Copilul din Ezechel – Ezechel 16, 4-7a

 

“La nastere, in ziua cant te-ai nascut, buricul nu ti s-a taiat, n-ai fost scaldata in apa, ca sa fi curatita, nici n-ai fost frecata cu sare, si nici n-ai fost infasata in scutece. Ochiul nimanui nu s-a indurat de tine, ca sa iti faca macar unul din aceste lucruri, din mila pentru tine; ci ai fost aruncata pe camp, asa de scarba le era de tine, in ziua nasterii tale. Atunci eu am trecut pa langa tine, te-am vazut tavalita in sangele tau, si am zis: “Traieste chiar in sangele tau! Da, ti-am zis: “Traieste chiar in sangele tau!” Te-am inmultit cu zecile de mii, ca iarba de pe camp. “ (Ezechel 16, 4-7a)

Acest pasaj vorbeste initial de Ierusalim, dar el ilustreaza foarte bine starea omului, a oricarui dintre noi.

La nastere suntem ca un copil nascut si ne ingrijit aruncat in camp. “In pacat m-a zamislit mama mea” spunea David in psalmul 50. Chiar daca lumea aceasta incearca sa ne linisteasca prin psihologie, gestionarea emotionala, etc, in realitate, spiritual vorbind, noi suntem asa de vulnerabili, cum este un copil nou nascut lasat in camp. Toate patimile abea asteapta sa isi faca loc in viata noastra, Biblia spune ca “Lumea zace in cel rau” adica sunt atatea “fiare salbatice” in jur, care pot oricand sa te sfasie (sa iti sfasie caracterul, comportamentul) sa iti ruineze viata. Daca ne uitam in jur cu onestitate exact asta se intamla. Omul este o faptura asa de fragila, pe cat este de valoroasa. Asa de neajutorata, pe cat de mare perspectiva are (de a fi cu Dumneze, suntem dupa chipul Lui). Ce aparare poate sa aibe un copil in camp, ce poate el sa faca acolo? Nu poate sa se spele! Nu poate sa manance! Ce sa mai vorbim sa se apere! El depinde in totul de mama lui. Nu e capabil sa supravietuiasca si se afla in mijlocul unor primejdii de moarte. Asa este omul in lumea asta fara Hristos, ca un copil lasat in camp, prada fiarelor salbatice. Oamenii daca nu sunt adusi la Hristos, daca nu stau sub protectia autoritatii Lui („Toata autoritatea mi-a fost data in cer si pe pamant” spunea Hristos Mat. 28), ei se expun unor primejdii carora nu le pot nicicum face fata. Nu pot face fata pentru ca exista o robie interioara inspre rau, si pentru ca impotriva noastra lupta duhurile rautatii si nu oamenii. Ilustratia este “brilianta” in scriptura.

De aceea spunea si Pavel: “Voi eram morti in greselile si in pacatele voastre’ (Efeseni 2,1), ce poate sa faca un mort pentru sine? Poate el sa se ajute cu ceva? Este minciuna satanei in care oamenii sunt incurajati: “Tu poti, te poti salva singur!”, “Daca te straduiesti suficient de mult vei reusi!” Fals! Vrea sa te infranga , de aceea iti spune asa. Noi nu avem de luptat impotriva carnii si sangelui, incerca Pavel sa ne deschida ochii, ci impotriva duhurilor rautatii, care sunt in locurile ceresti. (Efeseni 6,12) De aceea in fata lor suntem ca un copil aruncat in camp in mijlocul fiarelor salbatice..

Dar Dumnezeu spune ca a trecut pe lanca acest copil, l-a vazut, nimanui nu i se facuse mila de el si i-a spus: “Traieste chiar in sangele tau!”. Ne intrebam de ce i-a vorbit? De ce nu l-a luat in brate?

Dumnezeu a creeat totul prin cuvant. Asa lucreaza Dumnezeu. A spus: “Sa fie lumina!” si a fost “Sa fie niste lulminatori in intinderea cerului” si au aparut stelele gigantice. samd. Cand Dumnezeu vorbeste copilului inseamna ca i-a dat viata. “Traieste!” i-a spus Dumnezeu. Asta poate fi asemanata cu nasterea din nou. Noi eram morti in pacate, dar Dumnezeu ne-a zis: “Traieste!” Si toti cei ce credem in Hristos acum traim, am fost nascuti din nou, cum spune scriptura.

Dar mai este un amanunt. Spune: “Traieste chiar in sangele tau!” Noi astazi traim, dar nu intr-un mediu confortabil. Mediul nu este confortabil nici pe dinafara, nici pe dinauntru. Pe dinafara este lumea, aceiasi lume rea si pervertita, iar pe dinauntru avem firea pamanteasca, natura aceea inclinata spre rau. Suntem in sange, dar traim. In noi Duhul ne da viata si putere, sa nu ne temem de firea pamanteasca, sa nu ne temem de lume, sau demoni. Am fost creati pentru aici si acum sa traim, chiar in sangele nostru. Adica sa nu ne dorim sa iesim din lume, sa nu ne luptam cu starea aceasta. Pavel spunea, este mai bine la Domnul, dar face sa fiu aici, pentru voi. Spunea el. Vedea greul, dar asa a spus Dumnezeu: “Traieste chiar in sangele tau”.

Nu trebuie sa ne mintim singuri ca traim ca in rai, dar exista in noi Duhul lui Dumnezeu care ne-a nascut din nou, viata lui Dumnezeu este in noi prin Iisus Hristos. Pentru ca noi sa putem trai, Hristos a trebuit sa plateasca foarte mult, prin sangel Lui, prin jertfa proprie. Dar noi traim acum, chiar daca suntem inca in inconfort, va fi din ce in ce mai bine, intr-o zi vom fi ca El, vom fi cu El.

Educatia copilului

“Invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze si cand va imbatrani nu se va abate de la ea” Pv.  22, 6

Aici este vorba mai mult de felul cum suntem noi alcatuiti, ceea ce inregistram sau invatam in primii ani din viata, anii copilariei, aceea este educatia noastra de viata. Daca noi suntem invatati calea lui Dumnezeu, nu este asta o garantie ca il vom urma pe Dumnezeu, dar este o garantie ca am fost educati bine si ca am lucrat cu intelepciune. Atunci cand un om nu este adult, responsabili, nu stie sa discearna bine lucrurile, el este vulnerabil, de aceea este important ca in copilarie sa il inveti ceea ce trebuie sa faca, iar la varsta maturitatii sa il lasi singru sa aleaga, indemnandu-l sa urmeze pe Dumnezeu. Cand un copil este lasat de mic liber, sub pretext ca nu poti obliga copilul, tu de fapt il otravesti, pentru ca el este prea mic ca sa discearna ce face, iar tu esti mare si sti ca ii face rau un anumit lucru, vinovat de toata situatia esti tu. Mai tarziu degeaba incerci sa il inveti cum sa traiasca, este prea tarziu, acum el este deja rob comportamentului pe care tu I l-ai permis in mod usuratic, si el isi va folosi capacitatea de adult pentru asi crea conditii prielnice patimii lui. Dumnezeu poate interveni la orice varsta in viata unui om, mai ales in cazuri de nestiinta, insa calea lui este aceasta: “Invata pe copil calea pe care treuie s-o urmeze si cand va imbatrani nu se va abate de la ea”

Competitia cu o inima de copil

Jucam cu baietelul meu de 5 ani “Need for speed 2”. Baietii stiu ce este acesta. Este un jos cu masini. Fac asta pentru relatia mea cu baiatul si pentru dezvoltarea abilitatilor lui. Si i s-au dezvoltat destul cat sa le intreaca pe ale mele. 

Si jucand eu impreuna cu el, eu o masina, el o masina, alaturi de alte 8 am inceput competitia. Si mergeam eu cu viteza gata sa ii intrec pe toti, cand de o data am intrat cu masina intr-un zid si praful s-a ales de mine. Jocul era cat se putea de real, masina mea nu mai era buna si nu mai putea inainta. Acum eu nu sitam ce are de nu vrea sa inainteze. Nu eram atent la baiatul meu, el se dusese inainte cu celelalte 8 masini.

Tot incercand sa pornesc masina din loc, am observat ca am inceput sa merg usor, usor. Am crezut ca isi revine si voi continua cursa, dar eu mergeam constant cu o viteza foarte mica. Ce se intampla de fapt?! Baiatul meu, a vazut ca eu imi accidentasem masina, stia despre ce este vorba, ca nu mai puteam termina cursa, a abandonat cursa, a venit in spatele meu, si ma impingea cu masina lui de la spate, cu gand sa ma ajute sa termin cursa.

Cand am vazut asta, l-am luat in brate si mi-a suras sufletul in mine de bucurie pentru atitudinea lui.

Era doar un joc, dar ideea in sine m-a impresionat mult.

Ce inseamna competitia pentru o inima de copil… Cat de mult ne-am abatut noi adultii de la puritatea si cinstea unui copil.

 

Copilul parasit al lui Ezechel -II-

In cele ce urmeaza vom cauta sa gasim motivele Harului lui Dumnezeu. De ce a avut Dumnezeu mila de niste pacatosi atat de mizerabili?

Unii oamnei sunt generosi numai pentru ca doresc ca altii sa-si formeze o parere buna despre ei. Exista ceva in natura oamenilor care-i face sa gandeasca bine despre ei. Toti acestia simt nevoia ca si alti oameni sa aiba o parere buna despre ei. Dumnezeu, in nici un caz nu simte aceeasi nevoie.

Cateodata unii oameni ii ajuta pe altii numai datorita familiilor lor sau poporului din care se trag. Parintii copilului erau amandoi dintr’o semintie care a fost blestemata de Dumnezeu: el amonit, iar mama hetita.

Unii oameni ii ajuta pe altii numai pentru frumusetea lor. Dar copilul acesta nu avea nici o frumusete.

Se pot gasi lucruri in noi despre care unii oameni sa creada ca sunt bune. Dar nu exista nimic in noi care sa-L poata determina pe Dumnezseu sa gandeasca bine despre noi.

Sunt oameni care cred ca pacatosul este cel care face primul pas in mantuire. Nu este adevarat. Dumnezeu este cel care face intotdeauna primul pas. Oamenii niciodata nu vor putea striga la Dumnezeu sa-i mantuiasca pana cand lucrarea de mantuire n-a inceput in inimile lor. Omul nu vrea mila lui Dumnezeu. El fuge de harul care i se ofera, respinge Evanghelia atunci cand este predicata. Nu va veni la Hristos ca sa primeasca viata. Oamenii isi intorc spatele la Dumnezeu in mod voit. Oamenii sunt manuiti numai cand Dumnezeu, prin mana Sa puternica, ii aduce la Hristos. Harul incepe, continua si termina lucrarea de mantuire in inima unei persoane.

Dumnezeu zice: “Il voi cruta pe tradator; merita sa moara, dar il voi cruta. Voi dovedi ca Eu sunt Imparatul si Dumnezeul milei. “ De ce oare alege Dumnezeu sa crute acest copil? Este un singur raspuns la aceasta intrebare. “Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila; si ma voi indura de oricine-mi va placea sa Ma indur. Asadar, nu atarna nici de cine vrea nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila.” (Rom. 9,20). Cere-i lui Dumnezeu mila, dar aminteste-ti ca nu ai nici un drept la mila Sa. Cere-i lui Dumnezeu mila stiind ca El are tot dreptul sa n-o dea, dupa cum alege. Daca Dumnezeu vrea te poate mantui, sau, daca vrea, te poate nimici. Este nevoie sa iti pleci capul si sa zici: “Dumnezeule, ai mila de mine pacatosul, mantuieste-ma pentru slava Ta, ca mila si suveranitatea Ta sa poata fi clar vazute.”

Mai mult de atat nu putem face. Noi credem ca sursa milei este in Dumnezeu Insusi si de aceea problema noastra trebuie lasata in voia Sa.

* adaptat dupa CH Spurgeon

Copilul parasit al lui Ezechel -I-

„Ochiul nimãnui nu s-a îndurat de tine, ca sã-ti facã mãcar unul din aceste lucruri, din milã pentru tine; ci ai fost aruncatã pe câmp, asa de scârbã le era de tine, în ziua nasterii tale. Atunci, Eu am trecut pe lângã tine, te-am vãzut tãvãlitã în sângele tãu, si am zis: „Trãieste chiar si în sângele tãu!” Da, ti-am zis, „Trãieste chiar si în sângele tãu!” (Ezechiel 16:5-6)

Acest pasaj ne vorbeste pe de o parte de poporul Israel, pe cand era rob in Egipt si putin la numar, mambrii sai nu erau formati intr-o natiune. Dar cuvintele textului constituie, de asemenea, o descriere a rasei umane in natura ei pacatoasa. Dumnezeu trece pe langa pacatos si-l vede aruncat afara pierdut si neajutorat. Atunci in maretia Lui divina, Dumnezeu ii spune pacatosului: “Traieste!”

Textul ne invata ca acest copil abandonat era lipsit de puterea de a se ajuta. Un nou nascut este incapabil sa isi gaseasca adapost. Este incapabil sa le vorbeasca celor care trec prin apropiere. Un copil este complet neajutorat. Orice ce se face pentru ajutorarea unui copil trebuie facut de altcineva. Pana cand cineva nu vine sa ajute copilul, el este obligat sa stea neajutorat, expus durerii si atacului.

Natura umana este la fel de slaba si neajutorata ca si copilul descris. Oamenii nu pot face nimic pentru a se restaura ei singuri. Toti oamenii, prin natura lor, sunt morti in greseli si pacate. Cum pot cei ce sunt morti sa se aduca singuri la viata? Numai Dumnezeu poate invia pe cei ce sunt morti in pacat.

Invatatura aceasta este scoasa din Cuvantul lui Dumnezeu. Daca nu esti credincios, esti atat de pierdut incat oricat de disperatai incerca sa te salvezi, nu vei reusi. Situatia este mai rea decat am crede. Datorita naturii tale pacatoase nici macar nu vrei sa fii salvat. Tu il urasti pe Dumnezeu. Numai Duhul Sfant al lui Dumnezeu te poate ajuta sa cunosti adevarul ca il urasti pe Dumnezeu. Dar tu nu iubesti adevarul lui Dumnezeu. Tu iubesti pacatul si nu doresti sa fii mantuit.

Dar imposibilitatea de a ne salva pe noi insine nu poate fi folosita ca o scuza in favoarea comiterii de pacate. Imposibilitatea de a face pacate, face vina noastra si mai mare. Este normal sa pacatuim precum este normal sa curga apa la vale, sau flacara focului sa se ridice in sus. Ca si copilul aruncat in camp, necredinciosii sunt complet neajutorati.

Textul ne mai spune ca pacatosii nu au prieteni: “Ochiul nimanui nu s-a indurat de tine, ca sa iti faca macar unul dintre aceste lucruri”. Ei nu au prieteni care sa-i poata ajuta. Numai Dumnezeu ii poate ajuta. Lacrimile oamenilor nu-l vor curata pe pacatos de pacatele lui. Dorintele puternice ale unei persoane de a fi sfanta n-o pot imbrac in sfintenie. Noi toti suntem fara prieteni, neajutoratisi ruinati. Legea ne condamna. Dreptatea ne ameninta. Unde ne vom putea duce daca Dumnezeu refuza sa ne primeasca?

Textul ne arata foarte clar ca prin natura lor pacatosii sunt expusi, aruncati pe un teren vulnerabil, parasit, friguros in timpul noptii si fierbinte in timpul zilei. Nimeni n-ar putea trece printr-un asemenea loc. Vietuitoarele salbatice cauta prada s-o manance. Prin natura lor pacatoasa oamenii se gasesc in aceasta stare. Numai Dumnezeu cunoaste pericolele la care este expusa o persoana nenascuta din nou.

Pacatosule!! N-ai nici un prieten, dar ai multi dusmani. Dusmanii care vor sa te distruga sunt foarte puternici. N-ai nici puterea si nici vointa de a rezista acestor dusmani. Esti atat de neajutorat precum este un copil in gura unui animal salbatic. Neajutorarea ta se datoreaza pacatului si, de aceea esti o prada usoara pentru cei care vor sa te nimiceasca.

Textul ne mai arata ca copilul se afla intr-o situatie dezgustatoare, destinat pieirii.

* Va urma