Scrisoarea fratelui Pitt Popovici către biserici

image

Postez aici o scrisoare a unui om deosebit al lui Dumnezeu de pe site-ul http://www.stiricrestine.ro

Pitt (Petru) Popovici este unul dintre cei mai cunoscuți și celebri pastori romani în viața. Are 96 de ani, este autor a zeci de cărți, dintre care amintim: “Biblia este totuși adevarată”, “Lumini peste veacuri”, “Există viață după moarte”, “Omul e creat de Dumnezeu, nu e produsul evoluției”, “Colțul de rai”, “Graiul prorociilor”, și altele.

Mai jos puteți citi o scrisoare recentă adresată bisericilor scrisă de către fratele Pitt Popovici:

“Domnul să vă inmulţească harul şi binecuvântările pe ogorul Evangheliei! Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu şi a dragostei faţă de fraţi şi faţă de lumea pierdută în păcate şi stricăciune e aproape în toate bisericile. 0 stare de moleşeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimţite şi în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezenţă frumoasă, dar lipseşte puterea şi lipseşte roada. Unii obosiţi au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masă, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945- 1950, noi aveam trei servicii pe Duminică, şi adunările erau tixite. Ce s-a petrecut? Fără să ţinem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Si Duhul Sfânt şi orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuţ să o conducă. Si tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuşi lipsea. Era prea ocupat. Ori forţa Bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. şi iată pe nesimţite am ajuns la o stare de răcire a dragostei. un fel de apostazie [2 Tim.3:5). Unii vor zice „Am ajuns la ceea ce s-a profeţit”. Nu, nu trebuie să gândim aşa. Nu noi suntem în funcţie de proorocie, ci Duhul pofetic a ştiut mai dinainte cum vor fi unii şi a dat Inştiinţarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.

Dumnezeu e Izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtăşia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate. Nu e mirare că nu mai e căutarea celor pierdeuţi. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii de-ai pocăiţilor, şi din aceia unii fără naşterea din nou. Când nu e părtăşia sfinţitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoşenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorţuri, duşmănii. Și biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei. Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post şi rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Si ce mare e răspunderea noastră!

Fiecare să înceapă cu el. Daţi valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăiţa ta, închide uşa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă internetul şi toate afacerile. Priveşte-te pe tine în lumina LUI, smereşte-te şi roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forţă spirituală pentru ridicarea Bisericii şi pentru mântuirea multor păcătoşi. Hotărâţi cu biserica zile de post şi rugăciune.Topiţi-vă în faţa LUI pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiţi la îndemâna Lui. El aşteaptă şi vrea aceasta. Și lumea pierdută aşteaptă după trimişi ai lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot, şi să-i scoată din Sodoma de azi. El e gata pentru lucrări nemaipomenite (Ev. Luca 21:25-26). Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toţi fraţii mei răscumpăraţi prin sângele lui Dumneze care a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.

În Glorioasa Lui slujire,
bătrânul frate Petru Popovici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s