“Invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze si cand va imbatrani nu se va abate de la ea” Pv.  22, 6

Aici este vorba mai mult de felul cum suntem noi alcatuiti, ceea ce inregistram sau invatam in primii ani din viata, anii copilariei, aceea este educatia noastra de viata. Daca noi suntem invatati calea lui Dumnezeu, nu este asta o garantie ca il vom urma pe Dumnezeu, dar este o garantie ca am fost educati bine si ca am lucrat cu intelepciune. Atunci cand un om nu este adult, responsabili, nu stie sa discearna bine lucrurile, el este vulnerabil, de aceea este important ca in copilarie sa il inveti ceea ce trebuie sa faca, iar la varsta maturitatii sa il lasi singru sa aleaga, indemnandu-l sa urmeze pe Dumnezeu. Cand un copil este lasat de mic liber, sub pretext ca nu poti obliga copilul, tu de fapt il otravesti, pentru ca el este prea mic ca sa discearna ce face, iar tu esti mare si sti ca ii face rau un anumit lucru, vinovat de toata situatia esti tu. Mai tarziu degeaba incerci sa il inveti cum sa traiasca, este prea tarziu, acum el este deja rob comportamentului pe care tu I l-ai permis in mod usuratic, si el isi va folosi capacitatea de adult pentru asi crea conditii prielnice patimii lui. Dumnezeu poate interveni la orice varsta in viata unui om, mai ales in cazuri de nestiinta, insa calea lui este aceasta: “Invata pe copil calea pe care treuie s-o urmeze si cand va imbatrani nu se va abate de la ea”