Cuvânt, meditație, rugăciune

Am citit pe internet o expresie: ”Când vreau să mă rog, îmi vine să citesc din Biblie, și când citesc din Biblie îmi vine să mă rog”. Este un mare adevăr spiritual. ”Rugăciunea care nu conține versete din biblie, nu este o rugăciune puternică”. Cuvântul (Evanghelia) reprezintă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred. Credința însăși vine prin Cuvântul lui Hristos. Unii sunt în cumpănă și nu știu ce să pună pe primul loc, rugăciunea sau Cuvântul. Eu spun că trebuie să mai adăugăm una – MEDITAȚIA 🙂 . Când noi ne rugăm, un proces de meditație se pornește, legat de frământările noastre, de lupta în rugăciune. Cuvântul imediat vine în ajutor cu lumina lui, Iar Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul, adică ne conduce în meditație, ne traduce voia lui Dumnezeu pentru situața noastră. 

Ce vreau să spun este că cele trei merg împreună. Nu poți să le separi. Dacă scoți Cuvântul, scoți temelia. Dacă scoți meditația, scoți judecata, discernământul. Dacă scoți rugăciunea, scoți relația, acțiunea, rodul credinței. Nu ași vrea să teoretizez aceste lucruri, cred că un creștin autentic le face din Duhul Sfânt, adesea fără să se gândească, dar când devenim conștienți devenim responsabili și se cere râvnă pentru asta. 

Aceste lucruri implică spiritualitate, cei ce le face devin tot mai spirituali, iar cei spirituali, le face tot mai mult. Cred că aceasta este calea ridicării în viață. 

Doamne ajută! 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s