Cand am plecat in 1973 in Transilvania sa adun semnaturi pe Memoriul adresat lui Ceausescu, i-am spus sotiei: „Daca nu ne mai vedem, colegii mei vor avea grija de tine.” Astazi, nu stiu daca as mai putea spune aceste cuvinte. Toti suntem foarte ocupati. Avem proiecte, programe, viziuni si planuri pentru biserica! Dar unde este ecclesia, comunitatea de credinta, speranta si iubire crestina? Generatiile de astazi si cele care vin vor avea de luptat cu mai multe ispite decat noi. In democratie, comunitatea baptista va privi oare spre pastori si lideri care se vor baza pe relatii cu cei mari, prin ”arta ploconelii”? Cand am ajuns la Targu Mures am aflat ca pastorul avea doi baieti studenti. In timp ce citea memoriul a inceput sa transpire. Abia atunci am inteles in ce problema grava i-am implicat pe pastori. Dr. Vass a semnat. Un alt pastor, dupa ce a citit memoriul a spus: „Asteptati putin, ma duc sa discut cu sotia”. Cand au intrat in camera, sotia lui parea Debora: „Fratilor, daca el nu semneaza , pot semna eu?” Am ajuns la Arad, pastorul isi pierduse un ochi in razboi, ne-a spus: „De cand v-am asteptat fratilor!” Era pastorul Cocian.
In cartea sa Religie si nationalism, Olivier Gillet citeaza un demnitar ortodox care dupa revolutie spunea dspre atitudinea preotilor in perioada comunista: „Am avut curajul sa nu fim martiri!” In aceste conditii Biserica a devenit o Biserica „ne-triumfatoare”, deoarece „trebuia ca preotii sa nu fie martiri ai comunismului, in calitate de opozanti, ci era necesar ca ei sa se sacrifice colaborand cu regimul.” (pag. 258). Iata intrebarea care ramane si care se adreseaza deopotriva si unor lideri si pastori baptisti: A fost oare acest „sacrificiu”, o jertfa placuta lui Dumnezeu?
Fara spirit de jertfa, nu putem calca pe urmele Mielului sacrificat!
„Daca bobul de grau nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada.”
PASTORUL CEL BUN ISI DA VIATA PENTRU OI !
Bucuresti, 14 Ianuarie 2008
romoflorin 