Duminica Tomi – mesaj

Cum a castigat Iisus pe Toma, este un model prin care intelegem cum putem noi castiga pe altii. Intelegand aceste mecanisme, nu vom mai rataci in alte forme.

1. Isus a fost mort si acum a inviat.

– Si tu ai fost mort in greseli si pacate, acum ai o viata noua. Asta e puterea ta. In felul acesta iti indeplinesti rolul de lumina si sare. Nu trebuie altceva decat da arati, sa dovedesti, cum a facut Isus, ca ai fost mort si acum ai inviat la o viata noua. Vino la Isus daca nu ai viata schimbata! Nu este un alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti, salvati, schimbati!

2. Isus a venit la Toma – trebuie sa mergem noi la „toma” (cei ce nu cred).

– atentie la comoditate, pasivitate, aceasta este dovada focului strain. Adica inima ta arde pentru altceva. Tu ai un foc in inima ta, dar nu pentru Hristos.

– atentie la rusine, asta este dovada mandriei lumesti. Tu te compari cu lumea, trebuie sa te compari cu cerul, personajele credincioase din Biblie.

– teama de a pierde un favor, posesie, sau insuccesul. Toate comorile noastre sunt in Dumnezeu, nu ar trebui sa mai avem ce pierde. Sa nu avem comori ascunse!

3. Isus a aratat ranile care le avea, dar care nu il mai dureau.

– noi desi suntem in trup de carne, nu suntem lipsiti de putere si nici de lumina Duhului Sfnat prin Cuvant.

– chiar daca suntem raniti, nu ne mai doare, prin Duhul Sfant suntem mangaiati si intariti. Incercarile usoare de’o clipa aduc o greutate vesnica de slava.