Importanța rugăciunii


Adesea când vorbim despre rugăciune, fugim repede cu gândul la scumpii noștri frați penticostali, Dumnezeu să îi binecuvinteze! Și parcă ne inferiorizăm și spunem că noi nu suntem așa de rugativi cum ar trebuie, cum ne-a cerut Dumnezeu. Și facem de aici un prilej ca să nu mai pornim la drum, la acest drum binecuvântat al rugăciunii. Aici este cred mai degrabă vorba de pricepere pe tărâm spiritual, decat de o predispoziție cultică. Este vorba de hotărârea de a face ceva ce ți-a spus Dumnezeu. Pentru toți aceștia și pentru alții interesați dau mai jos câteva gânduri importante despre această parte importantă din viața noastră și cum pot fi ele implementate în viața noastră orășeană încărcată de care ne plângem cate odată. Iată ce spunea pastorul  Norman Vincent Peale despre acest subiect!

  • Nu poţi însănătoşi un om din punct de vedere fizic până nu-l vindeci sufleteşte.
  • Un faimos psiholog spunea: „Rugăciunea este cea mai mare putere care îi stă la dispoziţie unui individ pentru aşi rezolva problemele personale.
  • Munca susţinută, gândirea pozitivă, corectitudinea, tratamentul corect al oamenilor şi un mod corect de rugăciune dau întotdeauna roade. Continuă lectura „Importanța rugăciunii”

Problemele și inima

Vedem adesea că Dumnezeu spune oamenilor săi să citească și să mediteze la cuvântul Său, că atunci lucrează cu înțelepciune și atunci izbândesc în toate lucrările lor. Și ne întrebăm, de ce este așa de important studiul și rugăciunea, pentru că studiul fără legătura cu Dumnezeu este de puțin folos, pierzi explicațiile Autorului, cum s-ar spune. Un astfel de îndemn avem și aici, dar sunt în multe alte locuri, Psalmi, NT, s.a. Dar îl amintim pe acesta:

”Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8)

De fapt toate problemele noastre sunt, pentru că ele se află în inima noastră, în interiorul nostru. Dacă ai o problemă cu cineva, asta este pentru că în inima ta există un conflict cu acea persoană. Dacă nu ar fi, orice ar încerca el, sau alții să facă, nu ar fi o problemă pentru tine, pentru că tu în inima ta nu ai nimic cu el. Cum spunea Iisus despre Satan, ”el nu are nimic în mine” Ioan 14,30. Continuă lectura „Problemele și inima”

Cum gândim noi

3brain

Științific vorbind noi avem trei creiere. Noi suntem conduși de analiza a trei creiere în noi:

1. Primul este creierul primitiv – reptilian i se mai spune. Acesta este cel care gândește în termeni: ”da” și ”nu”. Exact cum reptilele gândesc să atace un alt animal, atacă și apoi se retrag liniștiti la starea inițială. Exact așa are și omul în el partea aceea a creierului care gândește cu da și nu. Să facă sau să nu facă un lucru.

2. Al doilea este mammalian – sau limbic. Acesta este puțin mai evoluat, pentru că el gândește în nuanțe: mai mult da și mai puțin nu; și da și nu, sau mai mult nu decât da. Este forma incertă de analiză, dar este mai mult decât cel primar, stai, sau fugi.

3. Al treilea este cel uman – neo-cortex. Al treilea creier ne permite să decidem dacă reacționăm sau nu. Este forma superioară de gândire. Continuă lectura „Cum gândim noi”

De ce crăciunul este un prilej de bucurie?


Păcatul este sursa tuturor problemelor noastre: înstrăinarea noastră de Dumnezeu, trăirea în independență de El (de ca și cum ar fi posibil), robia față de patimi și pofte nesăbuite, sclavii propriilor capricii. Diavolul nu ne-a adus fericirea, nu, nu am ajuns nicidecum ca Dumnezeu, așa cum ne-a promis în Eden, am ajuns ca el, întunecați, ascunși, fricoși, pierduți.
Dar acum Fiul lui Dumnezeu s-a născut, ce mai poate face el acum? Cum ne poate ajuta pe noi? El s-a născut pentru cruce, o taină și o nebunie pentru oameni. Dar la cruce poți să îi dai păcatele tale. Despovărează-te, lasă-te vindecat de El. Fă-o cu adevărat, crede, lasă motivele firii și ale lumii, și vei vedea ce bine e să vi la pruncul născut în iesle cu poverile tale.

Credința și dragoste

”Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”.  (Ioan 14:1)

Interesant, aici Domnul nu include nici un om, părinte, prieten în ce privește credința, încrederea noastră. Adesea oamenii se frământă cu imperfecțiunile celor apropiați lor. Noi oamenii, suntem cumsecade, avem dragoste și respect, dar suntem din când în când vizitați de ”nebunie”. Domnul într-un mod tacit ne spune să facem o echipă în trei: El, noi și scriptura. Tot ce adaugi peste, sau este mai puțin de atât, aduce slăbiciune. Prietenul tău cel mai apropiat este cel ce face și el la fel 🙂 Când ai credință în cineva, în Dumnezeu de exemplu, aștepți ceva de la El, când iubești pe cineva, sensul este invers, tu îi dai ceva.

Să nu ne mai frământăm mințile, să iubim pe oameni, să ii respectăm, și să ne punem toată încredem în Dumnezeu, și El nu ne va dezamăgi, nici pe noi, nici pe cei dragi nouă. Asta va aduce pace și stabilitate vieților noastre trecătoare. Nu ne învață așa scripturile?

Lecție de gândire

Ascultam gândirea unei cantarete rock cu privire la mama sa. A fost abandonată de la 6 luni unor rude din motive financiare, când s-a făcut mare se întâlnea cu mama. A fost întrebată dacă nu are resentiment. ”Nu mi-am permis niciodată să o judec pe mama. Ai nevoie de multă putere interioară să faci ce a făcut mama și știu că a făcut-o pentru noi, a pierdut copilăria noastră lângă ea, pentru noi.”

Cum vi se pare gândirea aceasta?

Mă gândesc la ce spunea Domnul: ”fiți înțelepți ca șerpii…”


Dragostea perfecta este ceva rar – intrucat pentru a iubi trebuie sa ai mereu subtilitatea celor foarte intelepti, flexibilitatea copiilor, sensibilitatea artistilor, profunzimea filosofilor, capacitatea de acceptare a sfintilor, toleranta profesorilor si puterea celor cu incredere in sine. – Leo Buscaglia
Este usor sa-I iubesti pe cei aflati departe. Nu este totdeauna usor sa-I iubesti pe cei de langa tine. Adu dragostea in casa ta, pentru ca de-acolo trebuie sa porneasca iubirea fata de ceilalti. – Maica Tereza
Daca promiti ca nu intarzii prea mult, te voi astepta aici toata viata. – Oscar Wilde
Dragostea nu inseamna doar sa ne uitam unul la altul, ci sa ne uitam in aceeasi directie. – Antonie de Saint – ExuperyLasă un comentariu » | Incurajare | Tagged: dragoste | PermalinkPublicat de florin
Furie

“Prietenia este o haina de calitate, care nu se arunca la prima pata, ci se curateste si se foloseste in continuare.”
Calitatea unui om nu consta in a nu face greseli, ci in capacitatea de a ierta si ridica. Problema noastra nu este ca evoluam prea repede, ci ca alunecam prea des, uneori, de aceea ar trebui sa intelegem sensul prieteniei sanatoase.
Insa prietenia nu trebuie sa aibe doar latura aceasta de iertare si acceptare, ci si una de responsabilitate si aceea didactica. Prieteniile astazi se lauda cu sintagma: “eu nu te invat pe tine ce trebuie sa faci!” – “Multumesc! Esti modest, dar as avea nevoie totusi de cineva de la care sa am ce invata.” De aceea este nevoie ca in relatiile noastre sa ne ascutim topoarele reciproc unii altora si sa ne reglam tirul la pusca. Daca un prieten nu poate face asta inseamna ca nu iti e prieten, iar daca tu nu poti accepta asta de la prietenul tau, nici tu nu ii esti prieten.

Gânduri de crăciun

Am intrat în luna sărbătorii Nașterii Domnului Iisus și începem să ne gândim cu bucurie la aceasta sărbătoare, la acest eveniment. Un lucru care mie îmi place mult la această sărbătoare este că oamenii îl văd mai bine pe Dumnezeu în această perioadă, pentru că știu că îngerii au spus: ”Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor”. Dumnezeu nu este costisitor, el nu cere lucruri de la noi. El a venit ca să ne ofere, să ne dea pe Fiul Său. Iar fiul său vine la noi și spune: ”Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Da este adevărat că și Domnul ne cere să venim la El. Dar de ce oare? Ce vrea să facem pentru El? Ce să contruim? Cât timp să îi dăm? El ne cheamă ca să ne dea odihnă. Poate noi ne-am pierdut speranța că vom mai trăi liniștiți, ne-am resemnat. De aceea ne cheamă El. Noi în rătăcirea noastră, am renunțat a ne mai face nouă înșine bine, dar o face El. Ne cheamă El. Dumnezeu a luat inițiativa și l-a trimis la noi.

Creierul uman în timpul rugăciunii

Am primit de curând pe email aceste informații despre rugăciune și efectele ei fizice.
Doctorul Andrew Newberg, directorul de cercetare de la Centrul Myrna Brind pentru Medicină Integrativă din cadrul Spitalului Universitar Thomson Jefferson, a studiat efectul neuroştiinţific al experienţelor religioase şi spirituale de zeci de ani, relatează 
Într-un clip video din seria „Prin gaura de vierme” narată de Morgan Freeman, doctorul Newberg explică faptul că, pentru a studia efectele meditaţiei şi ale rugăciunii asupra creierului,injectează subiecţilor săi un colorant radioactiv inofensiv în timp ce se află într-o stare profundă de rugăciune sau meditaţie.
Colorantul migrează în părţile creierului unde fluxul sanguin este cel mai puternic, adică în partea cea mai activă a creierului.
Imaginea de mai jos compară activitatea creierului în repaus şi în timp ce subiectul (un preot, prezentat în film) este într-o stare de rugăciune profundă.
Image

Maxime

Nici o razbunare nu e mai mare decat uitarea. (Baltasar Gracian)

Singurul lucru mai rau decat sa fii vorbit pe la spate este acela sa fii ignorat total.(Oscar Wilde)
Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta. (Woody Allen)
E bine sa ai putere, dar e si mai bine sa n-ai nevoie de putere. (Gandhi)

Cand apare un om destept pe lume, poti sa-l recunosti dupa faptul ca toti prostii il urasc. (Bisanne de Soleil)

A fi inteligent presupune a folosi si inteligenta altora. (Richard Aladjemoff)
In politica, prostia nu e un handicap. (Napoleon) Continuă lectura „Maxime”

Noi creștinii de astăzi trebuie să fim mai integri, mai morali decât cei din jurul nostru. Nu trebuie să căutăm un țap ispășitor pentru ceea ce nu merge, ci un miel salvator. Trebuie să știm să trecem prin stress si presiunile vieții fără să ne scuzăm sau să scoatem frustrările cu privire la alții. Trebuie să avem cuvânt, bun simt și simțul responsabilității. Sfințenia de fapt in mare parte înseamnă bun simț și responsabilitate.  

Ferice de cei ce plâng

Plânsul este o slăbiciune în opinia generației actuale. Cred că această concluzie sa format de nevoie, pe de o parte, datorită multelor probleme ale generației, nerezolvate, care dacă ar trebui plânse, ar fi copleșitoare. Atunci soluția este: nu este bine să plângi. Bineînțeles că nu este corectă și recunoscută ușor. Pe de altă parte, nu există un punct stabil de sprijin, pe baza căruia să știi că nu te consumi în zadar. În altă ordine de idei este spiritul de mândrie care este promovat în lume, spiritul luciferic. Acesta prinde foarte bine pentru că este în firea noastră după căderea lui Adam, dar și pentru că există anumite considerente raționale. Mândria este ieftină. Pretinzi lucruri mari, cu privire la tine, la un colectiv, familie etc. peste noapte. E simplu și plăcut. Mândria este accesibilă. Oricine poate și are dreptul să pretindă acest lucru. Continuă lectura „Ferice de cei ce plâng”

Despre Halloween

Wikipedia spune despre sărbătoarea Halloween că este o sărbătoare celtică, pe care biserica catolica a încercat să o acopere cu o sărbătoare a tuturor sfinților. Insă de această sărbătoare copii vin și cer dulciuri, sau îi pregătesc o sperietură în caz contrar.

Sărbătoarea aceasta conține elemente horor, morți, strigoi, etc. Interesant că este adoptată așa de repede. Mă întreb care este folosul? Se spune că în noaptea de 31 oct. granița între lumea noastră și cea spirituală se micșorează cumva, și oamenii se îmbracă urât ca să alunge spiritele rele. Asta, chipurile, este o acțiune pozitivă, de apărare a umanității…

Oare? Dar cine spune că în perioada aceasta slăbește granița spirituală? Mă tem să nu fie un siretlic a duhurilor rele spre a le atrage. Cu obiceiurile sperieturilor, mai ales în lumea copiilor, cred că este o mare imfluență rea, spirituală asupra celor mici cât și a celor mari.

Ceea ce este de notat este faptul că aceasta sărbătoare este așa de explicită în cele rele, și totuși este așa de acceptată, și mă întreb de ce așa ușor, mai ales în țările creștine tradiționale (ortodoxe, catolice) sau protestante.

O fotografie interesantă

 

Am văzut fotografie aceasta pe facebook și m-a sensibilizat in mod deosebit. Nu știm cum va fi la venirea Domnului, știm însă că orice ochi îl va vedea. Iar fotografia aceasta se apropie mai mult de această afirmație.

Să ne pregătim să ne întâlnim cu Dumnezeu!