Mergem la scoala, incercam sa invatam, sa fim constiinciosi, dar cand vedem ca altii nu invata, copiaza si pana la urma tot trec clasa. Incet, incet, invatam si noi sa nu mai fim asa de seriosi, perseverenti, pentru ca tot vom trecem scoala pana la urma.

La liceu facem asemenea, invatam si ne straduim doar daca suntem pasionati de o materie. Asta este atmosfera, daca faci altfel, esti privit ciudat.

Problema este ca asa invatam sa facem si in familie, si la servici, si cu Dumnezeu, fara sa ne dam seama ca la Dumnezeu daca facem ca la scoala, la final nu trecem “clasa”. Pocainta trebuie sa fie reala, adevarata, 100%. La fel si credinta. La Dumnezseu nu merge cu jumatati de masura, nici cu 99%. Intoarcerea la Dumnezeu tocmai asta inseamna, intoarcerea de la mentalitatea corupta a lumii. “Ma veti cauta si ma veti gasi daca ma veti cata cu toata inima” (Ieremia 29,13) Oamenii nu sunt foarte rai, dar sunt corupti. “Merge si fara mine” , “Merge si asa”, “O sa ma descurc eu”, “Vad eu ce fac” si prin asta isi scuza propriul pacat, lipsa de credinciosie, respect.

Cred ca in asta consta spiritul lumesc si firea pacatoasa din noi. Alte amanunte pot arata bine, nu conteaza (vocabularul, imbracamitea, talentul de a canta, de a vorbi bine, etc). Cele mai importante lucruri sunt: Dreptatea, mila, credinciosia. Iisus pune o intrebare: “Cine este robul credincios si intelept?”… “Il va pune peste toata averea lui”.

Se poate schimba mentalitatea? Cum se poate face?

In biblie se spune ca “Duhul Sfant se lupta in noi” Gen. 6,3 “Duhul Meu nu va ramanea pururea in voi” (sensul este: nu se va lupta pururea). Asta era decizia lui Dumnezeu datorita pacatelor oamneilor. Insa prin Hristos, acel Duh va veni si isi va relua lupta in noi insine, pentru a ne aduce in voia lui Dumnezeu, asemanandu-ne tot mai mult cu Fiul Sau Iisus Hristos.

Sunt oameni care cred literal asa cum spune Scriptura ca Duhul se lupta in ei, si se roaga pentru asta, si interesant este ca efectele sunt pe masura.

Altii, mai sobri (nu neaparat in sens bun), spun: Duhul Sfant este in noi de cand credem in Iisus (si asa este). Deci toti avem Duhul si nu trebuie sa mai ne luptam in vre’un fel.

Nu stiu daca oamenii realizeaza, insa cand spun asa, ei muta actiunea de pe umenii Duhului si o pun pe umerii omului, sau nu o mai pun nicaieri. Pentru ca devin pasivi si se incred zadarnic in teorii.

Cred ca este nevoie sa credem aceste amanunte, pentru ca ele fac sens in mintea si in sufletul nostru. Cand te gandesti la cine se lupta in tine, nu e tot una sa il vezi pe Dumnezeu acolo, sau sa te vezi pe tine. Rezultatul este tot atat de diferit. Si nu este nimic irational aici.

Credinta in Dumnezeu fara credinta in actiunea lui Dumnezeu, este o credinta neputincioasa, pentru ca il lasa tot pe bietul om sa traga, e ca in timpul Vechilui Testamnet: sa nu faci, sa nu faci, sa faci, sa faci, etc.

Trebuie sa credem ca El va lucra in noi, si asta se va vedea clar in comportamentul, viata noastra. (daca tu spui: cred asa! Dar nu se vede nici un efect, ori nu crezi cu adevarat, ori mintea ta e superficiala si nu aprofundeaza cu seriozitate ceea ce spui)

Cand cineva citeste Bibla cu seriozitae, el intalneste versetul: “nu oricine imi zice Doamne, Doamne va mosteni imparatia lui Dumenzeu, ci cel ce face voia Tatalui “ Atunci el vine la biserica, se implica in activitati spirituale, (nu odar in cele financiare), spune ca nu poate sa spuna simplu ca el crede, ci trebuie sa faca ceva ce ii place lui Dumnezeu. Citeste ca trebuie sa ne rugam si uneori sa postim ca unele duhuri rele nu ies decat cu post si rugaciune, si astfel se roaga, posteste, cauta fata lui Dumnezeu dupa Cuvant, nu dupa obiceiurile oamneilor, sau voia lor.

Insa cand cineva nu citeste biblia cu seriozitate, el se preocupa tot timpul cu treburile vietii, servici, bani, planuri de viitor, si cand se gandeste la biserica, el spune: “Oh pastorul ne spune mereu sa mergem mereu la biserca si la rugaciune si duminica de doua ori. Nu se poate sunt asa de obosit.” (de fapt este obosit de Dumnezeu, nu si de treburile lui lumesti). “Astazi era zi de post si rugaciune! Oh am si uitat, este mult, nu pot sa fac asta”. Etc.

Cand cineva se apropie cu seriozitate de Dumnezeu el singur este motivat sa il urmeze, singur citeste si stie ce trebuie sa faca pentru Dumnezeu, el nu asteapta sa ii spuna pastorul, sau alti frati, afla singur din Cuvant.

Cand insa cineva este incurcat cu treburile vietii, este prins de ingrijorari, placerile lumii, si mandria vietii (a fi in pas cu lumea), acela se plange si priveste totul la nivel uman, el vede pastori, culte religioase, comitete, etc. Nu il vede pe Dumnezeu, nu vede adevarul obiectiv in care oamul trebuie sa il urmeze pe Dumnezeu pentru a fi eliberat de propriile patimi si asi imbunatatii viata. El este absent de toate acestea, se plange si acuza.

Daca am lua si noi o pauza sa reflectam putin la aceste lucruri, si sa iesim din jocul acesta, eu ma prefac ca cred, altul se preface ca slujeste, si unul si altul sunt frustrati.

Dea Dumnezeu ca in viata noastra sa nu fie asa!

Nu obijnuiesc sa scriu avertismente de genul acesta, dar am primit de la cineva care mi’a inspirat seriozitate. Cititi si voi:

ATENTIE

Important!!!

informatia vine de la Microsoft si Norton.

Daca primiti un e-mail cu o prezentare de Power Point aparent inofensiva
intitulata

Viata este frumoasa.pps’

Nu deschide acest fisier de nici un fel ci sterge-l imediat.

Daca-l deschideti va aparea acest mesaj:

”Acum este prea tirziu, viata ta nu mai este frumoasa”

Imediat vei pierde tot ce ai in calculator,iar persoana care ti-l
trimite va avea acces la numele tau,e-mailul tau si la parola ta.

Este vorba despre un virus nou care a inceput sa circule

Trebuie sa facem tot posibilul sa-l oprim!!!

Programele Antivirus nu sunt apte sa-l distruga.

Virusul a fost creat de un haker care se autonumeste ”stapinul
vietii” .El vrea sa distruga calculatoarele particulare si este camuflat cu o extensie .pps.

Una din framantarile romanilor este aceea de a fi talentat intr’o directie, si de a nu putea practica, sau exersa acel talent, datorita conditiilor vitrege de viata.

Ce ar trebui facut in acest caz? Eu sunt de parere ca ar trebui sacrificat cel din urma acel talent. Probabil ca obligatiile vietii, familia, educatia sunt lucrurile care ar trebui lasate inaintea acelei placeri, pasiuni. In rest probabil ca  ar trebui sa ne dedicam acelui lucru, in sens pozitiv, constructiv, cu voia lui Dumnezeu.

Nu ar trebui sa permitem ca acele lucruri care n’i le dorim sa le facem, sa nu le facem. Nu cred ca sunt argumente solide in privinta asta. Doar asa putem pune toata inima in ceea ce facem, altfel ne luptam sa supravietuim si ne facem datoria, dar asta nu este totul in viata.

Statisticile spun ca un om influenteaza intr’o viata in medie 10.000 de oamnei.

Cand am vazut statistica asta, mi-am dat seama ca subestimam impactul unui om intr’o viata.

Eu cred ca ceea ce poate imbunatati efectul tau asupra celorlalti este:

1. sa fii tu insuti

2. sa faci ceea ce faci din toata inima

3. sa nu ocolesti slabiciunile tale, ci sa le infrunti, sau sa razi de ele. (fara sa fiu prea spiritual, dar aici credinta in Dumnezeu conteaza)

De la Violeta Shalom

David se incredea din Numele lui Dumnezeu.
David spune: in Psalmi 23:2 „El mã paste în pãssuni verzi, si mã duce la ape de odihnã; îmi învioreazã sufletul, si mã povãtuieste pe cãrãri drepte, din pricina Numelui Sãu.”
David nu se incredea in faptele lui bune, conform careia Dumnezeu o sa il rasplateasca. Dimpotriva alte ori spune: „intoarceti privirea de la pacatele mele” (Ps. 51, 9)
Moise atunci cand Dumnezeu vroia sa nimiceasca tot Israelul si sa faca din Moise un neam mare, el i-a spus: „Doamne ce vor zice egiptenii, ca nu ai fost in stare sa sa ii duci in tara promisa” Si Dumneezeu s-a intors din mania lui. Intelegem ca prin Duhul Sfant a spus Moise asa. Pentru ca Dumnezeu din pricina Numelui Sau se poarta bine cu noi si ne pastreaza, pentru ca El tine la Numele lui, la slava Numelui sau.
Trebuie sa credem ca pentru Numele Lui ne va calauzi si pe noi pe carari drepte si ne va inviora sufletul. Nu exista alt motiv, Dumnezeu nu este dator cu nimic fata de noi, dimpotriva noi suntem datori vanduti Lui. Noi nu avem nimic in noi care sa il determine pe Dumnezeu sa se indure de noi. Nici macar ulterior nu putem spune ca Dumnezeu va avea vre-un profit de la noi, pentru ca totul facem prin si datorita Duhului Sau si a Fiului Sau.

Sa ne incredem in ceea ce trebuie, sa nu ne punem nadejdea desarta in noi insine, sau in vre’un merit, izvorat din fapte bune, sau ritualuri practicate. Cine crede in Hristos, inseamna ca Dumnezeu a inceput o lucrare in El si o va duce la bun sfarsit. Trebuie sa credem si sa stim ca pentru Numele Lui o va face, si o va face in mod extraordinar, dumnezeieste, nu oricum.

Astazi ascultam muzica clasica, asa cum fac eu adesea cand lucrez, si vine Stefan (baiatul meu de 6 ani) si imi spune: “Tata, eu sunt trist din cauza melodiei pe care o asculti tu! Ea ma face sa fiu trist!” De ce tata? Am intrebat eu. “Este ca si cum un om foarte puternic a murit, asa este muzica asta!”

In momentele acelea ascultam o melodie de Beethoven, una mai trista. Trebuie sa fiu realist, nu stiu sigur daca era chiar piesa despre care stiu o istorisire foarte interesanta. Dar perceptia copiilor este uimitoare. Iata istorisirea compozitiei piesei “sonata luni”:

****

Beethoven traia una din acele zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui print din Germania, care era ca un tata pentru el… Tanarul compozitor suferea din cauza unei mari lipse de afectivitate. Tatal sau era alcoolic si il abuza fizic. Asta a fost si cauza pentru care el a murit pe strada … Mama sa murise foarte tanara. Fratele sau nu-l ajutase niciodata cu nimic, si, peste toate astea, boala lui s-a agravat. Simptomele de surzenie au inceput sa-l deranjeze, provocandu-i nervozitate si iritare…

Beethoven putea sa mai auda numai folosind un fel de trombon acustic. El purta intotdeauna la el o hartie sau un caiet, pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si, in acest fel, sa poata comunica, dar nu toti oamenii aveau rabdare sa faca asta, si nici pentru a li se citi pe buze ce spuneau… Vazand ca nimeni nu-l intelegea si nici nu-l ajuta, Bethoven se retrase si se izola. Din aceasta cauza si-a castigat renumele de mizantrop. Din toate aceste motive compozitorul cazu intr-o depresie profunda. Si-a scris un testament in care spunea ca se va sinucide…

Dar cum nici un fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, el primi ajutor spiritual, prin intermediul unei fetite oarbe care traia in aceeasi pensiune modesta in care se mutase si Beethoven, si care ii spuse aproape tipand: “Eu as da orice pentru a putea vedea o noapte cu luna!” Cand a auzit-o, Beethoven s-a emotionat pana la lacrimi. In fond si la urma urmei, el putea sa vada! El putea sa-si exprime arta prin compozitiile sale…

Pofta de viata i-a revenit si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: “Sonata Lunii” In tema ei, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai lui sau ai altora, care duceau sicriul printului, protectorul lui… Privind cerul argintat de luna si aducandu-si aminte de fetita oarba, ca si cand s-ar intreba de ce a trebuit sa moara un om atat de iubit, el se adanceste intr-un moment de profunda meditatie transcendentala…

Anumite studii muzicale spun ca cele trei note muzicale care se repeta cu insistenta in tema principala a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvintelor “de ce”?, sau ale altui cuvant sinonim din limba germana…

Multi ani dupa ce si-a infrant suferinta, a aparut incomparabila Oda a Bucuriei, a noua simfonie care incununeaza munca acestui compozitor, deja complet surd. Oda Bucuriei exprima recunostinta sa fata de viata si fata de Dumnezeu pentru ca nu s-a sinucis… Si toate acestea multumita acelei fetite oarbe care i-a insuflat dorinta de a exprima, prin note muzicale, o noapte cu luna.

Depasind ispita de a dilua crestinismul, cele mai importante lucruri si fara de care nu se poate trai o viata dupa placul lui Dumnezeu sunt:

– lepadarea de sine (esenta crestinismului)
– increderea, siguranta (spiritul crestinismului)
– cumpatare (idealul crestinismului)
– slujirea (practica crestina)

Gasesc in acest material o ilustratia buna pentru Dumnezeu si cat ar face El pentru noi atunci cand ne intoarce privirile spre El.

Aceasta cursa a fost grea si pentru fiul care a trebuit sa indure asperitatile traseului, insa victoria asa se obtine, printr’o dragoste si unitate puternica intre Tatal si fiu.

Esenta invierii sta in puterea supranatuala a lui Dumnezeu.

Esenta vietii noastre noi sta tot in puterea supranaturala a lui Dumnezeu. Nu in noi, sau mintea omeneasca. Nu e vorba de ce putem face noi. Ce puteau face ucenicii pentru invierea lui Hristos? Tot atat putem face si noi pentru viata noastra cea noua. Dar daca credem in puterea supranaturala a lui Dumnezeu, o vom experimenta in viata noastra.

Aud si vad adesea oameni plictisiti, care au o stare, ca le vine sa se urce pe pereti. Incepand de la adolescenti si terminand cu cei mai in varsta. De unde vine starea aceasta? Ce o provoaca? Oamenii tind sa arunce responsabilitatea undeva in exteriorul lor, si incep sa se planga de ce este in jurul lor, de oameni, scoala, servicii, biserica, etc. Dar ap. Pavel spune: „stiu bine ca nimic bun nu locuieste in mine”. Asta inseamna ca starea aceea de gliciune, de seceta interioara, de plictiseala si lehamite, nu vine din exterior, ca si cum ceva in afara mea nu ar fi in ordine, ci vine de coruptia noastra interioara, din faptul ca natura noastra este decazuta. Partea mai trista este ca oamenii datorita acestei stari nu vin la Dumnezeu, ci din contra ei spun ca tocmai Dumnezeu ii plictiseste, ii irita. Nu stiu daca sesizati cat este de vicleata firea pamanteasca, mai intai ea aduce goliciunea care amaraste sufltul oricarui tanar, sau om de orice varsta, si apoi cand ajungi in fata Celui ce ar putea sa iti dea bucurie si desfatare pentru inima ta, arunca asupra Lui responsabilitatea plictiselii si a vinei ca ii amplifica de fapt apatia. Acuzandu-L pe El si randuielile Lui, se eschiveaza de vina si starea nenorocita in care se afla ea, firea pamanteasca, reusind sa se ascunda cu succes. Astfel rezolvarea situatiei este amanata la infinit. Ar trebui sa venim la Dumnezeu cu goliciunea noastra, nu avem ce oferi lui Dumnezeu decat goliciune si nimicnicie, pacatele noastre. Dumnezeu stie asta si nu ne judeca, nici nu se plange de noi, ci astepta ca noua sa ni se deschida ochii si sa vedem. Goliciunea din noi, vorbeste de starea sufletelor noastre. Este drept ca lumea este decazuta, dar faptul ca sunt oameni fericiti cu Dumnezeul lor, dovedeste ca cei ce nu sunt fericiti, este datorita lor si nu altora.
Avem nevoie de Dumnezeu!

„mãcar cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos” Efeseni 2,5

Psalmi 11:1 La Domnul gãsesc scãpare! Cum puteti sã-mi spuneti: „Fugi în muntii vostri, ca o pasãre?”

2 Cãci iatã cã cei rãi încordeazã arcul, îsi potrivesc sãgeata pe coardã, ca sã tragã pe ascuns celor cu inima curatã.

3 si când se surpã temeliile, ce ar putea sã mai facã cel neprihãnit?

4 Domnul este în Templul Lui cel Sfânt,

Domnul este in Templul lui cel sfant. Vedeti unde face trimitere Psalmistul? La Templul lui Dumnezeu, la casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu nu are valoare, de aceea a si fost demolata, distrusa adesea in istorie, insa Dumnezeu este Cel care ii da valoare, si Numele Lui.

Nu putem spune, „Dumnezeu este peste tot!”, ca daca spui asta, iei in desert Numele lui Dumneze care este in Casa lui Dumnezeu, oamenii zic asta din lene, confort, sau fatarnicie. Este adevarat ca El este atotprezent, dar pentru inchinare El a randuit un loc special. In momente de criza poti striga de oriunde, insa este altceva acest lucru.

Tu te duci la casa lui Dumnezeu ca sa te intalnesti cu Dumnezeu nu cu oamenii.

Nu poti sa spui: „nu ma duc la biserica, pentru ca nu sunt sfinti oamenii aceia!” Si Ana cand s-a dus la casa lui Dumnezeu sa se roage, vedem ca Eli nu era un preot dupa inima lui Dumnezeu si era chiar nelegiuit, ca sa nu mai spun de fii lui: Hofni si Fineas, care erau asa de pacatosi, ca daca mergeai la templu precum Ana, riscai sa ti se ia cu forta darul pentru jertfa, sau mai rau sa fi necinstita. Cu toate astea vedem ca Ana sa dus la templu, nu s-a uitat la oameni, la preoti, chiar daca aceta a judecat’o pe nedrept spunand ca este beata, ea a vorbit cu Dumnezeu si Dumnezeu i-a raspuns in mod formidabil.

Domnul este in Templul Lui cel sfant!