniei astazi 2-13-2008, AFR a initiat o petitie on line prin care raliaza romanii de pretutindeni impotriva urmatoarelor chestiuni. Avem nevoie in continuare de sprijinul vostru pentru ca interdictia sa fie legiferata si in Camera Deputatilor si apoi semnata de Presedintele Basescu.
Casatoria unisexualahttp://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_impotriva_casatoriilor_intre_homosexuali_in_romania-p59520047.html
Ora de religie
http://www.petitieonline.ro/petitie/impotriva_eliminarii_orei_de_religie_din_scoli-p02720042.html
Pentru a citi un comunicat de presa important dati clik aici
Indragostitii de Iisus.
“Iisus a strigat iaras cu glas tare, si si-a dat duhul” Matei 27,50
Ce sa intamplat de fapt la cruce? Domnul Iisus a scos un strigat mare? Dar de ce? I-a fost teama de ceva? L-a ingrozit pe El ceva? El care a potolit furtuna din cateva cuvinte? El care a scos o legiune de demoni dintr-un om cu cateva vorbe? El care a inviata din morti pe Lazar a 4-a zi? Ce mai putea sa il infrice pe Hristos? Demonii ii ieseau in cale si strigau de departe: “Te stim cine esti!” “Esti sfantul lui Dumnezeu!”.
Dar totusi ce sa intamplat la cruce? El pare ca este la capatul puterii.. Era El mai slab decat ceilalti doi talhari? Ei nu au strigat, ei nu s-au plans! Ceva mult mai grav s-a intamplat la cruce. Nu diavolul era acolo, nu il putea infricosa pe Hristos, chiar in clipa aceea urma sa fie infrant pentru totdeauna de Hristos. Nu hoardele de demoni il impovarau pe Hristos atunci, ci mania lui Dumnezeu, toata mania lui Dumnezeu din toata istoria care a fost si care urma sa mai fie, pentru toti oamneii care s-au nascut si care mai urmau sa se nasca, care cread in El. Mania lui Dumnezeu pentru pacatele tuturor acestor oameni urma sa fie descarcata in Hristos. Asta la facut pe El sa scoata un strigat mare. Pedeapsa pentru pacatele noastre, a celor ce credem in El, aceasta l-a durut pe El, de aceea a strigat: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit??!! Numai asta l-a facut pe El sa strige. El care nu fusese niciodata despartit de Tatal, niciodata, El care nu pacatuise niciodata, fara greseala, acum era despartit si pedepsit de Tatal.
Asta a facut Hristos din dragoste pentru miseasa Lui. O dragoste adevarata, o dragoste care a costat totul. Noi, tu si eu, toti cei ce credem in El, suntem obiectul dragostei Lui. Oare simtim noi dragostea Lui, putem sa o vede? Suntem asa de asaltati din toate partile, dar ea exista este acolo, pentru noi. De multe ori cea mai incercata faptura, intre Dumnezeu si demoni, intre viata si moarte, intre vise si robie.
Doamne, da-ne aceasta bucurie a crucii tale, bucuria mantuirii!
Unii au sabie si o ascut bine, dar mai este un lucru, trebuie sa stii sa o manuiesti, altfel te poti taia singur. Mi se pare o problema foarte reala a zilelor noastre.
Vedem oameni foarte bine instruiti in teorie, teologie, doctrina. Sunt extrem de ascutiti, dar pe teren ii vedem ca pierd batalie dupa batalie. Si ma uit la situatia aceasta si ma intreb de ce? Ma uit la doctrina si invatatura lor si am de invatat. Sincer! Nu vorbesc de cei indoctrinati gresit, ci de cei cu o teorie, teologie buna!!
Cum am putea defini abilitatea de a manui sabia?
Eu i-as spune caracter. Abilitatea de a relationa cu oamenii, eliberarea de prejudecati, capacitatea de a relationa de la egal la egal cu toti oamenii. Sunt intre noi oameni care daca au studiat mult timp, au o falsa impresie de superioritate. Eu cred ca educatia de orice natura, este putin, dar prea putin lucru fara caracter. Oamenii in lume invata si spun ca daca ai aceasta educatie esti cineva si intradevar fac cineva pe cei ce se straduiesc cu aceasta. Trebuie sa stim ca in Biserica lui Hristos altfel stau lucrurile. Daca stim toata intelepciunea lumii si a cerului (teoretic), nu suntem nimic daca nu avem dragoste ne spune apostolul Pavel. Diavolul este cel mai licentiat dintre toti daca am sta sa ne gandim. Totusi el nu primeste nici o calificare de la Dumnezeu pentru ca ii lipseste caracterul, buna vointa. Oamenii pot fi foarte educati, dar daca nu au caracter, buna vointa, nu primesc nici o calificare din partea lui Dumnezeu si atentie, nici de al oameni, cand este vorba de castigarea de suflete. Noi trebuie sa castigam oameni pentru Hristos, cu teoria nu putem face asta mai de loc, dimpotriva ii putem ofensa, aratandu-le cat de putin stiu ei, sau needucati sunt..
A stii multe devine chiar priculos pentru cei fara caracter, pot manipula, invarti pe oameni, cum fac juristii corupti si avocatii, cand pe nedrept pedepsesc pe unii nevinovati, si scapa “basma curata” pe inculpati.
M-am lovit in repetate randuri de atitudinea aceasta in randul unor profesori si laici, si crestini, functionari publici, chiar si intre pastori. Cred ca acesti oameni (ma refer in special la pastori, sau profesori, lideri crestini) nu vor putea sa castige suflete, pentru ca ei pun accentul gresit, pe teorie, invatatura si nu pe caracter, buna vointa, bun simt. Nici partea teoretica nu trebuie lasata deoparte, sau nefacuta, dar cred ca este si trebuie sa fie cea mai putin importanta.
Apoi ar mai fi ceva de spus despre teorie, ma gandesc cat de imperfect sau incomplet este sitemul oamenilor de a evalua valoarea unui om. Ma gandesc la Albert Einstein, cand la examen a fost jignit de profesorul lui si picat la admitere. Nu iti poti da seama ce stie un om de la o simpla intalnire. Sau oamneii au abilitati diferite si modalitati diferite de a invata, de a fi invatati, este foarte greu sa ii bagi pe toti intr-o “patratica” si sa ai pretentia ca toti sa invete la fel. Omul este o fiinta foarte complexa, el trebuie mentorat, ajutat de un alt om matur, invatat si nu tratat cu raceala de la distanta de asa spusii scoliti, doctorati, etc., etc.
Ascutiti sabia, dar vedeti ca mult mai important este sa stii sa o manuiesti. Cel ce stie sa manuiasca sabia are sanse sa inviga si cu o “falca de magar” in mana, cand situatia este de asa natura, dar cand oamul nu stie sa manuiasca sabia, va fi invins si cu cea mai ascutita sabie in mana.
Timidul se sperie inainte de pericol, lasul in timpul confruntarii, iar curajosul doar dupa aceea.
Pastreaza-ti frica pentru tine, dar impartaseste-ti curajul cu ceilalti. – Robert Louis Stevenson
Viata se restrange sau se extinde in functie de curajul tau. – Anais Nin
Curajul este prima calitate a unui om, deoarece este calitatea care le garanteaza pe celelalte. Winston Churchill
Nu tine in tine furia, jignirea sau durerea. Aceasta iti fura energia si te impiedica sa iubesti.
Daca am putea afla povestea secreta a inamicilor nostri, am descoperi in viata fiecaruia suficient de multa tristete si suferinta incat sa ne dezarmeze ostilitatea. – H. W. Longfellow
Nu poti da mana cu cineva daca tii pumnul strans. – Golda Meir
Consecintele furiei sunt cu mult mai grave decat cauzele ei. – Marc Aureliu
“Pacea lui Hristos… sa stapaneasca in inimile voastre” Coloseni 3,15
Aceasta sintagma folosita de Pavel avea o insemnatate speciala pe vremea aceea in imperiul Roman. Aceasta expresie era o prelucrarea a celi romane “Pax Romana” care a avea o anumita insemnatate. Atunci cand imperiul Roman cucerea o cetate, o tara, ei lasau autoritatea acelei natiuni la locul ei, doar ca era adaugat ca acea autoritate sa se supuna autoritati “Pax Romana”, adica nu putea face tot ce voia, “Pax Romana” era conducatorul suprem. Si numele acesta spunea ceva despre principiul imperiului, adica daca acea cetate era certata cu o cetate vecina, nu se putea lupta singura impotriva ei, ci trebuia sa se supuna autoritatii romana “Pax Romana” care impunea pacea intre acele cetati, ambele, provincii romane. Deci daca vroiai sa faci rau vecinului tau aveai de aface cu autoritatea suprema “Pax Romana”, pacea in imperiu trebuia mentinuta, el facea dreptate la nevoie.
Acum aceasta expresie pe care o foloseste apostolul Pavel capata relevanta. Daca inainte sa il urmezi pe Hristos aveai ceva cu fratele tau, sau cu cel care este un ucenic al lui Hristos, acum va trebui sa respecti autoritatea suprema a lui Dumnezeu “Pacea lui Hristos” care doreste sa mentina pacea in imperiul Sau. Daca te ridici sa faci rau acelui ucenic al lui Hristos, tu incalci autoritatea suprema “Pacea lui Hristos”, Dumnezeu isi mentine pacea in imparatie, daca este vre-o nedreptate, El si-o asuma, El o rezolva. La fel ca in imperiul Roman, daca a fost ceva intre noi, sau este acum, trebuie lasat in seama autoritatii “Pax Romana” / “Pacea lui Hristos” sa fie rezolvata.
Este o marturie mai lunga, merita citita pana la capat.
După ce a experimentat trei morţi clinice, Securitatea l-a bănuit de relaţii cu extratereştrii !
Timp de 30 de ani cazul lui Ioan Gabor din Oradea a uimit lumea medicală de pe întreg mapamondul. Căzut într-un bazin cu apă clocotită amestecată cu sodă caustică, ridicat printr-o minune de la trei metri adâncime, rămas fără carne pe picioare, domnul Gabor poate acum să umble, iar în locul în care altădată se vedeau oasele, carnea şi pielea au început să-i crească din nou. Întâmplarea care i-a marcat viaţa lui şi altor sute de oameni, precum şi evenimentele care au urmat, au stat în atenţia ministerului sănătăţii din acea vreme şi au lăsat fără grai pe cei care crezuseră că au pătruns tainele vindecării: medici de pretutindeni. Regimul comunist a interzis însă mediatizarea miracolului şi au făcut tot posibilul ca să-l reducă la tăcere pe acest om, pentru că ştiinţa lor nu putea să explice evenimentele cărora le-a făcut faţă.
Născut pe data de 2 august 1939 în localitatea Sâncrai din judeţul Cluj, Ioan Gabor era încă de mic copil o fiinţă ciudată. „Încă din pruncie aud o voce, nu în vis ci în realitate. În acele momente nu pot să mă mişc dar mă simt bine” – poveşteste d-l Ioan Gabor. Auzind spusele copilului care povestea despre experienţa sa, părinţii, fraţii, colegii de la gradiniţă şi şcoală începeau să râdă. I se spunea chiar „visătorul”. Cu toate acestea, el ştia că ceea ce aude este adevărat, lucru pe care au reuşit să-l experimenteze şi cei din jur, pentru că spusele lui deveneau realitate la vremea potrivită. A făcut şcoala de subofiţeri, s-a căsătorit şi s-a stabilit în Oradea. În urma cu 37 de ani s-a pocăit, în sensul că şi-a schimbat modul de viaţă şi gândire dedicându-şi existenţa lui Dumnezeu, mărturisindu-şi credinţa în apa botezului. În 1974 lui Ionel îi este dat să audă în mod repetat aceeaşi voce care-i spunea: „Vezi că peste doi ani se va întâmpla ceva cu tine şi vei fi cum nu a mai fost nimeni”. Primul gând care i-a venit în minte a fost acela că, în mod neaşteptat, se va ivi probabil o funcţie foarte importantă care îi va fi atribuită lui, astfel încât nimeni să nu mai fie asemenea lui. După un timp, într-o noapte, vocea îi spune: „S-a aruncat Purim. Sorţii au căzut pe tine pentru că fratele tău nu este pregătit sa treacă prin aceasta”. Cuvintele respective i-au fost repetate de trei ori, fapt care a trezit iritare celui în cauză, conştient că înţelege atunci când i se spune ceva. Apoi i s-a spus: „Vezi că vine o nenorocire de moarte peste tine”. Aceste cuvinte l-au făcut să se gândească la faptul că, nu funcţia importantă trebuie să o primească, ci moartea. Ştia că peste doi ani va muri. „Fiindcă nu am fost atent, am spus acest lucru la toată lumea. Prima dată i-am spus soţiei”. Aflată în conflict cu familia din pricina credinţei lor, Adriana Gabor simţea că Dumnezeu vrea să-i ia şi ultima speranţă pe lumea aceasta. Soţii Gabor aveau trei copii: o fetiţă de numai două luni, un baieţel de un an şi jumătate şi altul de şase ani. Moartea soţului însemna pentru ea că Dumnezeu şi-a întors faţa de la ei.
Domnul Ioan Gabor a continuat să spună părinţilor, fraţilor, rudeniilor şi prietenilor ce soartă urma să-l aştepte. Necrezând cuvintele lui, cei din jur au început să râda şi să-l blameze. Totuşi el a început să se pregătească de moarte. „Am căutat în primul rând să-mi rezolv problemele materiale. Câstigam foarte bine , aşa că mi-am plătit apartamentul, am cumpărat de toate în casă, astfel încât soţia să poată creşte cei trei copii.”- îşi aminteşte Ioan Gabor. Cu opt luni înainte de accident, a auzit aceiaşi voce care l-a deranjat prin insistenţa ei., voce care i-a repetat de trei ori: „Vezi că vine nenorocirea de moarte”. Între timp Ioan Gabor a fost detaşat la Arad, unde a lucrat la Combinatul Chimic din municipiu. Familia îi rămăsese la Oradea. Cu o lună înainte de accident el şi-a luat concediu şi a plecat acasă la cunoscuţi şi la fraţi pentru a-şi lua rămas bun de la cei dragi.
În dimineaţa zilei de 29 ianuarie, 1976, o dimineaţă cu zăpadă, după ce se rugase timp de o oră, Gabor aude din nou vocea: „Vezi că a sosit nenorocirea”. Aceste cuvinte l-au facut să se grăbească să predea gestiunea şi să-şi dorească să ajungă cât mai repede acasă pentru a muri, eventual noaptea prin somn, aşa cum se gândea el la acea vreme. În graba mare, Ioan Gabor alunecă într-o groapă adâncă de trei metri, de dimensiuni 1,3 / 1,3 metri. În acest bazin se ţinea apă clocotită cu sodă caustică folosită la spălarea bazinelor chimice. În momentul căderii apa i-a ajuns până la înalţimea taliei. În contact cu ea a început să urle, în timp ce simţea cum îi ard picioarele. A reuşit să le mişte doar de trei ori., pentru că în momentul următor şi-a dat seama că totul este terminat. “Atunci am strigat: Doamne ai milă de mine şi scapă-mă de aici!”. Atunci a simţit cum o mână puternică îl ridică din groapa adâncă şi-l aşează pe marginea ei. După ce s-a târât câţiva metri pe burtă prin zapadă, a fost văzut de patru colegi, care l-au ridicat repede şi l-au dus la Spitalui Clinic Judeţean din Arad. „Mi-am dat seama că nu este scăpare dar ştiam că nu voi muri pentru că mâna lui Dumnezeu m-a ridicat” – spune Gabor la 30 de ani după accident. Ajuns în spital, în momentul în care medicii doresc să-l dezbrace de pantalonii care îi avea pe el, carnea a început să cadă până la os. Tibia şi peroneul i-au rămas absolut descoperite la ambele picioare. Când l-au văzut, medicii erau convinşi că va muri în câteva ore. Tocmai de aceea – susţine el – au refuzat să-i de-a apă, pentru a nu-i prelungi agonia. Diagnosticul de internare a fost: „Arsură de gradul II-III-IV la ambele membre inferioare, perineu, fese, antebraţul drept”. „Văzându-mă medicul m-a întrebat dacă am copii. Aflând că am trei copii minori, a replicat: „Mai bine nu-i aveai!”. După plecarea medicului de la reanimare, unui vecin de salon i se facea milă de el şi-i dădea apă. „A doua zi, văzând că nu am murit, medicul şi-a dat seama că am primit apă şi m-a certat. Pe la ora nouă în aceeaşi dimineaţă am intrat în comă. Mai întâi mi-am pierdut vederea apoi cunoştinţa. Printr-o minune a fost înstiinţat fratele meu de la Deva, care era şi el medic (d-l Ioan Gabor are doi fraţi, ambii sunt de profesie medici). Când a ajuns el la spital, eram cu ochii deschişi dar buzele îmi erau negre. În aceeaşi zi, el a început să-mi caute un sicriu.” – îşi aminteşte d-l Gabor. Pentru că nu puteau să-l atingă cu nimic, l-au acoperit cu o ramă metalică peste care au aşezat un cearceaf. Ioan Gabor a zăcut timp de opt luni la secţia de reanimare a spitalului din Arad, fără a se putea mişca sau vorbi. Era alimentat cu perfuzii şi apoi cu linguriţa. Stând pe pat fără a se putea întoarce, lui Ioan Gabor i-a putrezit coloana vertebrală, fenomen cunoscut în lumea medicală de „celulită locală invadantă”. Pe de altă parte, din cauza frisoanelor, a făcut bronhopneumonie bilaterală (aprindere de plămâni), ajungând să scuipe sânge. O altă complicaţie a reprezentat-o infecţia cu piocianic la fese, coapse şi gambe. În final, toate acestea au dus la septicemie (infecţie în sânge) cu determinare pulmonară. În mod firesc, fără a mai intra în calcule, arsurile de gradul IV şi aceste complicaţii ar fi dus la moarte. Situaţia lui a ajuns la urechile ministrului sănătăţii, prof. dr. Eugen Proca, care l-a şi vizitat. Apoi, tot la interval de două zile, directorul spitalului din Arad trebuia să informeze ministrul în legatură cu evoluţia pacientului de la Oradea. Interesat peste măsură de acest caz ieşit din comun, ministrul i-a procurat medicamente din străinătate. Efectul acestora a fost însă foarte scăzut. Odată instalată, starea de septicemie urma, conform previziunilor medicilor, să-i cauzeze moartea. Totuşi Ioan Gabor se încăpăţâna să rămâna în viaţă. Constatând că în urma complicaţiilor, omul rămâne conştient, medicii au ajuns la concluzia că lucrurile care se petrec întrec puterea de a înţelege a minţii omeneşti. „Mare minune că nu moare şi e întreg la minte” – a exclamat specialistul, după ce a analizat starea sănătăţii lui.
În toată perioada celor opt luni cât a stat la reanimare, d-l Gabor a remarcat alături de el prezenţa unui tânăr cu ochii strălucitori. „Niciodată nu m-am întrebat cine este pentru că-l cunoşteam şi ştiam că stă cu mine. În schimb, nimeni altcineva nu-l vedea. Când le-am vorbit despre el şi constatând starea mea, un medic mi-a spus că e îngerul păzitor. „Abia atunci m-am gândit la aceasta” – povesteşte Ioan Gabor. Tot în acea perioadă, domnia sa a trecut prin trei morţi clinice. „M-au declarat mort, m-au deconectat de la aparate şi m-au acoperit cu un cearceaf pe cap. Aşa se face după ce omul moare, îl lasă între două şi patru ore şi apoi îl duc la morgă, pentru că trebuia să elibereze patul. Când m-au declarat mort, din corpul meu a ieşit un alt trup, duhul de viaţă. Eu stăteam în colţul salonului şi vedeam tot ce făceau cu trupul meu. După ce am revenit la viaţă, le-am spus tot ceea ce-au făcut., cum au deconectat aparatul, cum au spus să-l pună după uşă…. tot. Mi-au spus: „bine, dar tu erai acolo mort sub cearceaf”. Atunci le-am explicat că eram în colţ, tot eu, cu un trup prin care vedeam şi ştiam tot ce fac cu mine. În lumea spirituală există altfel de vedere, nu mai există limite, acolo ştii totul. Nu poţi să spui că închizi ochii şi gata, nu mai vezi nimic. Vedeam la Cluj, la 300 de kilometri distanţă. Într-un minut mi-am văzut tot filmul vieţii, tot ceea ce am făcut de când eram copil mic, cum aşteptam să plece părinţii de acasa ca să fac ceva rau… Vezi absolut tot, şi ce-ai gândit şi ce-ai făcut, şi ce premoniţii ai avut. Toate le retrăieşti din nou. M-am căsătorit, eu puteam să mă ascund de soţie, soţia de mine şi noi de copii, dar de Dumnezeu nu te poţi ascunde. Şi, dacă nu aş fi trăit experienţele acestea, orişicine mi-ar fi spus (chiar daca în Biblie scrie că te vei întâlni cu tot ceea ce-ai făcut şi vei fi judecat după faptele tale pe care le-ai făcut în trup), nu ştiam ce înseamnă că te vei întâlni cu faptele tale. Am cunoscut aceasta doar după ce m-au declarat mort. Şi încă o minune pe care noi, oamenii, nu o putem înţelege. În Biblie spune că o mie de ani va fi egală cu o zi. Eu nu am crezut asta. Am crezut că poate fi egală o zi cu o săptămâna, fie o lună, ba chiar un an dar nu o mie de ani. Şi totuşi atunci, într-un minut, am văzut tot filmul vieţii mele, pâna în 1970, când m-am pocăit. Am văzut multe lucruri rele pe care nu aş fi vrut să le mai văd niciodată, totul. Asta până în momentul în care m-am pocăit, adică m-am născut din nou, pentru că degeaba te pocăieşti daca nu te schimbi tu, ca om”.
„Atunci am vazut o mână albă pe care se vedea urma cuiului şi puţin cum a stat pe cruce. Şi am auzit o voce atât de blândă, cum nu cred ca mai există, care mi-a spus: „Sângele lui Isus Hristos te-a curaţit de orice păcat. Şi a dispărut tot filmul acela. După aceea am trecut într-un loc, într-o lumină, am văzut numai puţin… Nu am cuvinte să spun ce bine m-am simţit. Lumina m-a acoperit şi mi-a vorbit. Noi nu putem înţelege aşa ceva. Mi-a spus: de ce te uiţi aşa? Aici nu se poate face rău. Cum mă uitam aşa înainte, în partea stângă am văzut doi tineri. Era bunicul şi un frate de-al meu. Aici este un lucru interesant. Bunicul meu a murit când eu aveam trei săptămâni, nu aveam cum să-l cunosc. Dar acolo mi-am dat seama cine este. Când te uiţi la cineva ştii cine este şi ştii tot ce gândeşte, la fel ştie şi el. Toti sunt tineri, cam la vârsta de 17 ani, au trupul alb, strălucitor, iar faţa puţin şi mai albă… Fericirea de acolo nu se poate spune în cuvinte. La distantă mare, cât vedeai cu ochii, era o mare de tineri, toţi la aceeaşi vârstă, fie că au murit în scutece, fie bătrâni. Toţi aceştia dădeau un program, dar cântau trei cântări deodată în paralel”.
„Atunci eu nu aş fi vrut să nu mai vin de acolo, dar tânărul care a stat tot timpul lângă mine în spital s-a uitat la mine şi am simţit că îmi spune că trebuie să merg înapoi. Nu am vrut. Atunci mi-a făcut semn cu capul şi m-am întors împreună cu el” – povesteşte domnul Gabor.
Constatând că încearcă să respire, medicii l-au reanimat şi a revenit în acest fel de trei ori la viaţă. Câţiva ani mai târziu a înţeles că vocea pe care a auzit-o cu doi ani înainte de accident, a profeţit aceste trei întoarceri la viaţa, iar anunţarea chinului său înainte cu opt luni, a semnificat cele opt luni pe care le-a petrecut la reanimare. În timpul convalescenţei sale, Ioan Gabor a văzut murind nu mai puţin de 117 oameni. „Pâna atunci nu am văzut pe nimeni murind, dar atunci mi-am dat seama de ce oamenii se temeau de moarte. Când îi vedeam înainte de-a muri, se uitau ingroziţi, parcă voiau să fugă dar nu puteau. Au fost oameni care nu puteau muri. Atunci asistentele care erau mai în vârstă şi care cunoşteau ce se întâmplă în asemenea situaţii le spunea: omule tu nu poţi muri până nu vei mărturisi ceea ce-ai făcut. Pe patul de moarte un om la 80 de ani a mărturisit că, pe când era tânăr, şi-a ucis bunica pentru a obţine o moştenire”, îşi aminteşte d-l Gabor.
Domnul Ioan Gabor a fost externat pe data de 26 august 1976. Pe biletul de ieşire din spital, doctorul Mircea Ududec, medic primar chirurg, redă în rezumat observaţiile clinice amintite mai sus. Timp de un an şi jumătate el a fost hrănit cu lingura de către soţie. Până la patru ani de la accident, Ioan Gabor a stat imobilizat la pat. În ciuda faptului că medicii insitau să-i taie picioarele, el a refuzat acest lucru.
Prima dată a reuşit să se ridice pe picioare odată cu trecerea celor patru ani, când cicatricele de pe partea superioară a picioarelor au început să crape şi să apară piele şi păr. Acest lucru a uimit din nou lumea medicală, specialiştii în domeniu rămânând fără replică. „Aşa ceva nu se poate. Este minunea secolului XX să apară muguri de piele şi păr după o arsură de gradul III acolo unde nu se face transplant” , i-a spus specialistul care l-a tratat, doctorul Nagy de la Spitalul Judeţean din Arad. Ultima rană i s-a închis după 17 ani de la accident, iar acum ambele picioare îi sunt acoperite cu carne. Cicatricele se subţiază odată cu trecerea vremii, iar porţiunea de carne acoperită cu piele se extinde pe zi ce trece. După ce lumea medicală a aflat că Ioan Gabor nu a murit, l-au chemat să-l vadă. La el au venit specialişti din întreaga lume, care nu au reuşit nici ei să explice fenomenul. Când l-a văzut, ministrul Proca a exclamat: “Tu eşti? Nu-mi vine să cred, nu ţi-au tăiat picioarele? Cazul dumneavoastră se ştie în toată lumea. Ce să le spun, cum să le explic?.” Apoi s-a ridicat în picioare şi a strigat: “Nu am crezut că este Dumnezeu, dar acum trebuie să spun că este ceva, Dumnezeu sau ce-o fi ăla”. Cazul lui Ioan Gabor a incitat însă şi autorităţile vremii. Securitatea l-a contactat şi i-a cerut să închida uşa şi să nu mai lase pe nimeni înăuntru. Telefonul i-a fost pus sub urmărire, iar în apartament i-au fost instalate microfoane. Au încercat chiar să-l scoata din ţară, trimiţându-l în Austria. Neputându-şi explica fenomenele, secretarii de partid şi securiştii au început să creadă că omul este în atenţia extratereştrilor. Cu toate acestea, el a rămas în ţară, iar cazul lui a ajuns să fie cunoscut pe tot globul. Ioan Gabor a fost tratat în revistele de specialitate din Occident şi în mass-media de pretutindeni. În România însă, regimul comunist a impus tăcerea asupra lui.
Accidentul de muncă de la bazinul Combinatului Chimic din Arad a fost cercetat, cum era şi firesc, de organele Procuraturii locale. De caz s-a ocupat însăşi procurorul şef Ştefănuţ Petru din Arad. Ceea ce nu a putut procuratura să explice, a fost existenţa unei singure urme pe zăpada proaspătă. Acest lucru a pus în dificultate întreaga anchetă, pentru că nimeni nu ştia unde să caute rezolvarea. La data de 9 octombrie 1976 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza privind accidentul de muncă şi invaliditatea suferită de domnul Gabor la data de 29 ianuarie acelaşi an, întrucât cu probele administrate nu reiese vinovăţia în sarcina vreunei persoane.
Analizând peste ani cele petrecute, d-l Ioan Gabor este convins de faptul că toate cele întâmplate au avut ca scop oprirea ofensivei anticreştine începută de comunişti şi descoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei care trăiau în întunericul păcatului.
În pofida celor prin care i-a fost dat să treacă, domnul Ioan Gabor afirmă că este un om fericit. “Am o pace în suflet şi avem o armonie în familie pe care aş dori să o aibă toţi în căminele lor”. Domnia sa susţine că se roagă pentru România şi crede că în cel mult şapte ani ţara noastră va ajunge la un nivel ridicat atât din punct de vedere economic cât şi spiritual.
Cei care doresc să afle mai multe amănunte despre Ioan Gabor, care este membru al bisericii baptiste “Emanuel” din Oradea, pot să-l contacteze la numărul de telefon: 0114-0259-445.320 sau să-i scrie la următoarea adresă: Str, Italiană Nr. 22, Bl. Y3, Sc. C, Ap.46, Oradea, jud. Bihor, cod 3700, România.
Octavian D. Curpaş
editor Gândacul de Colorado – Phoenix, Arizona
Informatii adunate si asezate din nou de pe blogul lui „vindecatorul”
Stiati ca în fiecare zi mor pe glob 8. 500 – opt mii cinci sute (!) de oameni bolnavi de SIDA? Zilnic, oameni buni!
Ştiaţi că 2,9 milioane de oameni mor anual de SIDA pe glob? Ştiaţi că trăiesc cu această boală peste 42 milioane de oameni, dar probabil că numărul real se apropie de dublu, pentru că în Asia şi Africa depistarea şi declararea se face după criterii cel puţin dubioase? India nu e ţara lui Gandhi, ci a mulţimilor contaminate, sute de mii dintre ei fiind necunoscuţi, focar de o permanentă îmbolnăvire.
Ştiaţi că numai în anul 2003 au murit în Africa sub- Sahariană 2,2 milioane de oameni bolnavi de SIDA?
Ştiaţi că în aceiaşi regiune a globului au rămas orfani de ambii părinţi 12, 1 milioane de copii?
Ştiaţi că în Africa 2 milioane de femei bolnave de SIDA rămîn însărcinete şi dau nastere în fiecare an, iar din aceşti copii 630 000 – şase sute treizeci de mii!- sunt infectaţi de către mamă?
Se estimează că în Africa există 2,1 milioane de copii infectaţi, cu o vîrsta sub 15 ani.
În Botswana, o ţară de aproximativ 2 milioane de locuitori, SIDA are o prevalenţă de 37,3%; în Africa de Sud sunt 5,3 milioane de bolnavi; în Nigeria 3,6 milioane; Zimbabwe 1,8 milioane de bolnavi.
Deoarece 85% din cei infectaţi sunt cuprinşi în grupa de vîrstă 20- 50 de ani, societăţile sunt pe cale să piardă tinerii, iar bătrînii să nu mai beneficieze de suport social.
Sistemul educaţional este pe cale de a eşua, deoarece fondurile pentru educaţie au fost tăiate în mare măsură, pentru a fi suplimentate costurile tot mai ridicate ale celor care au contactat boala. Este o spirală a morţii fără precedent în istorie.
Nici un segment al societăţii nu a rămas neatins. Producţia agricolă a scăzut, pentru că lucrătorii fermelor au murit şi nu s-au mai găsit înlocuitori. Medici, asistente, muncitorii din ateliere, oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali, toţi au murit într-un număr alarmant.
Într-o lume globalizată cum este cea de astăzi, consecinţele economice, politice şi strategice ale fenomenului african depăşesc previziuni cele mai sumbre de acum 10-15 ani.
Dacă astăzi lucru acest se întîmplă în Africa, mîine el se va petrece oriunde altundeva.
Daca ar fi sa vorbim de libertatea acestui adversar, este lasat in libertatea atata timp cat se trece sub tacere realitatile acestui virus si adevaratele ravagii care le face. Se lasa liber atata timp cat se dau sperante desarte de protectie…
“Povarea inimii unui om il doboara, dar o vorba buna il inveseleste” Pv. 12, 25
Ceea ce il doboara pe un om este povara din inima lui si mai putin alte lucruri. Omul nu ar fi prea impovarat daca ar avea o inima buna si multumitoare. Daca ar crede in Dumnezeu si ar lua totul ca din mana Lui. Insa inima omului care il respinge pe Dumnezeu este impovarata de propria constiinta, omul incearca sa nege aceasta povara, din orgoliu si mandrie, insa atunci cand nu mai poate, de obicei omul cade intr-o patima cu gand sa isi ofere un strop de bucurie, satisfactie, pentru ca mult mai este muncit in sufletul lui. “Dar o vorba buna il inveseleste”, cuvintele pot schimba viata unui om, nu banii, nici mancarea sau alte lucruri materiale. Bordul de control al vietii unui om este in inima lui, este credinta din inima lui, in cine si-o pune, toti cred in ceva: in Dumnezeu, in stiinta, in filosofie, in Satan, in tine insuti, etc. Nu ai cum sa nu crezi in ceva, si ateul crede, dar nu stie el sa se exprime. El crede in el insusi, in hazard. Cuvantul lui Hristos poate inveseli, pentru cei ce al asculta si il implinesc.
Inca un om al lui Dumnezeu in atentia “mai marilor” tarii, cinstit de acestia. Dupa fratele Richard Wurbrand, acum si fratele Petre Dugulescu.
Fie ca aceste lucruri sa reprezinte un semn bun pentru Romania si un impuls pentru evanghelici!
Astazi al Palatul Parlamentului a avut loc o intalnire speciala organizata de deputatul Petru Andea, in memoria pastorului Petru Dugulescu, cel care a infiintat Grupul Ecumenic de Rugaciune din Parlamentul Romaniei. In cadrul intalnirii au fost prezentate proiectele initiate si sustinute de Petru Dugulescu si, de asemenea, au fost lansate cartile autobiografice si cele de poezie ale poetului, pastorului si politicianului Petru Dugulescu. Deputatul Petru Andrea este acum presedintele Grupului Ecumenic de Rugaciune din Palatul Parlamentului Romaniei.
Au fost inviatati mai multi pastori de mai multe confesiuni, preoti, parlamentari, familie indoliata si alti cunoscuti. Au fosti niste marturii impresionante, recital de poezie scrisa de fr Petrica, fata lui cea mica Eunice Dugulescu a interpretat o poezie a tatalui sau intr-un mod coplesitor, mosteneste darul artistic, poetic de la tatal ei. Aveti inregistrarea in boxa laterala cu numele ei.
Au luat cuvantul la intalnire:
Dl deputat Petru Andea
Fr. Pastor si Presedintele Comunitatii Baptiste Bucuresti Daniel Maris a inceput cu rugaciune intalnirea
Liviu Bocaniala a cantat o melodie “Cantec insingurat”
Presedintele Uniunii Baptiste din Romania, fr Otniel Bunaciu a avut un cuvant despre fr Petrica Dugulescu
Marius Radu a lansat volumul de poezii “Calatorii Enigmatici, Apus de Mileniu”
Edi Mihaescu a cantat o melodie extraordinara, care este inregistrata in boxa laterala “Pastorul singuratic”
Fostul deputat Dorin Mihai
Recital poezie Ligia Dugulescu
Scurt istoric al Asociatiei “Isus Speranta Romaniei” – Ion Chiforeanu, aceasta este inregistrata in boxa laterala
Cuvant al Secretarului Uniunii Baptiste Ionel Tutac, este de asemenea inregistrat
Lansarea volumelor autobiografice “Ei mi-au programat moartea, Democratie si persecutie – Marius Cimpoae.
Poezie – Eunice Dugulescu, este inregistrata
Ligia Dugulescu a prezentat proiecte ale asociatiei “Isus Speranta Romaniei”
Marturie Alex Criste, beneficiar al proiectului “Fratii lui Onisim”
Cuvant de incheiere – Pastorul Laurentiu Timis
Doua lucruri interesante:
Fratele Jean Chiforeanu ne spune ca inca din 1978 fratele Petre Dugulescu visa ca vor veni vremuri cand evanghelia va fi propovaduita pe stadioane, vor exista televiziuni crestine, posturi de radio crestine. Dupa revolutie fratele Dugulescu l-a chemat pe fratele Ion Chiforeanu sa traiasca impreuna acest vis in Romania . Asa au infiintat Asociatia “Isus Speranta Romaniei”.
Fratele Ionel Tutac ne spunea de evenimentul din Timisoara, cand fratele Dugulescu a condus masele de oameni in rugaciunea „Tatal Nostru” cu totii, Revolutia practic nu fusese inceputa, Ceausescu era inca pe scaun in momentul acela, si putini realizam curajul pe cre l-a avut fratele Petre Dugulescu in momentele acelea si riscul la care se angajase din dorinta lui de a conduce oamenii la Hristos.
“Duceti-va si faceti uceniti din toate neamurile…” Matei 28
Domnul Iisus a lasat cea mai provocatoare misiune ucenicilor lui. In primul rand El spune:
“Toata puterea mi-a fost data in cer si pe pamant” Asta arata autoritata Celui ce trimite. Asta este foarte relevant, daca El este ce-a mai mare autoritate, atunci stii ca nimeni nu are autoritatea legala sa te opreasca. Domnul Iisus are autoritatea absoluta. Nu poate fi contramandata de nimeni.
A fece ucenici inseamna ca un om sa stea pe langa “mesterul” sau pana invata meseria. Ca sa faci ucenici trebuie neaparat ca tu insuti sa il fi cunoscut personal pe Hristos si sa traiesti cu El, altfel oamenii nu au ce invata de la tine. Cunostinta teoretica, nu are puterea sa se multiplice, cunostinta traita are mai mult impact.
Domnul Iisus i-a lasat singuri pe ucenici. Singuri in lume, ca pe niste miei intre lupi. Le-a dat insa o comanda speciala: “Ramaneti in cetate pana cand veti fi imbracati cu putere de sus”. Dupa cum ucenicii erau ajutati si calauziti mereu de Hristos cand traia pe pamant, tot asa Domnul le-a promis: “Va voi da un alt Mangaietor ca Mine, El va fi cu voi”. Acest Duh Sfant a luat locul lui Hristos in calauzirea si imputernicirea lor pamanteana.
Caracterul misiunii crestinului. Pentru a intelege mai bine caracterul misiunii ne vom gandi la un general amintit de Sun Tzi in cartea sa “Arta razboiului”. Acest general trebuia sa cucereasca o tara insulara. Era o tara puternica si viteaza. Generalul ca sa se asigure ca va invinge acea tara, dupa ce armatele lui au coborat din corabii, el a dat foc corabiilor. Soldatii cand au vazut asa, ei si-au dat seama ca nu mai au decat doua sanse, ori mor, ori ii inving pe inamici, si au lutat cu toata puterea si fiinta lor. Au castigat razboiul. Generalul a pus bine problema, ar fi putut lupta cu jumatate de inima daca stiau ca au cum sa se retraga si sa plece inapoi cu corabiile si ar fi pierdut razboiul.
Asa este si misiunea crestina, oricum suntem in lume, nu putem sa ne refugiem in “Cer”, aici ori luptam, ori suntem invinsi de lume. Multi nu realizeaza aceasta situatie, nu exista de fapt o cetate de scapare. Aici trebuie sa fim gata sa Ii fim misionar, martor sau martir daca trebuie. Nu poti sta in lume fara sa faci misiune si lumea sa nu te cucereasca in timpul acesta. Cineva trebuie sa avanseze, ori lumea in biserica, ori biserica in lume.
Cand biserica va realiza acest adevar, va incepe sa lupte ca armatele generalului din cartea lui Sun Tzi.
Doamne trezeste-ne!
Avem doua alternative: Sa continuam sa reprosam lumii ca ne streseaza, sau sa ne asumam responsabilitatea reactiilor si sa ni ne schimbam deliberat climatul emotional. – Doc Childre si Howard Martin
Poti da gres de multe ori, dar esuezi cu adevarat de-abia atunci cand incepi sa arunci vina pe altii. – John Burroughs
Cand dai vina pe altii, renunti la puterea de a te schimba. – Dr. Robert Anthony
Cand facem effortul de a simti compasiune in loc sa reprosam sau sa ne invinovatim, inima se deschide din nou si ramane deschisa. – Sara Pddison
“Caci cel neprihanit de sapte ori cade si se ridica din nou, dar cei rai se prabusesc in nenorocire” Pv. 24, 16
Diferenta consta in puterea care ii anima. Cel neprihanit este ridicat de puterea Duhui Sfant si iertarea sangelui lui Hristos, pe cand cel nelegiuit cade sub povara pacatelor lor fata de care nu se pocaieste si de aceea nu mai poate sa se ridice. El se ridica cu vorba, in sensul ca se lauda de ochii oamenilor, dar in realitate el este jos, consiinta lui il doboara, lucrurile de care se teme acelea se implinesc in viata lui. Este practic imposibil sa te ridici daca ai cazut pe drept sub povara pacatelor tale fara sa vrei sa te pocaiesti. Iti vei lua pedeapsa. Cel neprihanit scapa, pentru ca pentru el a murit Hristos, si pacatele celui neprihanit sunt platite, Hristos nu a avut pacat, deci el a murit pentru pacatel celor ce cred in El. Dar ca sa fi ajutat de Hristos cand ai cazut, trebuie ca si tu sa fi la dispozitia lui cu tot ce esti. Aici nu este vorba ca tu ii faci un bine lui Dumnezeu, sau il ajuti pe el si prea plinul tau. Ci vei descoperi ca Dumnezeu te-a creat pentru un anumit lucru si acesta este cuprins in planul lui Dumnezeu, cand incepi sa faci acel lucru, iti dai seamna ca pentru acela ai fost creeat si nimic nu te implineste mai mult decat acel lucru. De aceea cu bucurie copii lui Dumnezeu fac voia Lui, si Acesta ii ridica de sapte ori daca se intampla sa cada, pentru ca ei au un Rascumparator. Sa faca Dumnezeu sa ai si tu Unul!
Am fost inspirta de articolul lui Vindecatorul
El spunea:
Stiati ca în fiecare zi mor pe glob 8. 500 – opt mii cinci sute (!) de oameni bolnavi de SIDA? Zilnic, oameni buni!
Ştiaţi că 2,9 milioane de oameni mor anual de SIDA pe glob? Ştiaţi că trăiesc cu această boală peste 42 milioane de oameni, dar probabil că numărul real se apropie de dublu, pentru că în Asia şi Africa depistarea şi declararea se face după criterii cel puţin dubioase? India nu e ţara lui Gandhi, ci a mulţimilor contaminate, sute de mii dintre ei fiind necunoscuţi, focar de o permanentă îmbolnăvire.
Imaginile de mai jos îl prezintă pe Rudolf Nureyev, cel mai mare balerin al tuturor timpurilor, balerinul absolut, împreună cu marea sa parteneră de scenă, Margot Fonteyn, evoluînd în baletul „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski, prezentat în 1968.
Spectacolul este o capodoperă, dar nu poţi să nu te gîndeşti că în anul 1982, Nureyev se îmbolnăveşte, iar în 1993 moare de SIDA la Paris, pentru că toată viaţa sa a fost homosexual. Istoria consemnează locul acestui om în artă, dar Dumnezeu are alte criterii de evaluare. Eu sunt convins că veşnicia ne-o vom petrece în locuri diferite şi că Nureyev a pierdut ocazia de a fi în preajma Lui. (am incheiat citatul, exceptie clipul video)
In clipul de mai jos este Fredy Mercury, un alt artist, dar al muzicii.
El era homosexual si a sfarsit cariera intr-un fel asemanator cu cel al lui Mureyev.
Ma gandeam la muzica…
Muzica este mijlocul prin care se transmite cel mai repede o stare si se produce la fel de repede o schimbare. Muzica actioneaza la nivel profund, al identitatii, muzica este o cale de adorare, a ceva. E-a opereaza cu emotiile noastre, un capital foarte important, chiar daca nu sunt principale (emotiile), ele sunt 75% din comportamentul nostru. Daca influentezi la nivelul acesta al emotiilor, reusesti cel mai repede sa schimbi viata acelui om.
In anii ’70 ai miscarii Hippie, in cantece se proclameu trei mesaje in general:
Era un context propice, dupa razboi, oamenii spuneau: “Nu vrem razboi, vrem dragoste si pace !! (Love and peace)”. Suna bine, numai ca sensul nu era cel al lui Hristos de dragoste neconditionata, jertfitoare, curata, ci se instiga la dragoste senzuala, pacea era nu in sens original, ci in sens de a nu te opune noului curent care se forma, a fi de acord cu asta.
Mesajul al treilea, este de origine satanica. Regula de aur a satanistilor, dupa cum a lui Hristos este: “Tot ce voiti sa va faca oamenii facetile si voi la fel!”, a satanistilor este : “Fa ce vrei atata timp cat nu deranjezi pe nimeni!”. Observati cat este de populara aceasta mentalitate in zilele noastre.
Satan a fost un slujitor al lui Dumnezeu la inceput, responsabil cu inchinarea care trebuia adusa lui Dumnezeu si nu lui insusi (Isaia 14,11). El a s-a mandrit si a poftit la gloria care se aducea lui Dumnezeu chiar cub “bagheta” lui. Si a inceput sa isi doreasca pentru sine aceasta glorie si inchnare. Asta i-a adus caderea si din Lucifer, un inger stralucitor, a devenit un Diavol, potrivnic. Nu este de mirare ca asa cum s-a intamplat in anii ’70 prin cultura Hippie, cand s-a folosti de ce stia el cel mai bine sa faca, de muzica, pentru a aduce o schimbare rapida de mentalitate si comportament. Prin muzica. Si astazi el tot prin muzica el isi implementeaza mesajele, isi formeaza curentele. Este forma cea mai rapida de a transmite simtamite si de a schimba o personalitate. Ultimele cercetari au scos la iveala ca alcoolul merge mana in mana cu anumite melodii, fara ele, alcoolul ar fi mult mai slab, la fel si drogurile, sexul, violenta, etc. Sunt melodii compuse sub influenta acestor stari si induc exact aceleasi stari.
Revenind la maxima satanistilor: “Fa tot ce vrei atata timp cat nu deranjezi pe nimeni”, pare a oferi libertate, dar de fapt ea ingnora realitatile morale, spirituale care exista dupa cum exista cele fizice. Este ca si cum ai merge cu cineva in jungla si i-ai spune, iti dau libertate deplina, poti merge pe unde vrei, si jungla e plina de feline, serpi si alte scoripii. Ai voi sa faci si baie, dar apa este plina de crocodili, sau pirana. Cred ca intelegeti ideea.
Hristos spune ca mai intai sa credem in jertfa Lui, pentru a fi salvati justitia divina care va veni si apoi sa facem tot ce voim sa ne faca si noua altii.
Orice schimbare, chiar si o schimbare in bine, este intotdeauna insotita de pasi inapoi si neplaceri. – Arnold Bennett
Cel mai puternic intrument de crestere si transformare este ceva mai simplu decat orice tehnica: o schimbare a inimii. – John Welwood
Toti si-ar dori sa schimbe lumea, dar nimeni nu se gandeste sa se schimbe pe sine. – Lev Tolstoi
Cea mai mare revolutie a generatiei mele este faptul ca oamenii care isi schimba atitudinea si perceptia despre lume pot schimba aspectele externe ale vietii lor. – Marlyn Ferguson
“Daca slabesti in ziua necazului, mica iti este puterea” Pv. 24, 10
Ziua necazului vine peste tine pe neasteptate si adesea este foarte greu. Insa a slabi in ziua necazului tine de caracterul omului mai mult decat de puterea lui fizica. Cele mai importante lucruri din lege sunt: “Dreptatea, mila, credinciosia” Daca suntem credinciosi lui Dumnezeu in lucrurile mici, vom fi si in cele mari, daca nu vom fi credinciosi in cele mici nu vom fi nici in cele mari. Tot asa daca vom fi credinciosi cand ne merge bine, vom fi credinciosi si cand ne merge rau si invers. Unii oameni se scuza, eu am ascultat de Dumnezeu pana acum, dar acum s-a intamplat cutare necaz si nu am mai putut. Se intampla sa cadem in neascultare din cand in cand, dar daca cineva nu asculta de Dumnezeu la greu, mica ii este puterea. Asta denota ca el de fapt nici la bine nu prea asculta. Credinciosia tine de caracter, adica felul cum gandesti, cum pui problema. Ce urmaresti tu, slava lui Dumenzeu, dreptatea Lui , sau confortul propriu, asta decide daca vei asculta pe Dumnezeu la bine si la rau, si nu conteaza ferocitatea dusmanului, asprimea incercarii, etc. Tu trebuie sa ramai credincios aceluiasi Dumnezeu care este la fel ieri, azi si in veci. Nu se shimba nimic la El, ar trebui nici la tine. Doamne ajuta!
Caracterul nu se poate dezvolta in liniste si tacere. Doar prin experienta incercarilor si suferintei sufletul se intareste, ambitia este hranita, iar succesul este obtinut. – Helen Keller
Rostul dificultatilor este sa te ambitioneze nu sa te descurajeze. Spiritul uman se intareste prin confruntari. – William Ellery Channing
Din momentul in care intelgi pe deplin desertaciunea unei vieti lipsite de eforturi, ai la diposzitie insrumentele necesare pentru a te implini. – Tennessee Williams
“ Un om intelept este puternic si cel priceput isi oteleste fortele” Pv. 24, 5
Cel intelept este puternic pentru ca se teme de Dumnezeu si Dumnezeu il ocroteste, nimeni nu te poate ocroti mai bine de cat o poate face Dumnezeu, nici tu nu te poti pazi mai bine decat o face Dumnezeu. De aceea cel intelept este puternic. El mai primeste si Duhul Sfant al lui Dumnezeu, despre care Hristos a spus celor ce l-au urmat: “Veti primi o putere” Acesta era Duhul Sfnat care avea sa le dea indrazneala ca sa ii fie martori vii. Puterea celui intelept vine cu precadere din Duhul Sfnat care este in el si care este mai mare decat duhul care este in lume (duhul lui antihrist). Cel priceput isi oteleste fortele. Un om este priceput cand se departeaza de rau (Iov 28, 28). Un om care cunoaste legile apei, va sti bine sa inoate sa vasleasca cu barca, tot asa un om care cunoaste bine legile aerului va sti cum sa coboare cu parasuta, cu delta-planul, sau sa zboare cu avionul, asa este cu cel ce cunoaste legile sprituale ale lui Dumnezeu, el isi oteleste fortele. Realitatea pe care multi nu iau in considerare, este ca lumea fizica si cea spirituala sunt intrepatrunse, nu sunt separate. Adica cada esti din punct de vedere spiritual “certat cu Dumnezeu” asta automat iti va afecta intreaga viata, nu sunt separate cel doua lumi. Si invers, daca esti certat in lume materiala, cu un om, cu familia, asta va afecta lumea ta spirituala, relatia cu Dumnezeu. De aceea cine este priceput, cine se abate de la rau, isi va oteli fortele, pentru ca imbunatatirea lumii spirituale aduce noi forte pentru lumea materiala. Dumnezeu sa ne ajute la acestea!
romoflorin 