„Ochiul nimãnui nu s-a îndurat de tine, ca sã-ti facã mãcar unul din aceste lucruri, din milã pentru tine; ci ai fost aruncatã pe câmp, asa de scârbã le era de tine, în ziua nasterii tale. Atunci, Eu am trecut pe lângã tine, te-am vãzut tãvãlitã în sângele tãu, si am zis: „Trãieste chiar si în sângele tãu!” Da, ti-am zis, „Trãieste chiar si în sângele tãu!” (Ezechiel 16:5-6)
Acest pasaj ne vorbeste pe de o parte de poporul Israel, pe cand era rob in Egipt si putin la numar, mambrii sai nu erau formati intr-o natiune. Dar cuvintele textului constituie, de asemenea, o descriere a rasei umane in natura ei pacatoasa. Dumnezeu trece pe langa pacatos si-l vede aruncat afara pierdut si neajutorat. Atunci in maretia Lui divina, Dumnezeu ii spune pacatosului: “Traieste!”
Textul ne invata ca acest copil abandonat era lipsit de puterea de a se ajuta. Un nou nascut este incapabil sa isi gaseasca adapost. Este incapabil sa le vorbeasca celor care trec prin apropiere. Un copil este complet neajutorat. Orice ce se face pentru ajutorarea unui copil trebuie facut de altcineva. Pana cand cineva nu vine sa ajute copilul, el este obligat sa stea neajutorat, expus durerii si atacului.
Natura umana este la fel de slaba si neajutorata ca si copilul descris. Oamenii nu pot face nimic pentru a se restaura ei singuri. Toti oamenii, prin natura lor, sunt morti in greseli si pacate. Cum pot cei ce sunt morti sa se aduca singuri la viata? Numai Dumnezeu poate invia pe cei ce sunt morti in pacat.
Invatatura aceasta este scoasa din Cuvantul lui Dumnezeu. Daca nu esti credincios, esti atat de pierdut incat oricat de disperatai incerca sa te salvezi, nu vei reusi. Situatia este mai rea decat am crede. Datorita naturii tale pacatoase nici macar nu vrei sa fii salvat. Tu il urasti pe Dumnezeu. Numai Duhul Sfant al lui Dumnezeu te poate ajuta sa cunosti adevarul ca il urasti pe Dumnezeu. Dar tu nu iubesti adevarul lui Dumnezeu. Tu iubesti pacatul si nu doresti sa fii mantuit.
Dar imposibilitatea de a ne salva pe noi insine nu poate fi folosita ca o scuza in favoarea comiterii de pacate. Imposibilitatea de a face pacate, face vina noastra si mai mare. Este normal sa pacatuim precum este normal sa curga apa la vale, sau flacara focului sa se ridice in sus. Ca si copilul aruncat in camp, necredinciosii sunt complet neajutorati.
Textul ne mai spune ca pacatosii nu au prieteni: “Ochiul nimanui nu s-a indurat de tine, ca sa iti faca macar unul dintre aceste lucruri”. Ei nu au prieteni care sa-i poata ajuta. Numai Dumnezeu ii poate ajuta. Lacrimile oamenilor nu-l vor curata pe pacatos de pacatele lui. Dorintele puternice ale unei persoane de a fi sfanta n-o pot imbrac in sfintenie. Noi toti suntem fara prieteni, neajutoratisi ruinati. Legea ne condamna. Dreptatea ne ameninta. Unde ne vom putea duce daca Dumnezeu refuza sa ne primeasca?
Textul ne arata foarte clar ca prin natura lor pacatosii sunt expusi, aruncati pe un teren vulnerabil, parasit, friguros in timpul noptii si fierbinte in timpul zilei. Nimeni n-ar putea trece printr-un asemenea loc. Vietuitoarele salbatice cauta prada s-o manance. Prin natura lor pacatoasa oamenii se gasesc in aceasta stare. Numai Dumnezeu cunoaste pericolele la care este expusa o persoana nenascuta din nou.
Pacatosule!! N-ai nici un prieten, dar ai multi dusmani. Dusmanii care vor sa te distruga sunt foarte puternici. N-ai nici puterea si nici vointa de a rezista acestor dusmani. Esti atat de neajutorat precum este un copil in gura unui animal salbatic. Neajutorarea ta se datoreaza pacatului si, de aceea esti o prada usoara pentru cei care vor sa te nimiceasca.
Textul ne mai arata ca copilul se afla intr-o situatie dezgustatoare, destinat pieirii.
* Va urma
romoflorin 