PRIN APE…

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. Isaia 43.2

In lume nu ai multe poduri, trebuie sa treci prin ape adanci si sa le simti puterea suvoaielor, dar in mijlocul acestor valuri, prezenta lui Dumnezeu este mai mult decat o barca. Mai mult ca oricand in mijlocul incercarilor Dumnezeu este cu cei ai Lui. Cand cei trei prieteni ai lui Daniel au fost in cuptorul cu foc prezenta lui Dumnezeu era asa rala ca a vazut si Nebucadnetar din afara cuptorului pe cineva cu ei. Cel ce este cu noi este mai puternic si mai mare decat focul incercarii, nici mirosul nu s-a prins de hainele celor ce au fost in mijlocul focului. Cand esti de partea Domnului nici valurile nu te pot inneca, nici focul nu te poate distruge. Normal ar fi sa nu poti rezista, dar o minune se intampla de fiecare data si toate acestea se intampla ca incredererea noastra in Dumnezeu sa creasca tot mai mult, noi sa ne atasam din ce in ce mai mult de El. Dumnezeu nu face economie de putere cand e vorba de oamenii Lui. Cand ucenicii erau in furtuna si apele amenintau corabia, ucenicii s-au temut, dar Dumnezeu i-a mustrat: „Unde va este credinta?”. Credinta in ce? Erau ei mai tari decat valurile? Credinta in ce ar putea sa faca Dumnezeu in mijlocul acelor valuri.

Lasă un comentariu