Cred ca toleranta este un lucru bun, dar el poate fi folosit in mod incorect, si este apropiat de dragoste.
Toleranta poate fi invocata atunci cand cineva in mod meschin vrea sa isi impuna punctul de vedere, care nu neaparat este drept, corect, moral, dar invoca toleranta in dorinta de a inhiba pe interlocutorul lui, a il face sa nu mai insiste intr-o chestie.
Este scris in Biblie ca dragostea nu se bucura de nelegiuire ci se bucura de adebar. Asta ne face sa tragem concluzia ca daca ar fi sa trasam o limita intre dragoste si toleranta aceasta limita ar fi “adevarul”.
Asa se intampla la examen spre exemplu, un profesor, chiar daca un student nu isi mai aduce bine aminte un lucru, il tolereaza, ii da timp sa ii treaca emotiile poate, si daca il vede ca vorbeste bine, chiar daca este pe sarite, se poate intampla sa il si ajute putin. Insa daca spune “prostii” J , adica nu reda bine materia, toleranta, care vine din bunatate se opreste. Intervine notarea si calificarea.
Domnul Iisus la fel a facut, atunci cand oamenii pacatuiau fata de El sau in fata Lui, le spunea: “De ce ma ispititi?”, “Cine este fara pacat sa arunce primul cu piatra” Sau ii mustra pe oameni: “Fatarnicilor!”. Dar cand a venit la el o femeie imorala, chiar daca facuse pacat, El a tolerato, de ce? Pentru ca El a vazut in ea pocainta.
In spiritul crestin limita dintre dragoste si toleranta este adevarul. Adica dragosea acopera totul, dar nu se bucura de nelegiuire. Adica nu o tolereaza, se poarta cu blandete, cu intelepciune, dar nu tolereaza nelegiuirea. Insa toleranta se manifesta fata de un om atunci cand acesta se pocaieste, se schimba. Dumnezeu spune ca nu isi mai aduce aminte de fapta lui.
romoflorin 