In ce te increzi tu?

David se incredea din Numele lui Dumnezeu.
David spune: in Psalmi 23:2 „El mã paste în pãssuni verzi, si mã duce la ape de odihnã; îmi învioreazã sufletul, si mã povãtuieste pe cãrãri drepte, din pricina Numelui Sãu.”
David nu se incredea in faptele lui bune, conform careia Dumnezeu o sa il rasplateasca. Dimpotriva alte ori spune: „intoarceti privirea de la pacatele mele” (Ps. 51, 9)
Moise atunci cand Dumnezeu vroia sa nimiceasca tot Israelul si sa faca din Moise un neam mare, el i-a spus: „Doamne ce vor zice egiptenii, ca nu ai fost in stare sa sa ii duci in tara promisa” Si Dumneezeu s-a intors din mania lui. Intelegem ca prin Duhul Sfant a spus Moise asa. Pentru ca Dumnezeu din pricina Numelui Sau se poarta bine cu noi si ne pastreaza, pentru ca El tine la Numele lui, la slava Numelui sau.
Trebuie sa credem ca pentru Numele Lui ne va calauzi si pe noi pe carari drepte si ne va inviora sufletul. Nu exista alt motiv, Dumnezeu nu este dator cu nimic fata de noi, dimpotriva noi suntem datori vanduti Lui. Noi nu avem nimic in noi care sa il determine pe Dumnezeu sa se indure de noi. Nici macar ulterior nu putem spune ca Dumnezeu va avea vre-un profit de la noi, pentru ca totul facem prin si datorita Duhului Sau si a Fiului Sau.

Sa ne incredem in ceea ce trebuie, sa nu ne punem nadejdea desarta in noi insine, sau in vre’un merit, izvorat din fapte bune, sau ritualuri practicate. Cine crede in Hristos, inseamna ca Dumnezeu a inceput o lucrare in El si o va duce la bun sfarsit. Trebuie sa credem si sa stim ca pentru Numele Lui o va face, si o va face in mod extraordinar, dumnezeieste, nu oricum.

Perceptia copiilor asupra muzicii

Astazi ascultam muzica clasica, asa cum fac eu adesea cand lucrez, si vine Stefan (baiatul meu de 6 ani) si imi spune: “Tata, eu sunt trist din cauza melodiei pe care o asculti tu! Ea ma face sa fiu trist!” De ce tata? Am intrebat eu. “Este ca si cum un om foarte puternic a murit, asa este muzica asta!”

In momentele acelea ascultam o melodie de Beethoven, una mai trista. Trebuie sa fiu realist, nu stiu sigur daca era chiar piesa despre care stiu o istorisire foarte interesanta. Dar perceptia copiilor este uimitoare. Iata istorisirea compozitiei piesei “sonata luni”:

****

Beethoven traia una din acele zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui print din Germania, care era ca un tata pentru el… Tanarul compozitor suferea din cauza unei mari lipse de afectivitate. Tatal sau era alcoolic si il abuza fizic. Asta a fost si cauza pentru care el a murit pe strada … Mama sa murise foarte tanara. Fratele sau nu-l ajutase niciodata cu nimic, si, peste toate astea, boala lui s-a agravat. Simptomele de surzenie au inceput sa-l deranjeze, provocandu-i nervozitate si iritare…

Beethoven putea sa mai auda numai folosind un fel de trombon acustic. El purta intotdeauna la el o hartie sau un caiet, pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si, in acest fel, sa poata comunica, dar nu toti oamenii aveau rabdare sa faca asta, si nici pentru a li se citi pe buze ce spuneau… Vazand ca nimeni nu-l intelegea si nici nu-l ajuta, Bethoven se retrase si se izola. Din aceasta cauza si-a castigat renumele de mizantrop. Din toate aceste motive compozitorul cazu intr-o depresie profunda. Si-a scris un testament in care spunea ca se va sinucide…

Dar cum nici un fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, el primi ajutor spiritual, prin intermediul unei fetite oarbe care traia in aceeasi pensiune modesta in care se mutase si Beethoven, si care ii spuse aproape tipand: “Eu as da orice pentru a putea vedea o noapte cu luna!” Cand a auzit-o, Beethoven s-a emotionat pana la lacrimi. In fond si la urma urmei, el putea sa vada! El putea sa-si exprime arta prin compozitiile sale…

Pofta de viata i-a revenit si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: “Sonata Lunii” In tema ei, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai lui sau ai altora, care duceau sicriul printului, protectorul lui… Privind cerul argintat de luna si aducandu-si aminte de fetita oarba, ca si cand s-ar intreba de ce a trebuit sa moara un om atat de iubit, el se adanceste intr-un moment de profunda meditatie transcendentala…

Anumite studii muzicale spun ca cele trei note muzicale care se repeta cu insistenta in tema principala a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvintelor “de ce”?, sau ale altui cuvant sinonim din limba germana…

Multi ani dupa ce si-a infrant suferinta, a aparut incomparabila Oda a Bucuriei, a noua simfonie care incununeaza munca acestui compozitor, deja complet surd. Oda Bucuriei exprima recunostinta sa fata de viata si fata de Dumnezeu pentru ca nu s-a sinucis… Si toate acestea multumita acelei fetite oarbe care i-a insuflat dorinta de a exprima, prin note muzicale, o noapte cu luna.

Mars imptriva homosexualitatii, nu a homosexualilor

Asociaţia culturală şi civică ROST a organizat luni în Bucureşti, un marş „contra propagandei homosexuale, pentru normalitate şi pentru familie”, în semn de protest faţă de cea de-a cincea ediţie a evenimentului Gay Fest, programat între 19 şi 24 mai.

„Marşul pe care îl organizăm este un semnal de alarmă pentru recunoaşterea unor anormalităţi ce se petrec într-o societate de creştini. Nu am avea nimic cu homosexualii dacă şi-ar manifesta alegerile sexuale în privat, şi nu în stradă, însă cred că nu este normal să facă paradă în societate”, a precizat preşedintele asociaţiei ROST, Claudiu Târziu.

Participanţii la marş au urmat traseul Aleea Dealul Mitropoliei – Piaţa Unirii – Piaţa Romană – Calea Victoriei.

„Sperăm ca la marş să participe cât mai mulţi preoţi, pentru a avea o mai puternică susţinere morală. Patriarhia Română nu susţine oficial acest marş, însă a permis preoţilor să participe la el”, a mai spus preşedintele ROST.

Reprezentanţii asociaţiei ACCEPT – care promovează şi apără drepturile homosexualilor, fiind şi organizator al Gay Fest – spun că, din punctul lor de vedere, acţiunea organizată, luni, în Capitală nu este o surpriză. „Asta se întâmplă în fiecare an”, spune directorul executiv al ACCEPT, Florentina Bocioc .

În acest an, evenimentul Gay Fest, organizat pentru promovarea toleranţei şi diversităţii, se va încheia sâmbătă, 24 mai, cu un marş intitulat „Aceleaşi drepturi!”. Marşul, programat în intervalul 17.00-19.00, va avea ca punctul de plecare intersecţia bd. Decebal – str. Nerva Traian şi se va desfăşura pe traseul Bd. Decebal – Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – bd. Libertăţii – parcul Izvor.

În 2007, marşul din cadrul Gay Fest s-a soldat cu incidente în urma cărora cinci dintre cele peste o sută de persoane reţinute de Poliţie s-au ales cu dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, iar alte 50 de persoane au fost amendate. La marşul de anul trecut au participat aproximativ 500 de persoane, şase dintre acestea reclamând că au fost agresate.

Aproximativ 400 de persoane au participat, astăzi (luni), la „Marşul Normalităţii”, o acţiune care s-a vrut a fi o replică la GayFest – un festival al homosexualilor care începe săptămâna aceasta. „Nu purtăm un mesaj intolerant. Mesajul este unul care susţine valorile unei vieti normale. Menţionăm că nu protestăm împotriva homosexualilor, ci a homosexualităţii”, a declarat Ioan Şolea, un tânăr aflat în fruntea protestatarilor.

Informatii din tabara adversa.

Ei se manifesta dupa urmatorul program:

Miercuri 21.05
10.00 Expoziţie Foto Exposed – Diversitatea prin ochii tăi , Librăria Cărtureşti
14.00 Film Sfârşitul inegalităţii de drepturi, Cinemateca Română, Sala Union
16.00 Film 533 de păreri, Cinemateca Română, Sala Union
18.00 Film Ea este un băiat pe care îl cunoşteam, Cinemateca Română, Sala Union
20.00 Film Fata lui Finn, Cinemateca Română, Sala Union

Joi 22.05
10.00 Expoziţie Foto Exposed – Diversitatea prin ochii tăi , Librăria Cărtureşti
10.00 Expoziţie Internaţională Campaign Against Homophobia , Sediu Accept
14.00 Film Tremurând în Fata lui D-Zeu, Cinemateca Română, Sala Union
16.00 Film Aceasta sunt eu, Cinemateca Română, Sala Union
18.00 Dezbatere Religie şi Homosexualitate , Cinemateca Română, Sala Union
20.00 Film Altfel de creştin!!, Cinemateca Română, Sala Union

Vineri 23.05
10.00 Expoziţie Foto Exposed – Diversitatea prin ochii tăi , Librăria Cărtureşti
10.00 Expoziţie Internaţională Campaign Against Homophobia , Sediu Accept
14.00 Scurtmetraje Swedish Buffet I, Cinemateca Română, Sala Union
16.00 Scurtmetraje Swedish Buffet II, Cinemateca Română, Sala Union
16.00 Dezbatere Parteneriatul civil: o instituţie necesară? , Clubul La Scena
18.00 Film Gimnasta, Cinemateca Română, Sala Union
20.00 Film Academia muşchilor, Cinemateca Română, Sala Union
00.00 Petreceri în Queens şi Purple

Sâmbătă 24.05
10.00 Expoziţie Foto Exposed – Diversitatea prin ochii tăi , Librăria Cărtureşti
10.00 Expoziţie Internaţională Campaign Against Homophobia , Sediu Accept
14.00 Film Două priviri, Cinemateca Română, Sala Union
16.00 Film Inocent, Cinemateca Română, Sala Union
17.00 Marşul Gay Fest ‘08 (Intersecţia Str. Nerva Traian cu Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – Staţia de metrou Izvor)
18.00 Einsteinul Sexului, Cinemateca Română, Sala Union
20.00 Altfel de creştin!!, Cinemateca Română, Sala Union
00.00 Rainbow Party in Club Purple – invitati DJ Rino si Silvia