Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nimic nu este prea mult sau prea greu cand ne uitam la slava viitoare.

Doamne ajuta!

Adesea am auzit spus în mod ușor la adresa lui Dumnezeu că El a împietrit inima lui Faraon. Este adevărat că Domnul a ajuns să împietrească inima lui Faraon, dar când face asta Dumnezeu? Nu arbitrar, nu împotriva dreptății. Dacă ne uităm în Exod vedem că primele șase ori faraon și-a împietrit singur inima, apoi Dumnezeu i-a împietrit-o de două ori, apoi iar și-a împietrit-o el singur, după care iarăși Domnul odată.

De aici învățăm ceva: Dumnezeu nu împietrește inima nimănui arbitrar și mai ales de-o dată, ci el face asta după multă stăruință în rău a celui în cauză. De aici și marea lecție a căderii finale, niciodată nu vine de-o dată, ci în urma multor căderi și renunțări mici pe parcurs, azi un pic, mâine un pic și în final Dumnezeu te face să vezi ce ai realizat.

El nu este nedrept și nici părtinitor. Noi am nimici din prima un astfel de om, Dumnezeu nu este ca noi, ci El are o îndelungă răbdare, dar la final fiecare își va plăti faptele.

sursă foto

Încrederea este un lucru esențial în viață. Nu poți trăi fără să ai încredere în ceva, în cineva, este ca și cum nu ai nici un punct de sprijin, iar dacă ai încredere în ceva sau cineva fals, iarăși este o problemă pentru că risipești timp investit.

Biblia spune: ”Cînd îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urîciuni sînt în inima lui.”  (Proverbe 26:25) Se spune că cei ce vorbesc pe tonuri joase câștigă mai repede încrederea decât cei ce vorbesc pe tonuri înalte, (atenție adolescenții creștini!) pentru că vocea jasă relaxează și devi mai linistit, receptiv și de aici senzația de bine și încredere. Cei care vorbesc pe tonuri înalte pierd teren, vocea înaltă irită, pierzi concentrarea s.a. Puțini realizează aceste lucruri. Se spune că piesa lui Elvis ”Love me tender” a câștigat pentru că este una din cele mai joase melodii create și liniștite, se adaugă bineînțeles și talentul cântărețului. Însă în ce privește adevărul, această treabă cu vocea nu are nici o valoare !?! Gândiți-vă la instanță. Deși în lumea noastră, mai ales a noastră post modernistă, adolescenții, tinerii și tot mai sus urcă vârsta celor ce se iau după auz, după fire, după carne. Apoi pierd ani din viață pentru că s-au încrezut o clipă într-o voce așa de calmă, încrezătoare, linistită, și m-a făcut să mă simt așa de bine…

Care este realitatea, care este adevărul? Cum trebuie să ne orientăm în viață? Dumnezeu ne spune să nu ne încredem în om din oficiu, așă că treaba cu vocea cade – Ieremia 17,5. Cred că aici a pierdut Moise în fața lui Core, Dotam și Abiram. Aceștia din urmă se pare că erau buni de gură, iar Moise poate că încă mai gângăvea. Totuși Dumnezeu a arătat în mod elocvent adevărul. Un indicator important în treaba aceasta sunt iudeii din Bereea, ei verificau cu Scriptura tot ce li se spunea. Fapte 17,11. Nu trebuie să fim sceptici față de oameni, deși realitatea ne împinge aici regulat, trebuie să ne stăpânim și să nu facem asta, pentru că atunci nu avem cum să nu ne izolăm și să regresăm social, oricât de politicoși și zâmbăreți am fi. Trebuie însă să verificăm cu scriptura tot ce ni se spune, tot ce învățăm, orice îndrumare de undeva, cumva. Pentru că adevărul are de a face cu Scriptura și el trebuie ferificat constant. Cel rău este specialis în a falsifica adevărul, așa că nu ne putem lua după ce se pare, trebuie să verificăm și medităm adânc asupra Adevărului, pentru ca să investim bine anii vieții noastre, să acumulăm cât mai constant și în felul acesta să ne îmbogățim dpdv sufletesc.

De ce ades mi-e dat pe cale
Sa-ndur dureri si fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nteleg, dar stie El!

Cand cunoscut-am Adevarul
Si vrut-am sa spun despre El,
Silit am fost sa tac adesea …
De ce-i asa, o stie El!

Din painea mea am dat altora
Fari sa ma tem ca ma insel.
Rasplata? M-au lovit cu pietre …
De ce-i asa, o stie El!

Cand m-am luptat cu valul vietii
Si cand era s-ajung la tel,
Ma vad cu barca rasturnata …
De ce-i asa, o stie El!

Cand moartea lupta pe-ndelete
Sa rup-al dragostei inel,
Raman copii sarmani pe drumuri …
De ce-i asa, o stie El!

Greu apasat privesc adesea Calvarul,
Crucea si pe Miel;
De ce sunt lacrimi fara vina,
Eu nu-nteleg, dar stie El!

Cand mi-am trait mereu viata
In curatii de porumbel,
Stropit am fost cu murdarie,
De ce-i asa, o stie El!

Eu nu-nteleg, dar cred intr-una
Si cred cu patima si zel,
Ca multe din ce mi se-ntampla
Nu le-nteleg, dar stie El!

Si cand ajunge-voi in ceruri,
Cu Domnul, in al Sau Castel,
M-oi intreba: Cum de-s acolo?
Raspuns la toate-mi va da El!

Simion Cure

Domnul ne spune să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii.

Despre Hercule cei mai mulți știu despre cele doisprezece încercări de moarte și cum în mod eroic le-a trecut pe toate. Puțini însă se gândesc sau știu de actul nebunesc care l-a determinat să lupte cu aceste doisprezece încercări, ca și cu niște mătănii prin care el avea să își spele păcatul care la făcut la începutul vieții sale, să își capete pacea. El era un om căsătorit și avea doi fii. Hera soția lui Zeus a trimis peste el o nebunie astfel încât el și-a ucis singur soția și copii. Când s-a trezit a fost rupt de durere, și cele doisprezece încercări, nu au făcut decât să îi răcorească sufletul pătat de nebunia lui de la început, în final găsindu-și pacea.

Acum învățătura. Noi facem anumite lucruri necugetate, nebunii curate. Dacă nu le recunoaștem, putem să ne prefacem noi în sfinți cât vrem, nu progresăm, nu avem har. Dacă le recunoaștem, căpătăm acea energie lăuntrică pe care vrea să o transmită legenda lui Hercule, pentru a trece peste cele mai cumplite încercări din viață.

Oare nu așa a fost viața apostolului Pavel într-un sens? Și Moise știa ce făcuse de mult în Egipt. David a fost mult mai determinat în Psalmul 51 după căderea lui, iar sfântul Augustin a influențat un creștinism întreg, fiind impulsionat de lupta pe care o avusese cu patima lui nebună. Dacă ne vedem nebunia cu adevărat, atunci putem să mergem liberi și cu inimă după Dumnezeu. Cât timp ne înșelăm singuri că suntem cum se cade, nu putem înainta bine.

Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.  (Romani 3:23)

sursă foto

E importantă smerenia! Ca să faci ce spune Dumnezeu, trebuie să lași din ale tale. Trebuie să renunți la lucrurile deșarte care îți consumă timpul, trebuie să nu mai faci lucrurile care te fac să te simți important (ă), este o importanță deșartă! Este un drum străin! Tu ești valoros (ă) prin creație, ai fost făcut (ă) după chipul lui Dumnezeu, vei pierde această slavă dacă nu ascuți de Dumnezeu! Smerenie înseamnă să asculți de Dumnezeu din oficiu, chiar și dacă nu știi ce va urma să îți spună. Să nu te mai menajezi atât: că ai nevoie și de asta, și de aia, să mergi și acolo, să te vezi și cu ”x”. Fii realist (ă), acestea sunt mofturi lumești. Acestea sunt surogatele insuficiente și amăgitoare ale lumii. Mergi pe calea cealaltă, alege-L pe Dumnezeu! Mergi pe calea Lui! Dar fă-o cum trebuie! Fii hotărât! Fii ferm! Crezi că El nu îți va răspunde cu aceeași monedă? Tu de asta ai nevoie! Știi că așa îți va face. Sufletul și conștiința îți confirmă asta.

”O! de M’ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!  (Psalmi 81:13) Într’o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mîna împotriva protivnicilor lor;”  (Psalmi 81:14)

Atunci înălțarea ta ar fi sigură, mai sigură decât viața ta, pentru că cerul și pământul trec, dar cuvintele lui Dumnezeu rămân în veac.

Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.  (Matei 23:12)

Adesea în viață suntem trecuți prin perioade grele de presiune și tensiune de cele mai mari intensități, sunt boli speicifice care ies din aceste tensiuni, cum sunt: tensiunile arteriale, migrenele, problemele cardiace și ale ficatului s.a.

Totuși realitatea arată două mari categorii de oameni. Aceeași presiune pe unii îi ridică, pe alții îi coboară. Marea întrebare este: de ce? Cred că diferența este dată de corectitudinea ta, este vorba de adevărul și dreptatea lui Dumnezeu. Dacă cineva suferă pe nedrept, el va fi ridicat și înlălțat de acea suferință. Dacă cineva este vinovat, indiferent că maschează sau se înșeală, el va fi coborât (de aceea trebuie să vestim Evanghelia Adevărului, pentru că unii fără voie sunt înșelați) Este vorba de voia lui Dumnezeu și de toate legile vieții care lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeul (adevărul).

Aici o foarte bună dovadă sunt diamantele. Numele diamant vine de la grecescul ”adamas” = indestructibil. Acest nume a fost dat datorită durității lui. Cum se formează el? Dacă diamantul ar putea vorbi ar spune că presiunea este uterul mamei lui. El este format din cărbuni care sub foarte mari presiuni în adâncul pământului (120-200 km) este transformat din cărbune în diamant. Acesta este adus la suprafață de vulcani sau de mișcările naturale în scoarța terestră.

Noi suntem transformați în adevărate ”diamante spirituale”, dacă ne ținem strâns de Dumnezeu și Cuvântul Său, apoi presiunea din jur cu cât mai mult crește, cu atât va cristaliza acel adevăr în sufletele noastre, încât de oriunde ai privi s-ar vede Dumnezeu. Putem vedea asta la oamenii care au suferit mult pentru Dumnezeu în închisori, în lucrarea lui Dumnezeu.

Așa că există un mare beneficiu în presiunile vieții. Dacă însă viața noastră nu este centrată în cuvânt, efectul nu este același, pentru că doar casa pe stâncă va rezista, (stânca este Hristos ) spune Cuvântul.

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.  (Matei 7:24)

sursă foto

Citeam articolul fratelui Daniel Brânzei despre minuni și semne și mă gândesc cu inima grea la oamenii mari ai lui Dumnezeu din vechime. Ați observat că aceștia au avut cele mai puține semne și minuni în viața lor? Avraam, David, Ioan botezătorul. Oamenii aceștia au fost practic la 1000 de ani unul. Au fost și sunt stele în istoria poporului lui Dumnezeu, iar despre ultimul Domnul însuși marchează mărimea lui în ochii lui Dumnezeu. Cum de aceștia nu au avut semne și minuni deosebite în viața lor, iar despre ultimul se specifică: ”Nici unul”? Ioan 10,41.

Oamenii aceștia nu au făcut semne și minuni deosebite, iar despre ei Dumnezeu a spus: ”el este prietenul Meu”, ”el este omul după inima mea”, ”el este cel mai mare născut din femeie”. Oare de ce? Continuă lectura „Oamenii mari ai lui Dumnezeu” →

”Câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”  (Evrei 3:15)

”Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”  (2 Corinteni 6:2)

”Astăzi” și ”acum” au un rol important în salvarea divină. În primul rând este vorba de atitudinea omului. Dacă un om spune lui Dumnezeu: ”nu astăzi, nu acum”. Chiar dacă mai apoi primește, atitudinea lui nu e bună, este una mândră și îndoielnică la adresa lui Dumnezeu. Îi pune la îndoială caracterul. Aici nu intră în discuție uimirea lui Toma la inviere. Acolo nu era neascultare în esență. Când auzi chemarea lui Dumnezeu, cel mai înțelept răspuns este acesta: ”Iată-mă trimite-mă! vezi Isaia, sau ”Ce să fac Doamne?!” vezi aposolul Pavel.

”Acum” de asemenea este timpul cel mai important în viață, de exemplu cel mai bun mod de a îndrepta trecutul și viitorul este ”acum”. Mâine este amăgirea perfectă a Satanei. Acum trebuie să fac ceea ce trebuie și cum trebuie pentru ca să fiu bine mâine, sau să îndrept ce a fost ieri. Îmi fac planuri și cercetări, dar în timp ce ”acum” deja am început să trăiescă o viață nouă.

Amânarea este cea mai rafinată neascultare. Evreii când trebuiau să atace pe canaaniți, nu au vrut, au avut inima indoită, se temeau. Apoi au vrut, dar Domnul nu a mai fost cu ei. Au vrut să asculte, dar a fost prea târziu. (Numeri 14,42-45) Ascultarea are un timp al ei și acesta aste ”Astăzi” și ”Acum”

Multe binecuvântări!

Un pastor povestește că stătea în birou și se pregătea pentru predică, lucra din greu, se ruga, se frământa. Dintr-o dată vede mânerul de la ușă că se pleacă ușor, se ridică, iar se pleacă. Frustrat, se uită și este abătut de la lucrul său. Clanța scapă în sus, face un zgomot iritant, iar se mișcă, apoi ușa se deschide încet și fetița lui intră ușor. Tatăl își stăpânește din greu tensiunea și o întreabă ce dorește. Fetița îi evită privirea, îi simte starea inimi, se apropie ușor, nu îl privește în ochi, se cuibărește în brațele lui, apoi se întoarce și îl ia de gât cu ambele mâini, îl strânge, după care îi spune: ”Nu vreu nimic, doar am venit să îți spun că te iubesc mult, tati!” Tatăl s-a liniștit și bucuros de data asta o strânge și el în brațe și îi spune că și el o iubește mult.

A îl adora pe Dumnezeu înseamnă să venim la Dumnezeu în felul fetiței, ca un copilaș, fără o cerere anume, lăsând nevoile noastre permanente, doar să îi spunem lui Dumnezeu cât de mult il iubim, cât de mult ne bucurăm de mântuirea Lui, și ce perspectivă glorioasă ne aduce prezența Lui în viața noastră. Suntem fericiți cu El, orice s-ar întâmpla.

Să adorăm pe Dumnezeu!

sursă foto

Am citit pe internet o expresie: ”Când vreau să mă rog, îmi vine să citesc din Biblie, și când citesc din Biblie îmi vine să mă rog”. Este un mare adevăr spiritual. ”Rugăciunea care nu conține versete din biblie, nu este o rugăciune puternică”. Cuvântul (Evanghelia) reprezintă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred. Credința însăși vine prin Cuvântul lui Hristos. Unii sunt în cumpănă și nu știu ce să pună pe primul loc, rugăciunea sau Cuvântul. Eu spun că trebuie să mai adăugăm una – MEDITAȚIA 🙂 . Când noi ne rugăm, un proces de meditație se pornește, legat de frământările noastre, de lupta în rugăciune. Cuvântul imediat vine în ajutor cu lumina lui, Iar Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul, adică ne conduce în meditație, ne traduce voia lui Dumnezeu pentru situața noastră. 

Ce vreau să spun este că cele trei merg împreună. Nu poți să le separi. Dacă scoți Cuvântul, scoți temelia. Dacă scoți meditația, scoți judecata, discernământul. Dacă scoți rugăciunea, scoți relația, acțiunea, rodul credinței. Nu ași vrea să teoretizez aceste lucruri, cred că un creștin autentic le face din Duhul Sfânt, adesea fără să se gândească, dar când devenim conștienți devenim responsabili și se cere râvnă pentru asta. 

Aceste lucruri implică spiritualitate, cei ce le face devin tot mai spirituali, iar cei spirituali, le face tot mai mult. Cred că aceasta este calea ridicării în viață. 

Doamne ajută! 

Alexandru Macedon avea un cal prin care câștigase simpatia lui Filip, tatăl său, de mare cuceritor. Împăratul Filip al macedonenilor era un om șmecher și brutal care își conducea tara cu mână de fier. El se uita la fiul său Alexandru și își punea problema dacă el va putea să conducă într-o zi Macedonia, pentru că acesta era educat și rafinat, nu părea un războinic. 

La curte era un cal negru cu totul deosebit, dar sălbatic: Bucefal. Se credea că nu poate fi îmblânzit. Mulți au încercat zadarnic să facă ceva. Alexandru a cerut tatălui său voie să îl lase și pe el să încerce să face ceva cu acest cal. La început Filip a ezitat temându-se pentru siguranța fiului său, dar în cele din urmă s-a lăsat înduplecat. 

Alexandru Macedon s-a apropiat de calul agitat și nervos, imediat și-a dat seama de ceva ce îi provoca frică și tulburare calului. Afară era o zi însorită și calul se temea de umbra lui. Peste tot încerca să se ferească de ea și nu putea și calul își întreținea nervozitatea prin acest lucru. Când Alexandru și-a dat seama de acest lucru, s-a apropiat ușor de cal încurajându-l cu convingere, știind acum frământarea calului, și ușor, ușor îndreaptă calul cu fața spre soare astfel încât să nu mai aibă umbră nici în stânga, nici în dreapta. Situația a dat roadă, calul a prins tot mai mult încredere în Alexandru și de atunci au fost nedespărțiți. Împăratul Filip a fost mândru de fiul său în momentul acela.

Cred că fiecare om are o ”umbră” a lui de care se teme. Dacă vom alunga prin puterea lui Dumnezeu ”umbrele” din viața lor, cred că atunci am câștiga mai multe suflete. 

”Cel înţelept câştigă suflete.” –  (Proverbe 11:30)

Sursă foto

Un șofer amator a făcut un accident de mașină. Circula cu mașina pe un drum cu multe dealuri, la un moment dat în fața lui se afla un tir. A hotărât să îl depășească, s-a asigurat, în față nu era nimeni așa că s-a angajat în depășire. Problema era că el era în vârful unui deal și când s-a asigurat nu putea să vadă după vârful dealului, iar în timp ce era în depășire în fața lui a venit un alt tir lovindu-l frontal. 

Folosesc această imagine pentru a arăta ce înseamnă să privim din perspectiva lui Dumnezeu. A privi din perspectiva noastră este ce a văzut șoferul din cazul de mai sus, dar în cazul acesta nu poți vedea tot, mai mult, pare că nu este nici un pericol. Dacă ai privi de undeva de sus, din perspectiva lui Dumnezeu, de acolo s-ar fi văzut foarte clar tir-ul din sens opus și nu ar fi fost liber, ci primejdios ce încerca să facă șoferul nostru. 

A privi din perspectiva lui Dumnezeu înseamnă să privim în Cuvânt pentru deciziile vieții. Acolo lucrurile ni se par uneori mai înguste: ”Veghează”, ”Ferește-te de aia”, ”Nu te duce acolo”. Ne ieită, ne înfrânează. Dar dacă am fi și noi acolo sus și am vedea ce este dincolo de deal, nu am mai fi așa supărați și iritați, ci am vedea primejdia. 

Să ne obișnuim să privim mereu din perspectiva lui Dumnezeu! Asta implică o familiarizare cu Scriptura, un timp zilnic de meditație prin care adevărul să coboare din intelectul abstract în inima practică, astfel încât viața noastră să fie ocrotită de această perspectivă sigură, care este perspectiva divină. 

sursă foto

Postez aici o scrisoare a unui om deosebit al lui Dumnezeu de pe site-ul http://www.stiricrestine.ro

Pitt (Petru) Popovici este unul dintre cei mai cunoscuți și celebri pastori romani în viața. Are 96 de ani, este autor a zeci de cărți, dintre care amintim: “Biblia este totuși adevarată”, “Lumini peste veacuri”, “Există viață după moarte”, “Omul e creat de Dumnezeu, nu e produsul evoluției”, “Colțul de rai”, “Graiul prorociilor”, și altele.

Mai jos puteți citi o scrisoare recentă adresată bisericilor scrisă de către fratele Pitt Popovici:

“Domnul să vă inmulţească harul şi binecuvântările pe ogorul Evangheliei! Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu şi a dragostei faţă de fraţi şi faţă de lumea pierdută în păcate şi stricăciune e aproape în toate bisericile. 0 stare de moleşeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimţite şi în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezenţă frumoasă, dar lipseşte puterea şi lipseşte roada. Unii obosiţi au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masă, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945- 1950, noi aveam trei servicii pe Duminică, şi adunările erau tixite. Ce s-a petrecut? Fără să ţinem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Si Duhul Sfânt şi orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuţ să o conducă. Si tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuşi lipsea. Era prea ocupat. Ori forţa Bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. şi iată pe nesimţite am ajuns la o stare de răcire a dragostei. un fel de apostazie [2 Tim.3:5). Unii vor zice „Am ajuns la ceea ce s-a profeţit”. Nu, nu trebuie să gândim aşa. Nu noi suntem în funcţie de proorocie, ci Duhul pofetic a ştiut mai dinainte cum vor fi unii şi a dat Inştiinţarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.

Dumnezeu e Izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtăşia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate. Nu e mirare că nu mai e căutarea celor pierdeuţi. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii de-ai pocăiţilor, şi din aceia unii fără naşterea din nou. Când nu e părtăşia sfinţitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoşenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorţuri, duşmănii. Și biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei. Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post şi rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Si ce mare e răspunderea noastră!

Fiecare să înceapă cu el. Daţi valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăiţa ta, închide uşa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă internetul şi toate afacerile. Priveşte-te pe tine în lumina LUI, smereşte-te şi roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forţă spirituală pentru ridicarea Bisericii şi pentru mântuirea multor păcătoşi. Hotărâţi cu biserica zile de post şi rugăciune.Topiţi-vă în faţa LUI pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiţi la îndemâna Lui. El aşteaptă şi vrea aceasta. Și lumea pierdută aşteaptă după trimişi ai lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot, şi să-i scoată din Sodoma de azi. El e gata pentru lucrări nemaipomenite (Ev. Luca 21:25-26). Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toţi fraţii mei răscumpăraţi prin sângele lui Dumneze care a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.

În Glorioasa Lui slujire,
bătrânul frate Petru Popovici

Până acum eram obișnuiți cu antihrist privind la Papa, sau la dictatorii istorici. Acum însă se conturează o altă variantă, care pare că se conturează din ce în ce mai mult. Am găsti acest material pe site-ul fratelui Daniel Brânzei

Îl găsesc util de studiat de cei deprinși cu vremurile viitoare

Domnul Isus spune: „Nu te împotrivi celui ce îți face rău, ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt” (Matei 5,39).

Noi trebuie să ascultam ce spune Domnul şi atât, fără alte explicații. Dar pentru a incredinta pe cei ascultatori de dreptatea Domnului, dam câteva explicații.

Prima explicație pentru a nu ne împotrivi răului este că noi suntem aşa vinovați înaintea lui Dumnezeu, încât oricât rău ne-ar face cineva, totdeauna este mai puțin decât merităm noi, iadul. Noi ne plangem de nedreptate, dar aceasta nu este decât socială, infimă; vesnic, spiritual noi suntem cu mult mai vinovați decat putem fi nedreptățiți în viață.

Al doilea argument este că dacă întorci rău pentru rău, tu te încarci cu un păcat. Dacă cineva ți-a făcut rău, îl va judeca Dumnezeu şi te va îndreptăți. Nu ai voie să îți faci singur dreptate! Tu nu cunosti legile universului ca sa știi cu precizie situația. Şi pe pământ e la fel, avem judecatori, care spun exact cât trebuie să plătească fiecare în închisoare sau în bani conform legilor. Nimeni din noi nu hotărăşte asta.

Noi suntem beneficiari ai harului, şi deci suntem obligați să ne purtăm cu oamenii la fel cum s-a purtat Dumnezeu cu noi. Dumnezeu nu ne-a făcut după păcatele noastre, tot aşa şi noi nu trebuie să facem oamenilor după păcatele lor, dimpotrivă Domnul ne-a făcut bine şi s-a lăsat nedreptățit de noi, aşa trebuie să facem şi noi dacă vrem să beneficiem în continuare de har. Vezi pilda robului nemilostiv.

Numai bine!

Sursă foto