O descriere a creștinilor din secolul II

Am găsit această scrisoare din secolul II și mă gândesc cât de clar era descris creștinismul atunci, ce nobil și ce elocvent, și nu aveau vremuri mai blânde decât noi cei de astăzi. Oare noi mai știm să vorbim așa de frumos despre același creștinism care a ajuns până în zilele noastre?

Iată ce vorbire aleasă aveau unii creștini de atunci!

Scrisoarea a fost scrisă în 150 d.h. pe vremea lui Antoninos Pius, către Diognetus, un demnitar roman păgân, căruia un prieten creștin îi scrie ca răspuns la întrebarea: ”Ce sunt creștinii?”

”Creștinii nu se disting de ceilalți oamni, nici prin țară, nici prin limbă și nici prin îmbrăcăminte, ei locuiesc în cetățile grecești sau barbare, după cum i-a hărăzit soarta fiecăruia, conformându-se obiceiurilor locului și modului de viață, oferind în același timp minunatul lor mod de viață socială considerată de toți a fi incredibilă. Ei trăiesc fiecare în propria pastrie dar ca și cum ar fi străin, se achită cu toții de îndatoririle lor de cetățeni și suportă toate sarcinile. Ei se căsătoresc ca toată lumea, au copii, dar nu își abandonează nou născuții (era o practică de abandon infantil pe vremea aceea, cum este la noi avortul astăzi). Ei își împart masa, dar nu și patul (era imporalitate în poporul roman). Ei sunt alcătuiți din carne dar nu trăiesc potrivit cărnii, ei își duc viața pe pământ, dar sunt cetățeni ai cerului, ei respectă legile stabilite, dar cu felul lor de viață se ridică deasupra legilor. Ei îi iubesc pe toți si sunt persecutați de toți. Într-un cuvânt creștinii sunt în lume ceea ce este sufletul în corp. Sufletul iubește carnea, carnea îl detestă, și își iubește membrele, așa cum creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc. Sufletul este închis în corp, dar sufletul este cel care susține corpul, tot așa și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei susțin lumea. Dumnezeu le-a atribuit o poziție atât de înaltă încât nu le este îngăduit să o abandoneze.”