Iisus cand intra in Ierusalim intra direct in casa Tatalui Sau, Templu, si face o curatire, da afara pe schimbatorii de bani, pe vanzatorii de porumbei.
In alta parte se spune in Scriptura ca trupurile noastre sunt templele Duhului Sfant.
Din evenimanteul curatirii templului invatam cateva adevaruri:
1. Templul nu se putea curata singur, cand a intrat Iisus in el, atunci l-a curatit El. Daca este asa, atunci este valabil si pentru trupurile noastre (templele Duhului Sfant). Noi nu ne putem curati pe noi insine, nu ne putem face mai buni, tot ce putem face este sa deschidem usile larg, sa intre Iisus in inima noastra, atunci El ne va curati, cum a facut-o de florii. El este acelasi ieri, azi, si in veci.
2. Iisus nu a trimes pe Petru si Ioan sa curateasca Templul, ci l-a curatit El insusi. El avea autoritatea asta. Cred ca Petru s-ar fi ales cu o bataie serioasa daca ar fi incercat asta. De aici intelegem ca nu trebuie sa mai alergam la ucenicii Domnului: preoti, pastori, lideri spirituali, etc. sa ne curateasca, sa ne ajute. Ei nu au autoritatea necesara si puterea de a te curata, elibera, vindeca, ci doar Hristos are Harul si puterea aceasta. Cel mai bun lucru pe care il pot face ucenicii lui Hristos este sa indrume, sa conduca pe oameni la Iisus.
3. Iisus nu a incercat sa convinga pe schimbatorii de bani sa fie evlaviosi, ci i-a dat pur si simplu afara. Nu trebuie sa fim indulgenti cu pacatul, nu trebuie sa ne asteptam ca Dumnezeu sa ne inteleaga, sa ne menjeze, sa ne mangaie, ci sa ne asteptam cu teama la mustrare si indreptare, eventual sa i-o luam noi inainte pocaindu-ne singuri.
Dumnezeu sa ne ajute sa tragem cat mai multe foloase din Cuvantul Sau!
romoflorin 
AMIN!
bune toate 3
Foarte interesante si adevarate concluzii! Lectia, insa, cred ca ar trebui aplicata si „schimbatorilor de bani” din zilele noastre!
Acum mi-am dat seama: La multi ani, d-le pastor! Sa aveti parte de tot binele de Sus!
soul:
La multi ani d-na medic Florina! 🙂
Acum daca ne dam jos din copac, precum Zacheu, suntem oameni cu aceleasi nevoi si framantari.
Sper sa ne fim de folos reciproc!
O seara buna!
în Marcu 11:15-18
15 Şi au ajuns la Ierusalim. Acolo el a intrat în templu şi a început să-i arunce afară pe cei care vindeau şi cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi băncile celor care vindeau porumbei 16 şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreo unealtă prin templu, 17 ci preda, zicând: „Nu este scris: «Casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate naţiunile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari“. 18 Preoţii principali şi scribii au auzit lucrul acesta şi căutau cum să-l omoare, căci se temeau de el, pentru că toată mulţimea era uluită de învăţătura sa.
şi în ioan 2:13 -17
Paştele iudeilor era aproape şi Isus a urcat la Ierusalim. 14 El i-a găsit în templu pe cei care vindeau vite, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. 15 Atunci a făcut un bici din frânghii şi i-a izgonit din templu pe toţi cei ce aveau oi şi vite, a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi le-a răsturnat mesele. 16 Şi le-a spus celor ce vindeau porumbei: „Luaţi de aici lucrurile acestea! Şi nu mai faceţi din casa Tatălui meu o casă de negoţ!“ 17 Discipolii săi şi-au amintit că este scris: „Zelul pentru casa ta mă va mistui“.
DUPĂ nunta din Cana, Isus s-a înapoiat la Capernaum, un oraş în apropierea Mării Galileii. Discipolii lui erau cu el precum şi mama şi fraţii săi, adică Iacob, Iosif, Simon şi Iuda. Totodată, înainte de a se îndrepta spre Capernaum, poate că s-au oprit la casa lui Isus, în Nazaret, pentru ca să-şi poată împacheta lucrurile de care aveau nevoie.
Dar de ce s-a întors Isus la Capernaum, în loc să-şi continue serviciul sacru în Cana, în Nazaret, sau în altă parte a dealurilor Galileii? În primul rînd, Capernaum era un oraş mai bine situat şi, desigur, mai important. În afară de aceasta, marea majoritate a noilor discipoli ai lui Isus trăiau în Capernaum, sau prin împrejurimi. Isus putea deci să-i instruiască fără ca aceştia să fie nevoiţi să se deplaseze.
În timpul şederii sale la Capernaum, Isus a făcut lucruri extraordinare, despre care el însuşi a vorbit cîteva luni mai tîrziu. Dar nu peste mult timp, Isus şi discipolii săi pornesc din nou la drum. Fiind primăvară, — anul 30 e.n., ei se îndreaptă spre Ierusalim, pentru a sărbători Paştele. În timpul şederii lor la Ierusalim, discipolii lui au cunoscut un aspect al personalităţii lui Isus, aspect pe care probabil că nu-l cunoscuseră pînă atunci.
Conform Legii lui Dumnezeu, israeliţii trebuiau să aducă jertfe de animale. Iată de ce, la Ierusalim, comercianţii vindeau israeliţilor animale şi păsări, lucru foarte bine venit pentru ei. Dar ei practicau acest comerţ, chiar în interiorul templului, furînd poporul prin faptul că pretindeau preţuri foarte mari.
Isus era indignat. El şi-a făcut atunci un bici din funii şi i-a gonit pe comercianţi afară din templu. El a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, azvîrlindu-le pe jos monedele. „Luaţi de aici lucrurile acestea!“ a strigat el vînzătorilor de porumbei. „Încetaţi să mai faceţi din casa Tatălui meu o casă de comerţ!“
Cînd discipolii au văzut toate acestea, şi-au amintit de profeţia care spune referitor la Fiul lui Dumnezeu: „Zelul pentru casa ta mă va devora.“
Întrebări de la cititori
● Cîte sărbători de Paşti au avut loc în timpul serviciului pămîntesc al lui Isus?
Dovada combinată a Evangheliilor este că au avut loc patru celebrări ale Paştelui şi că serviciul ministerial al lui Isus a avut o durată de trei ani şi jumătate.
Nici una dintre Evanghelii nu menţionează în mod special patru sărbători de paşti. De fapt, Evangheliile lui Matei, Marcu şi Luca (numite deseori Evangheliile sinoptice) nu menţionează nici un Paşti cu excepţia celui final, cînd Isus a murit. Este necesar, astfel, ca şi în alte probleme, să combinăm amănuntele oferite de toate dările de seamă ale Evangheliilor.
Ioan 2:13 se referă la un Paşti aproape de începutul serviciului lui Isus. Întrucît el a fost botezat în toamna anului 29 e.n., Paştele din Ioan 2:13 trebuie să fi fost în primăvara anului 30 e.n. Evanghelia lui Ioan mai menţionează un Paşti la Ioan 6:4 precum şi pe ultimul pe care Isus l-a aşteptat înainte de moartea sa. (Ioan 13:1). Dar există motive întemeiate pentru a susţine că a mai fost încă un Paşti care a avut loc între cel menţionat la Ioan 2:13 şi Ioan 6:4. Cum aşa?
După Paştele din anul 30 e.n., Isus a predicat pentru un timp în Iudeea, şi apoi a ajuns în nordul Galileei cu patru luni înainte de seceriş (Ioan 4:35). Deşi Ioan în capitolul patru prezintă numai începutul serviciului de lungă durată al lui Isus în Galileea, totuşi noi citim la Ioan 5:1: „După aceste lucruri a avut loc o sărbătoare a iudeilor şi Isus s-a dus la Ierusalim“. Ce sărbătoare era aceasta?
Ca un ajutor pentru a determina ce sărbătoare era aceasta putem nota că toate Evangheliile relatează despre minunea lui Isus cînd a hrănit 5 000 de persoane în Betsaida (Matei 14:13–21; Marcu 6:32–44; Luca 9:10–17; Ioan 6:1–15). Atît referinţa din Ioan 6:4 despre apropierea unui Paşti cît şi menţiunea lui Marcu despre iarba care era verde, arată că această minune s-a petrecut în timpul primăverii. Dar relatările lui Matei, Marcu şi Luca plasează această minune la mijlocul activităţii lui Isus în Galileea, la a treia sa călătorie în regiune. Evanghelia sinoptică relatează prea multe evenimente pentru ca toate să se fi petrecut în mai puţin de un an, între începutul serviciului din Galileea şi Paştele de la Ioan 6:4.
Într-un articol intitulat „Aspecte cronologice ale vieţii lui Cristos“, Harold W. Hoehner scrie: „Adăugarea unui an între Paştele de la Ioan 2:13 şi acela de la Ioan 6:4 ridică probleme, datorită faptului că Ioan nu vorbeşte de încă o sărbătoare de Paşti. Însă acest argument se bazează pe o omisiune; dar (să se observe) că Ioan nu menţionează toate sărbătorile, cum ar fi, de pildă, sărbătoarea Zilei a cincizecea. Relatările sinoptice pretind un an suplimentar între Paştele de la Ioan 2:3 şi Ioan 6:4“. — Articol publicat în Bibliotheca Sacra, volumul 131, aprilie-iunie 1974, paginile 147–162.
Aşadar, dacă sărbătoarea menţionată în Ioan 5:1 era un Paşti, ar fi fost timp pentru desfăşurarea acelor evenimente. În plus, unele manuscrise redau pe Ioan 5:1 cu „sărbătoarea (adică articulat hotărît, n.n.) ceea ce ar putea să însemne Paştele, iar Paştele era o sărbătoare pentru care se pretindea iudeilor, prin legea mozaică să meargă la Ierusalim, aşa cum spune Ioan 5:1 că a făcut Isus.
Aceasta deci arată că ministeriatul pămîntesc al lui Isus a cuprins nu trei ci patru sărbători de Paşti. Cu privire la diferitele teorii despre durata serviciului lui Isus, Harold W. Hoehner adaugă: „Cei trei ani de serviciu ministerial al lui Isus, de la primul Paşti pînă la Paştele patimilor, reprezintă cea mai viabilă opţiune. Desigur, întrucît botezul lui Isus şi serviciul său public au precedat primul Paşti, durata totală a serviciului său trebuie să fi fost de trei ani şi jumătate“. Iar aceasta este exact durata indicată de profeţia lui Daniel despre cele „şaptezeci de săptămîni“ de ani. — Dan. 9:24–27.
Cu privire la ultima ‘săptămînă de ani’, Daniel a scris. „El (Cîrmuitorul, Mesia) trebuie să ţină convenţia în vigoare pentru mulţi (iudei circumcişi si prozeliţi) pentru o săptămînă (de şapte ani); iar la jumătatea săptămînii (după trei ani şi jumătate) el va face să înceteze jertfa şi ofranda (prin moartea sa care împlinea Legea)“ (Daniel 9:27). Aşadar, Isus a fost botezat şi uns cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu ca Mesia în anul 29 e.n. El al murit în primăvara anului 33 e.n. după un serviciu de trei ani şi jumătate.
● La ce se referea apostolul Pavel cînd a scris că existenţa sectelor printre corinteni, avea să-i dea la iveală pe cei aprobaţi?
Pe baza unui raport primit de la alţii, apostolul Pavel, a scris: „Cînd vă adunaţi la un loc într-o adunare, aud că există dezbinări printre voi; şi într-o anumită măsură cred. Căci trebuie să existe şi secte între voi, ca să poată ieşi la iveală totodată şi cei aprobaţi“. — 1 Corinteni 11:18, 19.
Apostolul a recunoscut că rapoartele nu dau întotdeauna un tablou sau o imagine completă asupra situaţiei reale. Însă, datorită faptului că el cunoştea personal adunarea din Corint, el ştia că informaţiile care i-au fost transmise conţineau elemente de adevăr. Iată de ce a putut el să spună: „Într-o anumită măsură cred“. El a tras concluzia că trebuie să fie existat partide sau secte printre corinteni. Însă chiar existenţa acestor partide avea să arate cine erau cei aprobaţi din punctul de vedere al lui Dumnezeu.
Cînd apar partide se întîmplă adeseori ca unii indivizi să se străduiască să-şi constituie un grup de continuatori. Spiritul lor de nemulţumire şi dorinţa lor de proeminenţă sau de recunoaştere vor ieşi curînd la iveală. Dar cei care sînt servi aprobaţi ai Celui Preaînalt continuă să-i ajute cu smerenie pe fraţii lor de credinţă. Prin vorbirea şi prin acţiunile lor ei dovedesc că sînt convinşi că de fapt Capul adunării creştine este Domnul Isus Cristos. Ei nu se vor identifica cu grupările care înalţă în slăvi pe oameni imperfecţi, nici nu vor căuta să-şi cîştige aplauzele oamenilor.
Cei care sînt într-adevăr servi aprobaţi ai lui Dumnezeu evită să-şi aducă vreo contribuţie la formarea de partide sau să aibă vreun amestec în ele. De asemenea, atunci cînd apar secte, asemenea persoane aprobate fac tot ce pot pentru a promova unitatea şi dragostea. Da, cei ce iubesc adevărul vor ieşi în evidenţă prin respingerea spiritului de partide şi prin efortul de a continua să-i ajute pe alţii să aprecieze nevoia de unitate sub conducerea lui Isus Cristos în poziţie de cap. În felul acesta sectele şi dezbinările vor servi într-adevăr pentru a-i identifica pe cei care sînt adevăraţi credincioşi, persoane cu motive curate.
Cîte sărbători de Paşti au avut loc în timpul serviciului pămîntesc al lui Isus?
Dovada combinată a Evangheliilor este că au avut loc patru celebrări ale Paştelui şi că serviciul ministerial al lui Isus a avut o durată de trei ani şi jumătate.
Nici una dintre Evanghelii nu menţionează în mod special patru sărbători de paşti. De fapt, Evangheliile lui Matei, Marcu şi Luca (numite deseori Evangheliile sinoptice) nu menţionează nici un Paşti cu excepţia celui final, cînd Isus a murit. Este necesar, astfel, ca şi în alte probleme, să combinăm amănuntele oferite de toate dările de seamă ale Evangheliilor.
Ioan 2:13 se referă la un Paşti aproape de începutul serviciului lui Isus. Întrucît el a fost botezat în toamna anului 29 e.n., Paştele din Ioan 2:13 trebuie să fi fost în primăvara anului 30 e.n. Evanghelia lui Ioan mai menţionează un Paşti la Ioan 6:4 precum şi pe ultimul pe care Isus l-a aşteptat înainte de moartea sa. (Ioan 13:1). Dar există motive întemeiate pentru a susţine că a mai fost încă un Paşti care a avut loc între cel menţionat la Ioan 2:13 şi Ioan 6:4. Cum aşa?
După Paştele din anul 30 e.n., Isus a predicat pentru un timp în Iudeea, şi apoi a ajuns în nordul Galileei cu patru luni înainte de seceriş (Ioan 4:35). Deşi Ioan în capitolul patru prezintă numai începutul serviciului de lungă durată al lui Isus în Galileea, totuşi noi citim la Ioan 5:1: „După aceste lucruri a avut loc o sărbătoare a iudeilor şi Isus s-a dus la Ierusalim“. Ce sărbătoare era aceasta?
Ca un ajutor pentru a determina ce sărbătoare era aceasta putem nota că toate Evangheliile relatează despre minunea lui Isus cînd a hrănit 5 000 de persoane în Betsaida (Matei 14:13–21; Marcu 6:32–44; Luca 9:10–17; Ioan 6:1–15). Atît referinţa din Ioan 6:4 despre apropierea unui Paşti cît şi menţiunea lui Marcu despre iarba care era verde, arată că această minune s-a petrecut în timpul primăverii. Dar relatările lui Matei, Marcu şi Luca plasează această minune la mijlocul activităţii lui Isus în Galileea, la a treia sa călătorie în regiune. Evanghelia sinoptică relatează prea multe evenimente pentru ca toate să se fi petrecut în mai puţin de un an, între începutul serviciului din Galileea şi Paştele de la Ioan 6:4.
Într-un articol intitulat „Aspecte cronologice ale vieţii lui Cristos“, Harold W. Hoehner scrie: „Adăugarea unui an între Paştele de la Ioan 2:13 şi acela de la Ioan 6:4 ridică probleme, datorită faptului că Ioan nu vorbeşte de încă o sărbătoare de Paşti. Însă acest argument se bazează pe o omisiune; dar (să se observe) că Ioan nu menţionează toate sărbătorile, cum ar fi, de pildă, sărbătoarea Zilei a cincizecea. Relatările sinoptice pretind un an suplimentar între Paştele de la Ioan 2:3 şi Ioan 6:4“. — Articol publicat în Bibliotheca Sacra, volumul 131, aprilie-iunie 1974, paginile 147–162.
Aşadar, dacă sărbătoarea menţionată în Ioan 5:1 era un Paşti, ar fi fost timp pentru desfăşurarea acelor evenimente. În plus, unele manuscrise redau pe Ioan 5:1 cu „sărbătoarea (adică articulat hotărît, n.n.) ceea ce ar putea să însemne Paştele, iar Paştele era o sărbătoare pentru care se pretindea iudeilor, prin legea mozaică să meargă la Ierusalim, aşa cum spune Ioan 5:1 că a făcut Isus.
Aceasta deci arată că ministeriatul pămîntesc al lui Isus a cuprins nu trei ci patru sărbători de Paşti. Cu privire la diferitele teorii despre durata serviciului lui Isus, Harold W. Hoehner adaugă: „Cei trei ani de serviciu ministerial al lui Isus, de la primul Paşti pînă la Paştele patimilor, reprezintă cea mai viabilă opţiune. Desigur, întrucît botezul lui Isus şi serviciul său public au precedat primul Paşti, durata totală a serviciului său trebuie să fi fost de trei ani şi jumătate“. Iar aceasta este exact durata indicată de profeţia lui Daniel despre cele „şaptezeci de săptămîni“ de ani. — Dan. 9:24–27.
Cu privire la ultima ‘săptămînă de ani’, Daniel a scris. „El (Cîrmuitorul, Mesia) trebuie să ţină convenţia în vigoare pentru mulţi (iudei circumcişi si prozeliţi) pentru o săptămînă (de şapte ani); iar la jumătatea săptămînii (după trei ani şi jumătate) el va face să înceteze jertfa şi ofranda (prin moartea sa care împlinea Legea)“ (Daniel 9:27). Aşadar, Isus a fost botezat şi uns cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu ca Mesia în anul 29 e.n. El al murit în primăvara anului 33 e.n. după un serviciu de trei ani şi jumătate.