Nebunia omului

Domnul ne spune să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii.

Despre Hercule cei mai mulți știu despre cele doisprezece încercări de moarte și cum în mod eroic le-a trecut pe toate. Puțini însă se gândesc sau știu de actul nebunesc care l-a determinat să lupte cu aceste doisprezece încercări, ca și cu niște mătănii prin care el avea să își spele păcatul care la făcut la începutul vieții sale, să își capete pacea. El era un om căsătorit și avea doi fii. Hera soția lui Zeus a trimis peste el o nebunie astfel încât el și-a ucis singur soția și copii. Când s-a trezit a fost rupt de durere, și cele doisprezece încercări, nu au făcut decât să îi răcorească sufletul pătat de nebunia lui de la început, în final găsindu-și pacea.

Acum învățătura. Noi facem anumite lucruri necugetate, nebunii curate. Dacă nu le recunoaștem, putem să ne prefacem noi în sfinți cât vrem, nu progresăm, nu avem har. Dacă le recunoaștem, căpătăm acea energie lăuntrică pe care vrea să o transmită legenda lui Hercule, pentru a trece peste cele mai cumplite încercări din viață.

Oare nu așa a fost viața apostolului Pavel într-un sens? Și Moise știa ce făcuse de mult în Egipt. David a fost mult mai determinat în Psalmul 51 după căderea lui, iar sfântul Augustin a influențat un creștinism întreg, fiind impulsionat de lupta pe care o avusese cu patima lui nebună. Dacă ne vedem nebunia cu adevărat, atunci putem să mergem liberi și cu inimă după Dumnezeu. Cât timp ne înșelăm singuri că suntem cum se cade, nu putem înainta bine.